Fotografii erotice și casnice din Germania de altădată

Le cunoaște oricine frecventează piețele de vechituri. Cutiile de carton pline cu albume vechi, cărți poștale și fotografii, ascunse printre standurile cu jucării și mobile vechi. Chiar dacă nu cauți ceva anume, tot simți impulsul să te uiți prin fotografiile necunoscuților din vacanțe și de la cine în familie; uneori ajungi să frunzărești viața întreagă a cuiva. Când faci asta, te oprești o clipă să te întrebi cine erau oamenii ăștia și de ce și-au făcut astfel de fotografii.

Siegfried Sander merge în piețele de vechituri ca să descopere astfel de povești de mult uitate. Sander cumpără ce altora li se pare un gunoi și folosește fotografiile pentru cercetările lui. Caută în special serii de fotografii diferite de cele întâlnite de obicei în piețe. Fotografii indecente care nu au fost făcute pentru a fi expuse atenției publice și care prezintă scene de dincolo de fațada decentă a burgheziei. Mai caută și fotografi profesioniști uitați pe care îi publică pe site-ul lui.

Cel mai des întâlnite în colecția lui sunt portretele cu femei și fotografiile nud care arată diverse perspective asupra femeii, mai ales între anii '20 și '70. Alt focus al colecției e tipul de fotografie în care persoanele sunt surprinse în cele mai neobișnuite și absurde momente: cărți poștale cu pitici, portrete cu urși polari, brazi de Crăciun fără familii și portrete cu persoane îmbrăcate identic.

Cel mai mult îl interesează pe Sander nebunia uitată de vreme. M-am întâlnit cu el să vorbim despre colecția lui.

VICE: De când le colecționezi și cum a început?
Siegfried Sander: Sunt dealer de artă și galerist în Hamburg, așa că circulam des prin piețele de vechituri. Acum treizeci de ani, eu și soția mea am început să cumpărăm mobilă și piese de design. Și totul a început când am cumpărat un dulăpior vechi în care am găsit toate albumele foto ale foștilor proprietari. Erau un cuplu fără copii. În cele douăzeci-treizeci de albume erau doar fotografii cu câinele și soția proprietarului. Dar chestia ciudată e că bărbatul a decupat-o pe soție din toate fotografiile; fața ei nu apare în nicio fotografie. De exemplu, în fotografia în care plimbă câinele, apare doar câinele și lesa. De-a lungul anilor, omul a documentat doar viața câinelui. Mi s-a părut foarte interesant din punct de vedere psihologic. Dacă petreci mult timp printre fotografii vechi, descoperi tot felul de nebunii.

Știi ceva despre proprietarii originali sau despre circumstanțele în care au fost făcute fotografiile?
Uneori găsesc informații pe spatele fotografiilor sau pe ștampile. Toate fotografiile din colecția „Femei" au fost făcute de fotografi profesioniști care știau să folosească lumini. Sunt fotografi excelenți pe care n-o să vezi în cărți sau expoziții. Dar unii dintre ei sunt legendari.

De exemplu, Julian Mandel a fost fotograf în Paris între anii '20 și '30. A făcut mii de cărți poștale, dar nu există informații despre el în cărți sau pe internet. Există zvonuri că ar fi fost un fotograf faimos care lucra sub pseudonim ca să nu-și strice reputația cu nuduri feminine. Există milioane de fotografii de-ale lui, dar nimeni nu știe nimic altceva despre el.

Ceea ce probabil are legătură cu subiectul fotografiilor care era tabu…
Exact. Mai e și legenda Domnului X. Se spune că în Paris era un bărbat bogat care avea mașină și, împreună cu un prieten, cumpăra cu mulți bani femei din Districtul Roșu și trăia cu ele. Îi plăcea să le fotografieze în hoteluri și în natură. Când a îmbătrânit, s-a dus la un director de editură și i-a încredințat miile de fotografii, cu condiția că acestea nu vor fi publicate decât după moartea lui. I-a zis că distrusese negativele. Cealaltă condiție a fost să nu i se dezvăluie niciodată identitatea, ca să nu-și facă de rușine familia. Sunt multe legende despre el. Și alteori nu știu nimic despre fotografii – de exemplu, despre cele din Germania de Est.

În fotografiile est-germane sunt femei în lenjerie fotografiate ca pentru un catalog, cu diverse fundaluri. Se vede că au fost făcute în apartamente private. Pe lângă fotografiile pentru catalog, apar mereu și cadre în care fotograful era clar mai interesat de model decât de lenjerie.
Se simte atmosfera anilor '60 și '70. Seamănă cu F.C. Grundlach. Se văd compozițiile semi-abstracte din carton cu care au fost decorate camerele. Dar Grundlach avea pereți solizi. Aici se văd doar cartoane agățate.

