FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Toate lucrurile pe care o să le faci vara asta dacă ești român adevărat

Și e OK, nu zic asta de pe-o poziție superioară, că am moștenit și eu multe metehne de-astea.
Ăsta e un ospăț tradițional la câmp, când te-a bătut soarele în cap și vrei doar să pleci acasă, dar mai e de muncă. Fotografie de Răzvan Băltărețu

E ceva-n noi românii care ne leagă oriunde am fi. Ne recunoaștem ușor, dar cred că așa fac și alte popoare. Ba chiar unele dintre obiceiurile astea le-am văzut și la alții, dar parcă noi le-am meșterit până să devină artă. Iar dacă ești născut și crescut într-un oraș de provincie ai și acele mici ticuri și obiceiuri care-ți pun o etichetă invizibilă pe frunte că ești fratele nostru, românul învechit.

Publicitate

Vorbesc și de tot felul de nostalgii, cum ar fi să refuzi apa îmbuteliată și să bei de la chiuvetă sau să rămâi consumator fidel al sifonăriilor (atâtea câte or mai exista ele). Sau de deprinderi nesănătoase, ca multele PET-uri de sucuri (printre care sunt și alea „de fructe", ca să pară cât de cât sănătos) pe mesele de sărbătoare, să fie belșug. Sau vinul băut cu sifon, spre disperarea chelnerilor fițoși. Ca să nu mai zic de vin cu cola.

Sunt multe și probabil că pe unele le-am ratat. Altfel, e de ajuns să te uiți la rudele tale mai în vârstă și mai sceptice, ca să-ți dai seama de lucrurile alea mărunte care ne definesc ca români.

Salata de legume e doar o scuză pentru zeamă

Nu ești român autentic dacă nu înmoi pâinea în zeama de la salata de roșii. Cred că există și un status din ăsta pe Facebook și e normal să fie așa. Obiceiul ăsta e unul viral în bucătăria românului, respectat din tată-n fiu. Îmi amintesc că, atunci când eram mică, nu mă dădeam în vânt după salata de roșii cu castraveți și ceapă, dar așteptam să termine adulții cu legumele, ca să înmoi pâinea în zeama aia delicioasă.

Înțelegi acum de ce nu se omoară românii, vara, cu salate din astea fancy, cu rucola, parmezan, semințe de in sau germeni de nu știu care? Lasă toate astea zeamă din aia delicioasă, ca de la roșiile românești date cu ulei și oțet? Nu? Atunci nu, mulțumesc!

Pâinea cu pepene e o chestie descoperită de român, ca să se sature

Într-un top al chestiilor mâncate cu pâine de români, combinația asta urcă fix pe primul loc. Pepene cu pâine, o aducere împreună culinară cu care recunosc că am crescut și eu. Și-o mai respect, uite, am zis-o!

Publicitate

Bunicii mei așa mâncau și pepenele roșu, și pe cel galben. Unii cred că obiceiul vine de la țară fix pentru că oamenii de acolo sufereau, de obicei, de foame, iar pâinea adăugată la pepenele cultivat în bostănăria proprie îi ajuta cu senzația de sațietate. Habar n-am dacă halitul de pepene fără pâine e mai de sânge albastru sau nu, dar hai să te șochez și mai tare! Eu îl mănânc și cu brânză, și cu pâine, și cu salată de vinete, și cu orice. Și da, am stomacul încă sănătos.

Ca să nu mai zic de povestea unui coleg a cărui bunică mânca nuci pisate cu pâine. Dacă mai punea și apă, deja avea desert și prânz pe-o singură felie.

Dacă n-ai burtă, te privezi de obiceiul strămoșesc de a rula maioul peste ea

Nu ești român verde și adevărat dacă nu ți-ai rulat, măcar o dată-n viață, maioul sau tricoul peste burtă, vara, când behăi de căldură. Chestia asta se aplică în special bărbaților, desigur, deși am surprins pe la mare sau aiurea și ceva femei cu reacția firească de a-și descoperi burta rotundă și dizgrațioasă, atunci când decid ele că textila le sufocă. E OK, că rulatul se oprește sub sâni, după modelul făcut faimos de bărbați.

Sigur, nu zic că descoperirea burții s-a inventat la noi, or mai fi bulgari, turci și alți balcanici care au adoptat obiceiul, după ce i–au testat eficiența, adică unda de răcoare pe burdihan. Dacă n-ai burtă, păcat! Te privezi de un obicei strămoșesc și transpiri cu bumbacul pe tine, că n-ai de ce să-l agăți. Dacă ai, poți s-o faci și ironic. E cam ca ascultatul de manele.

Publicitate

Sandalele purtate cu șosete mă duc cu gândul la bunicul

E o chestie demodată și veche, dar, hei, e românească! Să porți sandale din alea comode, de mers, bărbătești, dar nu pe piciorul gol, ci cu șosetă. Culoarea nu contează, dar e de mai mare efect dacă e albă, pentru contrast și ca să se vadă din avion. Eu înțeleg și de ce: ca să nu-ți transpire piciorul.

