FYI.

This story is over 5 years old.

jocuri video

Witcher 3 te învață că naționalismul polonez e mai bun ca ăla românesc

În România, nimeni nu îndrăznește să umanizeze personajele din opere istorice.
16.11.15

Asta produc polonezii, în timp ce noi scoatem brățări dacice false din unele chinezești.

Mereu m-am întrebat de ce România și Polonia sunt niște țări atât de diferite, deși popoarele noastre sunt foarte asemănătoare: ne place să bem, să construim biserici, să spunem că nu suntem rasiști când, de fapt, suntem și, mai ales, ne place să fim naționaliști.

De obicei, când mă iau de naționalism, se găsește mereu cineva care-mi zică „boule, americanii sunt cel mai naționalist popor din lume și de ei nu zici nimic, că voi la VICE sunteți curvele ocultei iudeo-masonice a lui Soros". Dap, pentru că naționalismul american a dat naștere la tot felul de produse culturale foarte interesante, de la spectacolele creative de artificii date de Ambasada SUA de la București prin anii 90, la toate melodiile, serialele și filmele cu care am crescut cu toții.

Publicitate

Pe de altă parte, naționalismul românesc n-a fost în stare să dea naștere unui singur proiect care să le placă nici măcar românilor. Se menține undeva în zona siteurilor rusofile de pseudoștiință și a celor dacopate, care-ți prezintă o variantă puerilă a istoriei unui popor despre care nu știm concret mai nimic. Polonia a trecut multă vreme prin aceeași fază, dar, în mai 2015, a reușit să-și transforme naționalismul în ceva de succes pe plan global, prin jocul The Witcher 3.

Seria de jocuri The Witcher, realizată de studioul CD Project Red, îți prezintă o poveste fantasy, cu iz de Lord of the Rings, numai c-o suprapune peste o variantă cu numele alterate a Poloniei medievale. Jocul și romanele pe care s-a bazat sunt o prezentare naționalistă a războaielor și mânăriilor interne care au avut loc în conflictul dintre regatele din care s-a format Polonia și Sfântul Imperiu Roman. Deși sună mai plictisitor ca poveștile cu Burebista, este una dintre cele mai simpatice povestiri de care am dat în ultimii ani.

POLONEZII ȘI-AU ASUMAT DEMITIZAREA EROILOR, LUCRU CARE ÎI UMANIZEAZĂ ÎN OCHII LUMII

Geralt, personajul cu care te joci în seria Witcher, este un tip de vârstă mijlocie, alcoolic, curvar, sarcastic, căruia îi place smardoiala și care-și face dreptate singur că n-are încredere în autorități. Practic, e stereotipul oricărui bărbat din Europa de Est, mai puțin partea că are pătrățele pe abdomen. El este un fel de vânător de monștri modificat genetic, care e implicat, fără să vrea, în toate jocurile de putere dintre regatele din jurul unei Polonii fictive, conduse toate de monarhi incestuoși, corupți și lași.

Polonezii și-au asumat ceva ce dacopații și naționaliștii noștri nu vor realiza niciodată, că dacă prezinți eroii tăi ca niște demizei imaculați, nu o să-i bage nimeni în seamă. Singura soluție prin care să faci personajele cu iz istoric savuroase e să le faci umane, adică pline de vicii și capabile de a comite greșeli. Să fie dominate doar de interesele personale, așa cum suntem cu toții siguri că erau, de fapt, în ciuda filmelor lui Sergiu Nicolaescu. Universul Witcher creat de scriitorul Andrei Sarkovski este unul foarte asemănător cu cel cu care se confruntă Polonia și România acum, cu lideri corupți care conduc peste niște popoare caracterizate, în principiu, printr-o nepăsare și debusolare generalizată. De-asta toți est-europenii pe care îi cunosc sunt atrași inexplicabil de această serie.

Publicitate

Atât jocul cât și cărțile îți prezintă și situații dureroase care ne afectează în prezent, precum sărăcia crâncenă, dar și ura noastră față de migratori străini, prin niște elfi care sunt o metaforă perfectă pentru refugiații zilelelor noastre. Elfii din lumea Witcher sunt hăituiți, plătiți prost și, dacă unul dintre ei comite o infracțiune, sunt uciși în masă printr-un pogrom rasial, cam cum visează comentatorii români și polonezi de pe Facebook să facă cu musulmanii zilele astea. În același timp, unii extremiști dintre elfii ăștia sunt folosiți de puteri străine ca să semene haos între popoarele poloneze, fix cum s-a întâmplat zilele astea la Paris.

