Am fost la bâlciul AUR unde și-a anunțat europarlamentarii și acum să te ții, Europo!

Pe 22 iulie, în luna lui cuptor, AUR și-a anunțat candidații la europarlamentare. A făcut-o la Arenele Romane cu invitați din alte țări și candidați reșapați pentru Bruxelles. Au fost 44 de nume anunțate într-un eveniment care s-a simțit ca un carusel.

Am fost acolo, cu poporul, să aflu ce propune AUR românilor în numele cărora susține că se luptă cu Uniunea Europeană, himera schimbărilor climatice sau imperialiștii (oricare ar fi ei, se știu ei oricum).

Știam că merg la show-ul AUR. Și ei știau că eu merg tot acolo. Eram la uniformă: cămașa albă. Le-am văzut pe primele imediat ce am făcut stânga pe Cuțitul de Argint – un cuplu care își făcea ultimele ajustări stilistice lângă mașină.

Cu cât mă apropiam mai mult de parc, cu atât numărul de cămăși albe creștea. Un grup de bărbați pe strada cealaltă, mai în față un cuplu, cu ea în rochie albă și pe tocuri, la o mașină un băiat la bustul gol își punea cămașă pe el. Când am ajuns la Arenele Romane eram complet înecată în alb.

Sute de oameni și accentele lor din toată țara erau risipiți prin parcul Carol. Mi-a adus aminte de mitingul PSD din 2018, altă ocazie de topit la soare și ascultat teorii ale conspirației.

Cu aproape un an înainte de alegerile europarlamentare, AUR a anunțat lista ca să avem timp să-i studiem pe acești 44 de oamenii, să-i cunoaștem, să-i înțelegem. Nu ca celelalte partide, care fac asta cu câteva luni înainte.

Cum altfel să-i cunoaștem dacă nu într-un eveniment dedicat, cu membri de partid, simpatizanți, curioși și musafiri din alte țări care nu știu limba lui Eminescu? 

Treaba asta cu cămășile e o dilemă în derulare. Albe ca PSD-ul lui Liviu Dragnea în 2018 sau o altă culoare ca să se diferențieze de extremiștii din secolul 20? Ducele Benito Mussolini a avut cămășile negre (Milizia Volontaria per la Sicurezza Nazionale; MVSN). Führerul Adolf Hitler a avut cămășile maro (Sturmabteilung; SA). Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu a avut cămășile verzi (Mișcarea Legionară). Ultrasul George Simion și ai lui pare că preferă cămășile albe.

Ce mă bucur c-ai întrebat. Pentru bani.

Nu, stai, sunt mai multe motive: bani și privilegii.

Ca europarlamentar ai un salariu fix, indiferent din ce țară vii, care e aproximativ 7.300 de euro pe lună. La asta se adaugă indemnizația zilnică pentru cazare (338 de euro pe zi), rambursarea activităților din afara țării lor (maximum 4.700 de euro pe an), indemnizația pentru cheltuielile de birou (aproape 4.800 de euro).

În plus, la sfârșitul mandatului, deputații primesc o indemnizație tranzitorie echivalentă cu o lună de salariu pentru fiecare an în care au fost în funcție, pe o perioadă de maximum doi ani. Nu sună rău, nu? Dacă te strângi un pic faci și cheag cât să trăiești bine și-n România după, să bagi banii în ceva, să te învârți. 

Cei mai mulți adunați la evenimentul AUR din București sunt membri de partid sau simpatizanți din teritoriu, veniți cu microbuze, autocare sau mașinii proprii. 

Între toate grupurile venite la Arenele Romane, mă simt ca atunci când mergi singur la un festival sau concert. Știu că e perfect normal să fiu aici, dar tot mă simt stingheră. „Să facem poze”, glumește un domn din teritoriu „pentru familie, pentru cetățeni, pentru națiune”. 

Toți cei peste 3.000 de participanți s-au înscris la eveniment prin aplicația AUR. E locul unde poți afla tot ce se mai întâmplă cu partidul tău extremist preferat.

