Publicitate
Chestii

Freelanceri din România mi-au povestit cele mai dubioase lucruri pe care le-au cerut clienții lor

Pe lângă asta, mi-au zis și care-s momentele pentru care merită să-i zici „pa" corporației tale tenebroase.

de E. G. Anghel
22 Noiembrie 2016, 11:41am

Uneori asta vezi în prima oră de muncă atunci când ești freelancer. Fotografia via Pixabay

Eu sunt freelancer de ceva timp. Uneori e bine, alteori e rău, iar motivele sunt ușor de anticipat. Oamenii au impresia că te-au câștigat cumva la belciuge și riști să dai peste ghiolbani care uită să te plătească sau se răzgândesc asupra sumei inițiale și vor să îți dea mai puțin. De aceea e bine să fii deștept din timp. Să știi cât valorează munca ta, să închei contracte conform legii, dar să și respecți deadline-urile. Eu scriu chestii pe bani pentru diverși, dar poți să faci freelancing în diferite domenii. De la advertising și până la videochat, găsești joburi de freelancer în orice domeniu, dar nimeni nu-ți spune exact ce-o să ți se întâmple, deci trebuie să înveți pe barba ta.

Ca să văd cum le merge altor freelanceri din diverse domenii și dacă problemele lor sunt și ale mele, am vorbit cu câțiva oameni care și-au luat viața în propriile mâini, departe de jugul corporației, dar și de stresul antreprenoriatului. Și, evident, mi-au povestit cele mai dubioase și absurde lucruri pe care au trebuit să le facă:

Boeme, 30 de ani, graffer

„Totul a început ca o pasiune costisitoare pentru care nu te plăceau neapărat oamenii. Când au început să mă plătească, la primele joburi, simţeam că îi fur. Mă gândeam că aş fi venit să desenez aici noaptea, ilegal şi pe gratis. Îmi plăcea că poţi să bei la muncă, după muncă şi înainte de muncă. Dacă e nevoie, poţi să pleci de la muncă să mai bei ceva, dar în ritmul asta nu cred că apuci 50 de ani.

În Bucureşti, am primit tot timpul preţul just, oamenii înţeleg unele chestii legate de materiale, valoare, etc. În Constanţa, oraşul meu natal, situaţia e foarte diferită. Rişti să îţi iei câteva flegme şi înjurături, unii oameni cred că e mai ieftin să chemi un graffer decât un zugrav pentru un perete care arată urât. Am aşteptat şi cu lunile pentru bani, ţeapă mi-am luat o singură dată, de la un terminat pe nume Victor Maxim, o mizerie de om.

Cea mai ciudată propunere pe care am primit-o a sunat aşa: «Băi băieţi, eu am înţeles, ştiţi să desenaţi litere d-astea d-ale voastre, ştiţi să desenaţi copaci. Băi, dar o femeie în țâțele goale, întinsă pe o masă de biliard, ştiţi să faceţi?». Asta se întâmpla în 2001, era unul dintre primele joburi. Am râs două săptămâni! În timp, ne-am dat seama că omul era super normal, ăsta este etalonul în societatea românească ca să-și dea seama dacă știi sau nu să desenezi. De atunci, am mai fost întrebat de cel puţin cinci ori dacă ştiu să fac o femeie în țâțele goale."

Răzvan, 30 de ani, DOP

„N-am mai suportat să lucrez în presă, știi și tu cum e. A fost o decizie spontană, m-am aruncat cu capul înainte și nu mi-a fost deloc greu, probabil am avut și puțin noroc. Încerc să mă fac cât mai vizibil. În domeniul meu e un pic mai simplu, mă fac observat prin imagini sau traseul clasic, din vorbă în vorbă. Ca să ai succes ca liber profesionist, trebuie să fii un bun PR, iar asta nu mi-a ieșit niciodată. Libertatea e un avantaj, dar vine cu instabilitate financiară. Dar asta se poate gestiona în timp, sper. Din păcate, trebuie să încerc să mă organizez mai bine că sunt haotic tare.

Succesul stă într-un singur lucru: cu cât tragi mai mult de tine, cu atât câștigi mai mult. În ceea ce privește plata, tocmai ce am bufnit în râs. Mi-au trecut pe la urechi zeci de scuze, de la blocatul conturilor, pâna la un deces în familia clientului. La un moment dat mi s-a cerut să concep un soi de reclamă pentru o companie de pietre funerare digitale. Ce zici de asta?"

