FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

​Mii de tineri din America fac rap despre cârnați

Oare se va răspândi mișcarea cârnatului în toată lumea?

Credeam că am idee cu ce se mănâncă viața modernă și cultura populară, dar se pare că nu am absolut deloc intuiție când tre' să identific tipurile de meme care o să fie la modă, cu atât mai puțin în 2015. În ultimele luni, internetul a fost ca un film din anul 3022 despre cât de proști erau oamenii pe vremuri și cum se distrau ei în fața monitoarelor.

Evident, am avut faza cu Rochia. Apoi l-am avut pe Dancing Man, cunoscut acum sub numele de „Sean din Londra", care a fost fotografiat cum dansa la un concert, insultat în mediul online pentru că e un tip gras care dansează, după care a fost ridicat în slăvi că e un tip gras și dansează, iar acum i s-a organizat un concert de susținere la care vor participa Moby și Pharrell Williams (între timp, Evening Standard a anunțat că Sean a plecat în Ucraina). Apoi, noua coafură a lui Kim Kardashian a luat imgur-ul pe sus după ce cineva a observat similaritatea cu freza lui Legolas. După care două lame au încercat să fugă de noi, de rasa umană, dar au fost prinse cu lasoul și târâte înapoi în mijlocul umanității, ca să stârnească o tornadă de glume pe Twitter. De fapt, în adâncul nostru, nu suntem cu toții niște lame care aleargă pe autostrăzi și încearcă să scape de inevitabilul lasou al vieții?

Publicitate

Dar cel mai nou meme care a apărut s-ar putea să fie cel mai dubios. Din nu știu ce motiv, o grămadă de puștani din America încarcă videoclipuri în care dau un telefon și, în loc de răspuns, bagă niște rap despre cârnați. De obicei în clasă la școală, în pauza de prânz, la bibliotecă sau în orice alt spațiu public unde e total nepotrivit să strigi „dă-mi odată căcatu' ăla, am nevoie de CÂRNAȚ!"

Acest curent e susținut de hashtag-ul #sausagemovement, iar dependenții de cârnați din toată America mitraliază versuri despre iubiții lor cilindri din carne de porc, se filmează și postează dovezile online într-un ritm amețitor. Există multe dispute despre începutul mișcării, dar toate drumurile duc la două videoclipuri originale.

Unul e cu un copil care aruncă bombe cu carne în mijlocul unui moment foarte liniștit din timpul unei ore de curs (vezi primul video de sus), iar ritmul și formula din această versiune au fost folosite în majoritatea versiunilor care au urmat. Iar al doilea videoclip e cu un grup de tineri soldați americani care fac rap într-o cadență militară, conduși de un sergent cu chipiu care pare măcelarul de la magazinul din colț în timp ce vorbește cu maică-ta.

Acest meme a prins viteză de vreo lună, dar în ultimele câteva zile a ajuns în zina de pericol, adică vrea să se întindă în toată lumea. Pe Vine, YouTube, Twitter și Instagram sunt încărcate, oră de oră, clipuri noi de la diverse echipe de tineri din America și toți luptă pentru cât mai multe like-uri și vizualizări. Cel mai popular videoclip al momentului e cel cu nebunia asta dintr-o sală de mese:

Publicitate

Și, la fel ca toate mișcările bune, fenomenul rap cu cârnați are o grămadă de hateri, cum ar fi acest profesor de școală în pragul apoplexiei:

Există multe încercări eșuate:

Și unele versiuni tribut, cum e asta din 8 Mile:

Acum știu că activiștii sociali dintre voi o să spună: „Super! De parcă patriarhia n-ar călări deja lumea, acum tipii mai au și un imn al cârnaților! " Dar nu vă temeți. În primul rând, unul dintre cele mai populare videoclipuri despre cârnați de pe internet e făcut de fetele de la „Marshall Track Girls ".

În al doilea rând, toată treaba n-are cum să iasă decât inocent, din cauza ambiguității subiectului. Schimbările rapide între metaforele cu cârnați („Linge-mi cârnatul, pe ăla din veceu " sau „Îmi plac clătitele și-mi place cârnatul" sau „Am căcatul maro ca un căcat de cârnat ") nu le permit tipilor să se dea prea macho atunci când rapuiesc, pentru că orice-ar spune, la un moment dat tot se trezesc că bagă versuri despre cum au gura plină cu cârnat.

Deci oare se va răspândi mișcarea cârnatului în toată lumea? Probabil că nu. Am învățat ceva din asta? Normal că nu. Vom mânca oare cârnați cu următoare ocazie care ne iese în cale? Absolut.

Dacă îți dorești să răspândești mișcarea și la tine în țară, iată o colecție de versuri care să te inspire, selectate de Rap Genius, pe care le-am adaptat în română, să-ți fie mai ușor.

Toată lumea să strige cârnați!
Continuați, continuați!
Zi-i la curva aia să-mi lingă cârnatul!
Vreau o clătită să meargă cu cârnatul!
Dă-mi cârnat să-mi bag în venă!
Cârnat la job, cârnat în mașină!
Cât e cârnatul, cât e cârnatul?!
Îmi plac ouăle, dar mai bun e cârnatul!

Da, atât de retardate sunt.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe fenomene pe internet:
De ce internetului n-ar trebui să-i pese de părerea bloggărilor din categoria Piticu De ce a fost „rochia albastră" cel mai mare viral din istoria internetului? Internetul dictează moda străzii sau e invers?