TENTATIVELE NOASTRE DE PRODUSE NAȚIONALE COMERCIALE SUNT SUB ORICE CRITICĂ

În România, nu există romane istorice care să nu aibă izul ăla de naționalist tâmp: Eminescu e mereu pur și virgin, în ciuda faptului că promova ură față de evrei, Ștefan cel Mare e un sfânt, deși-n Letopiseț se spune că mai omora oameni de-a-n pulea când se enerva, și așa mai departe. Nu a avut nimeni curajul să scrie o ficțiune în care să-i prezinte pe toți oamenii ăștia așa cum trăim noi, românii, într-o lume a corupției și a fatalismului total. Una plină de glume meschine și porcoase, dar și de momente fascinante de omenie brută.

A existat o singură tentativă de film istoric comercial (Aferim rămâne film de artă), care să prezinte într-un mod mai visceral povestea lui Vlad Țepeș, „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea". Un film realizat cu cascadori străini, cu lupi dresați, practic ca un Game of Thrones românesc. Din păcate, deși avea toate elementele de succes ale unui film comercial, a ales să folosească un dialog și-un ton de Telenciclopedie, care a omorât toată acțiunea. Același lucru se întâmplă și cu toate tentativele de bandă desenată românească despre daci, care merge pe un ton pueril care n-ar interesa decât niște copii crescuți în munți. Singura tentativă reală de a crea un produs nou bazat pe diversele mitologii românești rămâne seria de bandă desenată Harap Alb Continuă, care conține diverse elemente de basme românești și termeni dacici, dar nu se înfinge cu adevărat în modificarea istoriei din status quo. Noi am rămas în stadiul în care nu ai voie nici în glumă sau în romane de ficțiune să atingi acea istorie fictiv-naționalistă cu care suntem îndoctrinați de mici și asta e problema.

PĂI AM PUTEA SĂ FACEM ȘI NOI UN PRODUS NAȚIONALIST DE SUCCES INTERNAȚIONAL, DACĂ NE-AM STRĂDUI, NU?

Cultura modernă românească nu a ajuns nici măcar la nivelul din filmul ăsta polonez din 2001.

Dacă polonezii au reușit să scoată un produs care să-i înnebunească pe americani în 2015, e logic să te gândești c-am putea și noi să facem același lucru, cu puțin efort. Din păcate, nu. Seria de romane istorice/fantasy The Witcher a apărut în Polonia prin 1990. Colegii de la VICE Polonia mi-au povestit cum au crescut de mici cu seria asta, cum le-a format umorul autoironic, le-a format și curajul de a scrie sincer despre lucruri așa cum sunt, nu așa cum ne-ar plăcea să ne imaginăm că erau. După ce a copilărit tot poporul cu aceste cărți amuzante, dar triste, televiziunile au preluat seria pe la începutul anilor 2000 și au transformat-o într-un film și un serial. După ce au apucat oamenii să se obișnuiască pe plan local cu seria la TV, abia atunci au lansat primul joc the Witcher pentru PC, prin 2007. Cum au avut succes internațional masiv doar cu partea a treia a jocului, nu aș exagera să zic că un produs local are nevoie de 25 de ani de răspândire, înainte să capete valențe internaționale.

În România, dacă întrebi oamenii tineri cu ce cărți au crescut, o să-ți zică aproape toți de Cireșarii, aceleași cărți cu care au crescut și părinții lor. Asta înseamnă că o bună parte din generația mea a crescut cu niște romane, pe care și autorul le caracteriza ca fiind realizate în stilul realismului socialist. De-asta, o mare parte din lumea noastră literară scrie într-un limbaj de lemn uitat în timp, care nu are nicio treabă cu realitatea actuală. Noi încă nu am produs absolut nicio operă culturală a României moderne, postcomuniste, care să rămână în mințile tuturor din țara asta și nu, operele lui Cărtărescu nu se pun. The Witcher e o serie foarte simplistă, destinată maselor și nu elitelor, lucru care nu i se aplică operei niciunui scriitor român talentat. Problema e că nu o să poți niciodată să creezi un curent cultural general sau național cu literatură elitistă. Până nu vom înțelege asta, vom rămâne doar cu dacii și Cireșarii noștri, de care nu îi pasă nimănui.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre jocuri:
Cele mai tari jocuri video făcute de români, de care probabil n-ai auzit
The Sims a fost jocul care m-a transformat într-un sociopat virtual
A apărut primul joc de mașini mai bun ca Gran Turismo