Am privit în sufletul tău și am văzut de ce te simți nașpa ca român

Nu e niciun secret că românii sunt între cele mai nefericite popoare, o sugera chiar și un studiu mondial din 2016. Zi de zi la metrou mă uit în jur și zic pfai, ce-a mai evoluat țara asta, peste tot oameni bine hrăniți și bine îmbrăcați. Apoi mi se urlă în difuzor că am și eu dreptul la o călătorie civilizată și ca să o am nu trebuie să ajut cerșetorii. Așa îmi amintesc că sărăcia nu dă bine și trebuie băgată sub preș.

Iar oamenii săraci nu își permit un abonament la metrou care poate costa și a zecea parte din cât câștigă într-o lună întreagă de muncă. Nu, metroul e progres, curățenie și ah, Civilizație, cât mai fetișizăm noi cuvântul. Ne extaziem la volume lungi care ne spun cât de deștepți și frumoși suntem și ce specie dezvoltată, de la daci încoace. Pot să zică izvoarele istorice ce-or zice, noi ne agățăm de ce credem. Și ce credem e că suntem aparte. Neobișnuiți. Avem un destin mistic, ba chiar sfânt.

Și, dacă media sau pseudo-tratatele de psihologia poporului ne spun că suntem mișto, tremurăm de plăcere. Dacă nu, ridicăm din umeri și dăm vina pe cineva. Nicio grijă, cineva se găsește mereu, că măreț ne poate fi destinul, dar asumat nu va fi nicicând.

Am înțeles că suntem români de la școală, s-a insistat pe treaba asta. Apoi, am aflat că suntem estici, și asta a părut să fie ceva neplăcut, o probă la care ne supune soarta, ca noi să ieșim triumfători la final. Dar, vai, tot nu ieșim bine, există mereu cineva care ne arată cu degetul.

Oameni răi și fără suflet ne șifonează imaginea, dar bine că suntem noi mulțumiți cu noi. Până la urmă, nu e nevoie de nimeni să-ți spună cine ești. Dacă vrei să cunoști rapid pe cineva, cere-i să se descrie într-un cuvânt. Poate fi funcția, însușirea care te reprezintă mai bine, o poreclă sugestivă sau o valoare. „Salut, eu sunt Manager, Petrecăreț, Boss, Eficientă, Adrenalină, Sportivă, Optimistă, Divă".

Până și doamna de la contabilitate, care „nu are nimic cu țiganii", e „inimoasă" ori „credincioasă", iar misoginu' libidinos din birou e un „crai". E un exercițiu bun să vezi cum speră fiecare să fie perceput. Evident că n-ai să auzi într-o mie de ani că oamenii se consideră nedrepți, ipocriți, homofobi sau rasiști.
Și atunci e nasol când oamenii nu te văd pe tine, Georgel Trendsetter sau Dorel #Rezist, ci văd Românul sau Esticul ăla. Te saturi să cari în spate toate preconcepțiile unei zone geografice sau, mai bine spus, culturale: Vestul.

Într-un fel ne tot bântuie Occidentul de când ne-am creat ca stat național. Nu de la daci care, nu-i așa, au descoperit focul, roata și fizica cuantică, ci din secolul XIX, când s-a materializat ideea de națiuni, dezbătută dinainte de iluminiști. La un moment dat, am considerat că e oportun să scăpăm de dominația otomană, dar amuzant e că am intrat, imediat, sub dominația culturală - și nu numai - a Vestului, care reprezenta tot ce era mai cool la acel moment în ochii tinerilor revoluționari din Principate, școliți la universitățile europene.

Atunci, în preajma Revoluției de la 1848, în loc să ne definim raportat la cine am putea deveni ca națiune, raportat la o imagine-ideală a noastră despre noi, ne-am creat identitatea de români prin comparație cu alții, cu Occidentul. La fel au făcut bulgarii și alte câteva națiuni din zonă. Continuăm tangoul ăsta de ceva secole și, ca să ne simțim bine despre noi, călcăm în picioare alte grupuri de oameni. Știi, e ca atunci când în liceu știai că e cineva mai cool decât tine, dar erai convins că alții sunt mai varză, ca să nu simți că ești vai de capul tău.

Am vești bune și vești proaste pentru tine. Vestea proastă e că, dacă o ții tot așa, cu ură pentru unul sau altul și adorație mistică pentru Vest, s-ar putea să îți scape ceva nasol de la ei. Și sentimentul ăla de frică la gândul că o amenințare continuă planează asupra ta s-ar putea să îți otrăvească sufletul și să te facă să te ratezi pe tine. Din fericire, există niște valori comune tuturor, gen empatia, prietenia.

Ca să nu te mai urăști ca român, nu e nevoie să te bați pe spate cu frații neonaziști, ci să ieși odată din cercul vicios al ierarhiilor și al fricii. S-ar putea să ai mai multe în comun cu cineva de culoare, ai cărui părinți au divorțat, ca ai tăi, sau cu cineva cu o dizabilitate, care se confruntă, ca tine, cu umilința statului la coadă pentru taxe și asigurări, decât cu îndoctrinarea CpF-istă, de exemplu.

Coalițiile anti-tot, care vor ajunge să îți ia și ție dreptul să decizi ce faci cu corpul tău, se joacă tocmai cu fricile tale și cu ura față de tine. Se chinuie să te îndese bine în cutia de „român" și să se jongleze cu neîncrederea în tine și cu teama de tot ce cred ceilalți că reprezinți. Dar asta e o discuție pentru altă dată. Până una alta, ia un pulover pe tine, că s-a făcut rece afară, și ia-o ușor.