FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Culori și sincron cu un geniu al efectelor vizuale

Am stat de vorbă cu tipul care-i va face următorul videoclip lui Björk.

Totul a început în 2007 când scurt metrajul Doll Face al lui Andrew Huang a devenit viral pe YouTube. Filmul a atras atenția cui a trebuit, adică producătorului și regizorului J.J. Abrams, iar Huang a început să aibă solicitări de videoclipuri muzicale de la Ra Ra Riot, Avi Buffalo și cel mai recent de la Björk.

Apoi a făcut scurtmetrajul Solipsist, un film de 10 minute, „o fantezie experimentală despre cum se conectează lucrurile vii și despre ce se întâmplă când limitele sunt depășite". Filmul a primit tot felul de aprecieri, inclusiv premiul special din partea juriului de la Festivalul de Film Slamdance din acest an.

Publicitate

Un fanatic al craft-urilor și dependent de efectele vizuale încă din copilărie, Huang a mers la școala de artă pentru a se perfecționa, după ce a fost încurajat să se concentreze asupra ei, pentru că tehnologia este întotdeauna în schimbare. În video-ul de mai sus îl vizităm pe Huang în LA și aflăm cine îl inspiră (Chris Cunningham și Jim Henson, în special), care e abordarea lui când vine vorba de efecte vizuale și câte ceva despre cum a făcut Solipsist.

Cu toate că filmul său anterior a fost super colorat și glamuros, cu nuanțe cyberpunk, lucrările lui Huang iau în prezent o nouă turnură: în Facial Alphabetics experimentează cu instalații și o paletă doar de alb și negru. Este o lucrare în curs care implică filmarea modelelor cu măști albe de hârtie, accentuându-le cu efecte CG și proiectându-le în loop pe patru pereți.

Mai jos puteți să trageți cu ochiul la câteva din schițele lui. Noi suntem foarte curioși să vedem ce va ieși la final.

Traducere: Andra Olteanu