Motivele Austriei ca România să nu fie în Schengen te fac să dai cu cancel la șnițel și ștrudel

Discuția despre Schengen s-a încins în ultimele luni cu două capitole importante: întâi că Olanda s-a împotrivit acceptării României în acest spațiu, apoi că Austria vrea să voteze contra.

Prin octombrie, discuția era dacă România merită sau nu să fie în Schengen. Și situația asta, ca multe altele, poate fi doar în aparență tranșată direct cu un răspuns. Și merită, și nu merită în același timp, ceea ce face ca decizia să fie fix una politică – așa cum sunt cele mai multe decizii când vine vorba de astfel de situații, nu e vorba de meritocrație. 

În 8 și 9 decembrie se întâmplă reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). În pregătirea acestui moment, Austria prin diverse voci a spus că se va împotriva acceptării României (și Bulgariei) în Schengen. Ba chiar pe 8 decembrie, înaintea reuniunii, ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a anunțat că își va folosi dreptul de veto pentru a bloca intrarea. 

Karner a preluat și dat mai departe scuza pe care Austria a tot vânturat-o: România permite trecerea prea ușoară a migranților care se stabilesc în Europa de Vest. „Austria se confruntă în prezent cu peste o sută de mii de treceri ilegale a frontierei, dintre care 75 de mii nu sunt rezidenți europeni și înregistrați. Cred că este greșit ca în acest moment să extindem un sistem care nu funcționează”, a zis el.  

Datele alea sunt însă contrazise de Frontex, agenţia europeană pentru protecţia frontierelor. Migranţii ilegali au folosit preponderent trasee din alte state aflate pe ruta Balcanilor de Vest. Doar o foarte mică parte din migraţia asta trece prin România. A zis-o chiar același Karner: „40 la sută dintre migranţi au zburat direct la Belgrad [...], alţi 40 la sută au venit prin Turcia, Bulgaria şi Serbia. O mică parte a ocolit gardul Ungariei de la graniţa cu Serbia şi a ales ruta prin România.” Altfel spus, austriecii fie sunt ignoranți, fie mint ca să câștige capital intern de imagine. Cel puțin pe chestiunea asta, România nu ar înrăutăți situația. 

Pe teza minciunii, dacă e valabil, înseamnă că Ministerul de Interne din Austria se descurcă excelent. Pe 7 decembrie, a prezentat un raport în care susține că „rutele de trafic trec din ce în ce mai mult prin România și Bulgaria”, după cum subliniază publicația Kurier, citată de Libertatea. Dar dacă nu s-ar mai minți în politică – știu, ce glumă bună, nu? – ce îi poate fi cu adevărat imputat României ca să nu fie acceptată în Schengen? Sunt câteva lucruri.

Problema este una mai degrabă de percepție și, deși niciun politician vestic nu a mai spus-o în ultimii ani, ține mai degrabă de rețelele infracționale din România și din Bulgaria și nu de cele din exteriorul UE. 

România a urcat încă din 2016 pe primul loc în topul țărilor europene cu cei mai mulți cetățeni încarcerați în afara granițelor, în alte țări comunitare. Mai mult, suntem pe locul al doilea în topul general al țărilor cu cetățeni aflați în pușcării din UE, depășiți doar de Maroc. 

Astfel, grupările de hoți, proxeneți și cerșetori pe care i-am exportat în Vest reprezintă o îngrijorare mult mai ridicată pentru austrieci decât posibilitatea ca tirurile verificate superficial la intrarea în România să adăpostească imigranți, teroriști sau spioni. 

Deși intrarea în Schengen nu are de ce să se reflecte într-o creștere a numărului de infractori români în Vest, pentru că aceștia circulă deja liber în UE, motivul de îngrijorare este că aceștia vor putea face trafic și contrabandă mai ușor odată ridicate controalele vamalele și că vor deveni puncte de legătură cu grupări din exteriorul Schengen/UE.

La nivel de decizii dictate politic, România are acum un moment bun, cum a avut și pentru NATO la finalul anilor ‘90. Acum, politicienii români n-au vrut să rateze un prilej bun să forțeze mâna celorlalte țări și-au pus în balanță contribuția României în criza refugiaților ucraineni cu intrarea în Spațiul Schengen. 

