Ce se întâmplă în corpul și mintea ta când ești în preajma câinilor

Majoritatea oamenilor care adoptă un câine așteaptă atenția și compania unei ființe cu ochii umezi. Ingrid Pipes caută asta și ceva mai mult.

Pipes, un copywriter în vârstă de 27 de ani din Pitsburgh și soțul ei, l-au adoptat recent pe Hudson, un amestec între ciobănesc de Berna și pudel, ca să-l bage la o școală de dresaj care să-i emită un certificat ca animal de terapie, pentru a o ajuta pe Pipes cu depresia.

„În mare parte, jobul lui ar fi să observe semne de tristețe și depresie și să-mi distragă atenția”, spune ea, „cum ar fi să-mi aducă una din jucăriile lui ca să ne jucăm sau să-mi stea în poală și să mă roage să-l mângâi”. Va răspunde mult mai bine și interactiv la prezența tulburării umane. Pipes a găsit câteva locuri în Pittsburg care oferă un astfel de dresaj. (Unii dresori chiar antrenează puii să liniștească anxietatea prin folosirea lăbuțelor cu care să aplice presiune ușoară pe pieptul unui om.)

„Am depresie înalt funcțională”, spune Pipes, „așa că ajung la muncă, pot să-mi fac sarcinile, dar ea este mereu acolo.”

Speră ca Hudson să-i ia locul lui DJ, proaspăt decedatul lor chow-chow. Deși nu era dresat pentru terapie, DJ o avea în sânge. „Se pricepea bine să mă distragă”, spune ea. „Obișnuia să stea la picioarele mele și să mă urmeze prin casă, calm și în liniște. Era umbra perfectă și nu mă lăsa niciun minut singură, dar era și mulțumit de orice voiam să facem împreună.”

Pipes și-a făcut griji să nu-și încarce noul cățel cu stresul ei, dar a căutat un tip de dresaj care să-i permită lui Hudson să fie fericit în momentele ocazionale de tristețe și chin. „Unii câini pur și simplu înțeleg”, spune ea. „Dacă te simți trist, ajung să te cunoască. Fiabilitatea camaraderiei este o mare parte din asta pentru că el se pliază pe programul tău. Nu vor fi niciodată prea ocupați să-ți răspundă la chemare. Dacă-ți dresezi câinele corect și te porți frumos cu el, te va iubi și va avea nevoie de tine, chiar dacă dai rateuri în toate celelalte arii din viața ta.”

Studiile au arătat mereu că animalele, în special câinii, oferă beneficii psihologice pentru oameni, deși motivele principale nu sunt cunoscute. „E un subiect popular acum”, spune Lori Kogan, profesor la College of Veterinary Medicine and Biomedical Sciences at Colorado State University și editor al The Human-Animal Interaction Bulletin, jurnalul grupului American Psychological Association dedicat acestui subiect.

„Oamenii încearcă să valideze ce alții știu deja: că animalele ne fac să ne simțim mai bine.” În timp ce cercetătorii încearcă să analizeze de ce și cum terapia asistată de animale funcționează cu creierul uman, dezbaterile continuă despre folosirea animalelor ca tratament mental valid sau în cazuri de dizabilități.

Un rezultat de laborator a fost consecvent: Când interacționează, oamenii și câinii de companie au nivele ridicate de oxitocină, un hormon al „iubirii” care este declanșat și de îmbrățișări, orgasm și lactație. Oxitocina ajută creierul să moduleze concepte sociale, cum ar fi empatia, încrederea, preferințele de grup și memoria socială. Substanța te ajută să știi când poți să te bazezi pe alții. Crește când oamenii își văd părintele sau copilul, iar câteodată se dublează când un părinte se reconectează cu copilul mic.

Funcționează și între specii: Proprietarii de câini au experimentat o creștere a oxitocinei până la 6,6 procente după ce și-au mângâiat companionii canini, într-un studiu suedez din 2014 care măsura efectul în timp real. Contactul canin duce de asemenea la scăderea nivelului de cortizol, un sistem de alarmă hormonal pentru stres.

Dacă creșterile de oxitocină arată cât de mult iubesc oamenii câinii, ele chiar arată și cât de mult își iubesc patrupezii stăpânii. Câinii au parte de o creștere de 57 de procente peste nivelul de bază al oxitocinei când se joacă cu stăpânii lor.

Nivelurile de oxitocină cresc și șansele ca animalul să ceară ajutor stăpânului. Alt studiu din Suedia a dat unor golden retriever-i imposibila sarcină de a scoate o recompensă culinară dintr-un borcan închis ermetic. Unii dintre ei au primit la început o doză de oxitocină prin intermendiul unui spray nazal. Acei câini au avut tendința de a cere ajutorul stăpânilor mai des, în comparație cu un grup care a inhalat o soluție neutră pe bază de apă cu sare. Alți câini cărora li s-a dat o infuzie de oxitocină făceau mai mult contact vizual cu fețele primitoare din fotografii și le ignorau pe cele amenințătoare, a documentat un studiu finlandez. Aceste cercetări arată cum compusul cerebral joacă un rol în schimbul de afecțiune și receptivitate dintre două specii.

