Am vorbit cu tipul care face măștile horror ale trupelor tale metal preferate

Dacă vrei să ai alura unui ucigaş cu topor, a unei victime cu arsuri multiple, a unui rău îmbibat în flegmă, aruncă o privire măştilor lui Nader Sadek. Nade s-a născut în Egypt, iar acum locuieşte şi lucrează în New York, unde a făcut o tonă de măşti pentru Attila Csihar – vocal Mayhem şi Sunn O))) – şi pentru oricine altcineva care îşi dorea să îşi terifieze publicul. De asemenea, Nader compune şi cântă muzică proprie, pune în scenă spectacole live, creează tricouri, dar şi o multitudine de opere de artă fără-legătură-cu-măştile şi îşi încearcă mâna la destul de multă muncă scenografică. E un tip destul de prolific, aşa că am discutat cu el legat de o parte din munca lui.

VICE: Bună, Nader. Cum ai început să faci măşti?
Nader Sadek: Ei bine, am crescut în Egypt, iar în cursul anilor, lucrurile au devenit din ce în ce mai conservatoare, ceea ce a condus în cele din urmă la voalarea femeilor, lucru considerat neobişnuit cât timp eram copil. Majoritatea femeilor purtau hijab, care le acoperea părul, dar pe la mijlocul anilor '90, multe femei au început să poarte niqab, aşadar acum sunt complet voalate. Evident că în Egypt, nu sunt doar femei voalate, în niciun caz, dar a devenit foarte popular, ceea ce spune multe despre cultura noastră. Părinţii mei sunt creştini, aşa că obişnuiam să văd călugăriţele cu un soi de văl, ceea ce nu este în mod necesar o chestie musulmană, dar spune multe despre condiţia egipteană.

Ce, acoperirea feţei?
Da, ştii, de ce trebuie să ne acoperim? De ce trebuie să ne ascundem unul de altul? De ce nu avem încredere unul în altul? În mod evident, există acel ceva foarte înşelător legat de măşti. Este o oglindire a sinelui nostru sau a ceea ce vrem să devenim? Întotdeauna am fost intrigat de misterul pe care îl prezintă o mască sau un văl, deoarece, chiar dacă este intenţionat să fie doar o acoperire , tot prezintă o nouă dualitate.

Cum ai ajuns de la a te gândi la chestiile astea la a face măşti pentru muzicieni metal? Pare a fi o săritură destul de mare. Ei bine, m-am mutat în NYC din Cairo şi am continuat un proiect pe care l-am început în Egypt, numit Faceless Când eram în Egypt, arătam ca un veritabil metalist – păr lung şi des ce-mi acoperea faţa, un cioc mare, tricouri negre cu Deicide, etc. – ceea ce îi intimida pe localnici până în punctul în care puteam să mă plimb liniştit prin anumite părţi ale oraşului care nu erau în siguranţă, pentru că eram considerat satanist. Când m-am mutat în New York, voiam să experimentez cu provocarea aceleiaşi reacţii localnicilor de aici, aşa că m-am îmbrăcat ca o femeie ce purta niqab, m-am plimbat prin Times Square şi Herald Square şi am mers în magazine de haine de femei ca Victoria's Secret. Vânzătorii din magazine nu aveau nici cea mai vagă idee cum să mă abordeze. Au dat dovadă de multă stângăcie.

Totuşi, nu făceai măşti încă.
Ha ha, nu. Dar am făcut o serie de desene bazate pe experienţele mele, ceea ce m-a atras înspre ideea de măşti, de imagine şi de proiecţia freudiană.

Aşa mai merge.
Mai târziu l-am cunoscut pe Attila Csihar, vocalul Mayhem şi Sunn O))), printre alţii, şi am vorbit destul de mult. Iniţial, eram interesat să fac mulaje ale feţelor oamenilor pentru a le păstra ca suvenir al faptului că ne-am cunoscut, într-un fel.

Uau, ce profund! Ce feţe ai mulat?
În momentul acela, am făcut mulaje ale prietenilor mei, mamei mele şi câtorva din rudele mele. Apoi, al lui Steve Tucker, fostul lider Morbid Angel, al lui Trym, tobarul Emperor şi a lui Stephen O'Malley din Sunn O))), ceea ce m-a făcut să-l cunosc pe Attila. Am vorbit mult despre măşti, iar eu m-am oferit să îi creez ceva, dar el nu era prea sigur de asta pentru că nu voia ceva ce părea a fi de Halloween, o mască tip Slipknot, sau ceva prea uşor de recunoscut. Prin comparaşie, măştile mele sunt cumva abstracte şi emotionale, aşa că i-am făcut una, apoi el a cântat într-un concert cu ea, s-a entuziasmat tare şi imediat mi-a cerut să-i mai fac zece, aşa că astfel am început

Mişto. Multe din măştile tale arată foarte diabolic, iar unele par a fi piele ce se desprinde de faţă, de ce?
Nu sunt sigur, pur şi simplu las elementele chimice să facă ce fac – e un fel de catharsis. Întotdeauna mă gândesc la persoana pentru care fac masca, aşa că de multe ori iese ca un fel de interpretare a persoanei respective. Un exemplu ar fi masca pe care am făcut-o după faţa lui Attila, pe care el a vopsit-o cu corpse paint [machiaj de cadavru], cum vezi la fiecare trupă de black metal din zilele noastre. Am făcut-o să pară puţin distrusă şi înspăimântată, aşa că atunci când el a adăugat vopseaua, aceasta a accentuat acele cicatricii, iar publicul nu-şi a putut da seama dacă poartă sau nu o mască.