Rareș Bogdan, vicepreședinte PNL, s-a gândit să explice pe silabe de ce e o idee bună să facem asta. „Marile realizări ale României au fost făcute pe un context internaţional favorabil, inclusiv recunoaşterea Unirii. Pe războiul din Ucraina, importanţa României a crescut militar, strategic şi economic. România s-a comportat excepţional în criza refugiaţilor ucraineni. România trebuia să exploateze momentul, trebuia să forţeze această şansă.” 

Așadar, calculele politice arată că opinia publică va fi mai degrabă favorabilă unor demersuri în urma cărora să obținem și noi ceva din tot deranjul ăsta cu războiul și refugiații. 

Aderarea României la Spațiul Schengen ține acum strict de negocieri politice, e realizabilă și a cam venit timpul. Cerințele tehnice au fost bifate în ultimul deceniu – de la securizarea granițelor la reformele din Justiție. În noiembrie, chiar Comisia Europeană a propus renunțarea la MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare), principalul protocol prin care am fost verificați la aceste capitole.

Un alt motiv ar fi că nu prea suntem pregătiți să cerem altceva. La ideea de a intra în Zona Euro am renunțat pentru că e mai ușor să controlezi inflația, deficitul bugetar, datoria publică și alte amănunte d-astea când te poți juca cu propriul curs de schimb și nu depinzi de țintele setate de Christine Lagarde la Banca Centrală Europeană.

Așa se explică de ce, în ultima lună, tot mai mulți politicieni români s-au aruncat all-in în negocierile pentru intrarea României în Spațiul Schengen, acest VIP Lounge din lumea bună europeană.

Totul a culminat cu o punere mai mult forțată pe agenda Consiliului JAI a unui vot în acest sens. Practic, Bucureștiul a insistat ca miniștrii prezenți acolo să rupă pisica pe care ne-o tot pasăm de câțiva ani într-un tiki-taka dubios ba cu Bulgaria și Croația, ba cu Germania și Franța, apoi cu Olanda și Suedia, iar mai nou cu Austria.

Olanda a fost cea mai puternică voce care s-a opus aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen în ultimii doi ani. La sfârșit de 2022, surpriză: Olanda și-a liniștit toate îngrijorările legate de vulnerabilizarea granițelor pe flancul estic dacă ne-ar primi pe noi și bulgari în Schengen. În schimb, Austria ne-a trântit un sec „pe aici nu se trece (fără viză)”. 

În seara de 7 decembrie, Austria încă insista ca votul să fie scos de pe agenda Consiliului JAI. La București, politicienii se apără și transmit că problema Austriei ar fi mai degrabă cu Bulgaria, care nu și-a atins jaloanele privind securizarea granițelor. Totuși, decuplarea României de Bulgaria la vot n-ar fi deloc greu de făcut. S-a întâmplat asta și în cadrul MCV, doar că atunci Bulgaria era înaintea noastră în barem datorită reformelor din Justiție, care în România au stârnit controverse. 

A fost o perioadă în care intrarea în Schengen era atât de cool, încât o parte consistentă din bula bună (la acea vreme) și-a schimbat numele pe Facebook după formula „Prenume Schengen Nume”. Robert Schengen Turcescu a fost ultimul care-a renunțat la compoziția asta și a înlocuit-o cu mult mai cinstitul „Robert Nicolae Turcescu”. Dar da, a fost o vreme. 

Dincolo de „context” și dorința politicienilor de a mai livra ceva, că de panglici tăiate la terenuri de fotbal în pantă s-au săturat până și ei, intrarea României în Spațiul Schengen chiar ar produce efecte cuantificabile în viețile noastre și mai ales în economia națională. 

Primul s-ar resimți în transporturile de marfă. Șoferii pierd zile întregi de muncă așteptând în vămi pentru că procesul de verificare și birocrația sunt mult mai greoaie pentru transporturile care vin din afara Spațiului Schengen. Asta cauzează cozile kilometrice din vămile dintre România și Ungaria, care face parte din Schengen, dar se reflectă și în costuri mai ridicate de transport. 

Aproape toată Uniunea Europeană e în Schengen. Pe lângă am rămas doar noi, bulgarii, croații – dar care s-au descurcat excelent să-și facă loc și să fie acolo, în curând –, ciprioții, irlandezii și britanicii (care n-au ieșit ca urmare a Brexitului, ci au ales de la bun început să nu intre). În afară de țările din UE, în Spațiul Schengen mai sunt Norvegia, Elveția, Islanda și Lichtenstein, iar Monaco, San Marino și Vaticanul au granițele deschise cu spațiul, chiar dacă nu sunt membre. 

