Cum a fost mitingul la care PSD și-a topit electoratul la soare și l-a plictisit cu conspirații

E sâmbătă, 9 iunie 2018, patru după-amiaza. Sunt în Piața Victoriei, am venit la mitingul anti-Stat Paralel organizat de coaliția de guvernare. În mod normal aș fi stat cu burta-n sus acasă, că e weekend, dar angajatorul a făcut presiuni asupra mea să vin. Nici la privați nu scapi de brațul lung al PSD-ului. Totuși, ca un ultim act de răzvrătire împotriva sistemului, am venit în tricou albastru-închis, nu alb, cum porunciseră mai marii Partidului.

Deși e doar ora 4, iar mitingul începe în mod oficial la opt seara, în piață s-au strâns deja vreo o mie oameni. Sunt așteptați peste 250 000. PSD a promis chiar și un milion în zilele bune, când totul era o „amenințare” că poate și partidul să facă proteste.

Clădirea Guvernului e acoperită de un tricolor imens, iar vizavi, în centrul pieței, tronează o scenă pe care mai târziu vor urca elitele PSD-ului (prea prețioși ca să vorbească de jos, dintre oameni). Scena e înconjurată la rândul ei de mai multe ecrane pe care e difuzată finala de la Roland Garros, unde joacă fata noastră, Simona Halep.

Meciul abia a început, iar Simona nu prea pare-n apele ei, ratează minge după minge. Dezamăgit, îmi dezlipesc ochii de pe ecrane și dau o tură a pieței să iau pulsul României profunde.

Majoritatea celor deja ajunși poartă tricouri albe, așa cum era de așteptat. Sunt oameni de toate vârstele, dar mai ales de vârsta alor mei, adică 50+. Tineretul e concentrat în zona ALDE, undeva-n stânga scenei, se vede că Tăriceanu e liberal autentic și știe cum s-atragă noile generații.

Arunc un ochi pe pancartele vânturate de unii și alții. „Nu mai paradiți democrația” spune una dintre ele, referință la vorbele de duh ale vestitului procuror Portocală. „Protocol cu protocol, Kovesi te-ai dat de gol”, „Ți-au promis lucruri bine făcute, ai primit protocoale bine ascunse” și „Procurorii când greșesc, ei mai departe boieresc” spun alte trei pancarte. N-am văzut atâta creativitate din iarna lui 2017, când m-am dus la protestele anti-OUG 13 cu o foaie pe care scria „Nu vă fie lene, luați-vă izmene”.

Circulația e oprită pe toate bulevardele adiacente pieței. Pe Aviatorilor, din loc în loc, staționează grupuri de oameni aduși cu autocarele din toate județele țării, de la Vaslui și Bacău până la Neamț și chiar Dâmbovița, județul în care am asigurat eu transport pentru toată redacția. Pân’ la urmă n-a mai fost nevoie de serviciile lor, am venit cu metroul.

Aviatorilor e flancat din ambele părți de zeci de toalete ecologice. Dacă te apropii la mai mult de zece metri de ele, duhnește îngrozitor. Combinația de căldură, umezeală și miros de toaletă publică ia mințile. Așa îmi explic de ce niște neni de lângă Institutul de Istorie „Niolae Iorga” se complimentează reciproc prin trimiteri erudite la origini.

Deasupra bulevardului survolează elicopterul Poliției, în timp ce văzduhurile urbei sunt tot mai populate de nori amenințători. Promit că vor sabota mitingul puterii prin tunete și fulgere. Soros ăsta l-a cumpărat până și pe Dumnezeu, nu se mai poate cu el.

Din stânga, de pe Calea Victoriei, aud triluri sexo-marxiste. Au început să se adune oameni pentru pride-ul de la 5 jumătate. Unii dansează, alții flutură steaguri LGBT. Îi întreb pe câțiva protestatari în alb dacă știu ce-i cu adunarea aia pestriță. Nu știu să-mi spună.

De altfel, cei în alb nu sunt lăsați să treacă mai departe, pe Calea Victoriei. Dacă nu participi la pride sau dacă nu ești de la presă, jandarmii veșnic vigilenți te opresc din drum și te invită să ocolești. O doamnă trupeșă de lângă cordonul de jandarmi are o discuție în contradictoriu cu un organizator PSD. Doamna are prinsă-n piept o insignă cu nu știu ce mănăstire. Plânge pentru sufletele pierdute care participă la pride.

„Mi-e milă, eu nu râd de ei, sunt batjocoriți de demoni. Ce fac ei este un lucru natural? Nu, deci este mai rău decât un animal. Vin în fiecare an și plâng și mă rog. Și Dumnezeu se milostivește și se vor întoarce, sunt mulți care s-au întors deja, adică nu au mai practicat această anomalie sau deviație. Se luptă și psihologii împreună cu teologii ca să-i aducă pe calea cea bună pe cei care vor.”

Se prea poate să fi dat peste o femeie cu multe păreri. Are o analiză și pentru cealaltă tabără. „Și ei la fel greșesc, pentru că generațiile viitoare plătesc păcatele generațiilor trecute. Ei cer bani, iar Dumnezeu a zis că trebuie să-l alegem pe el, nu pe Mamona, care înseamnă profit. Politica pentru ce e? Sunt de la PSD, au venit cu interes. Dumnezeu vrea iubire, vrea iertare, dar nu iubirea asta trupească, lumească, pe care o înțeleg ei.”

Se adună zeci de bărbați îmbrăcați în tricouri negre, pe care scrie „Security”. Numai oameni grei, de o sută de kile. Puțin mai încolo, spre Aviatorilor, protestatarii aduși de la Vaslui s-au pus pe dănțuit. Au ditai fanfara cu ei, cântă frumos, s-ar potrivi de minune în Macaz. Pică la fix cu revenirea lui Halep. „E a dreacu’ negreasa, nu se lasă”, strigă un nene în trening alb după un schimb mai lung de mingi. Un paznic gealat situat dincolo de gardul care separă scena de pulime se uită iepurește la meci. Cu un ochi e atent la ecran, cu celălalt veghează rândurile tot mai groase de oameni.

În setul decisiv, la 4-0, atmosfera e electrizantă. Un domn în roșu cu o șapcă pe care scrie „Super Bet” stă în fund și se bucură ca un copil la fiecare punct câștigat de Simona. Când adversara româncei dă un serviciu în fileu sau în afara terenului, oamenii din jur strigă „dă-le afară pe toate” și râd. Trec prin fața noastră Pleșoianu și aghiotanții lui, nu-i bagă nimeni în seamă. Halep e mult mai importantă, cel puțin momentan.

Trăiesc fiecare reușită a Simonei alături de ei. Ne enervăm împreună când nu-i iese punctul. Tenisul ne-a adus împreună, în ciuda diferențelor ideologice. Însă iluzia că între noi s-ar putea construi niște punți e spulberată rapid de un bărbat în roșu care, cu juma’ de covrig în gură, o cere pe Simona la pușcărie. „O doare în pizdă, câștigă două milioane de dolari! Să mai dea și la ăștia amărâți, fără mâini, fără picioare”, răbufnește el. Pentru țara care stă cu mâna întinsă, Halep o duce prea bine. Câștigă finala, prima după trei încercări, și atmosfera relaxată, de sărbătoare, începe să dispară.

Oamenii din piață încep să fie numărați cu zecile de mii. Masa asta de oameni începe să fie însă mai înrăită, prinde curaj. Un domn trupeș care poartă o pancartă anti-Kovesi mimează o flegmă către un jurnalist care filmează cu telefonul. „Am două facultăți, asta apropo de labagii de la #rezist”, se apără el, fără să-și demonstreze studiile superioare.

Se înmulțesc oamenii, se înmulțesc și mesajele. Unele-s de-a dreptul halucinante. Pe o pancartă neagră observ lozinca „Vrem prosperitate, nu securitate”, unde s-ul din „securitate” e înlocuit cu simbolul SS. Pe alta văd fața lui Kovesi, photoshopată pe o memă veche de aproape 10 ani.

Se apropie 8, ora oficială de începere a mitingului. Ca warm-up, din boxe începe să răsune muzică generică de club. Degeaba, oamenii par vlăguiți. Aduși cu autocarele de la mama dracu’, unii dintre ei cu forța, presați de angajatori, numai de muzică dansantă nu au chef. Pe jos se formează deja un covor frumos de sticle de apă, iar muzica dansantă e înlocuită curând de o serie de clipuri propagandistice despre Noua Securitate și Statul Paralel.

Rulează inclusiv piesa aia trap care a făcut înconjurul internetului zilele astea. E suprarealist să vezi electorat PSD-ist, adus cu japca din provincie, manipulat pe ritmuri de trap.

