FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Te excită păianjenii canibali?

Toate fetişurile şi perversiunile au un motiv, iar noi nici măcar nu suntem atât de perverşi ca multe alte specii, iar evoluţia e o formă de artă absolută.
20.4.12

În anul 2000, Natacha Merritt a devenit sex icon instant, odată cu lansarea primului ei album foto, Digital Diaries. Albumul documenta istoria sexuală a lui Merritt prin portrete intime cu ea și prietenii ei făcând sex. Cu bondage, felații, autoportrete ale lui Merritt masturbându-se la duș și implicarea ei în lumea sado-maso din San Francisco. Digital Diaries a fost primul album cu fotografie exclusiv digitală publicat vreodată și a devenit imediat un best-seller. Apoi, Merritt a făcut ce face orice tânără stea în ascensiune în lumea fotografiei: s-a întors la facultate să studieze biologie.

Zece ani mai târziu, după pauza pe care a luat-o pentru pregătirea ei ca biolog, Merritt lansează a doua carte fotografică, Sexual Selection. Albumul compară complexitatea sexuală a insectelor cu imagini cu oameni (din nou, ea și prietenii ei) care fac sex. Juxtapunerea imaginilor e incredibilă, te face să vezi corpul uman în cu totul altă lumină. Ca și cum ai face sex în timp ce ești spart și te uiți în jos și vezi organele sexuale izbindu-se unul de altul și deodată totul devine puțin prea real și ai senzația de ușoară greață, dar în același timp devii conștient de miracolul vieții și al naturii. Cam așa e Sexual Selection.

Introducerea cărții e scrisă de Richard Prince. Potrivit spuselor lui Merritt, atunci când l-a contactat pe Prince să-l roage să-i scrie introducerea, reacția lui la opera ei a fost: „Dumnezeule, iubesc albumul ăsta, vreau să mi-l agăț pe pulă și să mă plimb cu el ca accesoriu!”. Redacția VICE a avut o reacție asemănătoare.

Erai interesată de științele naturale și când lucrai la Digital Diaries?

Natacha Merritt: Nu. Am făcut Digital Diaries pentru că aveam o viață sexuală bogată și minunată și am vrut s-o documentez. Mă distram de minune făcând fotografii cu stripteuze și dansatoare sado-maso din San Francisco, dar nu era nicio idee intelectuală în spatele lor. Eram un copil teribilist, pur și simplu îmi plăcea să fac fotografii sexy fără să știu de ce. Dar acum, după ce am studiat biologia, înțeleg că sexul e cea mai interesantă chestie pe care o facem ca specie, așa că fotografiile mele pot fi situate mai ușor într-un context. Acum mă excită lucrurile și mai complicate, și mai perverse.

Cum te-ai implicat în scena sado-maso din San Francisco?

În principal prin fotografie, după care am testat sexul sado-maso în versiune mai blândă și în viața mea sexuală. Deci nu știu cât de mult am făcut parte din scenă, la propriu. Mai mult am fost inspirată de mediul respectiv.

De ce ai hotărât să iei o pauză în fotografie ca să studiezi biologia?

Mi-am dat seama că foarte des îmi puneam întrebări de genul: „De ce mă excită asta?” și „De ce mi se par fetișurile atât de interesante?” și am găsit răspunsurile în biologie. Am dus investigațiile sexuale până la nivel genetic. Și apoi s-a făcut lumină: toate fetișurile și perversiunile au un motiv, iar noi nici măcar nu suntem atât de perverși ca multe alte specii și evoluția e o formă de artă absolută!

Mi se pare mișto că știința ne poate explica de ce suntem curve.

Da! Iar știința sexului devine tot mai interesantă, pentru că oamenii de știință încep să arate ca noi. Fete, homosexuali, minorități – toți acești oameni caută răspunsuri științifice la întrebările lor. S-a dus stereotipul omului de știință de sex masculin și heterosexual. Laboratoarele sunt pline de demenți minunați acum! E foarte palpitant, iar potențialul artistic al științelor e super marfă.

Cum a luat naștere ideea din spatele albumului Sexual Selection? Ce ai încercat să transmiți combinând fotografii cu insecte, plante și oameni?

A fost la fel de organic ca și Digital Diaries. Studiam biologia și am început să fotografiez organele genitale ale insectelor – am alcătuit o clasificare pentru a identifica păianjenii din San Francisco în funcție de penisurile lor. În timpul ăsta, mă tot întâlneam cu studenți din alte grupe, iar la sfârșitul semestrului, le-am întrebat pe fete: „Băi, vreți să facem împreună niște fotografii erotice?”. Nouăzeci la sută au răspuns da. Apoi am început să îmbin imaginile și mi-am dat seama că obțineam niște conexiuni uimitoare.

