Mi-am sfințit pisica la preotul care scoate toți dracii din ea

Stau în curtea unei biserici engleze și aștept un preot catolic să-mi binecuvânteze pisica, când ceva foarte deranjant se întâmplă. Mă uit la părintele Clive Hillman, care e tânăr, înalt și are ochii blânzi și mă lovește o dorință copleșitoare. Deși sunt atee de-o viață, vreau ca părintele Clive să mă binecuvânteze. Oare e din cauză că mă simt atrasă de el?

În dimineața aia, m-am urcat într-un tren cu Ludo, un motan alb de patru ani, Lisa, stăpâna lui, și Bekky, fotografa noastră. Știați că pisicile albe se nasc surde? Din fericire, Ludo, care a radiat de fericire pe toată durata călătoriei, este binecuvântat cu auz în ambele urechi. Ăsta e un lucru bun. Dacă ai de gând să impui pisicii religie, mi se pare corect să audă ce se întâmplă.

În timp ce trenul trece prin inima suburbiei, pe ruta Leigh-on-Sea, un orășel estuar din partea rurală a Essex, mai băgăm câte o crănțănea în cușca lui Ludo, care e cam supărat pentru că a fost trezit de dimineață și nu cred că snacks-urile o să-l împace. El ne ignoră ca un agent de imigrări care mobilizează o familie de protestanți prin vamă.

Nu mai contează: îi fac un bine motanului ăsta. Pisicile sunt satanice! Practic îl salvez pe Ludo de infernul care-l așteaptă. Uite aici o certitudine teologică: pisicile nu au ce căuta în biserică. În timp ce religiile păgâne erau în general pro-pisici, atunci când creștinismul a prins rădăcini în Europa, felinele au ajuns să fie asociate cu dracul, mai exact cu vrăjitoarele. Iar orice pizdă știe că vrăjitoarele și urechile de pisici sunt emblematice pentru costumele de Halloween. Însă pentru că sunt din ce în ce mai puțini enoriași, iar pisicile sunt recunoscute acum ca niște animale de companie non-satanice, o reapropiere dintre biserică și pisici e din nou posibilă.

Am descoperit o biserică dispusă să primească pisicile adormite. Pe la începutul săptămânii, Broadly a auzit că St. Clemens, o parohie din Leigh-on-Sea organiza o Binecuvântare a Pisicilor. Părintele Neil Dalley, colegul părintelui Clive, mi-a explicat într-un mail: „Nu am mai făcut înainte binecuvântarea pisicilor, dar anul trecut în ziua festivă a Sf. Roch, părintele protector al câinilor, am făcut o binecuvântare pentru câini și nu e surprinzător că stăpânii s-au simțit un pic excluși."

În orice caz, nu am mai ajuns pe la biserică de când m-am combinat cu cineva într-un confesional, la o strângere de fonduri de Halloween și căutam o oportunitate să mă izbăvesc. Am rezervat bilete de tren spre Leigh și am început să caut o pisică adecvată.

Aparent, e mai dificil decât pare să convingi pe cineva să-ți împrumute o pisică! Oamenii sunt incredibil de atașați de pisicile lor! Am dat de respingeri oriunde am apelat. „Am nevoie de pisica ta", i-am trimis mesaj unei prietene. Nu mi-a răspuns, deși se vedea că mesajul fusese citit. Postări pe Twitter la care nu a răspuns nimeni, ferestre de chat închise fără să fie citite, până și colegii de la muncă care aveau pisici îmi evitau privirea la birou.

Până la urmă, Lisa, o colegă de la VICE, a acceptat să mă ajute, cu condiția să ne acompanieze în pelerinajul nostru neobișnuit. După ce am coborât din tren, am împins cușca lui Ludo pe un deal. La dreapta, estuarul râului Thames strălucea în lumina blândă a dimineții. Lisa pare cam îngrijorată de felul în care cușca lui Ludo se lovește violent de șoldul meu. „Crezi că-i este frică?", am întrebat eu. Lisa îmi răspunde că „da, normal", dar „e în numele jurnalismului. Oamenii au dreptul să știe!", chicotește ea în timp ce urcăm dealul.

