PSD vrea aprozare comuniste ca să-ți sifoneze banii

De când a venit la putere, PSD s-a remarcat printr-o grămadă de idei tâmpite sau de-a dreptul nocive pe partea economică. Unele, ca taxa pe gospodărie, au rămas doar la stadiul de proiect. Altele, precum ordonanţa lăcomiei, au fost adoptate şi deja produc efecte negative în economie.

Din seria ideilor care par coapte în bezna minţii e şi cea a lui Petre Daea, de a reînfiinţa fostele aprozare comuniste. Mai apăruse la un moment dat pe site-ul Ministerului Agriculturii ceva document în care se propunea plafonarea preţurilor la alimente. Daea a confirmat povestea, dar nu s-a materializat nimic până la urmă, aşa că m-am gândit că la fel o să fie şi cu aprozarele.

Dar uite că m-am înşelat. Guvernul a înfiinţat Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, care îşi propune să readucă în România agricultura multilateral dezvoltată. Până şi pe Liviu Dragnea l-a lovit nostalgia şi a povestit că îi e dor să cumpere nişte tacâmuri de pui de la aprozar. Ar fi simplu de luat în derâdere toată povestea. Chiar foarte simplu. Însă eu mi-am propus să îţi explic ceva mai serios de ce e o chestie nasoală, sortită eşecului. Uite principalele motive:

E o problemă de când lumea a statului român, dar parcă niciodată atât de acută ca în prezent. Dacă vrei să fii ministru, singurul criteriu pare a fi o relaţie apropiată cu Liviu Dragnea. Dar hai să zicem că în Guvern e normal ca partidul să pună pe cine vrea, că ai secretari de stat (nu că lucrurile ar sta mai bine la nivelul respectiv) care pot să mai compenseze incompetenţa şefului. Însă şi când vine vorba de instituţii esenţiale pentru funcţionarea statului român, angajările se fac tot pe sistemul PCR.

Două din cele mai notorii cazuri recente au fost la ANAF şi Agenţia Naţională a Medicamentului (ANMDM). În fruntea Fiscului a fost numită Mihaela Triculescu, o tipă care a picat de cinci ori examenul de admitere, n-are un CV care să o recomande pentru funcţie, dar e pila lui Darius Vâlcov. Acelaşi criteriu pare să fi stat şi la baza numirii Adrianei Cotel ca directoare a ANMDM. După doar trei luni a schimbat jobul, fiind numită în fruntea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, acolo unde o să aibă pe mână un buget de șapte miliarde de euro.

Lucrurile nu stau mai bine nici la nivelul peştilor mai mici. Clotilde Armand a publicat la un moment dat o listă cu toate rubedeniile cu un job călduţ la stat (e şi fata lui Daea acolo). Nici măcar în funcţiile de execuţie angajările nu se fac întotdeauna pe bune. Fostul ministru de interne, Traian Igaş, a dat din casă cum în MAI au intrat peste 30 de mii de oameni pe pile. Un caz care s-a lăsat cu condamnări a fost la ISU Dobrogea, unde aproape două sute de pompieri au promovat fraudulos examenul de admitere. Există un întreg mecanism, bine pus la punct, prin care sistemul poate fi fraudat legal, chiar şi acolo unde se dă examen la angajare.

Raportul dintre angajaţii statului şi cei din mediul privat a scăzut sub unu la patru. Dar cei aproximativ 4,5 milioane de salariaţi din sectorul privat trebuie să plătească şi pensiile a peste cinci milioane de pensionari. Numărul lor e în scădere, că sistemul de sănătate românesc te omoară cu zile. Au explodat, însă, cheltuielile cu pensiile speciale. Statul român a plătit doar anul trecut 1,8 miliarde de euro pentru ele, iar suma e în creştere. În timp ce tot mai multe companii se închid, PSD vrea să crească numărul bugetarilor. Dacă lanţul de aprozare vizat de Daea şi Dragnea va deschide câte un magazin în oraşele patriei, ar însemna pe puţin câteva mii de angajaţi în plus la stat.

Problema nu e doar numărul bugetarilor, ci şi nivelul salariilor. Discrepanţa dintre un angajat al statului şi un salariat din mediul privat a ajuns la 60%, încă de anul trecut. De la 1 ianuarie a mai intrat în vigoare încă o tranşă de măriri salariale. Două treimi din cheltuielile pe care statul le-a prognozat în bugetul pe 2019 vor merge doar pentru cheltuieli de genul. Asta-n condiţiile în care oricum bugetul e unul total S.F., bazat pe o creştere economică umflată din burtă, rată a inflaţiei nerealistă, curs valutar deja depăşit, scădere a şomajului când investitorii îşi fac bagajele şi pleacă etc. Să măreşti aparatul de stat când bugetul stă pe un butoi cu pulbere e de o inconştienţă vecină cu nebunia.

Orice business al statului e o sursă de venituri pentru afaceriştii apropiaţi de putere. Probabil aş putea scrie o serie de articole doar despre contractele cu dedicaţie pentru băieţii deştepţi sau politicieni. O să amintesc doar de cazul Tel Drum şi cum a reuşit caracatiţa pusă la cale de Dragnea şi apropiaţii săi să acapareze contracte de zeci de milioane de euro. Poate nu e o coincidenţă că preşedintele PSD e un fan al aprozarelor de stat, poate vrea să-şi diversifice portofoliul, ca un businessman veritabil. Când a dat o mică ţeapă de 21 milioane euro instituţiilor europene, tot noi am plătit-o. Aşa afaceri să tot ai.