Un al doilea efect concret pe care l-ai resimți ar fi în aeroporturi. Știi săgețile alea care te îndrumă spre birourile de pașapoarte? Ei, dacă intrăm în Schengen, te vei putea duce la ghișeul ăla unde nu e coadă. Totodată, e și ăsta un scenariu: să intrăm, dar doar pentru aeroporturi și ceva mai târziu terestru.

Pentru o țară cu o diasporă cât a noastră și o infrastructură națională atât de slabă, aceste două schimbări, adică ridicarea controalelor pentru transporturile de marfă și pentru cetățeni, chiar ar face o diferență. 

Ca țară ca să intri în Schengen, dincolo de priceperea diplomatică, ar trebui să îndeplinești niște reguli. Cele mai multe dintre acestea sunt tehnice și vizează strict dotarea vămilor: un anumit număr de ofițeri, pregătiți într-un anumit fel, cu un anumit număr de scannere și un anumit număr de calculatoare conectate la sistemul unic de informații al Spațiului Schengen. 

România a dotat vămile, a instruit vameșii, iar jaloanele tehnice au fost atinse de acum vreo cinci ani. Doar că atunci a intervenit factorul „Sunteți siguri că le-ați pus pe toate?”. Practic, țările vestice ne considerau în continuare prea corupți, în ciuda tehnicii instalate prin vămi. Ultimii patru ani n-au ajutat nici ei cu percepția asta, după ce reformele din Justiție au părut mai degrabă concentrate pe legalizarea unor practici de corupție și abuz de putere. 

Poziția oficială a Vienei, chiar dacă e construită pe teza cu migranții ilegali, nu diferă cu nimic de ce-au reproșat în trecut francezii, nemții, olandezii și suedezii: n-au încredere să păzim granițele lor. Un alt argument este că aderarea României la Schengen va facilita rețelele de traficanți de carne vie și droguri dinspre Est spre Vest, dar nici la aceste capitole statisticile nu confirmă că România ar fi într-adevăr o vulnerabilitate. Olanda, dacă-mi permiți s-o zic așa, încă ne dă rușine (uite niște cifre pe cocaină: în 2021, au 72,8 tone). Ca să nu mai zic de Italia cu lumea ei interlopă, unde organizația ‘Ndrangheta și-a construit în anii ‘90 — la propriu! — un port prin care să-și aducă marfa.

Am tot zis că în cazul Austriei e o decizie strict politică: i-ar ajuta pe politicienii de-acolo să se opună intrării în Schengen a României și Bulgariei? Dacă răspunsul e da, cel mai probabil vor face asta – în timp ce afacerile merg ca unse. Și merg – OMV-Petrom a raportat deja un profit de 9,156 miliarde lei pentru primele nouă luni din 2022, de cinci ori mai mare față de aceeași perioadă din 2021. Revenind la companii, printre cele mai mari nume se numără: OMV-Petrom, BCR-Erste Bank, Holzindustrie Schweighofer, Immofinanz şi Porr Construct. Dar în 2021, conform datelor citate de REL, își desfășurau activitatea în România 1 394 de companii cu acționariat austriac, dintre care în funcțiune se mai află 1 371 (23 sunt în insolvență).

În plus, cancelarul austriac Karl Nehammer s-a plâns că aceste companii austriece sunt „maltrate” în România. Și-o iei cum vrei, în funcție de ce teză politică apreciezi mai mult: ba că are dreptate și românii se poartă nașpa cu austriecii, ba că austriecii își tot caută scuze și creează diversiuni, sau poate că virează către un clasic „înțeleg ce vreți, dar ce facem cu… ?” 

Un lucru e cert: România intră sau nu în Schengen pe oricare alt criteriu mai puțin meritul, că la nivelul ăsta nu e vorba de așa ceva. E vorba fix de oportunism, de fiecare parte, iar pentru tine e mai sănătos să nu te duci pe fentă, de oriunde ar fi ea cauzată. Nici România nu-i chiar cea mai proastă țară din UE, nici Austria nu-i chiar statul vertical care-ți pare atunci când te duci acolo la schi sau la șnițel.