Actorii care au profitat de pile, cunoștințe și relații ca să obțină roluri la care unii doar visează

Cei care s-au simțit cu musca pe căciulă au reacționat pe diverse nivele de conștiență de sine. „Chiar nu-mi pasă”, a zis Kate Hudson, fiica lui Goldie Hawn și a lui Kurt Russell. „Suntem o familie pricepută la spus povești.” Tom Hanks, ai cărui fii, Colin, Truman și Chet sunt toți actori, i-a urmat exemplul și a zis că e „un business de familie”. Hailey Bieber, fiica lui Stephen Baldwin, a ieșit în lume cu un tricou pe care scria „Nepo baby”, iar Gwyneth Paltrow, fiica lui Blythe Danner și a lui Bruce Paltrow, a zis: „Cred că tre’ să-mi cumpăr și eu câteva din astea.”

Inevitabil, discuția s-a extins și peste Atlantic. Eve Hewson, fiica lui Bono, a făcut mișto de acuzație și a glumit că e devastată de faptul că n-a fost și ea inclusă în articolul din New York Magazine. Lottie Moss, sora vitregă a lui Kate Moss, a avut o altă perspectivă pe Twitter: „M-am săturat de oamenii care se plâng că nu au ajuns bogați și faimoși din cauza nepotismului.”

Îți dai seama ce reacții a primit, din moment ce și-a șters postările și și-a dezactivat temporar contul, după care iar a început să posteze, la modul pasiv-agresiv, despre „cât de răi și invidioși sunt oamenii”. Dar în presa britanică, discuția despre nepotism a fost prezentată la mișto, pe post de memă, de zici că era vorba de ouăle vaginale ale lui Gwyneth Paltrow.

Iar asta spune multe. Departe de a fi un trend nou (după cum a sugerat Express), nepotismul e o forță puternică în societatea britanică. Există totuși niște diferențe.

Așa cum a clarificat analiza făcută de New York, nepotismul se desfășoară pe un spectru. Dakota Johnson, fiica lui Melanie Griffith și nepoata lui Tippi Hedren, a avut clar mai multe avantaje decât Kirsten Stewart, a cărei mamă a fost script supervisor pe platoul filmului The Flintstones in Viva Rock Vegas. (Stewart avea zece ani pe atunci și a primit un rol mic, fata care arunca inelul).

Discuția stârnită de articolul New York s-a redus la privilegiul de a avea un părinte cool sau, mai exact, la avere. Frumusețe, relații, influență online, toate pot fi cumpărate și folosite pentru a deschide uși, mai ales uși care deja erau întredeschise.

Nepotismul din Marea Britanie e mai subtil, mai nasol și mai eficient în atingerea scopurilor.

Ca de obicei, e vorba de privilegiul de clasă, care e greu de definit, cât și de obținut. De curând, Felix Salmon, gazda podcastului Slate Money, a explicat pentru ascultătorii emisiunii diferența dintre avere și statut. „Poți avea un statut privilegiat, fără să ai bani. Poți fi sărac și dacă faci parte din clasa de mijloc sau de sus.”

Până și modelul pe trei clase (de sus, de mijloc și muncitoare) e prea simplist față de cum funcționează, de fapt, sistemul de clase, a scris antropologa Kate Fox în ghidul ei din 2004 Watching The English: „Contează ce mașină și ce animal de companie ai, ce cuvinte folosești și cum le pronunți.”

Cei care sunt dublu privilegiați, și cu statut, și cu avere, au rădăcini care duc până în zilele imperiului britanic (de exemplu, familia lui Benedict Cumberbatch a profitat de sclavie în Barbados, între secolele 18 și 19). Dacă ai un strămoș în arborele genealogic, care a fost un actor de succes, e foarte posibil ca succesul să fie pentru tine un drept din naștere.