Dana, 39 de ani, consultant business development (marketing & sales)

„După mulţi ani de corporaţie am vrut să respir. Înainte de 2008 se lucra până la nouă seara, team-building-urile se făceau în weekend, timpul tău personal nu exista şi nici tu nu existai ca persoană pentru companie. Corporaţia era restrictivă, erai limitat în creativitate şi în flexibilitate, deși aveam bugete mari. La început, am acceptat orice tip de client şi orice industrie. Am avut și perioade în care am ales clienţii, dar acum doar pun condiţii legate de modul de lucru şi de asumarea unor bugete din partea clientului. Şi funcţionează. Trebuia să fi făcut aşa de la început, însă atunci îmi era frică să nu îi pierd.

Tu organizezi timpul cum e mai bine, ai timp şi pentru tine. Eu lucrez ca-n corporații, plec dimineața și vin seara, răspund la orice fel de apel și la mailuri. Dar spun „nu" unor întâlniri, ceea ce nu puteam să fac în corporație. Cert este că simţi fiecare ban pe care îl încasezi. Întârzierile de plata sunt frecvente.

Problema e că oamenii din țara asta nu văd în consultant un partener. Îi cer de multe ori să fie un executant a ceea ce ei singuri gândesc. Cu aceştia nu poţi lucra. Mi-ar plăcea un fel de client care să fie orientat pe business. Fără să-l influenţeze familia, soţia, iubita. Şi fără să se gândească să facă bani mulţi repede că să îşi ia şi el un Range Rover.

Cea mai ciudată propunere de job a venit de la un tip a cărui soţie era o fosta cântăreaţa. Făcuse un copil şi acum visa din nou să fie în lumina reflectoarelor. El nu îşi dorea ca soţia lui să apară în rochii mulate şi scurte pe la tot felul de televiziuni şi să aibă concerte la Zimnicea, dar nici nu o putea refuza direct. O iubea mult. Voia să îi cumpere un format de emisiune şi s-o facă prezentatoare TV, ca să stea mai mult pe acasă. Ei o produceau şi urmau să o vândă unei televiziuni.

Dar nu avea de gând să facă asta pe bune. I-am făcut planul de promo pentru viitoare emisiune inexistentă. Am muncit mult. La întâlnirea în care am prezentat planul am participat cinci persoane. Doar eu şi cu el ştiam adevărul. Mi-a fost greu, era drăguţă şi foarte entuziastă. La o lună după prezentare, a rămas însărcinată cu al doilea copil. Asta fusese planul lui, să tragă de timp. La botez, ea mi-a spus că acum că are doi copii nu se mai gândeşte la altceva. Azi îl au şi pe al treilea. La botezul ultimului, ea mi-a spus că, dacă soţul ei nu era raţional şi înţelept, nu mai aveau copiii şi ea cânta pe vreo scenă improvizată. Ştia că nu are niciun talent. A fost nevoie de trei copiii să îşi dea seama, dar totul e bine când se termină cu bine."

Ana, 26 de ani, copywriter

„M-am apucat de freelance de nevoie în primă fază, apoi a început să-mi placă să mă trezesc cu pisica în brațe și cu pijamalele cu ponei pe mine direct cu munca-n creier. Nu a fost neapărat greu, că aveam nevoie de bani.

Avantajul e că nu trebuie să faci cinste de ziua ta, nu trebuie să participi la joculețe tâmpite de birou, teambuilding-uri, răutăcisme și competitivitate inutila asortată cu o unghie în gât de invidie de la vreo colegă despre care credeai că îți e prietenă. Dezavantajul e că nu prea ai liber. Clientul dă feedback când vrea el și vrea să fii prompt. Dacă ești în oraș la o bere, ca un om normal, vineri seara și primești mail cu feedback, apăi te apuci și-l faci acolo. Nu toate lunile sunt la fel de profitabile financiar și nu toți clienții la fel de serioși. Îți mai iei și țeapă. Ce? N-ai mai luat țeapă?

Clienții au venit prin word of mouth așa - „Am auzit că faceți aia și cealaltă". Uneori mai pun câte un status. Trebuie să pui în mișcare șapte mii de followers cumva.

Cea mai ciudată propunere a venit de la cineva care voia texte pentru site-ul său de videochat. Dar cred că e și un client mișto, de care m-am și atașat. Cu el facem chiar câteva proiecte în momentul ăsta. Ne livrează banii la timp, e înțelegător și ne motivează uneori chiar cu banii înainte. Știu că sună a vis. Chiar e. Apropo, e o tipă foarte mișto."

