FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Harta asta îți arată locul României în lume după ordonanța care-l scapă pe Dragnea

Șeful PSD poate intra lejer în galeria oamenilor politici din lume care folosesc instituțiile statului pentru bunul personal.
Fotografie de Partidul Social Democrat via Flickr

Treaba asta cu ordonanța dată de guvern doar ca să-l salveze de pușcărie pe Dragnea ne face cu adevărat speciali în Uniunea Europeană. Bine, nici până acum nu am trecut neobservați în ceea ce privește corupția, dar de data asta parcă slugile șefului PSD, cu Iordache în frunte, prea au făcut-o de oaie.

Îți dai seama că e groasă, când vezi atâtea reacții negative, cum ar fi spre exemplu faptul că astăzi Parlamentul European și-a lăsat toate treburile deoparte ca să discute despre rahatul din România. O să zici că aberez acum, dar dacă o ținem în ritmul ăsta să nu te miri dacă, la un moment dat, o să ne dea afară din Europa. Și o să ne trimită undeva în lume, unde politicienii n-au nicio greață să fure și după aia să dea legi prin care să se grațieze singuri.

Publicitate

De fapt, am stat și m-am gândit unde am putea fi mutați. Am aruncat un ochi prin lume și ne-am găsit locul.

Ce vecini prezentabili. Colaj de Dana Alecu

Cum să mânjești cu rahat un paradis tropical

Uite, de pildă, am putea fi vecini cu Vanuatu din Pacific. Țara e super mișto, dar când dai căutare pe Google găsești, pe lângă plaje și palmieri, informații despre șeful parlamentului care a făcut o porcărie ce mă duce cu gândul fix la Dragnea. Potrivit legilor din această țară, când președintele e plecat în delegații, atribuțiile îi sunt preluate de șeful Parlamentului.

În 2015, funcția respectivă era deținută de un tip pe nume Marcellino Pipite și care era acuzat, împreună cu alți 13 parlamentari că ar fi luat o mită de două sute de mii de lire sterline de la opoziție pentru a vota o moțiune de cenzură.

Fotografie de Phillip Capper via Flickr

Cu câteva zile înainte ca instanța supremă din Vanuatu să-i dea o condamnare, ce putea ajunge și la 10 ani de închisoare, s-a nimerit ca președintele să fie plecat din țară, iar Pipite i-a luat, automat, locul. Când s-a văzut la butoane, șeful parlamentului a dat imediat o grațiere, atât pentru el cât și pentru tovarășii de furtișag. Când s-a întors președintele, Baldwin Lonsdale, și a văzut nebunia s-a enervat peste măsură, a zis că trebuie schimbată Constituția ca să limiteze puterile șefului parlamentului, dar deja știrea făcuse ocolul planetei.

Și-a renovat casa pe banii statului și refuză să-i dea înapoi

Fotografie de Control Arms via Flickr

După aia, ne-am putea învecina cu Africa de Sud. Și asta e o țară excelentă de vacanță, numai că are un președinte care-i face de rușine. Jacob Zuma a ajuns anul trecut în fața Curții Constituționale care i-a cerut să dea înapoi statului peste 246 de milioane de ranzi (17 milioane de euro), bani pe care i-a folosit ca să-și renoveze casa.

Publicitate

Citește și: Fotografii cu un boss pesedist care arunca cu bani în lăutari, pe vremea când nu instiga la violență

Președintele sud-african a făcut însă pipi cu boltă peste judecătorii constituționali, iar contribuabilul sud-african mai așteaptă și în ziua de azi ca președintele să marce banul. Zuma e celebru și pentru nepotismul pe care-l cultivă în funcțiile publice. În decembrie 2015 l-a dat afară pe ministrul de finanțe și l-a înlocuit cu un tânăr parlamentar din partidul lui, care era să facă praf cursul de schimb al monedei locale.

Băgați bugetul țării în contul meu, ca să nu fie furat!

Fotografie via Wikimedia Commons

Acum vreo trei săptămâni, Times New Roman a făcut o poantă foarte mișto despre Dragnea. A scris că le-a cerut miniștrilor să-i bage lui, pe card, bugetul țării, ca să fie sigur că nu se mai fură. Nu știu de unde le-a venit ideea, dar chiar există un politician care a zis că banii țării stau cel mai bine la el în cont.

E vorba de Teodoro Obiang Nguema Mbasogo din Guinea, unul dintre cele mai sărace state din lume. În 2003, președintele a declarat război total corupției și a zis că se va ocupa personal de finanțele țării, astfel încât nimeni să nu mai fie tentat să fure din banii poporului. Treaba e că de atunci, Guinea nu mai are bani nici pentru nevoile de bază, în timp ce Obiang ăsta a ajuns la o avere personală de 600 milioane de dolari.

Un premier cu 46 de dosare de corupție

În topul celor mai corupți politicieni din lume, am descoperit o doamnă din India, Jayalalitha, premierul statului indian Tamil Nadu. Doamna asta, că altfel nu știu cum să-i zic, a fost acuzată de 46 de fapte de corupție. Într-un dosar, spre exemplu, referitor la un import de cărbune, prejudiciul statului era de peste 70 de milioane de rupii (aproape un milion de euro). La percheziții, în casa premierului s-au descoperit 28 de kilograme de bijuterii, 91 de ceasuri de mână, 750 de perechi de pantofi, 41 de aparate de aer condiționat.

Publicitate

Citește și: Opt motive pentru care ar trebui să te înfurie că Liviu Dragnea a ajuns omul momentului în România

Și dacă tot suntem la capitolul politicieni care fac numai ce vor mușchii lor, trebuie să-l amintim aici și pe președintele din Filipine, Rodrigo Duterte. Omul nu are nicio reținere să afirme că va grația pe orice polițist sau soldat care omoară traficanții de droguri, chiar dacă asta înseamnă o violare grosolană a drepturilor omului. Nici măcar partenerii externi ai țării nu l-au dat înapoi pe Duterte.

Deci, după cum spuneam, nu are sens să te îngrijorezi dacă zburăm din UE. Ne găsim noi locul pe hartă, e loc aici pentru toată lumea.

Citește și alte materiale despre ordonanțele penale pentru Dragnea:
Tot ce trebuie să știi despre cum vrea Guvernul Grindeanu - Dragnea să elibereze deținuții

Cum a fost la cel mai mare protest românesc din ultimii 20 de ani care a speriat guvernul

Tot ce trebuie să știi dacă ieși la protestele din România în seara asta și vrei să fii OK