Nu toţi metaliştii din Liban sunt satanişti

Se pare că noul amestec cultural bizar de dubstep, breakcore, IDM (Intelligent Dance Music) și metal a călătorit din iPod-urile protestatarilor cu păr lins din Black Bloc (militanți împotriva războaielor, capitalismului și altele, care se îmbracă în negru) și America suburbană până la clădirile delapidate din regiunile rurale libaneze. Era și timpul, nu-i așa?

Cu câteva săptămâni în urmă, în jur de 250 de persoane s-au îndreptat spre Massacore - petrecere cu tematică de Halloween – ca să se distreze la concertele trupelor internaționale de breakcore cu nume de care ai auzit doar în genul ăsta muzical (de genul Drumcorps, Rotator și Goretech), puțin dubstep  și muzica trupelor libaneze de metal, Blaakyum și Kimaera.

Am mers să intervievez câțiva artiști și să mă bucur de spectacolul unic al unui concert de breakcore/metal în Orientul Mijlociu, dar pe lângă moshpit-ul inofensiv de opt persoane și votca al naibii de ieftină nu prea aveam ce să raportez.  Atmosfera te ducea cu gândul la ceva de genul „ziua familiei la Glastonbury”, cu măști de gaze cu ținte în loc de suzete și de teatru, thrash metal agitat în locul programului DJ-ului Mr Scruff și a lui Phil Jupitus, care își citește poeziile scrise de mână, lipsite de sens.

Forțele de Securitate Internă (trupele camuflate ale poliției libaneze înarmate cu M16) au intervenit la un moment dat și au deranjat imediat mica beție care dădea semne că ar vrea să înceapă. Dar când toată lumea a realizat că ei doar apăruseră ca să le ceară organizatorilor să dea muzica mai încet, programul a  continuat într-o manieră inofensivă ca până atunci.

În ciuda faptului că a avut puțini participanți, pentru că un alt festival a avut loc chiar în aceeași zi, evenimentul a fost un succes în ochii multor oameni. Un succes liniștit, dar când scena este așa de mică precum cea din Liban, numai la așa ceva te poți aștepta. Oricum, a doua zi, liniștea placidă a fost transformată de media libaneză într-o adunare clandestină satanistă, cu echipele de cameramani care au căutat  disperate prin zonă ca să găsească o pentagramă proaspăt desenată și un abțibild de energizant Monster, care cu siguranță dovedea că acest adăpost vechi a fost victima unei întâlniri a celor mai diabolice minți de partea lui Hades.

Imediat după reportaj, un talk show de pe MTV-ul libanez susținea de asemenea că festivalul a fost o diversiune pentru o noapte de ritualuri sataniste. Gazda emisiunii, Joe Maalouf, un om care a expus la televizor mai mulți homosexuali libanezi, ceea ce-a făcut ca singura asociație LGBT din țară să-l dea în vileag şi pe el, perora aceeași retorică religioasă care l-a făcut pe Glenn Beck să sune ca prefața lui Christopher Hitchens într-o carte de Richard Dawkins. Apoi a avut un interviu aparent fals cu un tip pe nume Eddie care afirma că a fost la festival și aducea multe alte detalii absolut credibile despre adevărata natură a evenimentului.

Reportajul care a pretins pentru prima dată că la Massacore a avut loc un ritual satanist.

Solistul Blaakyum, Bassem Deaibess, a văzut reportajul și a sunat la emisiune ca să apere concertul, înainte ca Maalouf să-l mustreze că pe strada aceea a fost aparent cândva o mănăstire (n-a fost), apoi a afirmat că mulțimea era drogată și că mosh-ul era distructiv, periculos și satanist.

Desigur el bătea câmpii deja cu afirmaţiile astea, numai că evenimentul a fost sponsorizat de nume mari ca Monster, votca Poliakov și Kun Hai, un ONG care urmărește problema șofatului în stare de ebrietate în Liban, deci era clar că Maalouf avea fie o fixație religioasă, o nevoie disperată pentru audiențe mari, fie era doar un mare idiot.

Evenimentul a fost 100% legal, a avut aprobare de la municipalitate și a avut o echipă de securitate la intrare. Nu prea îmi dau seama ce tip de sectă satanistă ar primi fericiți alături de ei un ONG, dar sunt sigur că Anton LaVey s-ar răsuci în mormântul lui înfricoșător din catifea, dacă ar afla.

Când am vorbit cu unul dintre organizatorii concertului, el mi-a zis: „Zona în care a avut loc concertul este un oraș mic și oamenii de acolo nu sunt prea intelectuali sau deschiși la minte ca cei din marile orașe. Așa că trei oameni din oraș au cumpărat bilete și au venit la concert, fără să știe de ce vor da acolo, și probabil că au fost șocați de genul ăsta de muzică pe care nu l-au mai auzit până acum.”

„Primul lucru pe care l-au făcut a fost să le spună tuturor o poveste exagerată despre ceea ce văzuseră, de unde au apărut toate zvonurile sataniste și demonice. Părinții din zonă s-au enervat, s-au strâns în locul unde se ținea evenimentul și au chemat poliția, care m-a contactat pe mine. Le-am dat toate informațiile pe care le  aveam și totul a mers ca uns.”

Pe cât de amuzantă și ridicolă pare întreaga situație, ea are niște dedesubturi mai sinistre. De-a lungul perioadei în care am stat în Liban, am văzut câteva vânători publice de vrăjitoare împotriva micii comunități alternative. Între 1996 și 2010, 700 de persoane au fost reținute, bătute și forțate să-și tundă părul în urma presiunilor din partea politicienilor și a grupurilor religioase.

Incidentul de acum a fost clar ultima picătură din paharul de abuzuri pe care le-au putut pune la cale. Organizatorii concertului, artiștii locali și membrii comunității s-au unit de atunci ca să ia măsuri și au contactat presa locală și simpatizanţii ca să se facă auziți.

„Am fost închis și bătut de cinci ori în ultimii 15 ani doar pentru că aveam părul lung”, a spus un tip din grup, „și nu am de gând să mai accept asta din nou.”

Elia Mssawir, una dintre cele mai active purtătoare de cuvânt a comunității metal libaneze, a spus: „Credem că problema a luat amploare la momentul potrivit. Este timpul ca oamenii să înțeleagă odată pentru totdeauna că metaliștii nu se închină la Satana. Muzica asta sprijină o cultură întreagă care este nouă în societatea noastră, dar sperăm că oamenii vor începe să înțeleagă asta cât mai curând. Ei trebuie să stea alături de metaliști, să le asculte povestea despre cultura lor și să realizeze că noi de fapt ne ajutăm țara și comunitățile.”

O săptămână mai târziu, posturile TV care au atacat participanții la concert și-au schimbat poziția în una înțelegătoare, și-au cerut scuze public pentru că au mâncat căcat și l-au transmis și națiunii. Mica victorie a însemnat o revenire de lungă durată pentru Liban, o țară care cedează adesea în fața nevoilor fundamentaliștilor religioși. De fapt, genul ăsta de mobilitate socială directă, de la o astfel de comunitate mică în fața discriminării în continuă creștere, este ceva la care subculturile din vest ar trebui să ia aminte și să o folosească chiar ele pentru a face cu adevărat o schimbare în toate problemele societății despre care se plâng în cântecele lor.

Urmărește-l pe Oz pe Twitter @OzKaterji

Fotografii de Alex Potter

Libanul în pragul unui război civil?

În Liban nu se fumează

Traducere de Dana Alecu