Regizorul Bruce LaBruce vorbește despre cultura gay conservatoare și sexul din sanatorii particulare

Toate imaginile via Festivalul Internațional de Film din Toronto

De mai bine de două decenii, autorul, scriitorul, fotograful, artistul canadian și colaboratorul VICE, Bruce LaBruce, adept al „mișcării queercore”, a realizat filme care au ca scop să ne scoată pe toți dintr-o existența heteronormativă (și homonormativă) și conformistă. LaBruce are o reputație bine meritată de demolator de tabuuri. Unele dintre filmele sale anterioare s-au axat pe neo-naziști rași în cap care fac sex cu persoane de același gen, fără să se considere gay și care sunt chiar homofobi, pe teroriști de extremă stânga, cu intenții bune, dar ineficienți, care se masturbează la postere cu Che Guevara (mai bine nu accesați link-ul, dacă sunteți la muncă) și zombi extratereștri care fut oamenii până îi readuc la viață.

Cel mai recent film al lui LaBruce, Gerontophilia, se îndepărtează de acest stil, de fapt, e primul său film care nu conține scene de sex explicite, deși este numit după fetişul în care te excită vârstnicii. Ne-am întâlnit cu el în timpul paradei World Pride ca să discutăm despre cei 20-și-ceva de ani în care a fost regizor, despre ce s-a schimbat în cultura gay de când era un tânăr punkist în Toronto și despre cum obţii fonduri guvernamentale ca să faci un film despre un adolescent care fetișizează bătrânii.

VICE: Toate filmele tale spun povești despre outsideri care se revoltă împotriva normelor sexuale și sociale. De ce e important pentru tine să relatezi aceste povești și ce te trimite mereu înapoi la acea temă?
Bruce LaBruce: Păi, pentru mine, e vorba să fac fime despre personaje care nu sunt, de regulă, reprezentate destul în filme și în media. De exemplu, lucrez des cu personaje feministe radicale de tip revoluționar. Sau personaje care se consideră pe sine ca fiind revoluționare. Întotdeauna sunt prezentate într-un mod afectuos. Uneori se face și puțin mișto de ele, pentru că revoluționarii sunt întotdeauna un pic idealiști și se pun singuri în încurcătură sau se contrazic singuri, dar să prezinți, pur și simplu, personaje feminine și feministe e destul de rar întâlnit în filme.

În ceea ce privește lumea gay, mișcarea gay a devenit de curând conservatoare și asimilaționistă, iar una dintre urmările acestui lucru este faptul că tinde să se dezasocieze pe sine de elementele sale mai indisciplinate sau marginale. Cu cele care se aflau în fruntea mișcării pentru drepturile gay încă de la bun început. Cred că oamenilor trebuie să li se reamintească încontinuu faptul că acele personaje erau baza mișcării gay. Și filmele mele nu pun la îndoială numai cultura dominantă, ci și ortodoxia gay. Ele provoacă convențiile a ceea ce înseamnă să fii gay sau convenții legate de gen, de frumusețe, sau estetică, sau politică.

Încerci să ajungi la un public anume din cadrul comunității gay?
Uneori. Chiar dacă s-ar putea să încerc asta în mod conștient, nu e ceva controlabil. Am fost adesea neglijat de comunitatea gay. De-a lungul anilor, unii oameni nu s-au bucurat prea mult de felul în care prezint homosexualitatea în filmele mele. Deci, nu ajunge neapărat la acel gen de public. De asemenea, în calitate de regizor, încerc să fac filme care să fie premiere în cinematografie și din acest motiv am făcut multe filme care conțin sex gay explicit, dar au fost redate la festivale de film internaționale. Trei dintre filmele mele au avut premiera la Sundance. Chiar și LA Zombie, care e un porno nebun și violent, a concurat la Festivalul de Film Locarno.

Dacă mergi pe ideea că mai întâi faci un film, apoi faci cinematografie (nu vreau să par pretențios), atunci asta atrage mai multă lume, pentru că elementele de conţinut trece pe locul doi, în spatele mesajului, a felului în care îl exprimi, a aspectelor formale și a modului în care se încadrează în tradiția regiei.

