​Care e cea mai mare frică a tinerilor

Încălzire globală. Terorism. Clasa politică. Boli Mintale. Cancer. Să-ți pierzi jobul. Moartea părinților. Dacă ești la fel de paranoic ca mine, intri în panică doar când te gândești la numărul de pericolele care te pândesc la orice colț, gata oricând să-ți atace viitorul. Sunt multe lucruri de care să-ți fie teamă ca tânăr, dar cum poți cuantifica toate fricile astea? Care sunt alea care te țin treaz noaptea?

În VICELAND UK Census, am întrebat cititorii „De ce îți este cel mai tare frică?". Răspunsul care a câștigat premiul a fost: „să nu găsesc dragostea adevărată". Cel mai tare îți este frică să nu apuci să întâlnești dragostea vieții tale decât să ajungi un boschetar, să-și pierzi jobul și să te trezești în mijlocul unui atac terorist? E și mai accentuată frica asta printre cei care sunt singuri, un procent semnificativ de 42% de oameni. Oare suntem mai romantici decât credeam, sau doar ne simțim mai singuri decât am vrea să recunoaștem?

Această frică de a nu găsi dragoste, la un anumit nivel psihologic, vine din izolare. Spune multe despre iubirea de sine. Oare ne simțim atât de singuri? Toate studiile din ultimii ani sugerează că da. Până recent, singurătatea era doar umbra bătrâneții, dar în ciuda mediilor sociale, noi suferim de deconectare cronică. Anglia a fost votată cea mai singuratică țară din Europa și nu poți să dai vina pe populația vârstnică. În 2010, Fundația pentru Sănătate Mintală a descoperit că singurătatea e o problemă serioasă printre cei tineri. Eșantionul de oameni cu vârste între 18 și 34 de ani confirmă că tinerii se simt mai des singuri, se panichează de sentiment în sine și sunt deprimați, decât cei peste 55 de ani. Potrivit unui sondaj național din 2014, 48% din populația cu vârste între 18 și 24 de ani au spus că deseori se simt singuri în comparație cu media generală de 34%.

Poate asta a devenit frica noastră majoră pentru că suntem o generație care a crescut cu părinți divorțați. Axa noastră de dragoste până la adânci bătrâneți a fost fracturată, așa că noi înțelegem cel mai bine natura efemeră a relațiilor. Nu mă surprinde faptul că suntem precauți când vine vorba de un angajament sau că ajungem în relații în care ne băgăm picioarele și avem așteptări limitate. Da, știu că o despărțire deseori duce la fericire pe termen lung, dar nu ai un scop clar al vieții amoroase. Probabil de asta ți-o dorești atât de mult.

Agățatul se schimbă. Circuitul relațiilor e obositor. Deja de la 20 de ani, de fiecare dată când termini o relație, îți ia un pic mai mult timp și energie să te refaci. Poate te sabotezi singur pentru că ai atât de multe opțiuni, e sentimentul ăla că poate există cineva mai potrivit sau o relație mai specială. Pe la 20 de ani, când nu ești stabil financiar, profesional sau nu ai casa ta, o relație bazată pe iubire adevărată devine ceva idilic. Nu-ți place să te conformezi din niciun punct de vedere, dar instabilitatea ta generală te face să tânjești după dragoste.

Frica pe care o resimți ar putea să vină și de la faptul că ți-e din ce în ce mai greu să menții până și o relație de prietenie. Să te îndrăgostești și să ai o relație umple un gol incontestabil, chiar dacă nu ai fi crezut că suferi după asta. Unii oameni se definesc cel mai bine prin persoana cu care sunt, cineva care vede în tine lucrurile bune și cele rele, un martor al felului în care ești tu în realitate. Persoana aia care te duce la spital și știe că trebuie, cu discreție, să fie primul care îți urează la mulți ani și care te încurajează în orice faci. În cadrul lansării cărții prietenului meu Jack Urwin, Man Up, el și un tip de la organizația caritabilă de prevenire e suicidului masculin, CALM, au discutat despre cum bărbații, în momentele lor de neputință preferă să ceară ajutorul doar partenerului de viață. Realitatea e că mulți bărbații își pierd prietenii în perioada de după facultate. Două milioane și jumătate de bărbați peste 18 ani nu au un prieten apropiat, cu care să discute o problemă serioasă. Poate o componentă esențială în redefinirea masculinității moderne ar fi realizarea că bărbații tânjesc la fel de mult după intimitate ca femeile (pe barba cărora s-a creat stereotipul ăla clasic de comedie romantică).

Cu toate astea, de ce ideea că nu o să găsești niciodată dragostea adevărată e cea mai mare grijă a ta? Nu e ca și cum ai recunoaște-o cu ușurință (eu în niciun caz). Profesorul Ben Finchman, care tocmai a terminat de scris o carte despre distracție, mi-a spus că după toate cercetările sale, el a ajuns la concluzia că trebuie să mai fii cu cineva ca să te distrezi. Nu prea funcționează dacă ești singur. Distracția, o izbucnire temporară de bucurie, chef de viață, sau oricum ai vrea s-o definești, îți permite să simți plăcere, satisfacție, fericire și entuziasm pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp.

Suntem învățați că inter-dependența e un semn de slăbiciune și că trebuie să îmbrățișăm individualismul. Nu vrem să ajungem ca părinții noștri, divorțați și pierduți și înconjurați de rămășițele unei identități pe jumătate formată. Totuși, când vine vorba de frici și speranțe, suntem la fel ca ei și toți dinaintea lor. Vrem mai degrabă să ajungem ca bunicii noștri și să ne ținem de mână în drum spre piață, în timp ce ne sâcâim în continuu ca alint. Vrem ceva de durată.

@hannahrosewens

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre dragoste:
Ce cred bătrânii despre dragoste și sex
Poți să simulezi dragostea cu droguri?
De ce dragostea reală nu e ca cea de pe internet