Asta sună a fi malefic în mod corespunzător. Ai făcut vreodată măşti fericite?
Ha ha, nu cunosc pe nimeni care să fie fericit şi niciun om fericit nu mi-a cerut vreodată să-i fac o mască. Deşi, am făcut o mască pentru Andrew WK – căruia îi place să petreacă – iar el voia o mască ultra-realistă a feţei lui cu exact aceeaşi barbă ţepoasă, semn de naştere şi altele, încât am ajuns să îi inserez fiecare fir de păr pe bărbie. Din punct de vedere conceptual, cred că a fost o idee grozavă deoarece a folosit-o în clipul piesei „I'm A Vagabond", ale cărei versuri sugerează că oamenii nu vor ajunge să-l cunoască niciodată. Aşadar, faptul că a purtat o mască a propriei feţe a fost modul perfect de a arăta asta simbolic.

Un mulaj al feţei mamei lui Nader, ce a făcut parte din proiectul său Paradox Complex.

Te-ai gândit vreodată la latura sexuală a măştilor? De curând, am vorbit cu un tip care se deghizează în femeie, adică poartă măşti din latex mulate după feţe feminine pentru a se excita.
Nu, dar asta îmi aminteşte de un episod din Tales From The Crypt în care o femeie face cunoştiinţă cu un bărbat la o petrecere de Halloween, îl seduce şi începe să facă sex cu el. Din moment ce e Halloween, tipul crede că ea poartă o mască şi încearcă să i-o scoată, însă se dovedeşte a fi faţa ei reală, care arata ca o mască de Halloween. E destul de sinistru.

Nader înainte şi după proiectul lui, Faceless.

Îmi imaginez că măştile tale ar merge într-un context de ultimă modă. Urmăreşti evoluţia modei sau a vreunui designer?
Da. Adică, sunt curios şi mă interesez ocazional, sau dacă văd o revistă de modă, o răsfoiesc. Dacă văd ceva ce-mi place, încerc să ţin minte numele designerului ca să-l pot documenta, dar mai mereu uit. Sunt mai interesat de materialele folosite, mai ales pentru pantofii de femei, deoarece unii designeri au un buget extrem de mare aşa că îşi pot permite toate aceste materiale seducătoare.

Te-ai gândit vreodată să faci haine care să se potrivească măştilor?
Da, am făcut două costume – unul pentru mine, altul pentru Rune de la Mayhem, deşi nu sunt sigur că îl va purta vreodată din moment ce trebuie purtat în contextul potrivit. De obicei, îmi port costumul în spectacolele mele. E o combinaţie dintre costumul unui comandant miliar şi un costum elegant roial pe care le-am tăiat şi cusut laolaltă. Reprezintă un fel de dictator imaginar şi îl port doar cu masca mea de păr, pe care-l folosesc pentru personajul principal al albumului meu conceptual/video-ului In The Flesh.

Ce importanţă au măştile astea pentru propriile tale spectacole şi muzică?
Sunt foarte importante. Ajută la completarea personajelor pe care încerc să le creez, atât într-un cadrul live, cât şi în clipurile video. Cred că este foarte important pentru fiecare muzician ca imaginea lui să aibă o poveste. Ştii, îmi place foarte mult trupa Portal din Australia. Sunetul şi aspectul lor este atât de unic şi toţi membrii trupei poartă dresuri negre ca măşti, ceea ce le ascunde complet feţele. Vocalul poartă un pandantiv-ceas, iar eu sunt de părere că timpul este un subiect crucial în death metal.

Tare. Care e masca supremă?
Mi-ar plăcea să fac măşti din ţesuturi vii – ţesuturi clonate care trăiesc, care respiră. Aş vrea la urma urmei, să fac sculpturi din ţesuturi umane şi animale clonate, care sunt hrănite cu nutrienţi ce le păstrează vii. Mi-ar plăcea, de asemenea, să convertesc maşinile, cum ar fi motoarele în unele făcute din carne, muşchi şi oase, ce sunt hrănite cu nutrienţii necesari muşchilor pentru a funcţiona şi a porni motorul.

Asta sună ca cea mai grozavă şi cea mai deranjantă chestie spusă vreodată, absorbite într-un singur pachet.

Urmărește VICE pe Facebook