​Călătoria mea prin diverse lumi, fără ajutorul drogurilor psihedelice

Fumez iarbă regulat și am observat că minunatele frecvențe mistice care îmi răsăreau în creier ca bulele dintr-o băutură carbogazoasă au devenit tot mai greu de accesat. Cred că asta se întâmplă când îți crește toleranța pentru ganja și dopamina și receptorii canabinoizi sunt deja plictisiți de cât ai tras de ei. Nu mi s-a părut neapărat o schimbare negativă, ci am hotărât să iau această schimbare în chimia corpului drept o provocare pentru a experimenta alte dimensiuni… complet lucidă. În ultimul an, am tot căutat modalități prin care să mă tripez alternativ. Vă prezint descoperirile mele.

Mașina de vise
În luna iulie a anului trecut, am fost la un târg de științe pentru adulți la Muzeul din Vancouver. Pe lângă jachete de purtat sub apă și experimentul cu o misterioasă rază verde, era și o replică a mașinei de vise concepută de Brion Gysin, care fusese construită de prietena mea Katie Webster. Când a creat-o, în 1961, Gysin a vândut-o drept „primul obiect de artă care poate fi văzut doar cu ochii închiși". E un fel de veioză mare cu diverse tăieturi, iluminată de un bec care atârnă. Toată chestia se învârte pe un pick-up.

Pentru a-i experimenta puterile, mi s-a spus să închid ochii direct în fața becului și să mă relaxez în timp ce ascultam niște muzică de Brian Eno în fundal. În secunda în care am închis ochii, am văzut un caleidoscop de forme și culori care se împleteau și se topeau unele în altele în spațiul din spatele pleoapelor mele. Simțeam că mintea îmi fusese scufundată în acid și apoi pusă într-o tiribombă care se învârtea cu viteză fulgerătoare. Viziunile se mișcau atât de repede încât mi-au umplut instant tot spațiul din creier. Era clar că aveam viziuni, dar nimic clar. Nu pot spune că vedeam un urs sau o oază. Dar îmi era imposibil să disting formele și culorile, pentru că se succedau cu o viteză incredibilă. A fost o experiență vizuală puternică – auzeam muzica și oamenii care vorbeau în fundal, dar, pentru o clipă, timpul a stat în loc.

Din păcate, oamenii stăteau la coadă la mașina de vise, așa că nu m-am putut bucura de ea multă vreme. M-am mai furișat mai târziu de câteva ori. (Dacă vrei să afli mai multe despre mașina de vise, National Film Board a făcut un documentar despre ea numit Flicker. În trailer îl vezi pe Iggy Pop cum dansează și dă din brațe.)

Perspectiva mea: Deși mașina de vise oferă o experiență vizuală bogată, n-am simțit-o foarte spirituală. Mai mult ca un scurt trip holistic pe acid. Nu face asta dacă ai epilepsie.

Bazinul care îți fură simțurile
Prima oară am plutit în el în Vancouver. Am stat vreo nouăzeci de minute într-un bazin ca un submarin plin cu apă sărată. Cum meditez zilnic, abia așteptam să ajung și altfel la starea de zen.

Când am intrat în bazin mi-a fost greu să mă relaxez, inițial, pentru că nu aveam susținere pentru gât. După câteva încercări cu un mini colac așezat sub gât, mi-am înclinat cumva capul și am ajuns într-o poziție confortabilă. Alternam: când țineam brațele în sus, când le țineam pe lângă corp.

Cuva era atât de întunecată încât nu-mi vedeam mâna nici când o țineam în fața ochilor. Simțeam că meditez cu ochii deschiși. Îmi simțeam respirația și îmi auzeam clar bătăile inimii. Gândurile au început să-mi încetinească, fără să fac vreun efort. Eram ca într-un vis.

