Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Săptămâna feminismului

Beyonce îşi apară singură tipul ei de feminism prin albumul „Beyonce”

Dacă tu nu crezi că o melodie despre funduri şi iubirea de sine a femeilor negre este o formă de feminism, atunci eşti doar o rasistă albă privilegiată.

de Kara Brown
07 Ianuarie 2014, 1:07pm

Îmi place să mă contrazic. Îmi face sincer plăcere să mă iau în gură cu un adult sănătos mintal. Sigur, sunt unele teme pe care nu mă pot contrazice. De exemplu, nu pot să am o discuție rezonabilă despre rasa lui Moș Crăciun pentru că nu vreau să fac un atac cerebral de la atâta prostie. Nu pot să am încă o dezbatere despre ce-i mai rău - cuvintele peiorative care-i descriu pe negri sau cele care le descriu pe albi, pentru că răspunsul se află în întrebare. Feminismul e încă o temă de care încerc să mă feresc pentru că sunt atâția oameni care habar n-au despre ce vorbesc.

Dar când vine vorba de Beyonce, mi-a fost mereu greu să nu intru într-o conversație despre „dreptul ei de a se da feministă".

Pe planeta asta există o femeie care chiar crede că Lena Dunham și goliciunea ei constantă e feminism, dar pentru că Beyonce a fost de acord să fie fotografiată-n chiloți,denigrează feminismul. E greu să nu începi să zbieri că ăsta e în mod evident un standard dublu și efectiv o formă rasism, dar e greu să continui să te cerți cu oamenii despre asta. Din fericire, odată cu lansarea celui de-al cincilea album care-i poartă şi numele, Beyonce a adresat direct aproape fiecare chestie pentru care a fost criticată și, în mod special, faptul că e feministă.

În dimineața după ce Beyonce a surprins planeta cu o lansare-n miez de noapte, am intrat într-o dezbatere pe Twitter cu cineva care i-a numit albumul „frustrat sexual". Albumul e frustrat sexual numai dacă alegi să crezi că sexualitatea pe care o afișează în cântece ca „Blow" și „Partition" e o reacție la faptul că e nefericită sau nesatisfăcută sexual. Pentru că, firește, dacă o femeie-și celebrează sexualitatea într-un spațiu fără bărbați, trebuie să fie pentru că nu primește atenția pe care o vrea de la ei sau orice alt fel de atenţie și trebuie să facă un show în care imploră după ea. Poți să spui că-s nebună, dar dacă aș fi frustrată sexual în căsătoria mea, mi-ar fi puțin ciudat să-l rog pe soțul meu să scrie niște versuri despre tot acel sex mișto pe care nu-l facem.

După asta, mi-am dorit să nu fi spus nimic, pentru că frumusețea lui Beyonce constă în faptul că oamenii care nu pot vedea mai departe de ceea ce spune și ceea ce ne arată, ies la iveală prin natura atacurilor lor. Nu vreau să mai am niciodată discuția „chiar e Beyonce feministă/ o feministă bună/ cel mai rău lucru care i s-a întâmplat feminismului?".

Hai să înțelegem mai întâi două chestii clare despre feminism:

1. Ar trebui să fim toți de-acord că definiția brută, de bază, a feminismului este militarea pentru ca drepturile sociale, politice și economice ale femeilor să fie egale cu cele ale bărbaților.

2. Ar trebui să recunoaștem că feminismul poate părea diferit pentru diferite femei, bazat pe rasă, orientare sexuală, clasă, nivel economic, naționalitate, relații etc. Asta înseamnă că două femei se pot lupta pentru două chestii foarte diferite și ambele pot fi acţiuni feministe.

Dacă operăm într-un spațiu în care recunoaștem atât chestiile astea și în care Beyonce există, nu mai e loc pentru argumentul că Beyonce nu practică și încurajează valorile feministe. Poate nu reprezintă feminismul tău, dar vorbește destul de clar despre o înţelegere specifică a feminismului, mai ales pentru multe femei de culoare.

Tom Hawking de la Flavorwirea scris un review previzibil și superficial, aparent făcut special așa. A rezervat o mare porție de aberaţii inconștiente pentru comentarea piesei „***Flawless", unde a scris că „versiunea ei de emancipare, așa cum apare acolo, e bazată pe un soi de conservatorism inerent, înrădăcinat în materialism, laude de sine și narcisism sufocant, în loc să fie înrădăcinată în compasiune și generozitate".

Treaba e că generozitatea și compasiunea nu sunt singurele elemente reprezentative ale feminismului. Pare că cineva confundă feminismul cu muncă de caritate.

Dacă vrei să egalezi iubirea de sine cu narcisismul, te rog explică-le asta tuturor femeilor de culoare din lume care se zbat să se vadă frumoase, pentru că trăiesc într-o societate unde frumusețea e aproape exclusiv prezentată în ambalaj alb. Dacă Beyonce celebrează și se bucură de frumusețea neagră și îi încurajează pe alții să facă la fel, e narcisism, atunci sper ca toți să fim narcisiști. Și nici nu vreau să iau în seamă argumentul că Beyonce se conformează unui „standard tradițional de frumusețe". Surpriză: Sunt o groază de femei de culoare care abordează o estetică populară. Asta nu le face mai puțin negre, ci face definiția frumuseții mai puțin albă.

Beyonce e, practic, o odă care-i celebrează frumusețea fizică. Un tip de fizic care abia în ultimii zece ani sau așa a devenit de invidiat. Un tip de fizic care e azi asociat cu femeile albe în loc să fie asociat cu latino-americanca care a ajutat la setarea standardului. De ce crezi că Beyonce vorbește mereu despre fundul ei și a făcut-o înca din 2001?