După ce am citit Sexual Selection, am presupus că ești lesbiană, pentru că majoritatea subiecților și persoanele cu care apari în fotografii sunt femei.

Haha. Dacă n-ar fi soțul meu, cu siguranță aș fi lesbiană. Am relații cu diverse femei în momentul de față, iar el n-are nicio problemă cu asta. La nivel pur sexual, cred că sexul lesbian e mai bun, pentru că bărbații încă n-au înțeles prea bine clitorisul.

Oare de ce nu pricep odată, frate? Cunosc multe fete care se identifică drept heterosexuale, dar au orgasm mult mai ușor când fac sex cu o femeie.

Exact, pentru că femeile înțeleg mai bine corpul feminin. Cred că și filmele porno sunt un obstacol în calea orgasmelor noastre. Uneori mă uit la filme porno cu soțul meu și prietenii lui și văd că sunt total greșite! E o minciună – niciuna dintre fetele alea nu se simte cu adevărat bine – și așa se perpetuează această minciună. Și educația sexuală incompletă e o problemă.

În timpul studiilor, ți-ai dat seama de ce oare majoritatea fetelor sunt mult mai deschise spre bisexualitate, pe când tipii tind să fie mai stricți și să declare fie „Sunt gay”, fie „Sunt hetero”?

Cred că e vorba mai mult de stigmatul social decât de biologie. Am citit de curând un articol interesant despre o fată din San Francisco care a făcut un studiu pe toți prietenii ei de sex masculin și a descoperit că majoritatea se sărutaseră măcar cu un alt tip, iar alții chiar făcuseră sex cu un bărbat, dar se declarau totuși hetero sută la sută. Cred că chestia asta se va schimba.

Și eu. În plus, acum există mai mulți idoli masculini flexibili, cum e James Franco, de exemplu.

Adevărat. Și biologii au descoperit 30 de specii noi care se comportă așa, de exemplu, două păsări femele adoptă un pui orfan și-l cresc împreună. Deci găsim exemple de genul ăsta peste tot, cred că e un tip de comportament natural, doar că i-a luat foarte mult științei să demonstreze asta.

Ai avut vreodată rețineri să te fotografiezi în timp ce făceai sex, din cauza faptului că majoritatea oamenilor nu fac diferența dintre artă și porno?

E și asta o problemă, dar o lume în care poți fi concediat în mod oficial pentru că îți arăți păsărica în timpul futaiului e o lume de căcat! Nu vreau să fac parte dintr-o astfel de lume. Îmi dau seama că nu toți oamenii au un statut financiar sau cultural pentru a lupta împotriva acestei probleme, dar cred că dacă ești o persoană privilegiată din Occident și nu lupți cu asta, dai dovadă de o slăbiciune imensă. Tuturor cu problema asta le transmit un imens „fuck you!” Fac fotografie de 15 ani și de-a lungul timpului au fost multe modele care mi-au cerut să retrag fotografiile în care apăreau, dar n-am vrut să cedez niciodată. Mă întreb ce îi face pe oameni să devină mai conservatori când îmbătrânesc. E super ciudat, lăsăm societatea să ne tragă în jos pe toți.

Mai devreme ai spus că o grămadă de alte specii sunt mult mai perverse decât noi. Poți să-mi dai unul dintre exemplele tale preferate?

Îmi place mult de tot un capitol din albumul meu despre păianjenii canibali. În lumea păianjenilor, femelele sunt imense, iar masculii sunt micuți. Există foarte puține femele, din cauză că e nevoie de un consum imens de resurse pentru a deveni atât de mare și sunt mulți masculi care mor de tineri, așa că dacă un mascul găsește o femelă, face tot posibilul să se împerecheze cu ea. Adeseori, masculii devin pradă, de multe ori în timp ce încearcă să scape. Dar la specia Latrodectus, masculul urcă pe femelă și după ce o fute, își așează pieptul pe gura ei și o lasă să îl devoreze lent. Iar dacă ea refuză, masculul face un salt, după care revine și încearcă din nou. La început, oamenii de știință nu au înțeles de ce masculul vrea să fie mâncat, dar apoi au descoperit că femelele care mănâncă masculul după împerechere devin mult mai sănătoase și fac mai mulți pui. E un fel de punct culminant al selecției sexuale – masculul se sacrifică în scopul pe care îl consideră cel mai nobil pentru corpul lui. Mi se pare foarte romantic!

Puteți cumpăra Sexual Selection de aici.

natacha-merritt.com

Dacă vreți s-o vedeți pe Karley vorbind și făcând chestii sexy, urmăriți show-ul VICE, Slutever.

Traducere: Oana Maria Zaharia