Publicitate
Chestii

Templul Satanic se plânge că Netflix i-a copiat statuia cu Baphomet

Templul Satanic e dispus să ia „măsuri agresive împotriva Netflix, pentru a-și proteja copyright-ul”.

de Diana Tourjée ; translated by Diana Pintilie
03 Noiembrie 2018, 11:53am

Screenshot via Netflix.

Articolul a apărut inițial pe Broadly.

Lucien Greaves, purtător de cuvânt și co-fondatorul Templului Satanic (TST), a postat pe Twitter că organizația va acționa în tribunal împotriva serialului Netflix Chilling Adventures of Sabrina, pentru „însușirea designul monumentului protejat prin drepturi de autor cu scopul de a promova ficțiunea horror stupidă". Sabrina este o adaptare Netflix care urmărește povestea unei adolescente jumătate vrăjitoare, jumătate om, care încearcă să-și echilibreze viața, între stăpânul religiei sale, Satana, dar și atleții de la liceul ei care, la fel ca dracu', sunt niște bătăuși misogini.

Într-o declarație via mail pentru Broadly, Greaves a spus că „unul dintre obiectivele centrale ale Templului Satanic a fost să lupte împotriva vânătorii de vrăjitoare și a terorii mafiote iraționale”, adăugând că există „semne a unei revenirii a panicii satanice, iar ca sataniști trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să luptăm împotriva reprezentărilor neglijente și dăunătoare.” Conform lui Greaves, TST va invoca dreptul de autor, indiferent de cum a fost portretizat Satana în Sabrina. Într-o altă declarație trimisă către Broadly, co-fondatorul Malcolm Jarry a spus că „dacă nu se poate ajunge la o înțelegere, vom lua măsuri agresive pentru a ne proteja copyright-ul.”

„Noi deținem drepturi de autor înregistrate la Biblioteca Congresului”, a explicat Jarry. „Statuile și alte reprezentări sunt protejate. De fapt, Serviciul Poștal al Statelor Unite a trebuit să plătească o amendă măricică pentru utilizarea neautorizată a reprezentării unei statui. În mod ironic, era vorba de Statuia Libertății.”

Templul Satanic este organizație religioasă care s-a poziționat ca un militant legal împotriva plasării statuilor religioase pe domeniul public, precum și aspecte legate de inviolabilitatea corporală, cum ar fi drepturile reproductive ale femeilor. În 2012, Oklahoma a ridicat o statuie înaltă de aproape doi metri cu cele Zece Porunci. În consecință, TST a anunțat planul de „a ridica un monument care să-l slăvească pe Îngerul Întunecat” chiar lângă. Apoi, Templul Satanic a creat o statuie cu Baphomet, „care stă sub o pentagramă inversată, flancat de doi copii care se uită cu o privire de loialitate”, argumentând că, dacă biserica creștină are dreptul de a expune statui religioase, atunci și sataniștii ar trebui să aibă voie.

TST a câștigat procesul, când Curtea Înaltă de Justiție din Oklahoma a deliberat că monumentul Cele Zece Porunci „a încălcat interdicția constituțională din Oklahoma de a folosi proprietatea publică în beneficiul unei anumite religii".

În serialul Sabrina de pe Netflix, figura Baphomet îl reprezintă pe Satana, o entitate răufăcătoare cu care vrăjitoarea adolescentă se luptă de-a lungul seriei. În Academia de Arte Nemaivăzute, școala pentru vrăjitoare din serial, există o statuie impozantă cu Baphomet, despre care mai multe publicații din media au spus că seamănă mult cu statuia creată de TST. Ambele statui îl prezintă pe Baphomet într-un scaun, cu doi copii care se uită în sus. (De menționat că niciuna dintre statui nu-l prezintă pe Baphomet cu sâni, deși imaginea popularizată a figurii cu cap de țap e originară dintr-o ilustrație din 1856 a ocultistului Eliphas Levi, care prezintă clar o creatură cu sâni.

Levi a descris personajul androgin Baphomet în cartea Transcendental Magic, considerat primul tratat publicat despre ritualul magiei, o lucrare în care scrie că „umanitatea este prezentată de doi sâni și brațele androgine ale sfinxului științelor oculte.”

Potrivit Lisei Soper, designer de producție al serialului Sabrina, care a discutat cu VICE despre statuie, într-un interviu precedent postării lui Greaves despre acțiunile legale, statuia nu a fost inspirată după cea a Templului Satanic. „Eu cred că e o coincidență”, a spus Soper. „Când te uiți la Baphomet, există doar vreo două statui cu el, iar ei au statuia lor și noi o avem pe a noastră în serial.”

„Dacă te uiți la picturile lui Goya sau în cărțile de tarot sau în iterațiile lui Alistair Crawley, sunt sute și sute de interpretări și mereu e prezentat cu oamenii săi alături mai mult ca o figură paternă. Deci, prezentarea acestuia cu copii, astfel de chestie și genul ăsta de elemente sunt toate cam la fel”, a spus Soper. „Dar nu e diferit, cel puțin din punctul meu de vedere, de multitudinea de alte iterații care au existat.”

Deși Baphomet este un personaj cultural, care a fost prezentat în lucrări de mai bine de un secol, Jarry a spus pentru Broadly că reprezentarea Templului Satanic este „foarte distinctivă și are numeroase elemente remarcabile, care nu există în alte reprezentări anterioare”. El a mai adăugat că „lucrarea noastră cu Baphomet este complet originală. Nu o pot compara cu cele anterioare.”

„Avocații noștri au trimis o scrisoare în care înștiința compania că a încălcat drepturile de autor, folosind imaginea noastră centrală ca simbol al unui cult demonic canibal”, a spus Greaves. „Evident, natura încălcării dreptului de autor ar putea fi considerată defăimătoare”. El a mai spus că Templul Satanic nu a fost contactat de cineva de la Netflix, în privința statuii. „Răspunsul nostru, ținând cont cum este portretizată imaginea în serial, ar fi fost nu.”