Și ție, ca bărbat, îți transpiră serios la 40 de grade. E ca și cum ai vrea să mergi în șosete pe stradă și-ai nevoie de o talpă care se să interpună între tine și pământ, iar pantofii sport cu aerisire care-au apărut de-un secol ți se par o fiță aiurea. Bine, pe mine, chestia asta tot cu gândul la bunicu' mă duce și de-aia o privesc cu oarecare aprobare. În duminicile de vară, așa ieșea el la Sfat sau locul unde se forma Radio-Șanțul bărbătesc: cu cămașa și pantalonii subțiri și festivi și sandale cu barete din piele. Dar lui îi stăteau bine!

Semințele prăjite au intrat în viața mea în copilărie, când țigăncile le vindeau în cornete

Semințele sunt frate cu românul mai ceva decât codrul (sau șaorma) și știu că nu-ți spun nimic nou. Dar e ceva în gena noastră care ne face să ne tremure mâna după gestul ăla automat de a duce o sămânță de floarea soarelui la gură, a o sparge între dinți și a strânge cojile într-o pungă sau altceva, ca să nu fii un obosit din ăla care le scuipă pe jos.

Semințele prăjite de floarea soarelui au intrat în viața mea în copilărie, când țigăncile le vindeau în cornete din pagini de caiete și le făceau promo în cartier cu legendarul „Semințeee băieți!". Lumea s-a mai stilat, se ferește să mai spargă sămânța pentru că știe că nu e cool și whatever, dar atunci când cade victimă ispitei, pe la chefuri în apartament, pune mâna serios la ridicarea unui munte de coji. Nimic nu merge mai bine cu PET-urile alea de bere infectă!

Publicitate

Spălatul mașinii între blocuri este o distracție de weekend (și de familie)

Să-ți speli mașina între blocuri e altă chestie românească ancestrală. Bine, cu 20 de lei sau un pic mai mult ți-o spală mai profi niște băieții care cu asta se ocupă, pe la spălătorii, dar de ce să te privezi de distracție? Așa mai vorbești și cu un vecin, mai asculți și muzică la maximum, mai dai pe gât o bere, mai fentezi rugămintea nevestei de a o ajuta la gătit sau curățenie.

Chestia asta trebuie făcută musai la bustul gol, că poate mai prinzi și tu puțină culoare pe burta aia XXL. Dar așa-i românul, gospodar, îi place să facă treaba cu mâna lui, să care găleți, să frece caroseria mai tandru, să știe că nu s-au atins alții de mașina lui. La fel stă treaba și cu zugrăvitul și cu dat găuri cu bormașina. Tot o distracție de weekend, pe cont propriu.

Iar dacă n-ai mașină, scoți covoarele în fața blocului și te pui cu furtunul și detergentul pe ele. Nu-s deloc rare momentele când vezi o familie de trei până la cinci persoane cum se aruncă cu periile pe covor și-l freacă de să-I scoată culori de-alea ca-n reclame.

Să cumperi franzelă albă de la vreo brutărie de cartier

Bine, chestia asta e pentru orice anotimp, dar vara ai nevoie de pâine mai ales pentru pepene și salată. Și probabil că tu ești genul care-și cumpără pâine din făină integrală de la magazinele astea care au ajuns în orice cartier, dar sunt mulți frați de-ai tăi care respectă, încă, următorul obicei: să stea la coadă la brutărie, ca să cumpere franzelă albă proaspătă. Multă. Și caldă, dar vara nu mai contează.

Este o chestie de-a noastră, a românilor de rit vechi să nu se săturăm la masă fără pâine din aia pufoasă și rafinată, de care hipsterii ăștia cu alimentația lor bio încearcă de-atâta amar de vreme să ne dezvețe. Încearcă tu să le spui bunicilor sau chiar părinților să nu mai cumpere pâine albă și s-o dea pe din asta neagră, cu tărâțe! E de-nțeles, sunt niște sechele rămase din comunism, când se știa că doar săracii mâncau așa ceva.

N-am trăit în vreun palat și nu fac bășcălie gratuită de chestiile astea, așa că citește cu atenție! Am mai scris pe-aici că am crescut la țară și de-aia mănânc și acum pepene cu pâine, și-o zic fără rușine. Cineva trebuie să păstreze tradiția și-n familia noastră și să-i învețe chestii neaoșe și pe urmași, nu-i așa?

Citește mai multe despre chestiile care-ți arată că ești roman (dacă aveai dubii):
**_[Viața mea de fumător român mi-a arătat că țigara e ca o iubită pentru totdeauna

](https://www.vice.com/ro/article/eznz74/viata-mea-de-fumator-roman-mi-a-aratat-ca-tigara-e-ca-o-iubita-pentru-totdeauna-567)_****[Ce-am învățat despre turistul român pe care l-am întâlnit prin vacanțe

](https://www.vice.com/ro/article/xwqbpq/turistul-roman-intalnit-prin-vacante)**Cele mai stupide lucruri pe care le fac românii de Paște