FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​De ce-mi vine să zdrobesc toate animalele drăgălașe care îmi ies în cale

Gigil, din filipineză, înseamnă emoția care te face să-ți scrâșnești dinții și să tremuri când o situație devine copleșitoare.

Știi sentimentul ăla când ții în mână ceva adorabil și deodată vrei să-i faci praf trupușorul plăpând? E un sentiment pe care-l însoțești, de obicei, cu o declarație de genul: „Doamne, ce drăgălaș eeee! Îmi vine să-l omor!" La prima vedere, e o pornire destul de psihopată, dar se pare că această frustrare e, de fapt, un fenomen psihologic bine documentat cunoscut sub numele de „agresiune drăgălașă".

Publicitate

Acest fenomen a fost documentat ca lumea prima oară de către doi absolvenți Yale, Rebecca Dyer și Oriana Aragon, în 2012. Ele au organizat un experiment în cadrul căruia le-au dat celor 109 participanți la studiu folii cu bule de protecție și le-au arătat slideshow-uri cu animale drăgălașe, amuzante sau neutre. Teoria generală era că oamenii care o să se uite la oricare dintre cele trei prezentări o să spargă obsesiv bulele din folii, dar probabil o să facă asta mai puțin în timpul prezentării cu animale drăgălașe. Dar cercetătorii au observat că persoanele care s-au uitat la animalele drăgălașe au luat-o razna și au spart mult mai multe bule decât oricare dintre celelalte două grupuri.

Imagine via Deborah

Ca să aflu de ce se întâmplă asta, am vorbit cu Anna Brooks, lector senior în neurologie cognitivă la Universitatea Southern Cross. Brooks spune că acest comportament denotă „frustrare în privința unei reacții exagerate pe care nu putem s-o punem în practică". Toată lumea simte chestia asta mult mai acut când și atinge fizic animalul pe care îl vede.

Știința din spatele agresiunii drăgălașe e destul de misterioasă, dar Brooks a explicat că teoria tipică s-ar reduce la circuitele din creier. „Sistemul mesocorticolimbic al creierului mediază reacția la drăgălășenie", a spus ea. „Se eliberează dopamină și asta ne face să ne simțim bine. Dar, în mod interesant, acest proces are loc și atunci când acționăm conform tendințelor agresive. E posibil ca în creier să se încrucișeze reacțiile la drăgălășenie și la agresiune atunci când acestea sunt mediate de eliberarea de dopamină."

Publicitate

Fotografie via hehaden

Am întrebat-o pe Brooks de ce se întâmplă așa și se pare că există o explicație evoluționistă interesantă: Creierul uman consumă cantități vaste de energie, mai ales când suntem emoționați puternic. Și de aceea creierele trebuie să aibă capacitatea să-și moduleze propriile reacții emoționale. După cum spune Brooks: „Abilitatea de a ne regla intensitatea reacției emoționale se adaptează ușor: Ne oprește să investim prea multă energie în lucruri."

Pe scurt, în timp ce ne topim când vedem pe Facebook fotografii cu cățeluși, pisoiași și măgăruși, cheltuim energie pe care corpurile noastre ar putea-o cheltui pe ceva productiv. Așadar, creierele noastre compensează. Ne dau o reacție opusă pentru a media experiența. Practic, ne spun să ne vedem de treabă. Brook spune că sentimentul e similar cu situația în care suntem atât de disperați de tristețe încât începem să râdem isteric.

Dyer și Aragon din studiul Yale au numit aceste mecanisme expresii dismorfice ale unei emoții pozitive și au concluzionat același lucru după experiment. Așa cum a explicat Dyer într-un interviu pentru Live Science, „s-ar putea ca modul în care gestionăm emoțiile pozitive intense reușește să-i dea emoției o tentă negativă. Acest proces ne echilibrează și reglează această energie."

Agresiunea drăgălașă e un fenomen psihologic universal pe care îl experimentează toți oamenii la diverse niveluri. Limba filipineză are cel mai succint cuvânt care descrie acest sentiment: Gigil – emoția care te face să-ți scrâșnești dinții și să tremuri când o situație devine copleșitoare.

Publicitate

Fotografie via ccho

Creierele noastre o să ne răsplătească întotdeauna în exces când ne uităm la lucruri drăgălașe pentru că – oricât de mult ar indica opusul colecția noastră de contraceptive – suntem concepuți să ne dorim bebeluși. Desigur, cățelușii sunt sunt exact ca bebelușii, dar au multe trăsături similare. Și probabil de asta îmi doresc cu disperare să smotocesc căpușorul unui cățeluș până când nu mai respiră.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe drăgălășenii:
Regatul animalelor! Armata Japoneză devine agresiv de drăgălaşă Balada căprioarei Bimbo