Cum s-a schimbat cultura gay de-a lungul carierii tale și cum au contribuit aceste schimbări la stilul tău?
Partea amuzantă e că, la mijlocul anilor ’80, eu și prietenii mei respingeam cultura gay de masă deoarece credeam că devenise prea burgheză și asimilaționistă. Deci poți să-ți imaginezi cum ne simțim acum, la 30 de ani de atunci. E puțin deprimant, uneori. Am crescut cu această generație a mișcării gay care se rezuma doar la militantism sexual. Motorul mișcării gay era sexul și se referea la eliberarea sexuală. Apoi, după ce a apărut SIDA în anii ’80 și ’90 s-a oprit drastic totul. A fost o adevărată schimbare a activismului. A devenit axat pe o criză de sănătate etc. Acum, ne aflăm într-un punct în care mișcarea gay e mai conservatoare. Uneori, chiar se traduce printr-o atitudine moralistă cu privire la acest gen de sexualitate extremă sau militantă.

Colaborez constant cu interpreți și artiști transsexuali și uneori consider că actorii de filme porno gay și anumiți interpreți transsexuali sunt ultimii radicali gay la un anumit nivel, pentru că ei chiar provoacă teoriile legate de sex și gen.

Astăzi, transsexualii și homosexualii de culoare au o vizibilitate mai mare. Laverne Cox e pe coperta TIME, de exemplu, iar RuPaul’sDrag Race se bucură de un succes imens. Crezi că politicile respectabilității se schimbă?
E o problemă complicată, pentru că avem, de exemplu, reacția negativă împotriva lui RuPaul, din cadrul comunității LGBTTQTT-SI, ceea ce este interesant. Dar asta s-a întâmplat întotdeauna. Dacă lumea își mai amintește, a fost o ruptură imensă în cadrul comunității feministe în anii ’80 între feministele anti-porno și feministele pro-porno, din cauza dilemei asupra faptului că acest gen de comportament sexual poate fi controlat sau nu, sau dacă limbajul poate fi controlat, sau reprezentările pot fi controlate.

Întotdeauna am luptat împotriva acestui lucru. Întotdeauna am luptat pentru expresiile incorecte din punct de vedere politic, dacă poți să le susții și o faci în mod conștient sau cu vreun fel de scop. Pentru mine, asta e întotdeauna important, pentru că orice fel de ortodoxie trebuie să fie provocată. Orice tip de cenzură sau control al reprezentărilor sau al limbajului trebuie, de asemenea, să fie provocat, cred eu.

Printscreen din filmul Hustler Whiteal lui Bruce LaBruce

În trecut, ai spus, într-unul din articolele tale pentru VICE, că e la modă să fii gay, câtă vreme ești „tipul corect” de gay. Crezi că asta se schimbă sau se extinde?
Da și nu. Mai există şi o altă chestiune, care probabil că este mai problematică: Care este strategia acestor mișcări ale subculturilor?

În anii ’70 și ’80, mișcarea negrilor, mișcarea gay, mișcarea feministă erau toate extremiste de stânga, uneori chiar marxsite. Asta s-a schimbat, cu siguranță. Mai ales acum, când ai ajuns să accepţi unele dintre aceste grupuri, pentru că sunt la fel de puternice precum cultura dominantă. Feminismul are sens, dacă femeile încearcă să concureze în același tip de instituții corupte în care bărbații excelează sau în care au putere? Asta e o strategie logică? Cealaltă strategie este să provoci cu adevărat instituțiile și să provoci ideologia cominantă și status quo-ul, pentru că nu funcționează.

Interpreții transsexuali pe care i-ai menționat încă operează în această idee a succesului de masă,  a farmecului și a faptului că vor să fie priviţi ca aceste femei puternice, dar în contextul unui sistem despre care poți spune că este corupt la anumite niveluri.

