Am străbătut Bucureștiul pe trotinete electrice, să văd dacă scap viu

Nici nu s-a răcit bine marea luptă a transportului pe patru roți Uber vs. Taximetriști că un nou mijloc de transport alternativ a intrat cu forță pe piața din București. Niet tavarisci, nu e vorba de rușii de la Yango, ci de multele trotinete electrice care au împânzit Bucureștiul. Dar stai, zici tu, ușor confuz, ușor nervos. Trotinetele electrice nu-s de azi, de ieri, în România, probabil că ai deja un prieten care nu mai tace despre cât de utile sunt, probabil ai și un prieten care a căzut și și-a rupt fața cu una.

Noutatea o prezintă trotinetele dockless de închiriat care au intrat în forță în capitală. Dockless înseamnă că nu există teoretic un loc de unde se iau trotinetele și un loc unde trebuie să le duci, cum e cazul cu bicicletele I’velo. Asta e pentru că, teoretic, trotinetele nu sunt o soluție de transport urban, la concurență cu metroul sau STB-ul, ci un „last mile” solution, adică o metodă de transport complementară pentru cel public și la concurență cu mersul pe jos. Practic, tu iei tramvaiul/metroul sau ce-o fi până la cea mai apropiată stație, apoi te sui pe trotinetă, ca să ajungi mai repede la destinație. Nișa asta „last mile” dă și prețul piperat al trotinetelor, care e comparabil cu cel al unui taxi (ăla afișat, nu ăla cerut) sau cu al unui Uber (când nu e surge). Pornirea costă doi-trei lei, iar minutul de tranzit 0,5-0,6 lei, în funcție de companie, ceea ce înseamnă că nu scapi sub opt - zece lei pe drum, dacă folosești trotinetele cum sunt ele gândite. Cam scump.

Am testat mai multe trotinete electrice să văd cât de sigur și de pregătit este Bucureștiul pentru un astfel de mijloc de transport. A ieșit asta.

Dar, bineînțeles că nu am folosit trotinetele (sau scuterele electrice cum le zic americanii) după cum sunt gândite. Dimpotrivă, am vrut să testez dacă pot fi o alternativă la transportul urban. E vară, e cald în autobuz și înghesuială la metrou, linia suspendată a lui 41 a născut Iadul, însă Bucureștiul pare ceva mai liber la suprafață. Cu trotineta mergi prin trafic mai lejer, îți suflă briza prin păr și nici nu dai la pedale, ca să gâfâi la 33 de grade. Teoretic, o trotinetă electrică pe care s-o poți ridica și lăsa oriunde e o soluție optimă.

Opțiunile tale în București vin de la trei firme. Flow (cca. 500+ în uz) are trotinetele galbene și e concept românesc, lucru care se vede. Wolf-e („câteva sute” în uz), cu trotinete albastre, e teoretic un „european start-up”, dar unul din investitorii principali e tot român. Lime (1 000+ în uz) are avantajul brand-ului, deși ele sunt Pepsiul pentru Coca Cola celor de la Bird, care însă nu-s pe piața din România. Sunt verzi cu alb, solide și mai scumpe ca restul, dar sunt aproape peste tot prin centru.

Compania americană are și avantajul unui parteneriat cu primăria, un act necesar, pe care firmele de scutere l-au evitat adesea. Dacă te interesează subiectul, e un documentar foarte bun pe Netflix despre cât de sălbatic acționează companiile de scutere electrice.

Am vrut să văd, dincolo de cât de practice sunt, ce pericole există în București când traversezi orașul pe o trotinetă și ce reglementări s-ar putea face în cazul lor, că nu sunt mașini, nici motoare, nici biciclete, dar poți să prinzi 40 de kilometri la oră și să omori pe careva. Sau pe tine însuți.

