FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Întrebarea zilei: Cum ar trebui pedepsiți violatorii?

Tortură, moarte sau cel puțin închisoare? Uite ce zic oamenii.

Am inventat rubrica asta ca să le dăm ceva de făcut internilor noştri.

foto via

Zilele astea toată țara discută despre violul odios din Vaslui de acum un an, în care șapte tineri sunt cercetați în libertate pentru abuzarea unei fete de 17 ani. De fiecare dată când un viol capătă amploare în media, parlamentarii scot de la naftalină o lege despre castrarea chimică, pe care o dezbat în Parlament de dragul presei, până moare scandalul. Și nu, nu spun că sunt de acord sau nu cu această măsură.

Publicitate

Dar asta readuce în discuţie atitudinea românilor faţă de violatori şi viol. Hai să ne amintim că acum câțiva ani, o jurnalistă a fost violată ziua-n amiaza mare. Românii au rămas pasivi la ce i se întâmpla, nimeni n-a făcut nimic, că ei nu se bagă în treaba altuia. Am întrebat câţiva bucureşteni ce cred ei despre violatori şi modul în care ar trebui trataţi, ca să aflu care cred ei că ar fi o pedeapsă corectă pentru aşa ceva.

VICE: Ce merită violatorii?
Tipa: După mine, pedeapsa cu moartea. Așa, dacă merg la închisoare, după ce ies, fac din nou.

În America îi castrează chimic.
Tipa: Foarte bună ideea! Poate să li se taie…
Pletosul: Să fie eutanasiați!

Ce se poate face în privința pasivității românilor care nu intervin în caz de viol?
El: Habar n-am.

VICE: Ce ar trebui să păţească violatorii?
Tanti roșcată: Ar trebui să fie pedepsiți, da` nu se pedepsește la noi, în România.

Se pedepsește cu patru până la zece ani de închisoare.
Eu am lucrat în securitate și e puțin mai altfel.

Era mai bine înainte?
Da, parcă era mai bine. Îți găsea servici, acumaaa… Și pedepsele erau mai aspre. Nu te lăsau să stai pe bancă în parc, te luau și îți găseau de muncă.

VICE: Ce le-ai face violatorilor?
Zâmbărețul: Măi, nu știu, ce poți să le faci? Poate să-i bagi la închisoare.

Pedeapsa e de patru până la zece ani. Ți se pare corectă? Marchează femeia aia pe viață.
Poate a marcat-o cineva înainte.

Publicitate

A, deci femeile alea o cereau? Era vina lor?
Nu știu ce să zic, nu mă pricep. Poate dacă făceam sociologie sau ceva psihologie răspundeam foartebine. Dar am terminat, din păcate, geografia și nu pot să zic decât despre munți și văi și nu despre persoane violate, în speță jurnaliste.

VICE: Ce ar trebui să li se întâmple violatorilor?
Gimnastică japoneză: Păi era vorba să fie castrați, nu? Da, așa se procedează în SUA și în unele țări europene. Da chestia e că, eu nu sunt din domeniu juridic.

Nu contează. Care e părerea ta?
Nu că nu contează, că nu e vorba aici de părere. Au fost violatori și vor fi violatori.

Totuși, cum crezi că ar trebui pedepsiți?
Cu 25 de ani de închisoare!

Momentan pot face patru până la zece ani.
Da… Ai făcut dreptul?

Nu.
Atunci învață dreptul și dup-aia. Tu n-ai cum să dai o pedeapsă unui om, dacă n-ai cunoștințe de drept!

VICE: Ce măsuri vrei să se ia împotriva violatorilor?
Domnișoara feministă: Păi, să fie castrați…

Bine și doar castrați, nu închisoare, nu nimic?
A, păi sigur că și închisoare…

Câți ani?
Feminista din mine urlă cel puțin 15 ani, cam așa, 17 ani.

VICE: Ce-i paşte pe violatori?
Homeless intelectual: Ghilotina!

Știți că a fost violată o jurnalistă?
Da, cu o bară de fier, a spus aici la radio.

Ce ar trebui făcut?
E un capitol foarte greu. Eu am 65 de ani și în toţi anii ăştia nu am auzit lucruri pozitive despre poporul român. Aud numai declinări, adică în jos.

Publicitate

De ce avem nevoie?
De un conducător, un adevărat conducător care să ne conducă spre o civilizație superioară, să fie o schimbare totală. Asta e cea mai concludentă soluție și practică, că așa vorbeee și copiii pot să vorbească.

Am înțeles…
N-ai un leu?

VICE: Ce-ar trebui să li se facă violatorilor?
El: Depinde cât de grav e.

Adică cum? Dacă o bate?
El: Da! Dacă o bate, dacă o zgârie.

Păi și dacă femeia e marcată pe viață?
Ea: Depinde de cât de marcată e femeia.

Adică dacă e mai marcată, violatorul primește o pedeapsă mai mare?Amândoi: Da!

VICE: Ce ar trebui să li se întâmple violatorilor?
Hardcoristul: Închisoarea! Cred că poate fi considerat puțin mai jos decât crimă, deci pe undeva la o pedeapsă destulde majoră, începând de la zece ani. 20 de ani!

Care e soluția?
Acești oameni nu au o funcție prea normală a gândirii, nu este ca o boală din care îți poți reveni, nu este o greșeală pe care o faci la beție de spargi un magazin sau pe care o face cineva agresiv, care bate pe cineva și apoi, între timp poate să-și revină.

Deci nu există reabilitare?
Asta cu violul e o chestie generală, care nu poate fi vindecată niciodată, așa e omul respectiv, are niște obsesii de care nu poate scăpa.

Ok, violul este o infracțiune majoră care trebuie pedepsită, conform bucurestenilor, prin tortură, moarte sau cel puțin închisoare. În afara de asta, românii nu au prea multe idei, mai ales că nu e un subiect la care se gândește vreunul în timpul liber. Eu personal mă bucur că nu am dat peste oligofreni care să spună că e vina femeilor, că „ele au cerut-o". În concluzie, vrem ca „cei răi" să fie pedepsiți, dar de către altcineva, pe principiul „ce naiba, suntem civili, nu-i responsabilitatea noastră," în timp ce noi facem ce ne pricepem mai bine: stăm și ne uităm.

Citește mai multe despre viol:
Tipul care a fost violat de o fată Am fost violată și abia atunci au început problemele Ce spun copiii despre viol