Toate magazinele deschise vor avea nevoie de un loc fizic, deci vor trebui cumpărate sau închiriate spaţii, de la cine trebuie, peste preţul pieţei, evident. Statul ar avea unde, dar preferă să nu se folosească de imobilele sale. Utilarea şi dotarea acestora cu toate cele necesare va fi o sursă inepuizabilă de contracte cu dedicaţie, supraevaluate. Poate o să cumpere şi lucruri frumoase pentru angajaţi, ca iphone-urile alea de 13 mii de euro dintr-una din companiile municipale ale doamnei Firea. De fapt, cel mai relevant exemplu de cum o să funcţioneze toată schema e chiar cel al companiilor înfiinţate de Primăria Capitalei, care au reuşit să toace într-un singur an 1,1 miliarde de lei din banii bucureştenilor.

Că tot am zis de modelul de capitalism de stat promovat şi de PMB, merită amintit că şi acesta funcţionează pe minus. Nu sunt vreo excepţie, e cazul în mai toate companiile de stat. CFR merge pe pierdere de când lumea. Poşta a beneficiat anul trecut de o ştergere a datoriilor, după încă una, în urmă cu câţiva ani. TAROM a reuşit să iasă de pe minus, după 11 ani de pierderi, aşa că ministrul Cuc l-a demis pe directorul care a reuşit performanţa. E greu să ai rezultate cu şefi numiţi politic şi salariaţi angajaţi pe pile.

Nu văd niciun motiv pentru care Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a Ministerului Agriculturii ar funcţiona diferit faţă de modelul consacrat. Daea promite că vor fi preţuri mai mici (parcă asta promitea şi doamna Firea, nu?), dar dacă vinzi sub preţul stabilit de piaţă, vinzi în pierdere. O altă promisiune e că magazinele astea vor contribui la „valorificarea superioară a resurselor şi producţiei agricole naţionale”. Adică vor să cumpere produse de la ţărani şi apoi, zice ministerul, vor fi eliminați intermediarii. Dar ce o să se întâmple cu aprozarele iarna, când nu prea găsești produse autohtone? O să tragă obloanele? Mă îndoiesc că angajaţii vor fi trimişi în şomaj tehnic. Câteva luni pe an aprozarele vor fi garantat pe minus.

Marii retaileri au câteva zeci de mii de angajaţi, oameni a căror viaţă de zi cu zi depinde de venitul obţinut la locul de muncă respectiv. Mă îndoiesc că, în mod realist, aprozarele comuniste ale lui Daea ar putea face o concurenţă serioasă reţelelor de hipermarketuri, dar rămâne o aberaţie ca statul să vină să ameninţe comercianţii că o să vândă mai ieftin decât ei, printr-un lanţ de magazine de stat, finanţate inclusiv din taxele şi impozitele plătite de ei. L-am rugat pe conf. dr. Radu Nechita, care predă cursuri de economie în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, să explice de ce aprozarele de stat sunt o formă de concurenţă neloială făcută mediului privat.

„Înainte de orice, aș dori să înlocuim în toate expresiile cuvântul «stat» cu un termen care descrie mai bine realitatea: «politicieni». Aceasta este, de fapt, situația: deciziile specialiștilor, tehnocraților, experților, funcționarilor vor fi cele dorite de politicieni, în caz contrar ei vor fi înlocuiți în funcții cu alții mai «neconflictuali».

Orice firmă de stat, indiferent de domeniu (de la comerțul de legume, la producția de avioane), reprezintă o formă de concurență neloială pentru sectorul privat dintr-un motiv foarte simplu: firmele private trebuie să-i convingă pe consumatori că produsul sau serviciul lor merită banii plătiți, iar vânzările trebuie să acopere costurile. Firmele de stat nu au această constrângere: dacă ele înregistrează pierderi, contribuabilul este forțat să plătească diferența.”

Dacă nu te-au convins toate astea, vreau să-ţi amintesc că nu e prima încercare de genul pe plaiurile mioritice. S-a mai pus în aplicare o idee similară, de două ori chiar. Aşa-zisele economate au fost inaugurate cu mare fast atât în timpul guvernării Năstase, cât şi a celei lui Emil Boc. Promisiunile au fost cam aceleaşi de acum, iar rezultatul o mare ţeapă. Radu Nechita a pus lucrurile în perspectivă:

Desigur, eliminarea marilor distribuitori va fi mai dificilă decât scoaterea de pe piață a micilor comercianți care există deja și care încearcă să supraviețuiască pe o piață destul de concurențială, în care lor le este mai greu decât celor mari să suporte povara birocratică și fiscală. Micile magazine de cartier vor fi primele victime ale acestor noi «economate». Apropo, cum s-a terminat povestea cu cele vechi?”

Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Doar că în cazul PSD nici de asta nu îi poți bănui. Sunt convins că se vor găsi destui oameni care să aplaude iniţiativa, cum s-a întâmplat şi la încercările anterioare. Așa că nu te lăsa prostit de vrăjelile populiste, aprozarele de stat sunt o idee cu zero șanse de reușită.