Indiferent de firmă, trotinetele sunt ușor de folosit - deschizi aplicația, găsești una prin jur, scanezi un cod QR și îi dai talpă. Plata se face dacă iei prin aplicație credit pre-plătit păstrat într-un fel de portofel electronic sau dacă atașezi un card. Când termini cursa, o închizi de pe aplicație și lași trotineta preferabil în interiorul unui perimetru larg ce conține, practic, cam o treime din București, anume părțile mai centrale. Dacă o lași în afară, riști o suprataxă, dar am văzut trotinete parcate până prin Rahova sau la capătul lui 16 Februarie.

Teoretic n-ai voie să te dai cu trotinetele decât dacă ai 18 ani, cască și nu ești sub influența alcoolului, dar cred că am văzut o singură persoană cu cască de când sunt trotinetele prin București și mulți clienți care păreau minori sau mulți care păreau ușor în ebrietate?

Ebrietate care nu e o idee bună, trotinetele fiind în același timp instabile și foarte sensibile la orice denivelare de pe drum, oricât de mică. Destul de sensibile și cât să îți zornăie toți dinții prin gură, dacă o iei pe străzi cu piatră cubică. Viteza maximă e undeva pe la 25 de kilometri pe oră, o viteză periculoasă dacă nu porți cască, mai ales la cât de urât reacționează trotinetele la gropi sau borduri. La vale poți prinde mai mult, bineînțeles, câteodată un pic prea mult, până spre 40 la oră.

Hai să trecem la treburile importante.

În general, starea trotinetelor e una bună. Sunt noi, nu scârțâie, nu fac figuri și nu s-au găsit încă supărații să le arunce în lac. Autonomia e de circa 30 de kilometri, după care trebuie reîncărcate. Viteza maximă de 25 pe oră se atinge rapid, chiar cu ditamai grasul ca mine pe ele, și experiența e foarte plăcută pe asfalt nou, fără crăpături, cum găsești prin zonele mai bogate ale Bucureștiului.

Mersul lin prin zona de nord-centru: fie că e pe Dorobanți-Floreasca și printre casele din Primăverii sau pe trotuarele largi cu spații și benzi de bicicletă de pe Kiseleff sau Aviatorilor e o plăcere, mai ales într-o zi călduroasă. Oricum, recomandarea mea e să stai pe trotuare cu benzi (și fără mașini parcate) sau pe străzi cu asfalt bun și trafic sporadic. Poți să te dai și pe Aviatorilor pe banda a doua, dar s-ar putea să te trezești la spital.

Când dispare asfaltul bun: pe străzi cu gropi, oricât de mici, trebuie să fii extrem de atent la drum deoarece o groapă poate însemna să iei asfaltul în bot. Roțile mici ale trotinetei și cercul de întoarcere mic al ghidonului înseamnă că deplasarea poate deveni o problemă foarte rapid. Spre deosebire de bicicletă, e dificil și să te asiguri adesea și e recomandabil să nu faci prea multe manevre prin trafic până nu ți-ai găsit echilibrul.

Străduțele pietruite și bordurile: mai bine te dai jos de pe trotinetă și găsești o altă rută. Dar aici intervine taxarea la minut. Deoarece știi că timpul înseamnă la propriu bani, ești tentat să faci manevre periculoase, să te duci pe drumul cel mai scurt chiar când acesta nu e optim. Și așa ajungi ca mine, pe străduțe din spatele blocurilor pe la Tineretului, fără vizibilitate și cu mașini claxonându-te. Sau invers, faci slalom între pietoni pe trotuar pentru a evita traficul. Sau ridici rapid trotineta peste o bordură înaltă și spatele acesteia îți alunecă și te lovește peste gleznă cu aproximativ 25 de kilograme de forță. Nu e bine să te grăbești, crede-mi gleznele pe cuvânt.