Dinastia Redgrave – care a început la sfârșitul secolului 19 cu actorul de film mut Roy Redgrave – se întinde acum pe cinci generații de actori, printre care și Vanessa Redgrave, laureată a tuturor marilor premii din industria filmului, fiicele ei Joely și Natasha Richardson, cât și copiii acestora.

„Mereu mi s-a zis să termin școala și preferabil o facultate, după care pot face orice vreau”, a zis Daisy Bevan, fiica lui Joely și a producătorului de filme Tim Bevan. Evident, ce să vrea și ea, s-a apucat de actorie. Micheal Richardson, fiul Natashei cu Liam Neeson, a primit un rol în thrillerul Cold Pursuit, după ce tatăl lui l-a recomandat regizorului.

Conexiunile din domeniu sunt enorm de multe și greu de depistat, efectiv fac parte din țesutul culturii britanice. Academia regală de artă dramatică (RADA) – una dintre cele mai prestigioase școli de actorie – a fost fondată în 1904 de către Herbert Beerbohm Tree, un membru al familiei prospere Beerbohm. Urmașa acestuia, Georgina Moffat, născută în 1989, a primit un rol în Skins.

Hilda Hanbury, membră a trupei de teatru Tree la începutul secolului, și-a început propria dinastie în domeniul actoriei cu fiul ei, nepoții și strănepoții – faimoasa familie Fox. Între timp, a absolvit RADA în 2001 și activista anti-woke Laurence Fox, care a închis cercul.

Și Benedict Cumberbatch s-a născut într-o familie de actori bogați – deși susține că asta a fost o povară pentru el. „Toată lumea spune despre mine că sunt un băiat răsfățat de bani gata și mi se dau des roluri de bogătani fițoși. Chestia asta mă face să mă gândesc serios să mă mut în America”, a zis el prin 2012.

Diferențele de clasă chiar predomină în industrie, dar ele funcționează în avantajul lui Cumberbatch. Mai mulți actori britanici, printre care Daniel Kaluuya, Idris Elba, Dev Patel și David Oyelowo, au zis că s-au chinuit mult să spargă gheața acasă din cauza clasei sau a rasei și s-au mutat în America.

Așa funcționează privilegiul de clasă în Marea Britanie: pentru unii deschide uși, pe alții îi exclude. Un studiu publicat în revista Sociology în noiembrie 2022, a descoperit că doar opt la sută dintre actori, muzicieni și scriitori provin din clasa muncitoare, adică jumătate din câți erau în anii ’70, în ciuda inițiativelor de a diversifica lumea artelor timp de câteva decenii.

Cei care sunt influenți în lumea artelor tind să provină din medii privilegiate și să îi favorizeze pe cei ca ei. Raportul Screened Out, din 2021, al Centrului Policy and Evidence (PEC) a descoperit că 61 la sută dintre producători și regizori au cel puțin un părinte cu o funcție importantă în domeniu. „Practic, e una dintre cele mai elitiste ocupații din economia britanică.” 

Heather Carey, coautoarea raportului Screened Out și directoarea Work Advance, a declarat pentru VICE că nepotismul e înrădăcinat în industria filmului și a televiziunii, iar cei care conduc industria au tendința să facă recrutări informal, din rețeaua de rude și prieteni. „De obicei, programul unui astfel de proiect se desfășoară rapid și nici nu e timp prea mult pentru recrutare competitivă pe bune”, a zis ea. În 2020, doar 25 la sută din forța de muncă a provenit din medii socio-economice mai defavorizate, în comparație cu 38 la sută în restul economiei, iar numărul celor privilegiați a crescut de la 47 la sută în 2014 la 53 la sută în prezent.

În ultimul deceniu, Michael Sheen, Cristopher Eccleston, Julie Walters, Gary Oldman și alți actori din clasa muncitoare au avertizat că oportunitățile pentru cei ca ei sunt în scădere, dar declarațiile lor au fost întâmpinate cu indiferență sau chiar ostilitate. „Ar trebui să tacă din gură, la câți bani câștigă”, a zis Laurence Fox în 2016, deși el a profitat enorm de pe urma averii familiei sale și a făcut facultatea Harrow care costă 35 000 de lire pe an (bine, ca să fim sinceri, a fost exmatriculat, la fel ca și tatăl lui James).

