Mi-am dus câinele în tabără și asta tocmai a devenit vacanța mea preferată în România

Alo? Sunt io, băiatul ăla mișto. Care și-a trimis câinele la grădiniță dintr-o chetă printre prieteni. Pentru că pet-clubul insistă de la o vreme să ceară o sută de lei doar pentru transport, am zis că ajunge totuși atâta școală pentru Sushi, buldogul meu francez de un an și câteva luni, și e timpul pentru o vacanță. 

Numai bine s-a potrivit că mi-a apărut pe Facebook un post al cuiva pe un grup de posesori de câini, care spunea ce minunat s-a simțit într-o „tabără de căței”. Expresia mi-a stârnit imediat interesul, mai ales în canicula de mijloc de iulie. Sushi nu suportă căldura de București și nu poate face mișcare mult timp la temperaturi peste 25–28 de grade. Mașină nu avem, nicio piscină din oraș nu acceptă animale, iar el s-a săturat să vadă pe net alți câini care se distrează prin păduri și pe plaje.

Pozele și filmele din postul cu tabăra păreau fun, cu multă iarbă și mulți câini la sesiuni colective de dresaj. Cum îmi mai rămăseseră ceva bani de cheltuit din cheta făcută astă toamnă pentru grădiniță, în aceeași zi am și completat formularul de înscriere în tabăra organizată de Dog Scouts.

A doua zi m-a contactat telefonic organizatorul și am discutat puțin despre costuri, transport și alte chestiuni practice.

Tabăra e de fapt mai degrabă o excursie de un weekend, de vineri după-amiază până duminică, cu ședere la o pensiune din satul Hurez, la șase kilometri de orașul Făgăraș. Costă 700 de lei pentru o persoană și include cazare într-o cameră cu două paturi și baie proprie, cu tot cu tovarășul canin, trei mese și bar cu sucuri reci, vin de casă și bere la discreție, ședințe de dresaj și excursii în apropiere – practic tot ce e nevoie, ca să nu trebuiască să mai scoți bani din buzunar decât pentru transport.

Eu și încă cineva din seria respectivă am călătorit cu trenul și am fost preluați de la gară din Făgăraș. Ceilalți participanți au venit cu mașina.

Cu totul am cheltuit în jur de o mie de lei pentru tot weekendul, adăugând niște recompense comestibile pentru Sushi cumpărate acolo și câteva ore petrecute în Făgăraș, la plecare, cu restaurant și vizită la Cetate.

Nu e mult, dar nu e nici puțin pentru un weekend, așa că am luat în considerare și versiunea de buget a taberei, la 400 de lei, cu cazare la cort, dar nu voiam să fac notă discordantă. Nu m-am hotărât chiar din prima, apoi am verificat prognoza meteo, care zicea că va ploua din greu tot weekendul în toată țara, așa că am așteptat vremea bună din weekendul următor, când în București maxima era vreo 34 de grade, iar la Făgăraș vreo 28–29.

Zis și făcut, am pus două tricouri într-un rucsac, am ignorat senin sfatul organizatorilor de a lua cu mine o pelerină de ploaie și papuci și m-am pus pe tren. Chiar ușor n-a fost, pentru că trenul era cam aglomerat și încins. Conform legii, câinii pot fi transportați doar în lesă și cu botniță, dar cu un buldogel simpatic, care hiperventilează permanent, nu m-a întrebat nimeni de botniță, iar pe finalul celor cinci ore i-am dat drumul și din lesă, să colinde prin vagonul necompartimentat. 

La gară ne așteptau alți participanți la tabără, cu care am făcut drumul până în Hurez. Chiar lângă pensiune este un adăpost pentru câini, iar o parte din încasări, care iau forma unor donații, merg către asociația care are grijă de acesta, din câte am înțeles.

Pensiunea ca atare mi s-a părut okay. Are o curte spațioasă, cu pajiște, terasă și două mici bazine cu pești. Camera de la etaj în care am dormit era mică, dar curată, și am stat singur. Câinii au voie peste tot, iar al meu a dormit în cea mai mare parte sub pat și ocazional lângă mine, în pat. La parter se află o mică bucătărie și o încăpere spațioasă care este în același timp sală de mese și cameră de zi. În alte încăperi separate, în partea din față, locuiesc părinții lui Denis, șeful Dog Scouts.

Mama lui Denis, pe care așa am ținut-o minte, este veterinar – faptul că este prezent permanent acolo un medic este de mare folos, pentru că oricând pot apărea mici probleme cu unul sau altul dintre căței. A doua zi după baia prelungită într-un pârâu de munte, Sushi a căpătat o tuse ciudată, pe care eu am confundat-o inițial cu reflexul de a elimina ceva ce i-a rămas în gât, și a primit o sulfamidă. Un alt câine a făcut febră musculară puternică și jumătate de zi nu s-a putut ridica de jos, de s-au temut ai lui că a paralizat – medicul în schimb s-a prins imediat despre ce era vorba.

Seara de vineri abia s-a strâns toată lumea. Câinii – vreo doisprezece în total, printre care patru labradori, un pudel uriaș, un vișla, un husky metisat cu ciobănesc german, un beagle, un dog de Bordeaux, vreo doi de rasă comună – au început să se hârjonească imediat, ca niște copii; seria noastră a fost destinată câinilor tineri, până într-un an.

Sushi, ubersociabil, a intrat într-o stare de surescitare care l-a ținut cam tot weekendul. În timpul ăsta noi, stăpânii, ne familiarizam unii cu alții ceva mai reținut. Eu am pus ochii pe niște tufișuri mari cu zmeură, coacăze și agrișe, din spatele pensiunii, printre care se aflau și două corturi, unde dormeau câțiva voluntari, și am dat iama în ele. Bașca niște sirop de casă de zmeură, peste bere, și oboseala călătoriei, mi s-a făcut puțin rău de la glicemie și m-am dus la culcare.

Ca să scurtez povestea, o să mă rezum la momentele principale ale weekendului și la câteva impresii de final cu privire la ce are de oferit tabăra, cu plusuri și cu minusuri.

Sâmbătă, după micul dejun a urmat prima activitate, o ședință de dresaj în grup cu trainerul taberei, Samer, un tip haios, scund, slab și bărbos de vreo treizeci de ani, cu accent de arab; tot el e și DJ principal al taberei și mare fan Subcarpați. S-au exersat câteva lucruri de bază, cum ar fi mersul la pas și hand targeting sau magnet, un exercițiu în care câinele trebuie să te urmeze în timp ce tu îi dai recompense din palma întoarsă la spate, chestie care mie nu mi-a prea ieșit. 

A urmat partea cea mai frumoasă a taberei, excursia în munții Făgăraș, într-un urcuș lejer pe valea Dejani. Ne-am deplasat cu mașinile 15 kilometri, apoi la pas pe drumul forestier cu toți câinii în haită, zburdând liberi pe lângă noi. I-am făcut botezul lui Sushi într-un firicel de apă, apoi doi labradori mai temerari au descoperit un fel de lac de nămol și au început s-o taie prin el ca niște cuțite printr-un borcan de Nutella.

Partea mai neplăcută a fost că între timp se înnorase bine și a început să picure. Cu cât înaintam mai adânc între munți, parcă cu atât ploua mai tare. Când am ajuns la o mică cascadă la nici doi kilometri deja ploua bine și toți își scoseseră pelerinele, mai puțin cei care nu aveam, eu și încă vreo două persoane. La cascadă m-am adăpostit pe cât posibil sub un copac, în timp ce Samer îi băga pe labradori sub căderea de apă și în bazinul mai adânc de dedesubt, iar cei mici mișunau mai la margine. M-am bucurat când s-a luat decizia să ne întoarcem, răbdarea mea cu ploaia se cam terminase.

Numai ce am pornit înapoi și norii au început să se împrăștie și peste nici zece minute a ieșit soarele, peisajul a devenit imediat prietenos și spectaculos, cu cețuri ridicându-se din pădurile de pe versanți, brazi înalți străpungând petice de cer albastru și totul scânteind de prospețime în jurul nostru. Așa că a mai urmat o baie pentru animale și zbenguială cât încape, în timp ce noi culegeam frăguțe.

Înapoi la pensiune au urmat prânzul și o siestă, apoi eu am dat o mână și o gură de ajutor la cules de zmeură, iar după-amiază pe la patru am plecat în a doua excursie, în apropiere de data asta și pe jos, cu costumele de baie la noi. Un lac tipic puțin adânc, mărginit de stufăriș, cu un mal înalt și abrupt, săpat doar cât să se poată coborî cu greu până la apă, e ideal pentru câini, care-au înotat până n-au mai putut.

