FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Iran va supune jucătoarele de fotbal unor teste pentru verificarea genului

Iranul vrea să se asigure că unele jucătoare de fotbal nu vor avea avantaje nedrepte pe teren din cauză că sunt, de fapt, bărbați.

Pe 3 februarie, conducerea Federației de Fotbal a Republicii Islamice Iran (FFIRI) – a declarat că va implementa proceduri de verificare a sexului în liga feminină. Pentru a se asigura că toată lumea respectă regulile, federația are de gând să trimită personal medical în cluburi pentru a face controale inopinate.

Cu puțin timp înainte de anunțul FFIRI, șapte jucătoare de fotbal – dintre care patru făceau parte din echipa națională – au fost eliminate după ce s-a dezvăluit că erau fie „bărbați care nu-și completaseră operațiile de schimbare de sex”, fie indivizi care „sufereau de tulburări de dezvoltare sexuală”. Așa s-a exprimat Robert Tait, care a transmis știrea pentru the Telegraph patru zile mai târziu. Pentru că termenii „schimbare de sex”, “teste de gen” și „Iran” sunt cuvinte-momeală, povestea a fost preluată de presa internațională și cea americană. Până și media de dreapta a raportat știrea (cu o exprimare caraghioasă, desigur).

Publicitate

Acum trei ani, după ce un înaintaș a fost acuzat că ar fi bărbat, FFIRI a specificat că cluburile sunt obligate să verifice genul femeilor atlete înainte de a semna un contract cu ele. Și totuși implementarea acestei legi a fost destul de relaxată, iar atletele care nu corespundeau standardelor FFIRI au avut voie să avanseze în ligă. Ar fi simplist să spunem că s-a întâmplat doar pentru că erau persoane transsexuale sau intersexuale. Lucrurile sunt mai complicate.

Verificarea sexului femeilor în sport datează din anii '60. Pe atunci, atletele din USSR erau acuzate că sunt agenți de sex masculin trimiși ca să domine sportul. Pentru a menține integritatea jocului, autoritățile din lumea fotbalului au început să implementeze teste inopinate de gen pentru a prinde eventualii impostori.

Dar nu s-a confirmat că s-ar fi întâmplat așa ceva vreodată. Investigatorii au descoperit că bărbații deghizați în femei erau de fapt atleți aflați în diverse stadii de intersexualitate.

Inițial, acești atleți au fost descalificați. Dar abordarea a început să se schimbe după ce oamenii de știință au realizat că faptul că sunt persoane intersexuale nu însemna că au un avantaj incorect pe teren.

Și atunci politica s-a schimbat: în loc să elimine atleții cu avantaje incorecte, au tratat eventualele avantaje și i-au lăsat să concureze (Ahmed Hashemian, capul comitetului medical al FFIRI, și-a exprimat speranța că toți atleții se vor reîntoarce pe teren după tratament).

Publicitate

FIFA, sub conducerea căreiaintră și FFIRI, a adoptat această politică acum trei ani, în urma unor acuzații că unele jucătoare de fotbal ar fi, de fapt, bărbați. Organizația a alcătuit un comitet cu un endocrinolog, un ginecolog și un expert în genetică care verifică genul persoanelor de la un caz la altul. Deși FIFA nu are voie să administreze testele direct, organizațiile membre verifică ele jucătoarele. (FIFA nu a fost implicată în aceste teste care au avut loc recent.)

Principala prioritate ar trebui să fie protejarea intimității medicale a atleților. Mulți atleți intersex nici nu-și cunosc condiția și poate fi devastator pentru ei să o afle într-o manieră atât de publică. Iar modul în care a fost raportată știrea arată că sunt destule motive de îngrijorare pentru asta.

Tratamentul constă în procedura standard de a reduce nivelul de testosteron la cel normal pentru femei. Din punct de vedere științific, acesta e factorul hotărâtor care face diferența între performanțele atl atleților de sex masculin și cei de sex feminin. În termeni practici, asta înseamnă că atleții intersexuați au voie să concureze după ce li s-a efectuat o gonadectomie și au urmat timp de doi ani o terapie cu hormoni.

Asta se aplică și la femeile transsexuale. IOC a adoptat acest standard în 2004 și alte organizații, inclusiv FIFA, i-au urmat exemplul. Diferența e că, pentru femeile trans, tratatmentul înseamnă tranziție chimică și operație de schimbare a sexului.

Revenim la problema Iranului. Iranul a permis tranziția de peste 30 de ani și chiar a susținut-o cu entuziasm, a finanțat SRS cu fonduri de stat. Documentarul Be like Other, care se ocupă de acest procs, a arătat că femeile fac des SRS – și își schimbă numele legal – înainte de începerea terapiei cu hormoni. Ceea ce înseamnă că un potențial atlet trebuie să se supună la două seturi de standarde, cel al statului și cel al FFIRI.

Dacă aceste jucătoare revin pe teren, n-ar fi primii atleți trans care ar concura în cadrul FIFA. A mai făcut asta și Jauyah Saelua, care a jucat pentru Samoa americană în meciulîmpotriva Braziliei în decembrie 2011.

Pentru că nu-și făcuse încă operația de schimbare de sex, a jucat în echipa bărbaților.

Traducere: Oana Maria Zaharia