Niște foști neonaziști ne-au explicat motivația extremei drepte

Puține lucruri au fost mai satisfăcătoare de privit decât pumnul luat în meclă de extremistul de dreapta Richard Spencer luna trecută. Clipul a stârnit nenumărate dezbateri online pe tema: „e ok sau nu să pocnești un neo-nazist?" Dar nimeni n-a înțeles, până la urmă, cum ar trebui să ne purtăm cu ei.

Am stat de vorbă cu Angela King, Tony McAleer și Frank Meeink, ca să înțelegem ce motivează creșterea popularității grupărilor de dreapta. Toți sunt foști neo-naziști care, în prezent, sunt directori la Life After Hate, o organizație non-profit care se ocupă de reabilitarea foștilor membri din grupări extremiste. Deși experiențele lor sunt din epoci și locuri diferite – McAleer a fost un recrutor canadian de skinheadși, King o rasistă din Florida de Sud și Meeink un tânăr lider neo-nazist din Illinois – cei trei au un lucru în comun: toți cunosc foarte bine condițiile de viață care pot transforma un om într-un extremist de dreapta.

VICE: Ce v-a atras la mișcarea neo-nazistă?
Frank Meeink: Sentimentul de apartenență. Simțeam că fac parte dintr-o comunitate.

Tony McAleer: Îți oferă putere, notorietate, acceptare și aprobare. Știi când te duci la magazin și ți-e foarte foame și-ți vine să cumperi numai junk food? Asta e ideologia. Eu ieșisem în lume cu o mare foame emoțională.

Când ai încetat să te identifici cu mișcarea și cum s-a ajuns la asta?
Frank Meeink: În 1993 aveam 19 ani și viața nu mă prea satisfăcea. După patru ani de când făceam parte din mișcare, deja făcusem și pușcărie. Și cunoscusem oameni care îmi arătaseră că, indiferent ce culoare avea pielea lor, treceau prin aceleași lucruri ca și mine. Stăteam de vorbă cu un tânăr negru despre femei, avea și el o iubită afară. Și am observat că gândeam și simțeam exact la fel. Amândoi ne făceam griji dacă o să ne înșele iubitele. În orice caz, a fost un proces lent.

Angela King: Am intrat la închisoare pentru un caz de crimă motivată de ură. Mă așteptam să iau bătaie non-stop din cauză că femeile de acolo știau cine eram și ce făcusem. Acolo am întâlnit femei cu care m-aș fi purtat foarte nasol, posibil violent, dacă ne-am fi întâlnit în alte circumstanțe. Dar chiar dacă știau cine sunt, femeile alea m-au tratat cu bunătate și compasiune. Am fost șocată, nu știam cum s-o iau. Toată viața fusesem motivată de furie, agresiune, ură și bătaie.

Nici nu m-au lăsat să scap ușor. Mi-au pus întrebări de care mă feream, pentru că ar fi însemnat să-mi recunosc ce persoană de căcat fusesem. O mare parte din grupul de femei cu care m-am împrietenit acolo erau femei jamaicane. Una dintre ele m-a întrebat dacă aș fi numit-o cioroaică într-un alt context decât la închisoare. Mi-a zis: „Ai fi încercat să-mi faci rău? Dacă eram cu fiică-mea, ai fi vrut să ne omori?" Iar în închisoare nu ai unde să pleci dacă discuția devine inconfortabilă.

Dacă nu s-ar fi produs schimbarea asta, vechea ta personalitate s-ar fi identificat cu noua dreaptă?
Frank Meeink: Absolut. E fix aceeași mișcare, e doar ceva mai curățată și aranjată. Dar predică exact aceleași chestii pe care le predicam și eu. Exact aceleași chestii.

Angela King: Nu există dreapta alternativă. Sunt tot aceiași extremiști rasiști de dreapta care au ambalat ura frumos ca să fie mai digerabilă.

Când aveam 23 de ani și deja mă desprindeam de mișcarea neo-nazistă, se vehicula că suntem prea ostentativi. „Nu vă mai radeți în cap, nu vă mai faceți tatuaje, ca să nu mai fiți așa de ușor de identificat. Nu mai comiteți crime care să ne strice imaginea." Asta ne ziceau. Fiți undercover. Deveniți polițiști, avocați, doctori. Intrați în toate domeniile societății.

Nu vreau să alarmez pe nimeni, dar când văd ce se întâmplă astăzi cu oamenii ăștia care își spun „dreapta alternativă", când văd ce bucurie le oferă violența, mi se pare mai îngrozitor decât ce  vedeam la neo-naziști, pentru că știu ce  înseamnă.

Tony McAleer: Când făceam parte din mișcare, eram cunoscut pentru faptul că știam să fac lucrurile nerezonabile să sune rezonabil. Luam ideologia nazistă și folsoeam un limbaj diferit ca s-o fac să sune foarte rezonabil. Dacă îți pui cămașă și cravată, mergi la facultate și nu-ți faci tatuaje, pari un neo-nazist rezonabil. Asta am făceam în cadrul mișcării. Și e amuzant să văd că fix așa arată mișcarea, douăzeci de ani mai târziu.

Poate naționalismul ăsta extrem și violent să ia forme mai periculoase?
Frank Meeink: Au câștigat putere. Liderii lor sunt la putere. Spencer o să candideze cine știe unde și o să câștige.

Tony McAleer: Dacă te uiți ce tehnici de recrutare a puștilor din Europa folosesc ISIS, o să vezi că nu vând ideea de intelectual islamist. Găsesc niște puștani care sunt aproape delincvenți și le dau un scop în viață, îi fac să se simtă eroi. Se face asta și în mișcarea de extremă dreaptă, se vinde imaginea de luptător viking.

Ce crezi că încurajează extremiștii de dreapta să se exprime în public fără jenă?
Angela King: Cred că îi ajută dezinformarea. Sunt mulți oameni care nu sunt rasiști sau plini de ură, dar care nici nu au o viață prea grozavă - abia se descurcă. Nu reușesc să-și întrețină familiile, iar extrema dreaptă știe cum să-i agațe. Le spun că refugiații și imigranții sunt cei mai mari dușmani ai lor; nu le spun că oamenii ăia fug din calea războiului, ci că vin aici ca să distrugă America.

Urmărește-o pe Annie Armstrong pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia