Filmul ăsta îți arată cum te omoară televiziunea în România pentru rating

E la modă să înjuri noul val de cinema românesc - că-i deprimant, plictisitor și se înfulecă prea multă ciorbă - de parcă singurul rost al cinematografiei e să distreze, iar orice alt răspuns emoțional e strict interzis. Eu fac parte mai degrabă din categoria ciudaților care chiar așteaptă să mai apară câte o producție autohtonă hiperrealistă, cu mult gri și luciu de faianță comunistă. Ca să înțelegi mai bine amploarea snobismului meu, admit că-s fan Cristian Mungiu. Până azi, n-a existat film ieșit din mâna acelui om care să nu-mi fi plăcut.

Când am aflat că toamna asta va fi lansat un film românesc intitulat Breaking News, cu Andi Vasluianu în rol principal, am fost automat intrigat. Premisa filmului e simplă: un reporter de televiziune (Vasluianu) se aventurează într-o fabrică-n flăcări pentru un live senzaționalist și, în urma unei explozii, el s-alege c-o față julită și o mână bulită, iar cameramanul care-l însoțea moare în timpul filmării. Televiziunea fictivă pentru care lucra, N24, vrea să-i închine cameramanului decedat un material lacrimogen, tip „In Memoriam", așa că-l trimit pe reporter la Mangalia, să smulgă niște vorbe de bine de la familia răposatului.

Așadar, nimic pretențios, o dramă simplă, cum s-au mai tot făcut în Occident. Bine, există totuși acolo acest comentariu critic la adresa goanei după rating a televiziunilor, dar mesajul e relativ ușor de priceput, nu tre' să fii vreun Roger Ebert ca să-l dibuiești. De fapt, ca orice om care s-a uitat măcar câteva ore la TV știi deja că audiențele se fac, de multe ori, fără scrupule. Moartea nu mai e un subiect tabu, atunci când vrei să o exploatezi. Chiar dacă e moartea propriului angajat.

În rest, filmul se concentrează pe interacțiunea dintre personajul lui Andi Vasluianu, reporterul măcinat de remușcări, și fiica adolescentă a cameramanului de a cărui moarte se face vinovat, cel puțin parțial.

Inițial e întâmpinat cu reticență, chiar agresivitate, dar, cu puțin efort și perseverență, între el și ea ajunge să se creeze un soi de legătură. Nu erotică, obsedatule, nu orice film vrea să fie Léon.

Aici, scopul grizonantului middle age e să obțină declarații (era om bun, dona trei lei pe lună copilașilor din Africa) din partea rudelor cameramanului. Părinții, rudele și iubita nu vor stea la vorbe cu televiziunea, așa că singura țintă validă rămâne fiica răposatului. Simona, o adolescentă rebelă de 15 ani, interpretată excelent de Voica Oltean (aflată la primul ei film, la 17 ani). Rebeliunea nu e doar un moft adolescentin, ci un mecanism de a face față vieții, un scut emoțional prin care încearcă să țină la distanță realitatea pierderii celui de-al doilea părinte.

Rezultă astfel un tearjerker eficient, cum rar am văzut pe la noi, poate doar Poziția Copilului să mai intre-n categoria asta. De obicei, dramele noului val sunt obsedate de teme „grele" - comunism, revoluție, avort, corupție, habotnicie criminală (vezi După Dealuri) - și mai puțin de tragedii personale.

Aici, amărăciunea vine strict din drama celor două personaje, nu din faptul că SISTEMUL ar fi așa și pe dincolo. Unde mai pui că regizoarea Iulia Rugină e suficient de înțeleaptă încât să alterneze momentele deprimante și lacrimogene cu unele bittersweet, ușor comice. Semn c-a înțeles o chestie importantă, pe care unii regizori români par s-o ignore: prea mult GRI strică și e ok să mai schimbi placa, din când în când, să poată și spectatorii să-și tragă sufletul după atâtea suspine.

Deși un film românesc relativ atipic, Breaking News suferă totuși de unele probleme ce sunt deseori reproșate noului val. Personal nu mă deranjează, dar n-am putut să nu observ că, uneori, cadrele sunt excesiv de lungi. Andi Vasluianu privește-n gol 20-30 de secunde, în timp ce e dus cu ambulanța la spital. Acasă, cu nevasta, răsfoiește un dosar timp de vreo alte 20 de secunde. Sau cadre lungi, filmate din mașină, pe Autostrada Soarelui. Alte câteva zeci de secunde din mașină, de-a lungul unei mări învolburate de viscol, în timp ce-n fundal rulează știrile Europa FM. Nu știu cât de încântați vor fi cinefilii mainstream de aceste momente.

Apoi, avem eternul nostru gri: blocuri gri, străzi gri, mare gri, haine gri, personaje gri. Totuși, în contextul filmului, toate momentele și decorurile astea au sens. Normal că personajul lui Andi Vasluianu e tăcut, și eu aș fi scump la vorbă dacă m-aș fi aflat la un pas de lumea celor drepți și aș fi cauzat, în mod indirect, moartea unui coleg de muncă. Normal că privește mult în gol, asta fac oamenii deprimați sau traumatizați.

Apoi, filmul e gri pentru că așa-s orașele României. GRI. Nu-i vina regizoarei, ci a lui Ceaușescu, ceartă-l pe el dacă nu-ți convine.

Indiferent de subiectul filmului, un păcat mare rămâne: sunetul. Uneori e foarte greu să înțelegi ce spun personajele. Nu atât de des încât să devină de nevizionat, dar tot e deranjant, strică imersiunea. Dar na, așa se întâmplă când lucrezi cu buget limitat, probabil.

În urmă cu un an, multi-premiatul Cristi Puiu declara că-n România nu există regizoare de succes pentru că femeile sunt construite să toarne plozi pe bandă rulantă, iar cele de carieră ori nu au copii, ori sunt niște „mame lamentabile".

Iată că regizoarea Iulia Rugină nu s-a lăsat descurajată de preconcepțiile retrograde ale lui Puiu și a reușit să scoată un film cel puțin respectabil. Rămâne de văzut dacă va avea vreodată copii și, dacă da, ce fel de mamă va fi. Pentru că, aparent, asta trebuie să ne preocupe pe noi, cinefilii români.