FYI.

This story is over 5 years old.

Știri anti-mahmureală

Pesediştii se decapitează reciproc sub flacăra violet a Facebookului

Ce se întâmplă în cel mai mare partid din ţară e aproape suprarealist.
Ilustrație: Vasile

​ E ziua aceea din an când tremurăm în centrul oraşului pentru a ne întrista la vederea dotărilor armatei române. Cu toate astea, la fiecare defilare de 1 Decembrie, mi-amintesc cu groază de cele pe care le vezi la Mo​scova, în Piaţa Roşie, deși dotările armatei lor nu se compară cu ale noastre.

PSD, INSPIRAŢIE PENTRU DAVID LYNCH

În timp ce românii se bucură de doi mici şi-un vin fiert oferite de primari, în România se mai întâmplă şi lucruri bune. A luat foc PSD-ul. Nu e decât un incendiu al nervilor, iar ce se întâmplă în cel mai mare partid din ţară e aproape suprarealist.

După pierderea alegerilor prezidenţiale, marele partid s-a pus pe analizat situaţia. S-a ajuns la concluzia că nu aroganţa lui Ponta (mă rog, dispreţul ar fi mai corect spus) e de vină, ci Mircea Geoană, care a pierdut alegerile. Acum cinci ani, când a mai fost dat afa​ră o dată din partid. Aşa că l-au exclus. Nici Dragnea nu-i de vină, ci Vanghelie, aşa că l-au catapultat şi pe el. Şi pe Şova, probabil pe motiv că ori cu, ori fără un pafarist, tot aia e.

Publicitate

Moise Guran explică mai​ bine care-i noima pseudocurăţeniei din PSD. Între timp, Mircea Geoană se mai face o dată de râs şi promite că va regân​di partidul. El, tocmai dat afară. Iar Vanghelie se​ jură că va şterge pe jos cu Ponta. E un adevărat spectacol să-i vezi cum îşi dau în cap unii altora. David Lynch ar putea să se inspire pentru un viitor film.

Oamenii trăiesc atât de profund în lumea lor paralelă, cu flăcări violet şi forţe supranaturale, că nici nu mai ştii dacă să râzi sau dacă să te îngrijorezi. Dacă îi asculţi pe Vanghelie sau pe Geoană pove​stind despre întâlnirea pesediştilor, te iei cu mâinile de cap. De vină că s-au pierdut alegerile sunt americanii, iar Facebook este o forţă supranaturală. Fabulos. Şi, probabil ca s-o îmbuneze, au cumpără astfel de reclam​e cretine pe reţeaua socială.

Ca să sumarizez ce-a spus Vanghelie, legea amnistiei şi graţierii a fost creată pentru Sebastian Ghiţă, cel mai bun prieten al lui Victor Ponta, care a tot luat contracte cu statul. Între timp, din lumea lui paralelă, Ghiţă declară că alegerile au fost pierdute din cauză că au fost fr​aieri. Ei, nevinovaţii, n-au ştiut că românilor din străinătate le pasă atât de mult de patria-mumă. Nici măcar după primul tur de scrutin. Noh, PSD n-au fost răi. Am stat şi m-am gândit dacă declaraţia e doar stupidă sau pur şi simplu scoasă din puţul gândirii, apoi mi-am dat seama că Ghiţă e doar nesimţit.

Publicitate

ILIESCU A LUAT FOC

Ştirea săptămânii trecute e că a înviat Ion ​Iliescu, pe care acelaşi Ghiţă îl propus​ese întru excludere, câtă vreme, confirmă Dragnea, românii nu mai votează PSD din cauză că au impresi​a că e un partid comunist. S-a înţeles, da? Românii nu-l votează pe Ponta din cauza lui Iliescu, nu din cauză că a-mpărţit pomeni electorale sau că partidul geme de corupţi.

Revenind la Iliescu, vorba vine c-a înviat, omul e nemuritor. Nemuritorul s-a făcut foc şi pară pe lupii tineri ai PSD (cu excepţia lui Ponta, care e un pisicuţ) şi a produs o scrisoare d​eschisă în care dă de pământ în primul rând cu Sebastian Ghiţă. Ei bine, acum vin lucrurile interesante. Ce spune Iliescu e că pesediştii refuză să-şi mai bată capul cu oamenii care i-au votat (aşa se traduce când zice că partidul s-a îndepărtat de ideologie) şi că se folosesc de doctrina de stânga pentru a acoperi tunurile pe care le trag („oameni care cred că şi-au cumpărat un partid"), de exemplu, luând măsuri socialiste (mărit taxe etc.) ca să acopere găurile de la buget.