Cât poate la deal: teoretic motorul electric are cuplu instant și trage constant cu aceeași putere. Pentru a testa această ipoteză am încercat să urc dealul Patriarhiei cu trotineta electrică. Eu, fiind gras, a trebuit să împing mai mult trotineta la deal. Am repetat experimentul cu un băiat care cântărește cât jumătate din mine și am aflat cu stupoare că problema e la mine. Trebuie să slăbesc. La coborâre, lucrurile stau fix invers: frânele țin cu greu la gabaritul meu. Aplicația te anunță că, dacă exagerezi cu pantele, s-ar putea să rămâi rapid fără baterie, dar în mod surprinzător impactul greutății mele asupra bateriei părea comparabil cu al colegului meu de test. 99 de alte probleme: poziția de utilizare te ridică aproximativ 25-30 de centimetri de la sol și spre deosebire de biciclete, nu stai aplecat deloc. Asta înseamnă că ai o ocazie bună să iei crengi în cap. Undeva, pe Splai, am reușit chiar să iau una în gât, nu e de glumă cu asta. O altă problemă o reprezintă pietonii. Trotinetele se mișcă destul de repede și foarte silențios, așa că, dacă nu folosești din plin clopoțelul, poți să lovești destul de rău pietonii neatenți când circuli pe trotuar.

Din cauză că sunt atât de silențioase și rapide, în Franța toate bicicletele electrice au fost limitate la viteza de 15 kilometri pe oră (înjumătățită de la un 30 de kilometri pe oră inițial). Asta ca urmare a unui total de aproape două sute de morți cauzate de bicicletele electrice anul trecut. Și trotinetele urmează să fie reglementate în Hexagon cu o nouă lege care să limiteze viteza la 25 de kilometri pe oră.

În Olanda, bicicletele electrice conduse de bărbați mai în vârstă au dus morțile bicicliștilor în trafic la un maxim istoric. Din ce studii există până acum, trotinetele par să fie și mai periculoase.

Vestea bună e că e perfect legal să te dai cu trotineta prin oraș, momentan. Trotinetele nu intră încă sub nicio formă de reglementare după cum mi-a explicat la Piața Victoriei un polițist. Asta înseamnă că, deși e foarte periculos să te dai fără cască, nu e ilegal. Și, cu toate că există un proiect de lege care vrea să reglementeze trotinetele, până acum nu pare să schimbe atât de mult experiența pentru trotinetele de închiriat.

Principalele prevederi din proiect cum ar fi limitarea la 25 de kilometri pe oră pentru majoritatea trotinetelor (asta dacă nu vrei să dai de carnet de moped și să pui plăcuțe de înmatriculare pe trotinetă) sau să circuli pe benzi de biciclete sunt lucruri deja implementate de companiile din România.

Pe măsură ce rămâi fără baterie, scuterul începe să încetinească brusc și aplicația te anunță că asta e, menuț, nu mai e baterie. Eu am reușit să golesc bateria după aproximativ 15-20 de kilometri. Interesant e că am rămas fără baterie în același timp cu un prieten slab, care m-a însoțit pe toată durata călătoriei.

Când bateria rămâne goală vine cineva și ridică trotineta ca să o încarce. Am vorbit cu un băiat care încarcă trotinete și am aflat cum funcționează treaba cu încărcatul, cel puțin pentru „juicerii” de la Lime.

Ca să încarci te înscrii ca „Juicer” și primești acces la o hartă separată din aplicație. Culegi trotinetele descărcate și le încarci la tine acasă. Fiecare trotinetă se încarcă în trei-cinci ore și primești aproximativ zece lei pentru o încărcare completă. Având în vedere prețul curentului și faptul că trotinetele trebuie apoi duse în locuri speciale, cu numere limitate disponibile în fiecare loc, aș zice că e foarte multă bătaie de cap pentru foarte puțini bani, dar cine știe, poate există și la noi o întreagă subcultură de adolescenți care se bat pe încărcat scutere ca în America.

Ca soluție last-mile: extrem de utilă, am ajuns să o folosesc când întârzii la câte o întâlnire.
Ca mijloc de transport în oraș: prețul e cam mare și riscul cam exagerat.
Prețul pentru testul ăsta: peste o sută de lei pentru 15 kilometri.
Soluție pentru București: Dacă urmezi niște reguli de siguranță de bază și eviți străzile cu gropi sau bulevardele cu pietoni, mașini, dar fără benzi dedicate, cu siguranță.