Cât de greu este să identifici un pedofil, chiar dacă e parte din familia ta

Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care-ți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.

Dacă vorbești cu zece oameni, vei obține tot atâtea păreri diferite despre zoofilie, pedofilie, necrofilie și altele din sfera asta. Ceea ce este de înțeles, pentru că și specialiștilor le e dificil să schițeze particularitățile și cauzele pentru fiecare în parte. O linie clară între normal și patologic, când vine vorba de comportament sexual, încă nu a fost trasată, așa că lucrăm și înțelegem cu ceea ce avem la dispoziție. În cazul de față avem parafilii, adică interes sexual față de obiecte, situații sau persoane atipice. 

Exhibiționismul intră tot aici, la fel și sadismul, masochismul sau zoofilia. Doar că cel mai des pedofilia atrage atenția și stârnește dezbateri. Recent, Camera Deputaților a votat, ca for decizional, un proiect de mărire a pragurilor minime pentru infracțiunile de natură sexuală. Dar Guvernul a atacat legea la Curtea Constituțională, îngrijorat că discriminează infractorii. Până la finalul acestui an se presupune că va exista și un registru al infractorilor sexuali, astfel ca unii care au corupt minori să n-ajungă să lucreze în domenii legate de copii. Cu sau fără mărirea pedepselor, pedofilia (coruperea sexuală a minorilor) rămâne singura parafilie pedepsită prin lege. 

De aceea am vrut să aflăm ce anume duce la formarea ei. Pentru asta am vorbit cu Roxana Mischianu, medic primar psihiatru cu supraspecializare în sexologie, din București. Are o experiență de peste 30 de ani în domeniu, așa că am trecut prin abordările și interpretările din comunism până la cele din prezent ale parafiliilor. Mai jos ai un fragment despre pedofilie și de ce nu poate fi făcut un portret robot al unui astfel de prădător sexual. 

Pătratul Roșu: Ce le spuneți persoanelor care încă pun semnul egal între homosexualitate și pedofilie?
Roxana Mischianu: Că aceste comportamente există și, dacă vrem să fim oameni și să ne comportăm ca atare, trebuie să acceptăm și o variantă și cealaltă. Homosexualitatea este o variantă de comportament sexual care nu deranjează pe nimeni până la urmă. 

Pedofilia deranjează, că este vorba despre copii și atunci lumea are o oarecare condescendență față de a atinge emoționalitatea copilului. Știm că orice traumă emoțională în copilărie lasă urme adânci și poate nici nu se mai vindecă vreodată. Aici e punctul sensibil și cel care trebuie pedepsit sau reglat în societate. Totuși, există oamenii aceștia. Din punctul meu de vedere, eu sunt pentru toleranță. Ei există, trebuie să vedem ce putem face cu ei. 

Este vorba despre atitudinea pe care am putea-o avea față de ei, mai ales că pedofilii pot fi castrați chimic. Însă n-am dat curs unei acțiuni, asta pentru că această castrare chimică uneori dă rezultate, alteori nu. Iar de-a lungul timpului acest comportament nu s-a modificat, chiar dacă a fost sancționat foarte aspru.

Legat de castrarea chimică, oamenii caută soluția: să fie simplă, perfectă și, eventual, eficientă. Vedem discursul ăsta și la violatori, și la pedofili, uneori și la zoofili. Pentru că oamenii încă n-au o soluție, au identificat ceva și pe aia o pot propulsa.
Spun așa: noi putem să vorbim acum foarte liber și degajat despre aceste subiecte atâta vreme cât n-am fost atinși de ele, adică n-avem niciun cunoscut, n-avem pe nimeni care a suferit în urma unui astfel de comportament. Eu, însă, am avut niște experiențe profesionale în care am văzut niște fetițe violate de tatăl lor. Când am aflat, am avut și eu o reacție din asta. L-aș fi strâns de gât. Sau, mă rog, de anihilare a comportamentului mai ales că, în familie, comportamentul ăsta pedofilic este legat strâns și de consumul excesiv de alcool. Cumva merg mână-n mână.