Poți semna petiții – „AJUNGE CU UMILIREA POPORULUI ROMÂN DE CĂTRE OMV” sau „REINTRODUCEREA UNIFORMELOR ÎN ȘCOLI” –, poți vota acțiuni ale partidului – cum ar fi dacă cei de la AUR să meargă la „falsele consultări de la Cotroceni” pentru desemnarea noului premier (1.733 de persoane au fost pro, 479 contra) – sau doar să vezi ce evenimente mai sunt organizate. Pe măsură ce interacționezi și participi la evenimente, primești puncte.

Cât liderii grupurilor din teritoriu încercau să-și organizeze oamenii, simpatizanții din București erau confuzi de când și dacă pot intra. „După ce intră cei din teritoriu”, îmi spune sfârșit băiatul de la organizare.

Tocmai a explicat pentru a nu știe câta oară unei doamne că trebuie să se înregistreze în aplicație sau să fie invitată. „Da, doamnă, așa e, sunt incompetent”, concluzionează obosit în fața certurilor. Un domn care își pierde răbdarea strigă și el puțin mai încolo: „Ce-a făcut PSD-ul și PNL-ul faceți și voi. Eu stau aici până sunteți voi gata?”

La fel ca toată lumea, a stat până au fost gata.

Încerc să găsesc un loc la umbră, dar pentru că nu-s cu vreun grup de la județ sunt trimisă la vreo trei rânduri de scenă, cu oamenii din Capitală. Mă simt prost. Parcă ocup un loc perfect pentru un super fan al formației, când eu sunt în cel mai bun caz cineva care știe hiturile, și nici alea nu-i plac.

Cât se adună lumea se aude boxe un playlist RomanianCore: „Treceți batalioane române Carpații”, „Doamne, ocrotește-i pe români”, „Tu Ardeal”, ba chiar și Subcarpați sau „Timișoara” de la Phoenix. 

„Nu e frumoasă atmosfera asta patriotică?”, mă întreabă cu zâmbetul larg o doamnă cochetă la vreo 50 de ani. AUR e primul partid în care se implică. S-a apropiat de ei în pandemie, când nu a vrut să se vaccineze. Îi place munca de voluntariat pe care o face acolo. Dar, sigur, e un partid și cu oameni mai buni, și cu oameni mai răi, și uneori ca femeie nu-i e ușor, dar per total e optimistă că a ales bine și cu siguranță bucuroasă să fie aici. „Și la nuntă a fost frumos. Ea frumoasă și el frumos. Ce să mai.” 

Îmi fac prieteni, asta e clar. O doamnă mă roagă să-i pun și ei aplicația, că mă vede mai tânără, și îmi povestește cum George, pe care-l numește prietenul ei, a invitat-o la eveniment. „Păi, dacă sunteți prietenă cu George de ce mai vorbiți cu noi, oameni simpli?”, glumește o altă femeie. George Simion are altele pe cap, așa că am rămas eu, omul simplu. 

În fața atâtor oameni simpli, începe evenimentul cu imnul cântat la nai de un bărbat în costum alb. Pe scenă câțiva oameni, printre care și proaspătul candidat AUR Mugur Mihăescu, cântă cu toată fața. 

După imn, un copil își întreabă mama dacă acum se poate juca pe telefon. Și pe scenă câțiva politicienii de ocazie fac la fel și-și mută atenția în ecrane. 

Prezentatoarea e Ramona Ioana Bruynseels. A fost consilieră pentru Gabriel Oprea, pentru Viorica Dăncilă și în 2019 a fost candidată la președinția României din partea PPUSL, partidul lui Dan Voiculescu. Tot ea a fost ironizată că, cumva, a ajuns în grupul The Flat Earth Revolution – (Pământul Plat) România. A dezmințit și-a zis că știe că Pământul e, de fapt, sferic. 

La evenimentul AUR e omul care ni-i prezintă pe cei care se vor lupta pentru noi. Pentru drepturile noastre. Pentru identitatea noastră. Pentru tot ce însemnăm noi. Nu ca ceilalți – se știu ei care.