Probabil că tot contextul istoric și sociologic joacă un rol important în originea fotografiilor din Germania de Est.
Evident. Am o relație cu cineva care a lucrat într-o poștă din Germania de Est. În afara jobului, a înființat o rețea de fotografi și modele semi-profesioniste. Hobby-ul lui era să facă fotografii la nunți, mai ales când veneau invitați din Vest. Developa fotografiile peste noapte și le vindea a doua zi persoanelor din Vest; făcea mulți bani cu treaba asta. Apoi folosea banii ca să plătească modelele pe care le găsea prin anunțuri codate în ziare. Erau femei obișnuite, doctorițe, vânzătoare – cu diverse profesii. Bineînțeles că femeile nu voiau ca oamenii să știe că primesc bani pentru fotografii. Unele făceau mulți bani; unele dintre ele petreceau mai multe ore făcând modeling decât petreceau la job. Apoi poștașul vindea nudurile în cercul lui de prieteni – nu exista pe atunci o piață a fotografiilor exotice.

Tocmai de asta e interesant de știut pentru cine au fost făcute!
Sunt mai puțin interesat de dimensiunea istorică. Mă interesează mai mult nebunia. De exemplu, am fotografii de la un avocat care și-a fotografiat bradul de Crăciun în fiecare an, dar fără familie în jurul lui. Bradul e mereu împodobit, dar solitar. Îmi amintește de Harvey Keitel în filmul Smoke. Fotografiază în fiecare zi un colț de stradă. Acest gen de serii au ceva meditativ pentru persoanele care le-au creat, chiar dacă par tâmpite la suprafață.

Colecția prezintă o gamă largă de teme și limbaje vizuale care variază între momente banale, amuzante sau serioase. Ce fir comun le leagă?
Unele lucruri par foarte străine de tine, altele îți par foarte familiare. Sunt lucruri care te atrag fără să știi de ce. Pentru mine, ca privitor, e o experiență de conștientizare a sinelui. E vorba de discursul personal al fiecăruia. De ce are cineva această abordare fotografică? Îmi place o fotografie din momentul în care încep să-mi pun întrebări despre ea.

Prin publicarea seriei pe care am colecționat-o, aș vrea să arăt că viața e mult mai colorată decât ne imaginăm – fără morală și prejudecăți.

Unele serii din colecția ta, de exemplu „Haine la uscat" sau „Bărbat care fotografiază o femeie" sau „Scene de exterior" sau „Flowerpower", înfățișează momente banale care arată absurd în serii – te fac să te întrebi de ce au vrut acele persoane din trecut să surprindă aceste momente. Și de ce apar aceleași motive în familii diferite.
Când eram mic, fotografiile mi se păreau ceva foarte special. Trebuia să ai aparat foto ca să faci fotografii. Aparatul foto era păstrat, de obicei, de capul familiei. El era cel care îl folosea de cele mai multe ori. Fotografia bunurile pe care le deținea. De asta există atâtea fotografii cu mașini, motociclete, iubite și câini.

Și mai sunt motivele care se repetă – de exemplu soția îmbrăcată în hainele de duminică lângă un buchet de magnolii. Probabil că urmau modelele din reviste sau filme, pentru că sunt multe scene asemănătoare. Dar toți credeau că sunt originali și că sunt primii care au inițiativa asta.

Ai descoperit la piața de vechituri și seria foto „Iubită Margret ", care e foarte populară pe toate blogurile!
Am relații cu mulți vânzători de mărunțișuri și vechituri din toate colțurile lumii. Toți îmi păstrează fotografiile cele mai speciale. Așa am primit o valiză cu fotografii pe care am vândut-o galeriei Zander. M-am bucurat să văd că fotografiile au devenit faimoase cu ajutorul lor.

„Margret – Povestea unei aventuri" ilustrează o idilă din 1970 dintre o femei căsătorită și șeful ei la fel de căsătorit din Germania de Vest. A fotografiat-o luni de zile pe parcursul întâlnirilor lor și a păstrat fotografiile într-un fel de jurnal unde nota și detalii despre stările ei de spirit, despre mătreață și despre părul ei pubian. A fotografiat-o obsesiv timp de câteva luni, cât a durat aventura.
După ce a fost publicată, mulți oameni mi-au povestit că și ei cunoșteau persoane care duceau vieți duble. În cazul acestei serii, galeria s-a putut interesa dacă familiile persoanelor respective mai erau în viață la momentul publicării.

Deci vei continua să cauți acest gen de povești prin piețele de vechituri?
Mi-ar plăcea să-l descopăr în felul ăsta pe următorul Helmut Newton. Sunt atâția fotografi valoroși necunoscuți și n-aș vrea să fie dați uitării. Așa că sunt bucuros când lumea intră pe site-ul meu și vrea să știe mai multe despre anumite fotografii.

Toate imaginile provin din a rhiva lui Siegfried Sander.

Urmărește VICE pe Facebook

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe colecții de fotografii vintage pe VICE:
Fotografii vintage cu femei heroinomane superbe
Fotografii cu prostituate din Paris, de la 1930
Fotografii cu oameni care se costumau ca urși mutanți sau ca negri în secolul 19