Am întrebat un psiholog de ce ținem doliu pentru vedete ca și cum le-am fi cunoscut

Tristețea pentru o vedetă care nu mai e printre noi poate să ne creeze emoții mai puternice decât cele pe care le aveam pentru ele când erau încă în viață

de Rajul Punjabi; translated by Irina Gache
|
12 Iunie 2018, 4:00am

Imagine via Jason LaVeris / Getty  

„Cum de nu am mâncat niciodată keema naan? Ce porcărie”, îi spun eu maică-mii, trântit pe canapea cu bourbonul în mână. „Mă mai pot numi indian?”

Eram în vizită la ai mei într-o vineri seara toamna trecută pentru un maraton Netflix, iar ei erau ahtiați să-l urmărească pe Bourdain. Fraierii ăștia erau obsedați de Bourdain de ani de zile, dar eu i-am apreciat mereu munca de la distanță. Așa că i-am lăsat să bage un episod din preferatele lor, Parts Unknown din Amristar, un serial în care Anthony Bourdain călătorește prin diverse țări și încearcă mâncăruri ezoterice din fiecare cultură.

Episodul era într-adevăr genial. În el, Bourdain vizitează unul din cele mai mari orașe din Punjab, unde mănâncă chestii incredibile (imaginează-ți naan usturoiat, echilibrat de crocant și moale, cu carne condimentată deasupra) și se adâncește în nuanțele culturii indiene despre care nu știam mare lucru. Dar nu era în genul „colonizatorul porno/bărbat alb care îmi spune mie de propria mea cultură”. Era al dracului de fermecător. Așa lipsit de respect, sarcastic și arogant cum putea câteodată să fie Bourdain, în acel serial era întruchiparea unui student străin entuziasmat și înfometat. Și deși ai nevoie de fortă și avantaje să poți face lucrurile pe care le făcea el, nu oricine cu acele abilități putea să se conecteze cu oamenii așa – să-i convingă să se arate într-un mod autentic.

M-am uitat la mai multe episoade după asta. Ca jurnalist, îmi doresc să mă conectez cu oamenii așa cum o făcea el – să fiu vehiculul pentru poveștile lor neprețuite. Știu că Bourdain și-a construit imperiul bazat pe cunoștiințele lui despre mâncare și cultura restaurantelor, dar înainte de toate era un povestitor solid și pasionat. Mai ales într-un climat politic unde există atât de multă diviziune și teamă de a discuta despre „celălalt”, avea un stil revigorant de a observa lucrurile.

Deși am devenit destul de insensibil la morțile vedetelor (nu sunt un nemernic, doar că fac parte din presă), m-a lovit destul de tare vestea despre Bourdain. Poate fiindcă a făcut ceva care chiar conta pentru mine, sau pentru că personalitatea lui era așa de impunătoare, dar gândul că el nu mai există fizic este bulversant. Mai avea atâtea de oferit, cel puțin așa îmi imaginez, și mă doare că a dispărut pur și simplu.



„Simbolic, conexiunea asta a însemnat ceva”, spune David Klemanski, psiholog și profesor de psihologie clinică la NYU Langone Health. Îmi spune despre un lucru numit relații parasociale – când o persoană își îndreaptă energia emoțională, interesul și timpul spre o celebritate sau spre cineva pe care nu-l știe personal. Interacțiunile parasociale seamănă cu cele în carne și oase când vine vorba despre gândurile și emoțiile legate de ele, dar (evident) că sunt unilaterale. Acum, intimitatea pe care o simțim cu vedetele este mult mai palpabilă datorită rețelelor sociale, îmi spune Klemanski.

Cu siguranță mă simt mai conectat cu vedetele datorită Twitterului, inclusiv de Bourdain. Atât de multe din mesajele lui păreau că reflectă propriile mele valori. „Conturile de social media sunt foarte personale”, spune Klemanski. „Cred că interconectarea asta facilitează o relație intimă mai puternică decât este în realitate. Și are sens că tristețea poate fi oarecum paralelă cu asta. Sau chiar să o depășească.”

Să o depășească. Asta m-a atins când vorbeam cu specialiști despre fenomenul ăsta: Tristețea pentru o vedetă care nu mai e printre noi poate să ne creeze emoții mai puternice decât cele pe care le aveam pentru ele când erau încă în viață. Asta poate să aibă legătură cu faptul că doliul poate fi mult mai simplu când este vorba de cineva pe care nu cunoști. „Câteodată jelim oamenii pe care nu-i știm mai mult decât pe cei pe care îi știm pentru că relația cu ei este mai puțin complicată”, spune Norma Bowe, profesor la Kean University în New Jersey care se axează pe moarte și doliu. „Relațiile noastre cu membrii familiei sunt complicate. Cele pe care le avem cu iubiții de asemenea.”

Klemanski mă îndeamnă să mă uit la „relația” mea cu Bourdain din punct de vedere funcțional – ce a însemnat pentru mine? „Ți-a oferit companie? Ți-a umplut un gol?”, mă întreabă el. În cele din urmă rolul jucat de el în viața mea a fost unul egoist (evident, din moment ce literlmente nu făcea nimic și pentru el). L-am perceput ca având calități pe care mi le doream și eu – consideram că amândoi aveam același scop de a ne conecta intim și fără teamă cu oameni complet diferiți de noi înșine. Sentimentele mele de conectare cu el m-au inspirat să caut și să pun în aplicare acele lucruri în propria viață.

Ceva la care să te gândești daca te simți golit după ce o vedetă moare: îmbrățisează faptul că te simți ca dracu. „Am fost învățați că trebuie să fim puternici, orice ar însemna asta”, spune Bowe. Jelește și va trece. Toarnă un păhărel și pentru el, și nu te simți dubios să recunoști ce a făcut această persoană pentru dezvoltarea ta personală.

A plecat pe nepusă masă, dar m-a lăsat cu multe.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.