În 2016, un documentar BBC2 s-a aventurat în zonă slab explorată a substanțelor chimice din creierul pisicilor. Au angajat un laborator să compare schimbările nivelurilor de oxitocină la ambele specii când pisicile interacționează cu oamenii. Deși nivelul a crescut la feline, schimbarea a fost mai mică decât la câini (un rezultat care nu ar trebui să surprindă pe nimeni care a interacționat cu ambele specii). Oxitocina a urcat cu o medie de 57 de procente la câinii care se jucau cu stăpânii lor, dar numai cu 12 la sută la pisici. Nu s-au făcut alte studii care să testeze efectul oxitocinei la oamenii care interacționează cu pisicile, iar cercetările legate de feline sunt insuficiente în comparație cu studiile despre impactul câinilor.

Dacă ești în căutare de dovezi că animalele fac oamenii să se simtă mai bine, în special când sunt triști, există exemple interminabile: Câinii de terapie au reușit să reducă anxietatea oamenilor internați cu depresie în Germania și au făcut același lucru pentru cei cazați pe termen lung într-un azil din Africa de Sud.

Au fost de asemenea o prezență liniștitoare la un centru pediatric, conform unui studiu brazilian. La pacienți, prezența unui câine de terapie a scăzut durerea, iritarea, stresul și alte simptome depresive. Îngrijitorii au simțit și ei mai puțină anxietate, confuzie mentală și tensiune.

John Hopkins Hospital din Baltomore a permis accesul câinilor de terapie în diverse departamente, inclusiv la terapie intensivă, pe post de „intervenție nonfarmaceutică”. Spitalul a ținut pasul cu schimbările de la terapie intensivă – de la a ține pacienții sedați la a le permite să fie treji ca să interacționeze cât mai repede cu putință, spune Megan Hosey, un psiholog specializat în reabilitare la spital.

„Când pacienții sunt treji, apare necesitatea de a-i îngriji la un nivel mai profund”, spune Hosey. „Ca psihologi clinicieni, ce am observat în alte medii este că patrupezii oferă bunăstare. Pacienții care au un câine ar putea ieși cu ei la plimbare sau să le ofere recompense. Asta le dă un scop, și deja știm că avem destule dovezi care arată că-i ajută pe pacienți.”

Nu există o teorie generală despre de ce sunt câinii atât de buni pentru starea oamenilor. Hosey crede că cei bine dresați oferă o consistență emoțională, care ar putea ajuta o persoană în suferință să-și stabilizeze propriul echilibru. Beneficiile ar putea fi simple precum reducerea singurătății și să dea persoanei ceva pe care să se bazeze în afara propriei condiții.

Mecanismul exact al beneficiului interacțiunii dintre om și animal ar putea fi încă în ceață deoarece studierea sa este defectuos, după spusele lui Hal Herzog, profesor de psihologie la Western Carolina University. A început să-și facă griji pentru starea cercetărilor despre terapia asistată de câini când își scria cartea, Some We Love, Some We Hate, Some We Eat: Why It’s So Hard to Think Straight About Animals. „95% dintre publicații au arătat un rezultat pozitiv și asta părea prea bun ca să fie adevărat”, spune Herzog.

Multe studii doar arată eficiența unui program și cele care nu au un rezultat pozitiv nu sunt făcute publice sau, în unele cazuri, nu sunt nici publicate. Ea arată către teza de doctorat a unei cercetătoare, Alisa Greenwald. A studiat impactul programului de echitație pe 81 de băieți cu probleme emoționale dintr-un centru de tratament în timp ce-și făcea doctoratul la Pace University din New York. Greenwald a descoperit că nu a avut niciun efect semnificativ asupra încrederii în sine a copiilor sau asupra toleranței la frustrare. Deși studiul, completat în 2001, a avut „un eșantion rezonabil de numeros”, după spusele lui Herzog, nu a fost niciodată publicat.

Cercetările care încearcă să arate eficacitatea terapiei asistate de animale sunt adesea anulate de numărul scăzut de participanți, lipsa grupurilor de control și eșecul de a controla efectele așteptărilor, spune Herzog. Metodele folosite de oamenii de știință ca să creeze aprobarea unanimă, cum ar fi să încerce să replice rezultatele și să includă un grup de control, sunt rar băgate în seamă.

„O parte din terapia asistată de animale presupune că o persoană vine cu câinele în mod regulat”, spune Herzog. „Poate este câinele sau poate persoana. Poate că are de a face cu primirea de atenție regulată.”

Recunoaște că există câteva provocări în aplicarea rigorii științifice normale în terapia asistată de animale. „Cum ajungi la un placebo pentru câini?”, întreabă el. „Nu știu asta.”

Problema, spune Herzog, este că există o neconcordanță între ce știm și ce cred oamenii că știm. „Oamenii vor să creadă că animalele fac minuni”, spune el, iar comparațiile între intracțiunea animală și mai multe tratamente testate medical – cum ar fi medicamente sau terapii fizice – nu sunt potrivite. Pur și simplu nu există același tip de control științific aplicat.