Ai spus că ai vrut să ajungi la un public „mainstream”cu Gerontophilia și că acesta este primul tău film fără conținut sexual explicit. A fost, din acest motiv, o experiență diferită pentru tine să realizezi acest film?
A fost o experiență diferită, iar intenția a fost să fie aşa. Am simțit că am explorat pornografia foarte mult și am cam intrat într-un fel de rutină, iar eu am decis demult că voi face filme prin care mă voi întrece pe mine însumi de fiecare dată și voi împinge mai departe și o voi face tot mai extrem. Am realizat un film porno cu neo-naziști în care un personaj se masturbează la Mein Kampf, apoi în Raspberry Reich, un personaj se masturbează la un poster cu Che Guevara, iar apoi în Otto, un zombi fute cadavre până le învie. Așa că m-am gândit: Încotro, de aici? Mersesem cât de departe putusem. De la bun început, am vrut să creez alt gen de film și să creez unul într-un proces complet diferit.

Deseori, realizez filme în stil de gherilă, cu buget redus și un echipaj foarte restrâns. În cazul acesta, întreg procesul de realizare a filmului a fost complet diferit. Am avut mult timp de pregătire, preselecţie profesională și actori profesioniști și am lucrat cu echipaj din sindicat.

Printscreen din filmul Super 8 ½ al lui Bruce LaBruce.

Am citit că ăsta a fost primul tău film pentru care ai avut la dispoziție fonduri guvernamentale.
Am mai luat fonduri de la Consiliul Artelor în trecut, pentru filme cu buget redus, dar aceasta a fost prima oară când am primit ceva de la Telefilm și SODEC, fonduri care provin din Quebec.

Știu că nu funcționează tocmai așa, dar e amuzant să-ți imaginezi guvernul conservator al lui Stephen Harper a dat bani unui film despre gerontofilie. Cum a fost pentru tine experiența finanțării?
Păi, având în vedere că se presupune că există un întreg cabinet gay secret în guvernul conservator, poate că nu e chiar așa de ciudat. Și ei sunt cu toții cam în vârstă, așa că poate chiar le-ar plăcea acest film. Dar a fost, totuși, o luptă pentru mine. A trebuit să merg la Telefilm de trei ori înainte să primesc, în sfârșit, finanțarea. Interesul în finanțarea filmului a venit, în mare parte, din Quebec, așa că am filmat în Montreal. Dar tot a fost o luptă. Nu e ca și cum nu am mai încercat asta înainte. Am încercat de mai multe ori în ultimii 15 ani să obțin scenarii care nu erau menite să fie explicite din punct de vedere sexual, să realizez filme narative un pic mai independente și nu am avut succes la finanțare. Deci, asta e prima oară când totul s-a potrivit.

Vreau să revin la Gerontophilia și la intenția ta de a face un film mai mainstream. Sperai să atragi mai multă atenție asupra problematicii însăși? Nu prea auzim de gerontofili sau chiar de sexualitate în cadrul comunității vârstnice.
M-a cam enervat faptul că sexualitatea la vârstnici e aproape întotdeauna portretizată în media ca fiind grotescă sau ca ceva prădalnic, ca o pumă. Am crezut doar că ar fi interesant să fac ceva mai romantic și, totuși, subversiv.

Lake, băiatul din în filmcare este gerontofil, își pune întrebări cu privire la tot felul de convenții culturale și merge chiar împotriva naturii și împotriva a ceea ce este considerat cultural ca fiind frumos sau sexual sau excitant. Așadar, merge împotriva tuturor acestor convenții și ajunge să fie un fel de revoluționar, în acea privință.

Generația Baby Boomer îmbătrânește, sunt tot mai mulți bătrâni, pentru că oamenii trăiesc mai mult. Sunt îndopați cu medicamente în instituții, sexualitatea lor e descurajată. A fost, recent, o poveste despre două femei dintr-o instituție în New Jersey care au angajat un stripper. Copiii și bunicii au fost scandalizați, pentru că li s-a părut că instituția e responsabilă, dar, de fapt, cele două femei plătiseră pentru a se aduce stripperul.

Femeile trăiesc mai mult ca bărbații, în general, iar în instituțiile mixte, femeile sunt mai multe ca bărbații și am auzit povești sau am citit despre cum pun lacăte la ușile bărbaților, pentru că femeile încearcă să intre în camerele lor ca să facă sex cu bătrânii. Se întâmplă multe prin acele locuri. Au mult timp liber la dispoziție. Sexualitatea nu dispare.

Urmărește-l pe Regan Reid pe Twitter.

Traducător: Sebastian Vizan