Atunci am avut o reacție, însă acum noi, ca societate, trebuie să fim toleranți cu fiecare membru, că astfel suntem toleranți inclusiv cu noi, că și noi suntem particulari, ne deosebim între noi. Dar anumite comportamente eu zic că trebuie în continuare reglate de societate sau de un cod.

Ce înseamnă reglarea asta?
Pedepsite prin lege, de exemplu, cum este pedofilia la ora actuală. Este singura pedepsită prin lege din grupul ăsta al parafiliilor, restul nu. 

De ce e atât de greu să avem un portret robot al pedofilului? Sunt unii oameni care tind să se gândească la un individ odios care numai asta face toată ziua, caută pornografie cu minori, când, de fapt, poți să-l ai și-n familie?
Eu nu sunt foarte de acord cu portretele robot, pentru că nu întotdeauna au și o finalitate. Nu poți să etichetezi, că ajungem iar la intoleranță. Parafilia este definită ca schimbarea obiectului sexual, adică starea de excitație apare la alți stimuli sexuali, de exemplu, la pedofili, apare la copii până în 12 ani  - este definiția clasică. 

E în regulă să fixăm astfel de vârste? La cinci-șase ani, zece ani, clar pedofilie, însă unde vine linia când vorbim de adolescență?
Linia e în jurul vârstei de 12 - 13 ani, atunci încep modificările hormonale și tot atunci începe adolescența, care durează până la 25 de ani. Partea creierului care ne conduce stările emoționale este ultima care se maturizează de-a lungul procesului, iar la 25 de ani se desăvârșește. 

Există un termen în pedofilie, folosit în lumea anglo-saxonă, se cheamă „grooming”, e comportamentul acesta de a ademeni un copil în scopul de a realiza un act sexual.   

Ce duce, de fapt, la formarea acestui gen de comportament?
Poate fi un context ereditar. Foarte mulți marșează pe ideea asta, că aceste comportamente ar avea cumva o origine genetică, nu neapărat exclusiv genetică, dar există și traume intrauterine, în timpul nașterii, post naștere care pot leza anumite zone, anumiți neuroni legați de acest tip de comportament care așa începe să se dezvolte. Fie sunt persoane care au fost abuzate emoțional în copilărie și atunci și-au deturnat preferințele sau excitația sexuală, fie că provin din familii dezorganizate, fie că n-au primit o educație destul de strictă și au fost lăsați așa la întâmplare. 

D-aia v-am și adus în discuție cât îi ia părții ăsteia emoționale a creierului să se maturizeze. Practic orice eveniment se întâmplă în perioada asta, există posibilitatea să lase o leziune, o urmă în comportamentul ulterior al persoanei respective. 

Foarte multe tulburări din zona asta sexuală sunt legate de participația emoțională. Ei au o emoționalitate destul de labilă, nematurizată, iar în contextul ăsta încep să fantazeze diverse gânduri care să-i ajute să treacă peste această suferință. Eu îi privesc ca pe niște oameni care suferă. De fapt, și asta e definiția tulburărilor de tip parafilic, există parafiliile și există tulburările de tip parafilic. Tulburările sunt tratate. 

De ce?
Pentru că, pe lângă comportamentul ăsta, să zic, anormal sau scos din normalitate, mai are presiunea pe care o exercită asupra persoanei. Persoana respectivă nu duce o viață fericită, este presată, stresată de aceste tendințe ale sale. Și practic, ei când apelează la un specialist - în primul rând că nu apelează nimeni la niciun specialist din zona asta - așa, rareori, vin pentru a-și redresa partea asta emoțională, presiunea asta, să scape de această presiune care-i trimite să caute copii, să-i agațe pe internet ș.a.m.d.. 

Cel puțin în lumea psihiatrilor cam asta e zona pe care ei o vizează. Să facă pentru persoana respectivă ca acest defect al ei să fie mai suportabil. Indiferent că sunt sau nu acceptați de societate acești oameni, ei nu se acceptă, simt că au o problemă. 

Acest interviu a fost editat pentru claritate și lungime.

Poți urmări Pătratul Roșu și peInstagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.