Tipul care vrea să arate lumii frumusețea celor care suferă de vitiligo

Articolul a apărut inițial pe i-D.

Nu o să uit niciodată prima oară când am văzut pe cineva cu vitiligo, deoarece e un moment de care mi-e profund rușine. Era prima zi de școală din clasa a șaptea, iar grupul nostru primise un joc distractiv „de acomodare”: trebuia să stăm spate în spate, să ne întoarcem și să ne strâmbăm unul la celălalt. Când m-am întors am văzut partenerul meu de joc cu fața plină de pete roz și cercuri imperfecte. Am sărit speriat. „Hahaha, te-am speriat”, a spus el râzând, gândindu-se că mă panicasem de fața lui absurdă. Am scos un râs forțat, gândindu-mă dacă iritația pe care credeam eu că o are era contagioasă. Am fugit în banca mea.

A doua zi, în drum spre școală, i-am spus mamei despre colegul meu, întrebând-o de ce anume „suferea”. „Așa s-a născut”, mi-a spus ea, explicându-mi ce înseamnă vitiligo. „Nu e o iritație.” Informația asta era cam mult de procesat pentru creierul meu de 12 ani, iar, sincer, de abia după ce am văzut-o pe Winnie Harlow la America's Next Top Model, mi-am dat seama de frumusețea subapreciată a pattern-urilor asimetrice ca de fluture. Din păcate, ignoranța și frica nefondată față de vitiligo încă mocnește în lumea noastră.

Michael Jackson, cea mai faimoasă persoană din cultura populară cu afecțiunea asta, a murit fără ca publicul să înțeleagă sau să creadă că el avea vitiligo și asta a fost, de fapt, principala motivație din spatele albirii pielii. Oamenii credeau că el își dorea să fie alb.

Brock Elbank încearcă să evidențieze frumusețea vitiligo cu această serie fotografică în desfășurare. Fotograful londonez capturează atât modele, cât și persoane obișnuite cu vitiligo pe care le găsește în mare parte pe Instagram. Cadrele lui radiante se chinuie să demonteze prejudecățile de care s-au lovit mulți dintre subiecți de-a lungul vieții, prezentând în totalitate identitățile și trăsăturile lor fizice. Și pe bună dreptate, pentru că ei nu au nimic de ascuns.

„De foarte multe ori ședințele foto se transformă în sesiuni de terapie”, îmi spune Brock la telefon, deoarece noi discutăm lucruri importante. Am fotografiat o fată de culoare din Trinidad și Tobago, care își pierduse tot pigmentul și era mai albă decât sunt eu. Ea mi-a spus că i-a luat 15 ani să se obișnuiască cu nuanța albă a pielii. Mulți dintre subiecții lui Brock au ales să facă parte din acest proiect nu din vanitate, ci pentru a face parte dintr-o comunitate.

„Un alt tip pe la 50 de ani, s-a dus în vacanță, s-a ars de la soare și asta i-a declanșat vitiligoul. Jumătate din fața lui și-a pierdut pigmentul. La 50 de ani, a fost o provocare pentru el să se confrunte cu asta. El a văzut fotografiile mele și s-a gândit: «Eu nu știu pe nimeni cu vitiligo și într-un fel fac asta pentru mine și să întâlnesc alți oameni ca mine.”

Brock a explicat cum anumite caracteristici fizice ne ajută să ne formăm triburile, identitățile și experiențele de viață. Înainte de seria asta, el a fotografiat oameni din jurul lumii cu pistrui, iar, înainte de asta, cu bărbi. „Eu mereu sunt atras de oameni care ies în evidență”, îmi spune Brock. „Media percepe frumusețea ca fiind X, Y, Z, dar mie mi se pare cam plictisitoare perspectiva asta. Dacă te duci la o agenție de modelling, și nu mă înțelege greșit, toți oamenii ăștia sunt specimene incredibile ale rasei umane, dar cu toții au același fizic. Pentru mine, devine un pic cam monocromă scena.”

Pentru Brock, descoperirea și capturarea subiecților cu vitiligo a fost un efort la scară mare, din moment ce această condiție e mai rară decât bărbile sau pistruii. El se simte cel mai atras de oameni care nu au primit oferte de modelling sau de actorie, deoarece el dorește să facă mai mult decât niște fotografii frumoase. El vrea ca subiecții să plece de la sesiunea foo simțindu-se din nou frumoși. „Eu lucrez mai bine cu oamenii care nu sunt obișnuiți să fie fotografiați”, explică Brock. El preferă să facă abstracție de standardele imitabile ale industriei, scenele industriale și să-și captureze subiecții în studio-ul său intim de acasă. „Eu vreau ca oamenii să aibă o experiență pozitivă și să se simtă relaxați. Eu trebuie să cunosc persoana, așa că înainte de ședința foto eu stau de vorbă cu ei vreo oră și ceva.”

În decursul a unui an, Brock a fotografiat 35 de persoane cu vitiligo (și un câine) și spune că de abia a început. „Sper să fac între 60 și 90 de fotografii și probabil voi continua până în primăvara anului viitor”, spune el, cu gândul la o expoziție când va termina ședințele foto. Dacă Brock va reuși să facă ce și-a propus, atunci mai mulți oameni de peste tot din lume vor avea niște materiale grozave pentru Instagram, plus o încredere în sine mult mai mare. „Ce consideră ei slăbiciune, mie mi se pare un avantaj.”

mrelbank.com

@mrelbank

Articol apărut inițial în VICE US.