Ajungem la biserica St. Clemens, o parohie din Leigh Old Town, la scurt timp înainte ca slujba să înceapă. Eu-l cunosc pe preotul Clive, care va oficia binecuvântarea. El vrea ca noi să știm că face asta de dragul enoriașilor, nu pentru că e înnebunit după pisici sau altceva.

„Doar am recunoscut că pisicile sunt o binecuvântare pentru stăpânii lor", explică cu blândețe părintele Clive, în timp ce Ludo scoate ghearele prin cușcă. „Teologia creștină ne învață că putem să găsim darul lui Dumnezeu în orice pe lumea asta". „Dar nu sunt pisicile satanice?", îl întreb eu.

Părintele Clive suprimă un gest de iritare ca un boss antrenat pentru media. „Eu consider", continuă el , „că după Reformă, pisicile au devenit asociate cu vrăjitoria. Dar Biserica mereu a considerat toate animalele lui Dumnezeu ca fiind binecuvântate."

„Și cu șerpii cum rămâne?", îl zgândăr eu. Până la urmă, șerpii fac destul de multe lucruri rele la începutul Bibliei. „Aș binecuvânta și un șarpe", confirmă părintele în silă.

În orice caz, Ludo nu e singura creatură din creațiile lui Dumnezeu care își dorește să doarmă cu băluțe la el acasă. Mai stau de vorbă cu părintele Clive și îmi aduc aminte de un aspect important: sunt incredibil de inconfortabilă în biserici! Le urăsc! Iar tentativa mea să mă bag în seamă cu doamnele care se ocupă de standul cu ceai din biserică decurge la fel de bine ca un tricou cu „STOP SARCINILOR FORȚATE", la un botez.

„Vrei și zahăr în ceaiul tău?", sunt întrebată cu amabilitate de una dintre doamne. „HA HA HA", am răbufnit eu un pic cam tare. „Cine pune zahăr în ceai? Asta-i abominabil!"

Doamnele care înainte erau amabile mă fixează cu o privire rece.

„Poate ar fi mai bine să nu folosești cuvântul abominabil aici", îmi face observație părintele Clive.

Înăuntru bisericii, stau de vorbă cu un Richard Bennet de 41 de ani, care e îmbrăcat din cap până-n picioare în verde, cu tot cu o cană cu capac la gât, în onoarea zilei Sf. Patrick. Alături de el e pisica neagră Miss Kitty, care trage de lesa ei multicoloră cu o forță atât de mare, încât am ajuns la concluzia că e o pisică atee. Am descoperit că Bennett e un fan serios al pisicilor: atât de mult încât are nu unul, ci două tatuaje cu Catwoman pe antebrațe.

„În 2015, am fost la o convenție sci-fi", explică el, „și acolo era o femeie îmbrăcată în Catwoman din filmul Batman Returns, regizat de Tim Burton în 1992. Am rămas profund impresionat."

El se entuziasmează și se oferă să-mi arate tatuajele lui. „Mi-ar plăcea să le văd!", am răspuns eu. „Poate după binecuvântare?" Fix la țanc, părintele Clive ne face semn să ne îndreptăm afară și noi pornim în pas alert. (O să binecuvântăm pisicile în curtea bisericii, sub un crucifix enorm cu fața spre estuar. Dacă tot binecuvântezi pisica, de ce să n-o faci într-un loc cu priveliște?).

Afară, pisicile așteaptă binecuvântarea. Miss Kitty și Ludo sunt acompaniate de două feline cu pedigree, Misses și Jan, ambele pisici persane. „Nu știu dacă sunt religioase", spune stăpânul Dennis Hobart. Asta nu e prima lor binecuvântare: Missy și Jan au mai fost împreună cu ruda lor Old Boy, a murit între timp, într-o slujbă similară de anul trecut. Hobart speră că Old Boy a fost binecuvântat înainte să moară și că acum ne privește de sus, din Raiul pisicilor.