Când încep s-apară politicienii coaliției de guvernare sunt deja cam 150 000 de oameni în Piață. Bine, depinde și pe cine întrebi, Antena 3 a calculat ceva mai mulți, circa 430 000. Oricum, sunt mulți, în orice direcție ai întoarce capul ești izbit de o mare de tricouri albe, steaguri ALDE și steaguri ale României. De-ale PSD nu prea văd, probabil Dragnea vrea să lase impresia că mitingul ăsta nu-i creația lui, iar oamenii s-au strâns din proprie inițiativă, de indignați ce erau de protocoalele SRI-DNA. Sunt însă și ele, mai pe laturi, mai pe spate, spre Antipa.

Vorbesc Firea, Tăriceanu, Olguța, Pleșoianu și Mariana Rarinca. Pleșoianu vorbește mai mult în engleză decât în română. Cică are de transmis niște mesaje foarte importante presei internaționale. Îl salută pe Trump, care și el, ca PSD-ul, luptă împotriva Statului Paralel care a luat ființă în propria ogradă.

Mă-ntorc la participanți să aflu ce zice Pleșoianu. Un tip mi-a zis că nu știe precis, dar îi traduce femeia de lângă el. Ratez momentul răspunsului, că brusc își amintește că n-are voie să dea interviuri.

Îmi caut drumul spre scenă pentru un live pe Facebook, dar asta e o adevărată aventură. Spun „pardon” și „scuze” cât pentru o viață întreagă, în timp ce-mi frec trupul obosit și transpirat de mii de alte trupuri transpirate și obosite. În momentul ăsta parcă suntem la fel. Când ajung în zona rezervată cameramanilor și jurnaliștilor, vorbește Dăncilă. Cineva cred că a păcălit-o. I-o fi zis că să fii un bun orator înseamnă că trebuie să țipi isteric în microfon, așa că m-aleg cu timpanele ușor crăpate.

E urmată de Dragnea, care turuie nederanjat vreo 40 de minute. Turuie însă în fața unei piețe care se golește de la minut la minut. Oamenii se împrăștie pe Aviatorilor, pe Kiseleff, doar de el nu mai au chef. A mai rămas un nucleu în fața scenei. În mare, în discursul lui repetă aceeași gargară războinică de la Congresul din martie, cu state paralele, instituții de forță și jurnaliști acoperiți care îndrăznesc să nu-i sufle-n fund.

La final, urcă pe scenă toate vedetele coaliției PSD-ALDE, sunt aprinse lanternele de la telefoane și se cântă imnul. Tonul îl dă interpretul de muzică populară Gheorghe Turda, un fost colaborator al Securității. Ciudată alegere pentru un miting anti-securiști, dar cine știe, poate verdictul dat de ÎCCJ în urmă cu șapte ani o fi fost și el tot un abuz.

Nici mișcarea cu lanternele (idee furată de la #rezist, care a fost preluată de pe Maidan din Ucraina) nu le iese conform planului, pentru că piața e luminată din toate părțile, de ecrane și felinare puternice, așa că nu se pot lăuda în presa d-afară c-o poză ca cea de acum un an, din timpul protestelor anti-OUG 13.

Piața se golește repede, oamenii se îndreaptă docili către autocarele care așteaptă să-i poarte timp de multe ore spre orașele de baștină. Dragnea încearcă o mică baie de mulțime, dar din spatele unui gărduleț care desparte scena de restul norodului. Cu unii se pupă, cu alții - probabil protestatari #rezist - se ceartă.

Când părăsește adăpostul gardului și dă să plece către Palatul Victoria, îl întreb și eu cum e să calce printre atâtea mizerii. „Cum e să vii de la sute de kilometri, nu trebuie să bei niște apă?”, îmi răspunde el retoric. Șuieră un „vai de capul meu” când întreb cine i-a adus. Continuă drumul către palat.

Finalul zilei la Victoriei e al oamenilor de la salubritate. Sunt o mică armată care, într-o oră, trebuie să lase totul curat ca lacrima. „Ăsta-i bun simț, ce să faci. Am mai curățat după proteste, dar niciodată n-a fost așa. Nici după Revelion, nici după rezist. Păi, #rezist dă lecții, nu găsești un chiștoc, despre ce vorbim? Își adună oamenii și chiștocurile, asta știu sigur”, îmi zice un domn pe la 50 de ani cu o stație de emisie-recepție agățată de pantaloni.

Se întoarce la treabă, nu înainte să arunce câteva vorbe de bine la adresa PSD-ului.