Animalele de companie prezentate ca un remediu testat științific sunt fix mesajul care e promovat de unele materiale de la Human Animal Bond Research Institute. HABRI a apărut în 2010 ca finanțator și hub de cercetare pentru interacțiunea dintre om și animale și a cheltuit două milioane de dolari și aprobat 26 de proiecte de cercetare pentru finanțare. Pentru campania lor „The Pet Effect Campaign”, organizația a creat parodii după reclamele la medicamente ca să încurajeze adopția de pisici și câini pentru ameliorarea a multiple probleme de sănătate.

„Am găsit o cale prin care să-mi alin depresia”, spune o voce similară cu cele din videoclipurile de stock. „Am descoperit o cale ca să-mi scad colesterolul”, explică o alta. „Am găsit un mod prin care să-mi întăresc sistemul imunitar. Am parte de o sănătate mai bună datorită pisicii!” Există și o atenționare legată de efectele secundare („dificultăți în respirație din cauza pisicii care doarme pe fața ta, dificultăți în a munci fiindcă pisica se urcă pe computer, probleme la împachetat fiindcă pisică este pe bagaj…”). Clipul video se termină cu sugestia să „descoperi o sănătate mai bună; întreabă-ți veterinarul de pisici.”

Broșuri, postere și afișe Pet Effect leagă deținerea unui animal de companie de o gestionare mai bună a autismului, tensiunii arteriale, a sănătății cardiace, a depresiei, a stresului post-traumatic, a obezității și alegoriilor infantile – de obicei citând studii specifice.

Această campanie pare similară marketing-ului de medicamente pentru că e susținută de Zoetis, unul dintre sponsorii HABRI și producător de medicamente și vaccinuri pentru animale de companie și domestice. Zoetis este o fostă filială Pfizer, un gigant farmaceutic care-i cunoscut pentru reclamele sale viclene.

Alți sponsori HABRI au un interes financiar ca să încurajeze deținerea de animale de companie, o industrie de 72 de miliarde de dolari în SUA. Printre ei se află American Pet Products Association, instituția de binefacere a Petco și PetSmart. Steven Feldman, directorul executiv de la HABRI, spune că finanțarea și promovarea acestei cercetări este un act natural de filantropie corporatistă pentru aceste afaceri. „Există mereu o nevoie de cercetare și mai ales de una amănunțită”, spune Feldman.

HABRI are un consiliu consultativ științific care aprobă proiectele de cercetare pe care le finanțează și se asigură că eforturile pe care le susțin sunt conduse de interes științific și validate de standarde, spune Feldman. „Suntem foarte interesați de studiul beneficiului științific”, spune el, dar „cercetările vor duce acolo unde le este menit să ajungă”.

El adaugă că șefia științifică de la HABRI este conștientă de „unele lacune” în cercetările terapiei asistate de animale și unul dintre scopurile organizației este să ajute umplerea lor. Cât despre clipurile video, el spune că unele medicamentate pe rețetă care au fost folosite la scară largă s-au demonstrat a fi ineficiente mai târziu. „Veterinarilor chiar le place să arate clipurile”, spune el.

Probabil că trendul care arată cel mai bine medicalizarea animalelor de companie este creșterea numărului de „animale de sprijin emoțional” sau ESA. ESA, spre deosebire de câinii de terapie (cum ar câinele lui Pipes), au nevoie de dresaj special ca să poată face asta. Tot ce au nevoie este acordul unei profesionist de sănătate mentală care să ateste că animalul este benefic pentru bunăstarea pacientului. Acest concept a devenit motiv de dezbatere publică cumva ostentativ în ianuarie anul trecut când United Airlines a interzis urcarea la bordul avionului a „păunului, sprjin emoțional” deținut de un artistă din New York.

Etichetarea ca ESA le oferă animalelor de companie șansa să treacă de anumite interdicții legate de transport sau adăpost prin legea federală pentru invaliditate. ESA există la intersecția psihologiei, drepturilor persoanelor cu handicap și politica publică, făcându-i un subiect ciudat pentru oricare din cele de mai sus. „Este un subiect măreț”, spune Kogan. „Campusurile universitare nu știu ce să facă cu asta. Sunt acceptați în cămine și proprietăți închiriate.” Ea adaugă că există confuzie între furnizorii de locuințe, transport și publicul general, ba chiar și la unii psihologi despre diferențele dintre aceste animale și animalele dresate pentru așa ceva.

Ministrul Transporturilor a spus că plângerile legate de cazurile invaliditate în care apar animale au crescut de aproape patru ori între 2012 și 2016, semnalizând o creștere în folosirea de „animale ca sprijin emoțional”. (American Airlines are o listă ilară de condiții care interzic dihorii, caprele, aricii și caii în miniatură care nu au fost dresați ca animalele de sprijin.)

Kogan spune că, având în vedere beneficiile interacțiunii dintre animale și oameni în general, cercetătorii nu sunt siguri cum se diferențiază „animalele ca sprijin emoțional” de cele de companie, spune ea. „Nu există o distincție clară între ele și animalele de companie.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.