Oamenii păreau și ei că se distrează, iar aici apa era și caldă, așa că n-am putut să plec de acolo fără să fac și eu o baie și am coborât cu greu malul abrupt. Dar a trebuit să calc prin stratul adânc de nămol, să înot în apa până la brâu și să urc la loc malul, deci mai degrabă am regretat mișcarea. Mai mult mi-a plăcut pe drumul de întoarcere în vadul unui râuleț limpede și rece, în care am intrat până puțin peste genunchi. Și cu asta s-au terminat cele trei-patru-cinci bălăceli pentru câini și oameni din ziua de sâmbătă.

Era deja opt când ne-am întors la pensiune și a durat până la zece ca grătarul să fie gata: mușchi de porc, mici, cârnăciori și ciolane de pui, alături de o lutenița făcută pe loc. După masă am mai rămas o vreme la foc și am pus și eu niște protomanele și alte chestii care nu s-au bucurat de mare succes, apoi pe la 1 m-am dus la somn; în scurt timp m-au apucat munchies și am coborât după ultima bucată de friptură rămasă. Dimineața, când Sushi a început să hârâie din gât, mi-am dorit să nu-i fi dat și un ciolan întreg de pui – noroc că a fost doar răceala de care spuneam.

Duminică nu s-a mai întâmplat nimic, pentru că în aceeași seară începeau să vină copiii cu cățeii lor dintr-o tabără de cinci zile, iar Denis și echipa lui au fost ocupați să curețe și să aranjeze totul pentru primirea lor. Ceea ce pe noi ne-a lăsat cam în aer, deși era vorba să mai facem dresaj, chiar individual, un atelier de gătit recompense sau să mai mergem la o baie, iar timp ar fi fost. Oamenii au început să plece, dar eu aveam tren abia seara pe la șase, și de dimineață până pe la 16 am stat ca prostul și i-am privit pe băieți mutând mese și tunzând iarbă.

În cele din urmă mi-am dat seama că n-aveam ce să mai aștept și că timpul meu ar fi fost mult mai plăcut petrecut vizitând Făgărașul, unde nu mai ajunsesem. Nici nu am mai așteptat să ne ducă cineva și am împărțit un taxi până în oraș cu tipa care lua același tren spre București. Din păcate mai aveam doar vreo oră jumătate timp efectiv de stat prin oraș, dar a fost suficient cât să vizitez în mare viteză cetatea proaspăt restaurată, lăsându-l pe Sushi legat la intrare, apoi să halesc un burger ca lumea cu pulled pork pe terasa restaurantului La Fritz de lângă cetate și să ajung la gară cu cinci minute înainte de plecarea trenului.

Ce mi-a plăcut cel mai mult, dincolo de timpul petrecut outdoors cu câinii, a fost atmosfera primitoare și chill din grup, unde Denis și Samer, cu aerul lor relaxat și hippie, dau tonul. Există o structură de activități, dar și suficientă flexibilitate cât planurile să fie adaptate din mers. Alte atuuri ar fi prezența unui medic veterinar la pensiune și toată partea de confort – masă, casă și Wi-Fi.

Ca punct slab aș socoti perioada prea scurtă în cazul taberelor de weekend pentru ca participanții să se poată familiariza unii cu ceilalți și să apuce să facă ceva mai multe activități. N-am reținut nici măcar numele sau profesiile niciunuia dintre colegii de tabără, pentru că n-a existat nicio ocazie să ne prezentăm. Nici locația, prin care înțeleg împrejurimile pensiunii, nu mi se pare deosebit de ofertantă. Satul este totuși în plină câmpie, în depresiune, între câmpuri de porumb și cereale, pădurea și munții rămân în depărtare.

La puncte slabe intră și agenda prea încărcată pe perioada verii, care a făcut ca ultima noastră zi dintr-o excursie de un weekend să fie ocupată de pregătirile pentru primirea unei alte serii, chestie care pe mine m-a frustrat destul de tare pe moment.

Una peste alta tabăra e o experiență destul de faină, mai ales pentru cei care nu au multe ocazii să-și ducă câinii în natură și să-i lase să socializeze liber un timp mai îndelungat.

Din ce-am văzut pe Facebook, cei de la Dog Scouts au organizat și câteva ieșiri la mare, la Corbu, care ar putea fi chiar mai interesante și m-ar tenta și pe mine dacă n-aș avea planuri pentru Krapeț. Dacă ai câine, îți recomand să-i urmărești că organizează tot felul de evenimente pentru diverse ocazii, cum ar fi Halloween.