Hai să ne oprim puțin și să conștientizăm că versurile lei sunt „de lauda" pentru că ea înțelege, la fel ca multe alte femei, că dacă nu-și acordă valoarea pe care o are, nimeni n-o s-o facă. Poate toată ideea „***Flawless" e că chiar după tot ce a reușit, tot nu primește respectul pe care-l merită și trebuie să-și afirme agresiv măreția pentru a fi recunoscută cum trebuie.

Și totuși, Hawking a continuat. „Feminismul e despre grija pentru oameni asupriţi - femei, minorități, săraci", scrie el. „Nu înseamnă să vorbești 99% din timp despre cât de mișto ești tu și cât de bine arăți față de altele și cât de bogată ești[...]".

Femeile negre se încadrează în categoria de „oameni asupriți". Beyonce arată că-i pasă de noi prin faptul că se asigură constant că suntem reprezentate în arta ei. Totuși, Hawking a insistat, zicând că „împărăteasa nu e dezbrăcată; e îmbrăcată în căcaturi pe care tu nu o să ți le permiți niciodată și râde de tine. Plecaţi-vă, curvelor."

Când a scos „Bow Down", m-a bucurat stupid de tare să vad cum se plâng feministele albe de faptul că Beyonce le spune femeilor să se plece e anti-feminist. Beyonce nu-mi spune miesă fac o plecăciune, ci oamenilor care refuză să-i respecte reușitele. Nu trebuie să mă închin în fața lui Beyonce pentru că stau fix lângă ea.

Sincer, e greu să asculți persoanele care nu-s femei negre sau măcar informate în legătură cu luptele și problemele specifice ale femeilor negre, cum discută feminismul lui Beyonce, pentru că e clar că sunt atâtea chestii care-i depășesc. Asta e ciudat, ținând cont de faptul că 2013, mai ales, a fost un an reprezentativ pentru feminism, iar subiectul a fost o temă constantă în discuțiile culturale. Anul ăsta, femeile de culoare i-au răspuns lui Sheryl Sandburg și i-au explicat de ce genul ei de feminism e înrădăcinat în privilegiu, femeile de culoare au susținut în continuu că ceea ce face Miley Cyrus e rasist și că-şi însuşeşte cultura neagră, și a fost explicat faptul că valorificarea stripteuzelor în afara prezenței masculine e o chestie bună.

În articolul ei din Slate, „Regina imaginilor filtrate pe Instragram, Beyonce ne critică cultura frumuseții modificate virtual" , Amanda Hess susține că Beyonce se contrazice prin critica ei la adresa cultului nostru de frumusețe în „Pretty Hurts", pentru că apoi îl aplică în „***Flawless". „Poate că Beyonce arată cât de ridicolă e noțiunea asta", scrie Hess. „Dar noi tot trebuie să credem că ea chiar se trezește așa. "

Să sugerezi că noi credem că Beyonce se trezește arătând impecabil cu frizură profesională, machiaj și stilizări e absurd. Nu ar trebui să credem asta pentru că Beyonce nu crede că suntem niște cretini. Se numește hiperbolă, exagerare pentru a evidenția o idee. Vorbim despre femeia care are o piesă numită „Flaws and All". Deși e aproape o idee discutabilă, pentru că exact după ce Beyonce se descrie ca fiind impecabilă, ca-n toată muzica ei, apoi le încurajează pe femei să-și repete aceeași afirmație.

"We flawless, ladies tell 'em
I woke up like this, I woke up like this
We flawless, ladies tell 'em
Say "I look so good tonight"

Ăsta e un „call and response" și orice persoană cu vreo înțelegere minimală despre muzica neagră știe asta. Beyonce este, probabil, singurul artist care creează muzică enorm de populară din care, mare parte, e complet în afara experiențelor și cunoștințelor unui public general. (Vorbesc despre cum cânta despre datul din cur în 2005, aranjându-și pleata și, firește, despre „Bootylicious".) Arta ei e înrădăcinată în feminitatea neagra, celebrează și calcă, atât la figurat cât și literalmente, pe sistemele și indivizii care încearcă s-o suprime.

Real Colored Girls au obţinut exact reacţia pe care o voiau cu articolul Problema cu feminismului tip roi în jurul curvei principale care egalează relația dintre Jay Z și Beyonce cu relația dintre un pește și curva lui principală, sugerând că ea e „complăcută cu propria-i comoditate". Ei citează, în mod previzibil, piesa din 2000 a lui Jay Z, „Big Pimpin" pentru a le susține argumentul, chiar după ce el a declarat că regreta piesa.

Jay Z și Beyonce nu sunt numai parteneri, sunt și artiști. Amândoi par că-și respectă reciproc libertatea creativă și expresia individuală. Îmi imaginez că amandoi au făcut sau au spus chestii în muzica lor de care celalalt n-a fost prea încântat, dar dacă ăsta e soțul tău, persoana cu care confrunți lumea, nu trebuie să-i permiți propria individulitate? Jay Z o susține, în mod clar, pe Beyonce ca pe o persoană independentă și invers, Beyonce-și respectă bărbatul. Asta nu-i o curvă supusă peștelui ei. E compromis și înțelegere matură.

Fără să încerci să înțelegi ce se întâmplă în muzica ei, mesajul probabil că ți-e pierdut. Definiția feminismului nu se limitează la femeile care arată ca tine. Nu trebuie s-o apăr iar pe Beyonce pentru că albumul nou face asta mai bine decât aș putea eu vreodată.

Kara Brown e o scriitoare care locuiește în New York. Uită-te pe blogul ei și urmărește-o pe Twitter - @KaraRBrown.

Traducere: Irene Teodor

Tagged:
feminism
Jay Z
Beyoncé
Funda
curve
Curb
Muzică
Rasa
Rasisme