Consistența apei sărate îmi amintea puțin de filmele porno cu masaje nuru; era drăguț și ușor excitant să mă bălăcesc în ea. Deși cuva e setată la temperatura corpului, simțeam că mi-e un pic răcoare. Dar când mi-am atins sfârcurile, nu erau deloc întărite.

Deși pare mult să stai singur în beznă o oră și jumătate, n-a fost deloc obositor sau plictisitor, ci mai degrabă liniștitor și ca într-o altă lume. Simțeam că dorm cu ochii deschiși și că meditez cu ochii deschiși în timp ce plutesc pe Marea Moartă. Din păcate, n-am avut nici un fel de viziuni, așa cum speram.

Perspectiva mea: Am ieșit din cuvă ca dintr-un incubator și m-am simțit foarte deshidratată. Senzația semăna extrem de mult cu mahmureala. Dar a fost diferit de orice altceva am încercat și mi s-a spus că fiecare experiență e altfel. Sigur o să mai încerc o dată.

Călătoria șamanică
La sugestia doctorului naturopat la care merg, am participat la un cerc de călătorie șamanică.

Când am ajuns la fața locului, o doamnă încântătoare cu părul grizonat și plină de veselie m-a salutat și m-a invitat să mă așez în cerc alături de alte patruzeci de persoane. Mi se spusese să-mi aduc un covoraș, o pătură, apă și un carnețel pentru a-mi nota experiența. Înainte să începem, Jeanette, șamanița, o femeie în vârstă cu ochii strălucitori care semăna cu o mătușă boemă, ne-a vorbit despre lumea de sus și lumea de jos. Dacă vrei să vizitezi lumea de jos, trebuie să vizualizezi un loc subteran, ca o peșteră; dacă vrei să vizitezi lumea de sus, trebuie să-ți imaginezi un loc înalt, cum ar fi un munte sau un curcubeu. Femeia ne-a spus că e doar o chestiune de gust, dar că, dacă în copilărie ni se băgaseră în cap diverse idei despre iad, era mai bine să vizualizăm lumea de sus. După ce ne-am ales locul, ni s-a spus să așteptăm ghidul spirit și să-i punem o întrebare precisă. Jeanette ne-a sfătuit să nu-l întrebăm ceva general, cum ar fi: Ce mesaj ai pentru mine în seara asta? Urma să facem două runde de călătorii, ghidate de tobe, cu o pauză pentru discuții.

Luminile s-au micșorat. Unii stăteau pe covorașe, alții pe scaune. Jeannette a început să bată la o tobă plată și circulară și ne-a spus să ne relaxăm. În prima rundă n-am simțit nimic. Am ales să călătoresc în lumea de jos și am vizualizat plaja mea preferată din Vancouver. Mi s-a părut că văd un vultur la un moment dat, dar a dispărut rapid și n-am avut timp să mă conving că era chiar un vultur. La final, toți au început să-și împărtășească experiențele și m-am simțit invidioasă pe viziunile intense și mesajele puternice ale altora.

Când i-am spus șamaniței despre frustrarea mea, mi-a zis să mă concentrez pe ce îmi apărea în minte, nu pe ce nu apărea. În a doua rundă, am hotărât să vizitez lumea de sus și am vizualizat un munte. Am pus întrebarea și de data asta am avut o viziune cu mine plutind pe cer sub aripa unui vultur. Apoi am auzit foarte clar: „Fii cine ești. Gândește-te la tine." A fost copleșitor de emoționant și profund. Când m-am întors acasă în noaptea aceea, am admirat lumina lunii și m-a bușit plânsul.

Perspectiva mea: Mi-am găsit versiunea preferată de biserică. M-a ajutat să cred în posibilitatea mai multor dimensiuni și să mă văd din exterior. O să particip la cercurile astea în mod regulat.

Urmărește-o pe Elianna Lev pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe tripuri fără droguri:
N-am nevoie de droguri, mă tripez pe lumină M-am dus la un șaman să mă ajute să-mi găsesc un partener Te poți face praf cu droguri digitale?