Faptul că e nepoliticos să atragi atenția asupra clasei e o altă metodă care ține în picioare sistemul. Fie te naști privilegiat și habar nu ai că succesul ți se datorează privilegiilor, fie trebuie să ajungi la succes prin regulile lor – în mod esențial, fără să vadă nimeni că încerci.

Pentru cei care vor să intre în sistem, ruta onestă e prin educație. În Sad Little Men: How Public Schools Failed Britain, Richard Beard povestește cum tatăl lui, un muncitor din Swindon, a strâns bani cu greu ca să îl dea la o școală cu internat și să-l introducă astfel în lumea privilegiaților din Marea Britanie. Și a reușit. După ce Beard a studiat la Pinewood și apoi la Radley College – care costă în prezent 15 000 de lire pe semestru, faptul că absolvit aceste școli a fost de ajuns ca să fie luat în serios.

Educația într-o școală privată poate fi foarte avantajoasă pentru un actor, după cum sugerează numărul actorilor cu o astfel de educație. La fel ca Fox senior și junior, și Cumberbatch a făcut colegiul Harrow. Eddie Redmayne, Dominic West, Damian Lewis și Tom Hiddleston au absolvit Old Eton, care costă, în prezent, 15 000 de lire pe semestru. Tilda Swinton, Imogen Poots și Anya Taylor-Joy din The Queen’s Gambit au absolvit Queen’s Gate, la fel ca și consoarta prințului Charles, Camilla. Emma Corrin și Carey Mulligan au absolvit Woldingham, unde un semestru costă 13 000 de lire. Florence Pugh, Emilia Clarke și Sebastian Croft din Game of Thrones și Sebastian de Souza din Skins au studiat la St Edward’s, la fel ca Sir Laurence Olivier.

Prin comparație, doar șapte la sută din populația britanică își permite o educație în școli private. E o proporție „ridicolă”, a zis actorul James McAvoy, cu privire la plafonul de clasă, în The Late Night Show în 2016: „Atunci când toți actorii provin din familii bogate, e un semn că ceva e foarte greșit în sistemul educațional.”

După cum sugerează Beard în cartea lui, acești actori nu sunt avantajați doar prin educația privată, ci și prin relațiile pe care și le fac acolo. „Dacă ar fi vorba doar de școală, n-ar da nimeni atâția bani”, scrie el. O educație la o școală privată servește ca o platformă de lansare pentru cei care nu s-au născut în familii privilegiate. 

De exemplu, Robert Pattinson nu provine dintr-o familie de actori, dar Tom Sturridge, din The Sandman, da: Mama lui și bunicul din partea mamei sunt ambii actori, iar tatăl lui, regizor și scenarist premiat cu BAFTA, îi dădea mereu roluri mamei lui. Pattinson și Sturridge sunt prieteni de la vârsta de 13 ani, când au făcut amândoi școala Harrod, la fel ca Jack Whiteman (comediant pe Netflix), Will Poulter (recent distribuit în Guardians of the Galaxy) și George Mackay. Pattinson e și nașul nepoatei lui Sturridge - iar sora lui Sturridge, Matilda, e și ea actriță.

Iar conexiunile merg mai adânc de atât: la începutul carierei lor la Hollywood, Pattinson și Sturridge au fost prieteni și chiar colegi de apartament cu Redmayne (care a studiat la Eton), cu Andrew Garfield (Priory Preparatory) și Charlie Cox (Sherborne). Sturridge a fost într-o relație cu Sienna Miller, absolventa școlii de arte dramatice Lee Strasberg, condusă de mama ei. Cuplul l-a prezentat pe Pattinson lui FKA Twigs, care și ea a absolvit Școala St. Edward’s din Cheltenham (cu bursă, totuși).