Max, 29 de ani, motion & graphic designer, 3d artist, art director

„În agenţie nu aveam timp să învăţ şi să experimentez, voiam să lucrez pe proiecte mai interesante, aşa că am devenit freelancer. Am avut noroc că, imediat ce am demisionat, am început să lucrez pentru un client mare, de care am dat întâmplător. Am demisionat destul de impulsiv, sătul de viaţa din agenţie, și-am cheltuit toți banii strânși într-o plimbare prin Austria.

Timpul liber pe care mi-l pot lua în cantităţi mai mari este chiar un plus. Mai pot să dorm şi în timpul zilei, dacă vreau. Cel mai mare dezavantaj este că nu am colegi, uneori îmi lipseşte mult un colectiv. Compensez lipsa colegilor prin ieşit seara des. La început, au mai fost perioade awkward în care mai cumpăram o cola cu monede din casă. În schimb în ultimii doi ani am avut o medie de o mie-două de euro pe lună. De când încerc să fac doar animaţie au crescut şi câştigurile. Acum oamenii mă plătesc la timp. Am renunţat la cei de care trebuia să trag să plătească.

Cel mai ciudat client a fost un tip din mafia libaneză. Foarte gras, care mă punea mereu să vin în Springtime la Victoriei unde erau tot felul de dubioşi care dădeau mâna cu el. Purta o helancă mov, respira greu şi nu-i plăcea să dea mailuri. Vorbea prost engleză şi pentru fiecare feedback trebuia să ne întâlnim. Mereu mă trezeam la masă în Spring în grupuri de libanezi. Când termina să-mi zică ce trebuia, nu mă saluta, nu zicea nimic, pur şi simplu începea să vorbească cu ceilalţi sau să stea pe telefonul care părea minuscul în mâinile lui. Fiecare propoziţie o inceapea: „Max, (respiră greu), habibbi , why you don't understand".

Cred că uneori un freelancer entuziasmat, care nu e mort pe interior, nu lucrează la zece proiecte în paralel (ci doar la trei) şi are o atitudine fresh se simte în produsul final. Dar în fiecare vară m-am mai angajat şi curier. A fost primul meu job. Stau o săptămâna, mă plimb cu scooterul până mă plictisesc şi apoi dispar şi nu mai răspund la telefon. Mi-ar plăcea să mai lucrez într-un fastfood sau poate să mătur în parc. Dar la angajator niciodată."

Nu-ți da demisia încă

Dacă oamenii de mai sus te-au super impresionat și ai început deja să îți scrii demisia către șeful pentru care ai inventat noi înjurături, ține-ți caii în frâu. Psihologul Doina Oancă, un specialist în psihologia muncii, mi-a explicat că dorința asta de a fi liber vine cu destule probleme:

„A fi freelancer presupune un alt mod de a privi viata și munca. Chiar dacă nu conștientizezi, acum, ai un șef mult mai exigent, pe tine însuți. Fii organizat încă de la început și viata ta poate fi asa cum îți dorești. Ține minte că nu ai un program fix, pot exista mari variații de timp alocat muncii. Dacă la 25 de ani poți munci și 18 ore pe zi și ai un randament foarte bun, aceasta capacitate începe sa scadă după patru-cinci ani. Se acumulează oboseala care devine cronică. Trebuie să faci tot ce poți ca să compensezi cu asta în timpul liber.

Când prietenii sunt liberi, tu trebuie sa muncești. În timp, se ajunge la răcirea relațiilor și pierderea lor. Trebuie să le aloci mereu timp special, să le înțelegi problemele. La fel și cu familia cu care ajungi să petreci prea mult sau prea puțin timp, depinde de unde lucrezi. O să te afecteze și stresul provocat de câștigurile financiare fluctuante. O bună organizare a cheltuielilor, bazată pe venituri sigure, poate elimina acumularea de stres."

Eu mai adaug ceva. Nu te panica, fii atent în jurul tău că de acolo vin job-urile și fără coadă pe sus. În plus, lasă perfecționismele când nu e cazul. Dacă omul plătește parizer, lasă pe alții să îi livreze mușchi file. Tu nu uita să mai faci și bani.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre freelanceri:
Ce impact are viața de freelancer asupra sănătății mintale
Am vorbit cu artiștii români din provincie despre cum fac bani
Cum este să lucrezi de Crăciun și de Revelion în România