Înapoi acasă

M-am întors în Constanța, orașul unde cade faleza sub tine

Mi-ar plăcea să mă întorc permanent în Constanța, dar asta se va întâmpla când orașul nu va mai fi condus de penali care au investit doar în carnavaluri și-n subjugarea claselor defavorizate.

de Ioan Stoleru; fotografii de Eli Driu
05 Septembrie 2018, 11:14am

Fotografii de Eli Driu

„Înapoi acasă” este o serie în care autori VICE România se întorc în orașul natal ca să vadă cum s-au schimbat locurile în care au copilărit, s-au îndrăgostit sau s-au îmbătat prima dată.

În 2007 terminam liceul și plecam din Constanța la facultate la Iași. Așteptam să scap de orașul ăsta ca un șobolan pe o corabie care se scufundă. Cumva, am reușit să nu merg nici în București, nici măcar la Cluj, ci în inima Moldovei. În timp ce unii încearcă să fugă din Moldova unde văd cu ochii, eu m-am aruncat printre moldoveni ca un câine într-o groapă cu bile. Sau, mă rog, cu sticle de vin în cazul ăsta.

Constanța e un oraș care moare de la un an la altul pentru că își alungă tinerii. Cei mai mulți pleacă la facultăți din alte orașe și nu intenționează să vină înapoi după terminarea studiilor. Condus de PSD de aproape 20 de ani, orașul nu oferă perspective de viitor pentru un absolvent de facultate care vrea să-și găsească un loc de muncă sau să-și deschidă o afacere. Dacă vrei neapărat să rămâi aici, singurul mod garantat de a nu ajunge ratat e să te înscrii la Universitatea Maritimă.

Plaja din Faleză Nord, unde am copilărit, extinsă în ultimii ani în urma unui amplu proiect de reabilitare

Plaje noi sub o faleză care cade pe ele

Revin aici an de an să-i văd pe ai mei și în felul ăsta observ cum se schimbă orașul. Cea mai vizibilă treabă e că s-au extins plajele printr-un masiv proiect de 170 de milioane de euro (din care 85% fonduri europene) de reducere a eroziunii costiere. Firma olandeză Van Oord a dragat nisip din platoul continental al Mării Negre, l-a adus la mal prin tuburi submarine și l-a folosit pentru a extinde plajele orașului la minimum 60 de metri, dar sunt și porțiuni unde plaja are o sută de metri. Apoi a construit diguri submerse și emerse pentru a îmbunătăți calitatea apei în apropierea țărmului și a combate eroziunea plajelor.

În comparație, când am plecat din oraș, acum 11 ani, plaja din fața blocului meu din Faleză Nord mai avea doar câțiva metri de nisip neutilizabil, plin de stânci peste care cădea faleza. Acum aceeași faleză stă să cadă peste o plajă nouă, mare și frumoasă. Pentru că proiectul din bani europeni s-a oprit acolo, la plajă, iar autoritățile locale n-au fost în stare să repare ce ține de ei. Așa că turiștii coboară către noua plajă pe niște scări de fier, improvizate peste faleza distrusă.

Plajă nouă și un ciot din ce-a mai rămas din faleză

Fallout 5: Tăbăcărie

Dau o fugă prin Parcul Tăbăcărie, unde mă plimbam cu ai mei când eram mic și apoi beam cu băieții în liceu. Ce a mai rămas din parc, pentru că, în afară de mall, biserică, o școală de echitație, un centru expozițional și alte afaceri, parcul pare desprins dintr-un univers postapocaliptic: o baltă mizerabilă, odată lac, de un verde închis și gros, plină de gunoaie și hoituri de animale (cu toate astea, unii încă mai pescuiesc aici), bălării, poteci care nu mai pot fi folosite, peste care a crescut vegetația sălbatică sau care s-au surpat și au intrat în apă. Când eram mic mă mai plimbam în jurul lacului sau mai ieșeam aici la alergat, acum nu mai e posibil. Sau e, dacă ești fan trekking printre gunoaie, stuf, bălării și dubioși, că locul a ajuns un fel de rai al tâlharilor și violatorilor constănțeni. Ce-i drept, hoituri mai erau și pe vremuri; încă am imaginea clară de când eram mic a unui porc umflat plutind pe malul lacului, cam pe unde e biserica acum. Dar măcar pe vremea aia apa era ceva mai puțin verde și te puteai plimba de jur împrejur fără să fii Bear Grylls.