Cercurile sunt strânse și impenetrabile pentru cei care nu provin din mediul potrivit. Un sondaj YouGov din 2016 pe persoane cu vârste între 16 și 25 de ani a descoperit că 44 la sută dintre persoanele din familii sărace au zis că nu știu pe nimeni care i-ar putea ajuta să găsească un job, mai ales în domeniul actoriei. În schimb, studiile la școli private sunt un avantaj enorm, chiar și pentru cei care nu beneficiază de nepotism.

De exemplu, Henry Cavill, pe atunci în vârstă de 16 ani și elev la Stowe School în Buckinghamshire, s-a prezentat ca tânăr actor aspirant lui Russell Crowe, care filma Proof of Life la fața locului. A avut încrederea să facă asta tocmai datorită faptului că studia la o școală de renume. „M-am gândit să mă bag în seamă cu el, pentru că e faimos și cine știe?”

Emily Blunt a zis că i-a picat cariera din cer, după ce a fost recrutată prin programul școlii Hurtwood House. Primul ei rol în afara școlii a fost direct alături de Judi Dench. La scurt timp, și fratele ei, Sebastian, care până atunci jucase doar în scurtmetraje, a jucat rolul unui soldat în The Edge of Tomorrow.

Carey a declarat pentru VICE că persoanele privilegiate emană încredere în sine și competență și mai au și referințele culturale potrivite, așa că „sunt mereu preferate în defavoarea persoanelor neprivilegiate, care nu au suficientă încredere în sine ca să iasă în evidență.

Dacă la toate astea se mai adaugă și conexiunile familiale, șansele de succes pentru privilegiați cresc semnificativ. După ce a decis, la 12 ani, că vrea să se apuce de actorie, Phoebe Dynevor din Bridgerton, care îi are drept părinți pe actrița Sally și scenaristul Tim Dynevor, a primit primul ei job la 14 ani.

Și școlile private profită de succesul actorilor pe care îi scot pe bandă rulantă. Newsletterul școlii unde a învățat George Mackay e plin de laude despre „legendele create la Harrod”.

Asta nu înseamnă că Dynevor sau Mackay nu sunt actori muncitori și talentați, ci doar că industria le pune bariere altor oameni la fel de muncitori și talentați. Nepotismul stă la baza industriei. „Dacă nu faci parte din rețea, e incredibil de greu să pătrunzi și să progresezi”, a zis Carey.

Într-adevăr, obstacolele în calea celor care vor să devină actori încep încă din școala elementară, pentru că guvernul britanic a redus enorm bugetele pentru sectorul creativ din școli. Numărul studenților la muzică și teatru a scăzut cu o cincime în ultimul deceniu, conform unui studiu Labour din 2021.

Dintre cei care continuă să studieze actoria după ce termină școala, o mare parte merg la privat și perpetuează privilegiile. Te costă treizeci de mii de lire pe an să studiezi la RADA și ăsta e doar începutul. Un raport BFI din 2017 a descoperit că un angajat din industria filmului face, în medie, 46 de zile de muncă neplătită, ca să obțină primul job oficial.

Criza imobiliară și inflația din Londra au înrăutățit și mai mult situația. Acum, mai mult ca niciodată, o carieră în arte e o opțiune doar pentru cei care au libertatea financiară ca să se ocupe de asta. Restul depind de un job ca să își câștige existența. Averea familiei e esențială pentru cei care vor să aibă o carieră în domeniul creativ.

Iar problema asta nu e valabilă doar în domeniul artelor. După cum a argumentat Lily Allen (fiica actorului Keith și sora actorului Alfie din Game of Thrones): „Ultimii de care ar trebui să vă faceți griji sunt copiii vedetelor din lumea filmului. Au loc nedreptăți mult mai mari în lumea bancară și în politică, unde oamenii din clasa muncitoare au aproape zero șanse să pătrundă.”

