Știri

Am fost la priveghiul PSD să văd dacă mai zâmbește cineva

A fost seara în care zeci de mii de români au strigat „Daciana, dragostea mea".

de Alex Mihăileanu
17 Noiembrie 2014, 1:35pm

Foto: Alex Mihăileanu

​Seara în care Ponta a pierdut alegerile va intra în istorie drept seara în care nu Ponta, ci românii au strigat „Daciana, dragostea mea". Au cântat-o de fapt, pentru că cei 10 000 de oameni de pe Kiseleff, la două sute de metri de sediul PSD, aveau „lozincile" pregătite inclusiv pe note muzicale.

După ce tremur ca un câine la Universitate, trec pe acasă să-mi iau mănuși. Pe la ora nouă, când ajung la Victoriei, protestatarii curg râuri dinspre Romană şi toţi au aceeaşi direcţie: sediul PSD. Pe Kiseleff, se strânseseră deja vreo şapte mii. Mă strecor în faţă, până la gardurile jandarmilor şi încerc să trec în spatele lor. Pare că n-am nicio şansă. Dar am baftă de nişte oameni de la televiziuni, care se iau la ceartă cu un jandarm. Le flutur şi eu o legitimaţie de presă care se lipise de buzunarul unui portofel de câtă vreme nu mai fusese scoasă de-acolo.

Printre gratiile din faţa sediului PSD se vedea ecranul gigantic pe care cei de la Antena 3 fac spume. Cum intru în sediu, aud pe lângă mine: „Bă, du-te-n spate, că ăia sar gardul!" Vreo douăzeci de protestatari trecuseră de jandarmi şi ajunseseră în spatele clădirii, pregătiţi să facă scandal. N-au mai apucat.

În holul de la etaj sunt şapte-opt camere video şi cablurile lor de care, dacă nu sunt atent, m-aș împiedica. Toate obiectivele vizează uşa din stânga. În dreapta e o sală amenajată pentru media. Pierd vremea, îmi zic, în timp ce un amic îmi trimite SMS-uri despre ce se întâmplă la protest. Lumea deja pleacă spre guvern. N-apuc să răspund, că îl văd pe Codrin Ştefănescu, alb de supărare şi cu chelia vag transpirată. Nu declară nimic nimănui, ci dispare după o altă uşă, care se închide rapid, în nasul presei.

În sediul PSD, doar jurnaliştii zâmbesc. Ponta nu iese deloc la declaraţii, îl trimite pe Dragnea la ora nouă. Până şi SPP-iştii au mutre acre. Nu ştiu dacă din convingere sau de oboseală, dar va fi o noapte lungă şi pentru ei. Apar şi primele bancuri: „De ce nu e Ponta la sediul PSD? A dus-o pe Daciana la Sibiu". Un pesedist mai în vârstă dă ignore la poante și întoarce urechea către Antena 3.

Mă proptesc lângă uşa camerei în care se află strategii lui Ponta şi trag cu ochiul. Gabriela Vrânceanu Firea are faţa deformată din cauza sticlei. Dau s-o pozez, dar Cornel Nistorescu mă-ntreabă dacă e frumos ce fac, că nici mie nu mi-ar conveni să se uite cineva pe gaura cheii.

Îi promit că nu se mai întâmplă, dar o comit din nou mai târziu, exact înainte de a mi se închide uşa în nas. Femeii i se citesc pe faţă nervii. Reușesc s-o surprind doar cu privirea și pe Gabriela Szabo. Are faţa căzută şi nişte cearcăne sănătoase.

De când am ajuns, e o linişte de priveghi, nu alta. Să tot fie zece şi jumate când toţi jurnaliştii încep să se agite. „Ponta, bă!" Alex Dima, de la ProTV, dispare şi el în mulţime. Mai devreme, cineva îl întrebă ce caută în noroiul ăsta.

Ponta e uşor verzui, iar în realitate nu mai pare la fel de înalt. O fi cocoşat de dezamăgire. N-aud aproape nimic din ce zice, din cauza numărului mare de cameramani şi fotografi din jurul meu. Iau două coate-n coaste, un aparat de filmat peste umăr şi-un trepied peste picior.

În dreapta lui Ponta, Liviu Dragnea e copt. Îşi muşcă buzele şi nici măcar nu încearcă să pară calm, aşa cum se preface Ponta. În sediul PSD e cald, dar transpiraţia lor nu pare să fie de la gradele din termometre. Prim-ministrul candidat, aflu vreo două minute mai târziu din discuţiile de tip „Ce-a zis, bă?", tocmai îl felicitase pe Iohannis pentru victorie.

Ponta iese din sediu cu armata de reporteri în spatele lui. Niciun cameraman nu ratează ocazia de a pleca cu tot cu trepiedele grele. E ca-n Cascadorii Râsului, că nu-nţelegi de ce-ar căra după ei încă vreo 15-20 de kile, cât cântăreşte un trepied de televiziune.

Jurnaliștii rămaşi cască ochii la televizoarele din hol. Antena 3 decretează că Ponta şi-a recunoscut înfrângerea. Priveghiului îi ia locul un soi de veselie. Toată lumea îl aşteaptă pe Dragnea, poate mai iese cu nişte declaraţii. „Da, o să stau toată noaptea aici, n-am ce face", transmite prin telefon un reporter.

În biroul din care a ieşit Ponta domneşte resemnarea. Peturi goale de suc, foarte puţini oameni rămaşi să se mai uite la televizor, aproape niciun zgomot. Nu mai iese nimeni de-acolo, iar Dragnea pare că a dispărut complet. În următoarea jumătate de oră, şeful de campanie al lui Ponta nu vrea nici măcar să arate un deget jurnaliştilor.

Dacă pesediştii şi-au dorit ceva, aceea a fost liniştea, acea linişte pe care o trâmbiţa Iliescu nişte ani în urmă. Se mai aude vag doar Antena 3 din colţ, iar ecranul arată o Dana Grecu aproape plânsă şi figura schimonosită a lui Mircea Badea.

Aud că Iohannis vine în Piaţa Universităţii, acolo unde s-au mutat cei zece mii de români care-au ieşit în stradă, aşa că plec şi eu. Pe drum, realizez că marea unire a lui Victor Ponta s-a produs. Ponta i-a unit pe români, dar împotriva lui. „Ponta, nu rezişti nici cu mii de securişti," se striga pe Kiseleff înainte să ajung la PSD.

Prim-ministrul a pierdut alegerile din cauza diasporei. S-a temut atât de mult că va pierde ca Geoană, pe voturile celor de-afară, că a făcut tot posibilul să nu-i lase să voteze. Dar a pierdut acasă, cu tot cu turismul electoral bine pregătit. Nu s-a aşteptat, ca blocând o mână de români din străinătate, să enerveze sute de mii de români acasă, care au ieşit la vot. Ironie politică mai mare ca asta nici că se poate.

În ultimă instanţă, Ponta avea dreptate la începutul anului. A pierdut alegerile, acum „scapă cine poate."

Mai citește despre alegeri:
De alegeri, n-a mai strigat nimeni „Mihaela, dragostea mea!"
„Puie Monta!" Cum au votat analfabeții din România
Meciu decisiv