​Fotografii cu viața boemă din New York-ul anilor '70

O nouă expoziție a fotografei Arlene Gottfried dezvăluie un oraș plin de nuditate și naivitate.

Newyorkeza Arlene Gottfried a fotografiat orașul în alb-negru în anii '70 și '80. A documentat un oraș exhibiționist, primitiv, expresiv, o metropolă cu personalități extraordinare. Lucrările ei sunt foarte diverse, în toate sensurile, și prezintă o gamă largă de cartiere, etnii, vârste și afinități.

La job, Gottfriend era fotografă pentru o agenție de publicitate, dar portofoliul ei personal cuprinde imagini făcute în timpul ei liber, „în weekenduri și seara". Imaginile ilustrează plaja Rockaway, carnavalul brazilian de la Waldorf, Times Square, petreceri la discotecă („haos și depravare"), parada de Halloween, cartierul Harlem, petrecerile din case din cartierul Lower East side, circul Big Apple („la început, când era într-un cort pe un teren abandonat din Battery Park").

Seria ei de fotografii Sometimes Overwhelming e expusă momentan la Les Douches La Galerie din Paris. Cu look-ul ei unic (un turban de catifea cu pană albă și o jachetă cu paiete), artista a discutat cu mine despre colțurile ei preferate din New York, despre reticența ei față de fotografia digitală și despre cât de relaxați erau oamenii pe vremuri când îi fotografia nud.

Există în fotografiile tale un hedonism care pare străin – dacă nu cumva total pierdut - în New York-ul de astăzi. L-ai urmărit în mod special?
Erau alte vremuri. Eu mergeam în locurile care mă interesau: la parade, pe plaja de nudiști din Queens, în Coney Island.

Subiecții din fotografii sunt persoane cu care te vedeai în mod regulat?
Una dintre ele e mama mea. Tipul musculos era vecinul meu de vizavi din Brooklyn. Pe unii îi știam, pe unii îi cunoșteam întâmplător, spontan.

Pe plaja de nudiști Riis, oamenii nu aveau nicio problemă să-i fotografiezi nud?
Da, nu le păsa deloc. Toți erau super relaxați.

Pare incredibil, mai ales în fotografia cu Hassid și bodybuilder-ul evreu…
Bărbatul evreu ortodox a apărut deodată pe plajă și oamenii au întors toți privirile spre el pentru că venise îmbrăcat tot în negru pe arșița verii. Toată lumea era fie dezbrăcată, fie în costum de baie. Atunci a apărut și un alt bărbat și mi-a zis: „Fotografiază-mă și pe mine, și eu sunt evreu." [râde] Așa că am făcut fotografia.

Ești nostalgică după vremurile alea?
Cumva, da. Mă uit în urmă și îmi amintesc foarte clar când am făcut fotografiile. Călătoream mult – îmi plăcea la nebunie Staten Island. Înainte să se construiască podul, toată lumea lua feribotul și era ca o călătorie în timp. Parcă nu erai în New York, ci în cine știe ce orășel din Statele Unite.

Lucrările tale sunt mai îndrăznețe decât multe alte documentării ale vieții în metropolă. Cum au fost percepute în perioada respectivă?
Oamenii le numeau „ciudate" sau „diferite". Eu nu le văd așa. Sunt doar oameni fiind ei înșiși. Când le vezi pe toate la un loc, arată ca un amestec de stiluri de viață diferite și asta îi poate părea neobișnuit cuiva care n-a experimentat lumea în acest fel, cu atâtea feluri de persoane care fac lucruri diferite.

Cum ți-ai construit viziunea?
Am urmat un program de fotografie de doi ani la FIT. Am făcut cursuri de studio și de lumini, am învățat cum să procesăm și să printăm. Nu am făcut prea multă istorie a artei, deci n-am învățat prea multe despre alți fotografi.

După absolvire, am lucrat ca asistent pentru fotografi în studiourile lor ; în zilele acelea, erau puține femei care lucrau. Nimeni nu voia să le angajeze pentru că nu le vedeau în stare să ridice lucruri grele, să care lumini etc. Eu am reușit să obțin un job în advertising după ce un tip și-a dat demisia. Acolo fotografiam de toate: de la pachete de țigări și sticle de băutură la oameni. Orice era nevoie. Așa era pe atunci, nu erau fotografi specializați pe ceva anume ; fotografiai sticle și apoi făceai un pictorial de fashion. Trebuia să știi foarte bine ce faci și să ai o gamă largă de subiecte.

Ce practici folosești azi?
Urăsc fotografia digitală, dacă asta vrei să întrebi. Bine, nu o urăsc, are și multe avantaje. Dar sunt destul de conservatoare în privința asta. Nu e același lucru.

Fotografiezi vreodată cu telefonul?
Nici măcar nu am telefon cu cameră foto.

Mai vizitezi cartiere diferite din New York?
Nu așa de des. Lumea e un loc diferit, nu mi se mai pare atât de palpitant ca înainte. Mai fac uneori fotografii. Cel mai recent album al meu e Mommie.

Amintirile pe care le-ai scris la fotografiile din album sunt la fel de înduioșătoare ca și fotografiile. Preferata mea e cea în care ai fotografiat-o pe mama ta în timp ce vorbea la telefon și ea ți-a strigat: „Nu mai face atâtea fotografii! Man Ray a făcut doar câteva! "
Chiar așa e! [râde] Ne uitam odată la un documentar pe PBS despre el și așa am aflat că nu făcea fotografii foarte des.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe serii de fotografii vintage pe VICE:
Fotografiile astea ale lui Costică Acsinte nu sunt ca cele pe care le avea bunică-ta pe sobă
Fotografii erotice și casnice din Germania de altădată
Fotografii de la concursurile sexiste de costume de baie din anii '70