Cetățean pescuind gunoaie în Lacul Tăbăcăriei. Foto de autor

Parcul Tăbăcărie a fost decupat bucată cu bucată de diverși afaceriști, ba unii au ridicat și garduri de neam prost în jurul proprietăților, unele cu sârmă ghimpată, iar parte din zona pietonală pietruită a fost transformată în parcare. Ce a rămas practic din parc e partea dinspre bulevardul Lăpușneanu, care măcar e traversabilă (partea dinspre stradă, malul de ciment e surpat), deși neîngrijită și cu aceleași poteci de zeci de ani, unde mai bagă băieții câte un grătar, și partea dinspre Mamaia, wasteland-ul descris mai devreme, fără bănci, fără stâlpi de lumină, doar boschet și viol.


Și tăierile din parc nu se opresc. Recent a protestat lumea împotriva unor noi proiecte imobiliare care vor lua locul spațiului verde. Asta în condițiile în care Tăbăcărie e singurul parc ceva mai mare, iar orașul stă prost în general în materie de spații verzi. În rest, mai sunt doar câteva parcuri mici și neîngrijite. Cel de lângă blocul meu, de exemplu, în care mă jucam când eram mic, are același aspect sărăcăcios și abandonat ca atunci. În schimb, a fost montat un grătar unde mai ies băieții din cartier la o bere și un mic.

Ajung în micul amfiteatru din Tăbăcărie, acum în paragină. La un moment dat, aici se punea în scenă Festivalul Antic Tomis, se jucau piese de teatru, se țineau concerte și alte activități culturale. Și seara se bea, veneau rocări și alți rebeli pentru că era un loc boem și relativ ferit. Acum e depozit de gunoaie și plin de omniprezentele bălării.

Fostul Amfiteatru din Parcul Tăbăcărie a ajuns doar un alt coș de gunoi.

Bâlci cu minioni

Nu pot să ratez Satul de Vacanță (sau Luna Parc, cum se cheamă acum), un bâlci ordinar, un fel de târg de Sfânta Maria de la Piscani, la intrarea în stațiunea Mamaia, cu mașinuțe, mici, hamsii, jucării zgomotoase cu luminițe, mici, hamsii, Casino Las Vegas - unde poți câștiga minioni de pluș, box, ciocan și minge să-ți testezi forța, trenulețul groazei „SPUK”, tir sportiv, un La Lăutari mic, just in case, La Cosmin Shaworma, o ghicitoare electrică și miros de zeamă de gunoi. Și mici și hamsii, cred că am uitat să menționez. La Casa Dobrogeană, un individ cântă la clape tema din Mission Impossible în stil lăutăresc. Bag și eu niște mici la fostul Cuptor cu Plăcinte, unul dintre localurile de bază din Satul de Vacanță și cunoscută bucătărie experimentală balcanică, unde veneam de 1 Mai când eram copii să ne creștem, fără să știm, imunitatea la Salmonella. Între timp, locul a fost închis și în schimb a răsărit Pizza & Grill United, unde micul s-a scumpit de la 80 de bani la 1.5 lei.

Grill United a înlocuit fostul Cuptor cu Plăcinte din Satul de Vacanță. Foto de autor

Pe-aici, prin zonă, era și Casa Ialomița, unde în perioada liceului se țineau rockoteci în weekend și locu-n care am pierdut multe nopți și mulți bani (poate nu chiar așa mulți, că eram toți săraci și făceam chetă să bem sub pod). Localul se afla în dreptul canalului care leagă Lacul Tăbăcăriei de Lacul Siutghiol și, în nopțile în care lumea se îmbăta prea tare, se mai aruncau pancării în balta aia și-atunci infectă. Ba unul mai făcea și pe balena, luând apa aia radioactivă în gură și scuipând-o. Câțiva metri mai sus, ăia care beau sub pod se pișau în aceeași apă. Fun times. Surprinzător, au supraviețuit toți. Acum Casa Ialomița e doar un gard ruginit și cu scânduri lipsă în jurul unui teren viran. A dispărut și clubul de striptease cu manele de lângă, de unde veneau băieții să se ia la bătaie cu rocării.