E adevărat că, din cauză că o mare parte dintre judecători, politicieni, diplomați și jurnaliști au făcut educația la privat și de multe ori calcă pe urmele părinților, „puterea rămâne în mâinile unui sector foarte îngust al populației”, conform unui raport guvernamental din 2019 despre elitismul din Marea Britanie. Iar cei care profită de asta moștenesc planeta în tăcere, fără să fie observați, așa cum sunt copiii vedetelor. Printre ei se numără copiii lui Jeff Bezos, ai lui Rupert Murdoch și ai altor multimiliardari, după cum a scris Kelsey McKinney în Decoder.

Dar acesta nu e un motiv să nu ne pese de diferențele de clasă din sectorul creativ. În primul rând, pentru că sunt mult mai pronunțate decât în alte sectoare. De exemplu, ar trebui să fie angajate 250 de mii de persoane din clasa muncitoare, ca să se facă dreptate, cât de cât. Joburile creative sunt printre cele mai elitiste din economie, a declarat Carey pentru VICE. Funcțiile importante din domeniile creative sunt dominate de persoane privilegiate într-o mai mare măsură decât se întâmplă în domeniul medical sau juridic.

Iar asta înseamnă că elitele decid ce fel de artă consumă masele și își și păstrează funcțiile pe viață, cum a scris criticul Danny Leigh în 2018.

Tom Hardy a recunoscut că a folosit un accent ca să își ascundă originile burgheze, după ce a absolvit școala privată Reed’s din Surrey. Fiul scenaristului Chips Hardy a primit o grămadă de roluri pe care nu le-ar fi primi niciodată niște tineri din clasa muncitoare, de la Tinker Tailor Soldier Spy la Inception și Mad Max: Fury Road. Mai târziu, în 2017, tatăl și fiul au făcut împreună serialul Taboo, care a fost foarte promovat de revista Vanity Fair.

Asta înseamnă că vorbim nu numai de un eșec economic, ci și de unul cultural. Cultura are multe de pierdut atunci când un număr mic de persoane ajung să-și spună poveștile, ideile și experiențele. „Poveștile de viață ale persoanelor din clasa de jos sunt spuse prin prisma persoanelor privilegiate, ceea ce e foarte nedrept”, a scris Lisa McKenzie, autoarea volumului Getting By: Estates, Class and Culture in Austerity Britain, care provine din clasa muncitoare.

Între timp, copiii vedetelor de film se plâng că părinții lor faimoși i-au descurajat să intre în industrie. „Nu aveau niciun fel de așteptări că o să am succes, iar asta m-a motivat”, a zis actorul Rafe Spall, din The Big Short. Inițial, părinții mei erau anxioși că vreau să fac film, pentru că e o industrie imprevizibilă, a zis Max Irons, fiul actorilor Jeremy și Sinead Cusack, într-un articol care îl numea „prinț al Hollywood-ului”.

Și alți actori au vorbit în interviuri despre provocările cu care s-au confruntat ca să ajungă să aibă succes: Emily Blunt era bâlbâită în copilărie, Will Poulter s-a luptat cu dislexia și dispraxia, Pattinson a fost chinuit de bullies. Toate sunt experiențe cu potențial traumatizant, mai ales că au avut loc în copilărie. Totuși, faptul că acești actori pun accentul pe ele arată că sunt foarte conștienți că au nevoie de o poveste mai interesantă decât cea în care au reușit pentru că s-au născut în familia potrivită și au cunoscut persoanele potrivite.

Chiar dacă au avut de înfruntat obstacole măcar au avut opțiunea să încerce, iar majoritatea oamenilor din clasa muncitoare nu o au. Bineînțeles că ai un avantaj enorm ca actor aspirant dacă mama și tatăl tău sunt și ei actori de succes sau măcar ai o familie bogată. Întrebarea e când o să începem să facem ceva ca să schimbăm situația.