Cele mai stupide lucruri pe care le fac românii de Paște
Chestii

Cele mai stupide lucruri pe care le fac românii de Paște

Dacă oamenii ar investi în orice treabă la fel de multă energie cât bagă în pregătirile de Paște, cred că am fi un fel de lideri ai Europei.
16.4.17

Eu cred că mare lucru nu se schimbă de la Crăciun la Paște în comportamentul festiv al românilor în afară de animalul care trebuie sacrificat. Porcul ia o pauză și-ncepe o perioadă nașpa pentru miei și alte neamuri de-ale lor. Altfel, ideea de masă întinsă cu multe chestii grele de mâncare rămâne nealterată, la fel și cozile kilometrice cu români nervoși din supermarket, care-și fac provizii de parcă s-ar închide lumea timp de trei zile. N-am înțeles, de ce trebuie să cumperi 10 pâini în sâmbăta dinaintea Paștelui când găsești magazine deschise chiar și-n moțul sărbătorii? Poate doar dintr-o teamă profundă că rămâi fără.

Publicitate

Totul se reduce la mâncare și la trimis de SMS-uri standard, copiate din cele pe care le-ai primit deja, noutatea fiind lumânarea cu care te duci să ți-o aprindă un tip cu barbă la biserică și mulțumirea că ai luat și anul ăsta lumină sfântă și-o să-ți meargă bine ție și alor tăi. Mai e și presiunea aia de a te întoarce acasă pe jos, păzind lumânarea să nu se stingă și „să-ți meargă rău", iar mie asta mi se pare ca o probă olimpică cu obstacole, mai ales dacă se întâmplă noaptea după ce faci un ocol pe la bar.

Peste toate astea recunosc că m-a impresionat să-ți fac o listă cu alte chestii tipic românești care se întâmplă de Paște videoclipul cu oameni din Iași care se bat și împing ca să prindă cozonaci mai ieftini. Concurează decent cu cei care s-au bătut pe hârtie igienică în Brăila și devin o forță în fața celor care mai mereu sunt la coadă la tigăi. E croit neamul ăsta după profilul robot al omului care mereu n-are câte ceva și chiar dacă are de toate, mai dă din coate și la câte o promoție, că nu știi când îți trebuie mai mult.

Creștinul care ține un post înainte de marea îmbuibare și recuperează cât 10

Nu poți separa Paştele de post, asta e o altă chestie cu o particularitate anume, la români. Nu cunosc fişa tehnică a postului, nu ştiu când începe şi câte zile durează, când e dezlegare la ceva şi toate panseluţele astea bisericeşti, pentru că n-am ţinut niciodată. Dar da, am înţeles că intenţiile lui sunt bune, şi aici mă refer la stomacul tău, care ia şi el o pauză de la a fi umplut cu toate porcăriile. Nasol e că în pauza asta scapă de unele şi dă de altele.

Citește și: Toate motivele pentru care oamenii care se bat cu pumnu-n piept că țin Post în România mint

Vorbesc doar de purificarea fizică şi nu înţeleg de ce e mai bine să renunţi la carne, ouă şi brânză şi să le înlocuieşti cu pâine, cartofi prăjiţi, dulciuri cu aromă de E-uri şi alte căcaturi nocive pe care le mănânci în neştire, că na, foamea e mai mare. N-ar trebui să fie o perioadă de detoxifiere? N-ar trebui să încerci cu legume, fructe şi alte chestii pe care le-ar mânca un vegetarian? N-ar trebui să-ţi şochezi ficatul şi să bei apă? Asta, aşa, ca să fii finuţ înainte de marea îmbuibare, când oricum recuperezi cât pentru 10 posturi.

Dar îți amintește că asta e, așa se face, și îți accepți condiția. Eu nu mai pot însă cu masa cea sfântă şi îmbelşugată de Paşte. Adică, OK, recunosc că-mi place să mă duc la maică-mea şi să mi se întindă în faţă, ca unui nabab, tot ce poftesc, fără ca eu să mişc un deget, dar campionatul de halit din această perioadă este chiar aiurea. Plus că mi se pare un mod la fel de interesant de a-ţi petrece zilele libere precum cititul facturii de la Enel.