Canalul Tăbăcăriei - Siutghiol, în care se aruncau ăștia care nu mai aveau nimic de pierdut

În zonă e și Nord, locul unde se ținea rockotecă în sezonul rece. Făceam chetă și apoi încălzirea în spatele clădirii, în parc, cu votcă Imperial și cele mai penale beri la PET - Noroc, Cerbul, Burger - după care ne rupeam gâtul înăuntru pe orice, de la Lake of Tears și Nightwish, la Metallica, Slayer și Megadeth. Dacă nu prea aveai bani, combinația era să-ți iei o bere și-un morocar de cea mai ieftină votcă, beai o gură din bere și turnai votca peste. Acum, aici e Heaven’s Hell, un loc al cărui nume m-a indus în eroare, pentru că m-așteptam să fie tot de rocări, dar e cu gealați care dansează pe „Bini di tăt”.

City Tour prin moloz

Bulevardul Mamaia, care leagă centrul orașului de stațiunea cu același nume, arată ca o stradă dintr-un orășel din Teleorman. Câteva firme și-au tras pavele în dreptul lor, în rest trotuarul e plin de gropi și cârpit cu zgură pe alocuri. Spațiul verde dintre sensuri e un petic de iarbă vai de ea și niște copăcei triști, iar de-o parte și de alta a bulevardului mai găsești clădiri abandonate și terenuri virane; din loc în loc câte un sac de gunoi lăsat în fața porții sau vegetație care crește peste trotuar; un hotel de patru stele peste drum de o curte abandonată de ani de zile, plină de boscheți, cu ușa blocată cu saci de moloz. Pe bulevardul ăsta trece și City Tour, autobuzul supraetajat care duce turiștii de la gară până La Butoaie, în Mamaia.

Bulevardul Tomis e ceva mai de figuri acum, cu terase care încep să muște din trotuar. Dar tot aici e și Beer Hunter, local care a găsit o soluție pentru a fenta legea anti-fumat și care e agasat anual de autorități, dar încă rezistă. A dispărut Vian, locul unde găseai un souvlaki corect, dar încă poți să mănânci un sandviș cinstit cu extra bacon la Extra Blatt. Cu toate astea, deși e zona centrală a orașului, mai dai și aici peste câte o clădire scoasă la vânzare acum câțiva ani sau spații comerciale goale.

Liceul Mircea cel Bătrân, din care un comunist deghizat în director voia să mă dea afară pentru că aveam părul lung

Nu zăbovesc prea mult în fața liceului, locul ăsta mă lasă mai rece decât cariera Simonei Halep. Am avut anul trecut reuniune de 10 ani la care nu m-am dus. M-a bătut un gând, după care mi-am amintit că ajungi mai repede în Londra decât din Iași la Constanța, așa că am stat potol. Din câte am înțeles, e director același distins profesor de geografie care venea o dată la patru ore, vorbea afectat despre democrație în timp ce mă amenința că mă dă afară din liceu dacă nu mă tund. Existau și alți pletoși în liceu, dar cu ei era mai îngăduitor. Eu eram pletos sărac și n-aveai voie să fii și pletos și sărac la Mircea cel Bătrân.

E dezolant și pe strada Ștefan cel Mare, unde mixul de pavele gri-roz a intrat în pământ pe alocuri, lăsând un drum denivelat, cârpit și cu gropi. Trec de Tomis Mall și mă apropii de Piața Griviței, zonă dubioasă a orașului. Aici puteai să cumperi telefoane furate sau țigări fără timbru. Sunt de două minute în cartier și deja am auzit pe cineva strigând „Vor să-l taie pe Chucky!”