Dar înainte, musafirii de seamă. 

Chemați din colțurile iliberale ale Europei, pe scenă apar pe rând politicieni de dreapta din Italia, Polonia, Suedia sau Estonia. Rumoare când începe să vorbească italianul Carlo Fidanza, europarlamentar de la Fratelli d’Italia, un partid național-conservator și populist de dreapta din Italia.

„O să vorbească în engleză tot timpul?”, se întreabă oamenii din jurul meu. Așa se pare. Nicio traducere.

Non capisci?

Oamenii aplaudă oricum. Cel mai adesea sunt aplauze de complezență, cam ca zâmbetele rudelor mai în vârstă cărora le prezinți iubitul din străinătate, dar uneori și niște aplauze mai viguroase, ca atunci când e menționată, de exemplu, lidera de dreapta Giorgia Meloni sau că n-am fost primiți în Schengen.

Oaspeții primesc aplauze adevărate doar când își încep discursul cu o frază în română.

Spre deosebire de unii dintre colegii mei de happening, eu înțeleg ce se zice pe scenă și cum Bruxelles ne tratează ca pe cetățeni de mâna a doua. Cum presa e nedreaptă cu partidele conservatoare, numindu-le pe nedrept populiste și extremiste. Cum Europa e creștină și valorile noastre sunt în pericol.

Pericolul sunt „găștile de infractori musulmani”, „cotele de migranți pe care Europa ne obligă să-i acceptăm” și desigur sexo-marxiștii.

Polonezul e singurul dintre ei care menționează Ucraina și necesitatea de a fi uniți în fața agresivității rusești. Altfel, războiul nu există.

Există în schimb pandemia, catalizatorul de simpatie al AUR. Și există birocrația europeană excesivă și eforturile de a ne transforma pe toți în niște iubitorii vaccinați de homosexuali și migranți.

Musafirii, ce să zic, cu bun-simț. Au zis ce-au zis și-au plecat. În urma lor începe un clip în dulcea română din care aflăm că suntem la „un punct de cotitură al istoriei de care depinde viitorul nostru, al tuturor”.

Se aude melodia „Fie să renască” de la Phoenix și pe scenă intră George Simion. Tot amfiteatrul se ridică în picioare și începe să aplaude. Când ajunge în capătul scenei, din cer încep să cadă confetti și panglici aurii.

Noi, cei de lângă scenă, suntem complet acoperiți.

George e aici să ne asigure că ne va conduce în viitorul glorios. Că, alături de colegii de la partidele prietene, AUR va lupta „pentru democrație”, „libertate”, „pentru România noastră și pentru Europa noastră”. Că vizita premierului maghiar Viktor Orbán n-a trecut neobservată și că, deși au fost zise „unele adevăruri”, există totuși un mesaj pe care Simion vrea să i-l transmită. 

„[Aurul] nu este nici în China, nu este nici în Rusia și nu este nici în Ungaria. Aurul nostru este la Crăișorul Munților, la Avram Iancu, în Munții Apuseni.” Ba chiar liderul AUR a fost mărinimos. A anunțat că dacă Orbán „își face temele”, AUR și, prin extensie, românii, l-ar putea accepta în „proiectul Europei pe care noi ne o dorim”.

Vorbește mult despre cum românii nu trebuie să mai stea în genunchi și despre cum trebuie să ne apărăm familia tradițională. E atât de intens și de hotărât că atunci când casc discret am o urmă de vinovăție că mă obosesc cuvintele profetului.

Abia după ce George pleacă în aplauzele mulțimii începe prezentarea candidaților.

Majoritatea candidaților sunt prezentați rapid de Ramona Ioana Bruynseels. Procesul e cam așa: pe ecran apare fața omului, jobul, funcția și vârsta. Cât Bruynseels citește o scurtă prezentare care sună mai mult a descriere pe un site de matrimoniale 2000iste, omul se plimbă un pic pe scenă, face semne către mulțime și primește aplauze. 

Aflăm, de exemplu, că mulți dintre candidați au avut media 10 în liceu și la facultate, unii chiar și la matematică.

Aflăm despre multe din femeile candidate că sunt mame și despre unii bărbați că sunt tați. Dacă părintele candidat are mai mult de patru copii (și sunt destui în situația asta), mulțimea aplaudă mai intens. 

Avem un plot twist, pentru că prezentatoarea este și candidată.

Nu aflăm că a candidat la alegerile prezidențiale pentru un alt partid, obținând scorul de 1,9% în primul tur, ci că a făcut voluntariat, are două fete și este „româncă sută la sută din Cluj, căsătorită cu un cetățean englez”. Asta ca să n-o bănuim pe Bruynseels de trădare de neam pentru că n-are un nume neaoș românesc.

Mai aflu de Peter Costea, de exemplu, 66 de ani, avocat cu experiență în SUA, care face lobby anti-LGBT, dar mai face și semnul OK și al victoriei cu amândouă mâinile de parcă s-ar fi uitat la o înregistrare cu Nixon pentru inspirație.

Urmează Claudiu-Richard Târziu, senator de București și președinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR, și unul dintre membrii Consiliului Național de Coordonare al Coaliției pentru Familie.

El e clar cineva mai important, că ține și un discurs. 

Inima lui freamătă de bucurie și de emoție când vede de ce e în stare AUR. Miza din 2024 este tocmai normalitatea, ne asigură el, și nu vrem oare cu toții să trăim într-o Europa normală? Ei, bine alături de prietenii noștri conservatori, putem să schimbăm lucrurile la Bruxelles.

Putem să ne luăm țara înapoi. Și dacă tot suntem la luat lucruri înapoi, poate Basarabia. Cu un ultim „Domnul să ne ajute”, Târziu pleacă de pe scenă și ne bucurăm de un alt discurs.

Georgiana Teodorescu – „mamă, avocat penalist, lector universitar doctor și un reputat apărător al drepturilor și libertăților oamenilor” – e în partid de câteva luni (după PNL) și-a găsit vinovatul pentru rata mamelor minore din România, abandonul școlar ridicat, dar și al WC-urilor din curte: europarlamentarii care ne-au reprezentat la Bruxelles.

„Realitatea e că se putea face mai mult, trebuiau să fie mai patrioți și mai demni și nu au fost.” Spoiler: AUR are un europarlamentar chiar acum. E Cristian Terheș, reanunțat drept candidat, ales prima dată pe listele PNȚCD, dar s-a orientat rapid către alt partid.

În caruselul prezentărilor o cunoaștem pe Cristina Emanuela Dascălu. Printre altele, și ea a avut media 10 și a fost șefă de promoție pe țară. E rândul Elenei Doboș, „o femeie ce are drept cauză națiunea, profesor de limba și literatura”. Urmează Cristina Dumitrescu, specialistă în comunicare, are un băiat de 13 ani și „vorbește engleza, franceza, spaniolă și italiană, dar iubește tot ce reprezintă România Mare.”

Încep să le pierd rândul. Îmbrăcați la costum sau pe tocuri, oamenii vin, se plimbă puțin pe scenă, zâmbesc la public și fac o varietate de gesturi cu mâinile.

Prezentarea ajunge la Mugur Mihăescu, fost colaborator al Securității, actor și comic cunoscut pentru rolurile din Vacanța Mare, cârciumar și, în ultimii ani, activist anti-vaccin, anti-pandemie, anti. Nu ține un discurs, doar merge plin de el pe scenă și îi îndeamnă pe oameni să facă gălăgie.

Ajungem și la Gheorghe Piperea, co-autor al legii dării în plată, fost consilier onorific al premierului Mihai Tudose în 2017 și recent ținta ironiilor după ce n-a înțeles de ce e mai cald la soare decât la umbră.