Chiar dacă o dă-n limbaj de lemn pe alocuri, Iliescu nu uită să dea de pământ cu toţi. Dacă n-ai şti ce vârstă are, ai putea crede că vrea să redevină şeful partidului. Ilici are multe păcate, mai ales mojiciile din timpul mineriadelor, dar după ce-i citeşti scrisorica, aproape că eşti tentat să crezi că e singurul din PSD care se mai gândeşte sincer la popor.

Publicitate

Asta nu înseamnă că trebuie să-l credem pe cuvânt, eu încă mai sper să primească o condamnare pentru toate crimele sale. Dar misiva Nemuritorului e relevantă ca radiografie a marelui partid şi ajungi să te întrebi cum de tocmai un moş care, la vârsta lui, ar trebui să fie senil, a rămas singurul lucid din tot partidul.

SĂ N-O UITĂM NICI PE BLONDĂ

Dacă te-ai distrat suficient cu armata roşie a politicii româneşti, să n-o uităm nici pe prima-blondă a ţării, Elena Udrea. Propun să cumpărăm de pe-acum popcorn, pentru că urmează un nou episod din serialul DNA în acţiune. Dacă o iubești pe blondă, pregătește-ți şi şerveţele, că s-ar putea să se transforme în telenovelă.

În dosarul Microsoft, în care fostul ei soț, Dorin Cocoş e arestat, oamenii s-au pus pe turna​t. Iar dacă ne amintim că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, spu​nea că instituţia pe care o conduce e la curent cu toate metodele de furt practicate şi că urmează nişte acţiuni ce vizează nume mari. E la m​intea cocoşului (sic!) că s-ar putea s-o vedem şi pe ea plimbată de procurori. Ceea ce mă face să mă-ntreb ce dileme va avea Udrea în cazul în care o să-nfunde puşcăria: „Zeghe de la Vuitton sau de la Chanel? Oare livrează şi la Jilava?"

CINE MAI MERGE LA PÂRNAIE

Aceeaşi întrebare s-ar putea să şi-o pună şi Melania Vergu, mai ales la câţi bani a ciordit la rândul ei. Fosta jurnalistă de la Gândul şi Adevărul, care a avut bafta să ajungă şi consiliera lui Funeriu într-o perioadă, a fost cond​amnată pentru fals în documente pentru obţinerea de fonduri europene. Personajul s-a făcut remarcat o singură dată, în 2006, când a descoperit întâmplător modul în care se vi​ndeau subiectele la Bac.

Tot pe la Jilava ar merita să mai ajungă şi nişte cadre medicale de la Spitalul Victor Babeş. Ţi se ridică părul pe spinare ci​tind despre incompetenţa lor. Dar cum acolo nu s-a făcut încă o anchetă, să ne bucurăm că fraţii Awdi, cei care au îngropat distribuţia de presă în România, au fost condamnaţi definitiv în alt caz, cel al delapidării CFR Mesagerie. Urmează, probabil, o condamnare şi în cazul falimen​tării deliberate a Rodipet.

După atâta cronică neagră a săptămânii, aş mai adăuga o singură concluzie. De 1 Decembrie, fiecare român ar trebui să se bucure. În primul rând, pentru că DNA continuă să funcţioneze. În al doilea rând, pentru că, aşa cum explicam în a doua jumătate a articolului ăst​a, deşi fură împreună, indiferent de partid, procurorii sunt cu ochii pe ei. E primul 1 Decembrie în care mă bucur pentru România. Platforma politcă Uniţi furăm, după care par că se ghidează politicienii noştri, se va dovedi, în curând, falimentară.

Urmărește-l pe Vasile pe blogul​ său.

Mai citește despre corupție:
DNA e în campanie electorală și merită să câștige ​De ce mi-e frică de Victora Ponta ​Banii statului sunt banii noștri, bagă bine la cap! ​Victor Ponta, avocatul familiei Udrea-Cocoș