Între timp, Parcul Primăriei a primit un aspect nou, după o perioadă în care a fost șantier. Nu arată grozav, cu stâlpi înalți de fier în dreptul fiecărei bănci și WC-uri de 50 000 de euro care au și ajuns subiect de știre (încuiate noaptea, apropo). Dar e ok, pentru nivelul Constanței. Pe vremuri, în jurul statuii din parc se adunau skaterii, rocării și pancării să bea. Și se degusta orice, de la cele mai obscure beri la PET, la spirt „mixt-putere” (îndoit cu apă) și alcool triplu rafinat, de peste 90 de grade.

Pavele, pavele, frumoasele mele pavele

Piața Ovidiu a fost renovată de când am plecat din oraș și arată ceva mai ok. Mă rog, pavată e un termen mai potrivit, că în continuare piața e înconjurată de câteva clădiri abandonate sau de vânzare. Zona arată mai ok pentru că s-au deschis tot felul de terase care animă și mai colorează atmosfera, nu datorită eforturilor depuse de autorități. La o privire mai atentă, centrul vechi al Constanței pare refăcut de ochii lumii, pentru că, în afară de Piața nou pavată și terasele care iau ochii, dacă te plimbi pe străduțele lăturalnice dai de aceleași clădiri vechi, frumoase cândva, dar lăsate în paragină. Și nici nu-i prea bine luminat drumul de-aici până la Cazino, în caz că vrei să vezi încă o ruină celebră.

Cazinoul din Constanța, emblema incompetenței și indiferenței autorităților locale

Ajung și la Cazino, clădirea-emblemă a Constanței și dovada incompetenței și a lipsei de interes a autorităților, un loc care de ani e în paragină și pentru care se găsesc doar scuze și indiferență. În jur, atmosfera e animată de comercianți care vând jucării cu luminițe și turiști care-și fac selfie-uri cu ruina.

Dacă vreau să trag o beție ca pe vremuri, nu prea am cu cine, că tinerii-s plecați, iar baruri decente sunt puține și se închid devreme. În continuare, singura distracție în Constanța e să mergi în Vamă sau în București în extrasezon. Mă bucur că La Taclale, cârciuma în care mi-am petrecut clasa a 8-a și anii de liceu, încă rezistă cu stoicism. Pe vremuri era chiar lângă primărie și se umplea așa tare în unele zile, că fiecare stătea pe unde apuca - pe lăzi, butoaie de bere și pe scări, până jos, la casa de schimb valutar de sub barul de la etaj.

Cu Taclale a rezistat și Dan, barmanul cunoscut pe vremea aia pentru o cafea demențială la ibric, la doar 20 000 de lei vechi. Cum împărtășeam o pasiune pentru Iron Maiden, veneam pe timp de zi, când era barul mai gol, și ascultam împreună CD-uri piratate cu melodii ale formației. Între timp, cârciuma s-a tot mutat dintr-un loc în altul, la Capitol, apoi vizavi de Casa Căsătoriilor și acum în Centrul Vechi. Important e că încă poți să bei o bere cinstită.

Când nu aveam chef sau bani de bere într-un local, luam un PET sau două cu colegul meu Nichi și mergeam în gară să facem trainspotting. Stăteam pe peronul 5 și ne uitam la activitatea din gară: în principiu polițiști care goneau sau băteau oameni ai străzii. Acum ajung pe aici din ce în ce mai rar, pentru că Iași - Constanța mai circulă doar vara și de 1 mai, când oricum nu vrei să fii în tren, că e plin de turiști moldoveni.

Când nu aveam bani, veneam în gară să bem bere și să ne uităm la trenuri și scandaluri

Mi-ar plăcea să mă întorc la un moment dat în Constanța, în apartamentul alor mei de pe malul mării, să ies, să înot, să alerg pe plajă și să mai beau beri noaptea pe dig sau în turnul salvamarilor cu cine mai găsesc prin oraș. Dar asta se va întâmpla când orașul nu va mai fi condus de penali care au investit doar în carnavaluri și-n subjugarea electorală a claselor defavorizate, lăsând orașul în paragină. Momentan e un oraș urât, fără armonie arhitectonică, ca o bășică peticită anual cu clădiri noi, construite în locuri nepotrivite, printre ruine.