​Tipul ăsta a făcut efectele sonore pentru filme porno softcore în anii ‘80

Bob era un basist obișnuit care lucra într-un studio la începutul anilor '80. Apoi, într-o zi, la Bob a venit o clientă, „o femeie foarte atrăgătoare cu câțiva ani mai în vârstă ca mine", își amintește el, care l-a rugat dacă poate îndulci sunetul pentru un nou program pe care îl producea.

Programul, „Electric Blue", era un serial de softcore porn, care s-a transmis la TV în Marea Britanie pe canalul Playboy.

„Dintr-un motiv pe care n-o să-l înțeleg niciodată", mi-a zis Bob, „editase complet episoadele softcore porn fără niciun fel de sunet."

Așadar, Bob a trecut la treabă. Provocarea pe care o primise era să aducă la viață „Electric Blue" în post producție (poți vedea genericul serialului aici, dar nu deschide linkul dacă ești la birou). Trebuia să facă serialul să cânte sau, mai degrabă, să geamă. Cu primul studio de șlefuire a sunetului din Connecticut la dispoziție, Bob, care m-a rugat să-i dau un pseudonim, a trecut la treabă și a început să înregistreze, după tradiția Foley, sunetele ambientale și naturale care să se potrivească cu partea video, de la împușcături, la păsări, greieri, gemete și oftaturi.

A fost o misiune dificilă pentru Bob, mai ales că a trebuit să lucreze cu o femeie frumoasă așezată lângă el: „Aveam douăzeci și ceva de ani și era foarte ușor să-mi distragi atenția", mi-a zis Bob.

Între timp, a făcut jingle-uri pentru clienți mari ca Pepsi sau Gillette și a lucrat în studio cu Deep Purple și multi-instrumentalistul Eddie Jobson, din Roxy Music, Jethro Tull și Yes. În prezent, Bob are o agenție creativă cu birouri în New York, San Diego și San Francisco, și construiește brandurile unora dintre cele mai mari companii.

Dar audio este și a fost dintotdeauna marea lui dragoste. Am avut șansa să mă întâlnesc cu Bob, care mi-a povestit cum a lucrat la serialul porno.

MOTHERBOARD: Înainte să trecem la Electric Blue, cum te-ai apucat de Foley?
Eram basist de studio și-mi trăgeam mereu stația lângă inginerul de sunet în timp ce restul muzicienilor erau în cabinele de înregistrare. Am început să-l întreb pe inginer ce făcea și, în timpul liber, i-am devenit asistent. În scurt timp, am început să mă descurc singur la ședințe și am ajuns să înregistrez orchestre cu 40 de instrumentiști.

Pe parcurs m-am specializat și în procesare de sunet și am început să fac sunetul pentru filme și emisiuni. Îmi plăcea la nebunie să fac sound design. Mi se părea fascinant să creez lumi care nu existau înainte să existe Foley, SFX-ul original și bibliotecile SFX.

S-a schimbat mult arta Foley de atunci?
Nu cred că s-a schimbat prea mult, cel puțin în percepția mea. Evident că manipularea digitală a sunetului a ușurat mult capturarea și alterarea sunetelor organice, dar procesarea de sunet e atât de interesantă datorită faptului că sunetele din natură sunt bogate și intense. Asta nu înseamnă că nu poți obține sunete incredibile atunci când manipulezi complet sunetul.

Eddie Jobson mi-a povestit despre perioada când a lucrat la o reclamă împreună cu Richie Havens și trebuia să obțină sunetul unei roți de tren care merge pe șine noaptea. A încercat mai multe tipuri de sunet, dar până la urmă a înregistrat sunetul unei monede care se rostogolea și l-a încetinit incredibil de mult cu ajutorul unui calculator Fairlight. Marginea metalică a monedei a creat un sunet metalic ciudat care s-a dovedit a fi perfect. Genial.

Tare. Revenind la pornografia softcore: cu ce fel de echipament ai lucrat în timpul ședințelor „Electric Blue"?
Cânt la bas. Dar am avut și o consolă de mixaj Neve de la studioul Bearsville din Woodstock, cât și o selecție de microfoane incredibile precum cele dinainte de Hitler Neumann, sintetizatoare care erau la modă în anii '90 și un drum-machine LinnDrum.

A fost vreun sunet anume pe care a trebuit să-l reproduci sau să-l accentuezi mai mult decât pe altele?
Muzica anilor '80 se baza pe sunete puternice de tobe, așa că încercam mereu să facem cel mai cool sound de tobe. În clădire aveam niște scări interminabile. Instalam un microfon la un capăt al scărilor și o boxă imensă la celălalt, unde pompam cinelul sau tomurile prin cel mai mare sistem de reverberație de sunet pe care ți-l poți imagina.

Și cu sunetele sexi cum a fost?
Veneau în studio femei angajate special ca să geamă, ca Meg Ryan în scena în care îi mimează un orgasm în restaurant lui Billy Crystal. Nu-mi amintesc să fi avut probleme, de genul paturi care să scârțâie sau alte tâmpenii.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe filme porno:
Primul film porno filmat cu drona e superb Top cinci filme porno suprarealiste Șase filme porno artistice