Nu-mi place internetul, dar lucrez pentru el

Salut. Mă cheamă Ryan O'Connell și lucrez pentru internet, mai exact pentru site-ul numit Thought Catalog. S-ar putea să urâți Thought Catalog și asta e foarte bine. Toți avem nevoie să urâm ceva. Dacă vă face să vă simțiți mai bine, mă puteți urî și pe mine.

Cum e? Vă simțiți mai bine? Hai. Faceți-o. Luați-vă o povară de pe umeri.

În fine, nu sunt aici să vorbesc despre sms-uri și despre vârsta de 20 de ani și despre mahmureala la 20 de ani. Așa că luați mâna de pe mitralieră/tastatură. Sunt aici să vă povestesc despre cât de ciudat e să-ți câștigi existența scriind articole online și despre cum chestia asta te poate face să vezi lumea dintr-o perspectivă tâmpită. Te blazezi, începi să înveți mecanismele reacției umane și, în cele din urmă, ajungi să nici nu clipești când auzi despre un viol în grup sau când vezi un videoclip cu un adolescent gay bătut. Ceva de genul: „O, Doamne, cât de trist! Ua, un clip nou cu pisici!”

Nu-mi place. Mă doare creierul din cauza asta. Cultura online poate fi atât de morbidă și plină de ură încât adesea simt nevoia să fac o baie fierbinte și lungă după o zi întreagă pe blog. Luați comentatorii de pe mine! Nu vreau să aud ultimele bârfe despre Kim Kardashian! Nu mă interesează căcaturile astea!

Dar nu pot scăpa de toate astea pentru că sunt curva internetului. Internetul îmi plătește facturile, până și factura la internet. Îmi dă de mâncare. Și îmi dă un scop în viață.

Dar cel mai enervant lucru e că internetul dă naștere unor politici sociale ciudate. Oamenii se ceartă unii cu alții de la cele mai tâmpite lucruri. Te cerți cu cineva pentru că n-a pus un link cu sursa unei fotografii sau că nu ți-a dat follow pe Twitter deși tu i-ai dat, ceea ce înseamnă că se crede mai șmecher decât tine. Au loc atâtea răutăți, dintr-o varietate de motive idioate. Un site se poate simți în competiție cu un alt site pentru că acesta îi fură publicitatea, sau cineva face mișto de un blog popular al altcuiva. O, nu! Toți bloggerii ăștia aflați în semi-anonimitate își folosesc puterea pe care o au ca să dea în cap cuiva sau altcuiva.

Urăsc să merg la întâlnirile de bloggeri. De obicei e vorba de niște oameni cu ochelari care își compară traficele de pe site și îi bârfesc pe cei care n-au venit la întâlnire. La una dintre ultimele petreceri de genul ăsta la care am fost, a trebuit s-o suport pe o gagică care se plângea că Marie Calloway face un rău feminismului pentru că scrie doar despre experiențele ei sexuale cu bărbați, când „sunt atâtea lucruri despre care ar putea scrie o femeie”. Apoi a urmat la rând Tina Fey, care și ea face un mare rău feminismului pentru că își permite să jignească femeile libere și atrăgătoare cărora le place să facă sex, numindu-le curve. Prietena mea a întrebat-o: „Păi dacă Marie Calloway greșește că scrie despre sex, iar Tina Fey greșește că nu scrie despre sex, atunci cum ar trebui să fie o femeie, mai exact?” Fata a făcut o pauză și a zis: „Bună întrebare. Dar nu știu ce să răspund.”

După care ne-a zis că era virgină și că nu-i place serialul Girls pentru că le face o imagine proastă virginelor de douăzeci de ani.

Doamne ferește.

Sfatul meu: Du-te și te fute și să-mi spui apoi dacă-ți mai pasă de Marie Calloway, Tina Fey și de serialul Girls.

Mă aflu la Metropolitan – un bar din Williamsburg plin de hipsteri care nu vorbesc unii cu alții până la 3 dimineața când se fac suficient de praf să le iasă bășinile din cap – la o săptămână după uraganul Sandy. Atmosfera e tensionată în Williamsburg, probabil din cauză că nicio casă nu a fost afectată de uragan și totuși au avut o săptămână liberă la muncă, așa că probabil se simt copleșiți de vina supraviețuitorului.