Ține însă un discurs. Spune că „nu vom ierta” Uniunea Europeană care, ca să facă „munți de bani” pentru Big Pharma, a introdus „apartheidul sanitar” și „ne-a separat prin garduri de sârmă”. Ce mai face Uniunea Europeană? Conform lui Piperea „înfometează populația Europei, o sărăcește în numele unei fantome de ideologie, în numele unei himere științifice.” Desigur, e vorba de schimbarea climatică.

Sunt într-un carusel care pare nesfârșit: prezentări, fluturat de mâini, mers pe scenă – și iar. 

Aud numele Avram Fițiu. A fost șef de cabinet al lui Dacian Cioloș, a fost membru PLUS (exclus pentru extremism) și a fost subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii. E cadru universitar al USAMV Cluj-Napoca cu un master pe teme de agricultură, schimbări climatice și securitate alimentară. Acum e și propunerea AUR pentru Ministerul Agriculturii.

Poate el o să-și corecteze colegul și o să-i spună că nu are master într-o himeră științifică și că unul dintre motivele pentru care toți am transpirat ca nebunii toată ziua e și schimbarea climatică. Dar, nu. 

Îl citează pe Petre Țuțea care spune că „o căruță de țărani a ținut în șah imperii”. În caz că nu te-ai prins, noi suntem acei țărani, deci bravo nouă… ?

Dan Tănasă, vicepreședinte AUR, ne spune că modelele nu sunt pe TikTok, sunt în secolul 19, și sunt Kogălniceanu, Creangă, Eminescu, Brâncuși.

Sunt la Arene de mai bine de două ore și încep să uit că mai există și altceva decât AUR, candidații lor și incompetenta Uniune Europeană. Nu mai am putere să mă mir când printre candidați e menționat Șerban Dimitrie Sturdza, stră-strănepot al lui Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei. Cu o pasiune pentru discursurile anti-europene, Sturdza se numără printre sponsorii partidului. Doamnele de lângă mine se bucură însă când recunosc numele boieresc.

Iată, burghezia are trecere chiar și la AUR.

Ca un coșmar din pandemie care prinde viață, îmi dau seama că printre candidați este și Aurelian Ioan Popa, un activist anti-vaccin, prezentat și ca „haiducul nesupus din plandemie”. Lumea aplaudă și câțiva se ridică în picioare.

Mulțimea o ia razna când ajunge pe scenă Cristian Terheș. Deja europarlamentar AUR, după ce-a schimbat partidele. Mă rog, acum e de partea bună.

Toată arena îl aplaudă pe vajnicul luptător pentru drepturile noastre, primul pe lista de candidați. Omul – după cum vorbește și este descris – pare că e singurul scut între noi și anarhia sexo-marxistă. Ne promite că nu va renunța. Acum, fie vorba între noi, cine ar renunța la salariul ăla bun de la Bruxelles?

Într-un final, lista candidaților e gata. Cei care n-au plecat (cam o treime până la final), au stat pe telefoane. Nu se încheie treaba fără să fim asigurați că, spre deosebire de cetățeni, eurodeputații se vor urca în autocar să plece prin țară.

Mă uit în jur și mă simt ca într-un glob de cristal al naționalismului. Lasere roșii, galbene și albastre luminează cerul din care pare să cadă o nouă ploaie de confetti aurii. Un bătrân zâmbește cu gura până la urechi în timp ce filmează cu telefonul și flutură un steag.

Le întreb pe doamnele de lângă mine cum li s-a părut. Una îmi face cu mâna semnul OK. 

Îi zâmbesc sfârșită în timp ce mă întreb dacă Uniunea va supraviețui asaltului acestor posibili europarlamentari. Oricum, ce nevoie avem de Uniune în România, unde ne apără premianții de nota 10, luptătorii cu tirania sanitară, politicienii care nu sunt politicieni, mamele și tații tradiționali?

Ultimul lucru pe care-l văd la plecare e o organizație județeană care-și face poze. Cântă la mulți ani și strigă veseli: „Cine suntem noi?” În jurul meu toate cămășile albe încep să strige: „AUR”.