„Eu îi spun logodnicei mele că de fiecare dată când plouă e de la limba lui băloasă", spune Hobart. „El avea 19 ani, iar limba lui stătea mereu pe afară, cum e pisica aia americană faimoasă, Lil Bub."

Părintele Clive îngenunchează în fața lui Missy și Jan (sunt în cuștile lor) și murmură o rugăciune. E o dimineață imposibil de proaspătă și frumoasă. Noi stăm sobrii și respectuoși. Apoi vine rândul meu. Eu îl scot veselă pe Ludo din cușca lui, punct în care Lisa se crispează (am un istoric cu scăpatul animalelor, deși e mai mult vina lor decât a mea). Îl legăn pe Ludo în brațele mele și mă bucur de briza răcoroasă din curtea bisericii. Părintele Clive se apropie de mine. Mă bucur și de momentul ăsta, ca de briză.

„Fie ca Domnul să te apere și să te binecuvânteze, fie ca Domnul să te lumineze cu încuvințarea lui și să-ți dea pace", rostește părintele Clive. Încerc să mă abțin să nu râd, în semn de respect pentru ceremonie. Într-o viziune suprarealistă, stăm ca sfânta treime în fața crucifixului, părintele Clive, eu și pisica, care și-a ancorat bine ghearele în brațele mele.

Apoi vine rândul lui Miss Kitty (iar pentru că e ziua de naștere a lui Bennett, băgăm și un refren de „La mulți ani"). „Nu-ți face griji", o liniștește Bennett pe Miss Kitty înainte de binecuvântare. „Nu ai de ce să te temi. Tati e aici."

În timp ce mă îndepărtez, mă lovește un gând: cum rămâne cu restul pisicilor din regatul animal al lui Dumnezeu? Oare o să ajungă în purgatoriul etern, ca bebelușii ăia care mor înainte să fie botezați? Oare pisicile nebinecuvântate vor fi excluse din raiul pisicilor? Mă întorc să-l întreb pe părintele Clive.

OK, deci: deși e acceptabil ca bebelușii nebotezați să plutească în focurile eterne ale iadului, aparent pisicile sunt scutite. „Deoarece Dumnezeu a creat toate vietățile, iar El le aduce împreună la sfârșitul timpurilor, eu cred că toate lucrurile sunt incluse în Dumnezeu", răspunde el.

Dacă crezi că părintele Clive vorbește în ghicitori, atunci ai dreptate. Oameni buni, aici e vorba de un practicant al unei religii consacrate! Practic, nimic din ce spune nu are logică.

Ca să mă asigur, îl mai întreb o dată: pisicile nebinecuvântate vor fi OK la Judecata de Apoi?

„Cred că pisicile vor fi în regulă", răspunde el. „Eu cred că orice făcut de Dumnezeu o să fie în regulă într-un sfârșit."

Din păcate, părintele Clive nu vrea să-mi spună dacă există un Rai al pisicilor. Serios, tipul ăsta e vag cu detaliile la fel ca Betsy DeVos care depune mărturie la o audiere în fața Congresului. „Dumnezeu adună tot ce e din Dumnezeu", răspunde el cu fermitate, „dar orice mai mult de atât, sunt doar speculații."

La plecare, simt o stare de calmitate la Ludo sau poate e prezența lui Dumnezeu? Însă nu e valabil și pentru Miss Kitty. Când Bennett îmi dă lesa ei ca să-mi arate tatuajele, ea încearcă la propriu să se urce pe pereții bisericii, într-o tentativă de libertate.

Nu-i bai: la fel ca oamenii, religia nu e potrivită pentru pisici, un lucru pe care părintele Clive îl știe prea bine. „Nu există două pisici la fel", spune el neinteligibil.

„Cum sunt și cartofii."