Ce să faci în săptămâna asta dacă nu să bei?

Sunt cu doi tipi gay din afara orașului, unul din foștii mei și unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Avem chef de sex și suntem singuri. Simțeam nevoia să ne sărutăm cu cineva de acum trei pahare. Dar situația pare fără ieșire. E târziu și niciunul dintre noi n-a încercat să inițieze o conversație cu cineva. Deodată, toți băieții drăguți formează perechi, lăsând în urmă doar ciudații perverși de peste 60 de ani.

Din senin, un băiat îmi vorbește.

„Te cunosc. Ești pe internet.”

Dispare înainte să apuc să-i zic: „Îhî. Probabil că și tu ești pe internet pentru că așa funcționează lumea în ziua de azi.”

Câteva minute mai târziu, îmi dă iar târcoale și încep să mă enervez. Ce dracu' vrea de la mine? mă întreb în timp ce dau pe gât restul vinului alb din pahar. (Da, sunt genul de poponar care comandă vin la bar. Încă lucrez la chestia asta.)

Se îndreaptă spre mine și-mi spune: „Mi se pare ciudat că ai scris un articol pe Thought Catalog în care ziceai că vrei să ai mai mulți prieteni gay. Mie mi se pare că nu stai deloc prost la capitolul ăsta.”

Se referea la anturajul meu, alcătuit dintr-un californian cu care mă văd foarte rar și un fost iubit cu care încerc să construiesc o relație de prietenie în ultima vreme. N-am știut cum să-i răspund la comentariu, pentru că mi s-a părut foarte bizar. Să-i explic: „Nu înțelegi. Chiar NU prea am prieteni gay. Noaptea asta e o excepție!” Evident că nu. De ce ar trebui să mă justific față de un necunoscut că nu sunt mincinos și că nu inventez chestii de scris în articol?

Eram și destul de beat, aveam zero abilități să gestionez o astfel de situație. I-am zis: „Da, ăștia sunt prietenii mei. Am ieșit cu ei în oraș. Care e problema?”

S-a jenat și și-a cerut scuze că se purtase ciudat.

„E ok, nu-i nimic,” i-am zis.

După care îmi trântește alta.

„De ce ești aici dacă nu-ți place să fii recunoscut?”

„Dar tu de ce încerci să mă faci să mă simt inconfortabil?”

„Ești cunoscut pe internet. Ar trebui să te aștepți să ți se întâmple chestii din astea!” s-a răstit la mine.

Nu știu la ce chestii din astea se referea exact. Să mă aștept să facă mișto de mine un străin beat pentru că sunt blogger? Ok.

În mod ciudat, după fiecare atac se îmblânzea și îmi spunea că mă place, să nu mă enervez. A fost o experiență super ciudată. Mă simțeam ca un copil de cinci ani tachinat la groapa cu nisip de căte fetița pe care o place. Mi-ar fi plăcut să mă sărut cu el, dar cumva îmi dădea fiori neplăcuți.

A durat o vreme conversația. Zicea ceva răutăcios, eu îi ziceam să mă lase în pace, el îmi zicea că sunt drăguț. Și eu întrebam contrariat: „Ce?!” El îmi zicea: „Articolele tale sunt de căcat!” Discuția era un fel de gaură neagră fără niciun sens, a trebuit s-o las baltă.

Nu mi-am tras-o în noaptea aia, dar mintea sigur mi-a fost futută.

N-am vrut să mă plâng aici ca o școlăriță, ci aș vrea doar ca internetul să nu mai fie ca o persoană enervantă, iar oamenii care se ocupă de conținutul lui să nu se mai poarte ca niște monștri sociali ciudați. Cer prea mult? Practic, vreau articole sincere și autentice, nu atât de mizerabile. Sper ca lucrurile pe care le scriu aici să nu vă facă să vă doriți o baie lungă și fierbinte, dar sunt totuși realist și știu că s-ar putea să cer prea mult.

@ryanoconn

Traducere: Oana Maria Zaharia