Publicitate

Toate rudele şi prietenii de familie par a fi legaţi cu un lanţ de scaunul lor de la masă, de unde nu se ridică cu orele, timp în care se perindă prin faţa lor aperitivele, mielul, drobul, cozonacul şi restul de mâncare cu care tu ai supravieţui o săptămână. Şi încă nu e ăsta cel mai enervant lucru, ci refuzul de care se loveşte propunerea ta de-a vă deplasa din faţa fripturii şi de-a face orice fel de activitate, care să vă mai deranjeze colăceii. Nu, de Paşte asta se face: se stă la masă şi se mănâncă. În toate cele două-trei zile (în funcție de cât liber te bucuri).

Când fierbi și vopsești de două ori mai multe ouă decât ți-ar trebui

Ouăle vopsite de Paşte sunt chestiile alea tradiţionale pe care eu le privesc cu sentimente amestecate. Pentru că mie mi-a revenit în familie, de când mă ştiu, treaba asta cu înroşitul lor, nu mă leagă nişte amintiri prea plăcute de ele. Nu înţeleg de ce trebuie să fie atât de multe şi de ce e un prilej de laudă că ai fiert şi vopsit 40 de ouă, de exemplu. Într-o familie de trei oameni. Apoi, nu înţeleg ce e religios sau tradiţional în a băga o chestie chimică într-un produs alimentar care, oricum, te face şi cu colesterolul.

Să nu uit și de obiceiul ăla care mă făcea cu nervii când eram mică: să mănânc ouăle care se spărgeau după ce le ciocneam cu toate rudele venite la masa de Paşte. Și după 12 noaptea, când se dădea liber la haleală, primul lucru pe care trebuia să-l mănânci era tot oul ăla. Mai nou, ouăle vopsite s-au băgat şi în meniurile bodegilor deschise în noaptea de Paşte, de parc-ar mai fi români pe lumea asta care n-au acasă şi şi-ar dori să mănânce aşa ceva şi-n oraş. Rostul ouălor este dimineaţa, la micul dejun, şi-atât. Și atunci mai mult de două deja sunt prea multe, mai ales când te așteaptă masa de prânz.

Citește și: Satul în care oamenii se stâlcesc în bătaie de Paște

Și ca ouăle sunt pe listă toate celelalte mâncăruri. Cozonacul făcut în casă nu ține mai mult trei zile și să crezi că e comestibil și-ți face plăcere să-l consumi. Drobul ține ceva mai mult, dar pe măsură ce-l tot bagi și scoți din frigider se tasează îngredientele și devine un fel de cărămidă de ficat. Friptura nu mai zic, o faci în ziua aia și-o mănânci, ca toată friptura. Dar tot te mai bați cu oalele cu ciorbă de miel cu care încep cele mai multe mese. Și peste toate astea vine pasca, un amestec de pâine cu brânză și zahăr care e cel mult decentă când e caldă.

Iei lumină și stai la biserică meta-ironic (dacă nu ești credincios)

La treaba asta cu lumina din noaptea învierii cred că-s două tarabe mare și una mai măruntă. Prima e a credincioșilor, cei care ar sta acolo și 24 de ore, aproape ca la moaște, doar să plece acasă cu o lumânare aprinsă și să fie împăcați că au bifat și asta. Cea de-a doua e a celor ironici, meta-ironici, care vor să facă asta că n-au altceva de făcut, dar nici nu-s fraieri (cum ai crede tu), ci ei se duc la mișto. Eh, și micro-tabăra de care ziceam e a rudelor împinse cum-necum să ia lumină. Nepoți, fii, gineri, toți ăștia ajung la biserică pentru că undeva în familie e o femeie bătrână care vrea lumină, dar ea nu mai e în stare de-o noapte albă, așa că trimite subalterni.

Poate că am eu o problemă aparte, dar chestia esenţială care se face în noaptea de înviere, şi anume să-ţi aprinzi candela de la flacăra adusă din biserică, este aproape prilej de amuzament. Eu am ajuns să fac gestul ăsta mecanic, fără să mă apuce vreo emoţie atunci când ne cheamă popa să luăm lumina, dar, na, când eşti la Roma te porţi ca romanii. Şi mă duc, cu ai mei sau cu prietenii din copilărie, să aştept în faţa bisericii să bată 12 noaptea şi să găsesc şi eu un creştin de la care să aprind candela.

Publicitate

M-au „fascinat" însă mereu superstiţiile şi chestiile cu „trebuie să, că altfel nu mai", iar acum am una clară în minte, i-aș zice fiţă de evlavios. E românul care nu vrea să înţeleagă că lumânăroiul ăla cu care iese popa din biserică este aprins direct de la brichetă, dar are pretenția că vrea direct d-acolo, din vârful fitilului preotului.

Fiţa maximă ar fi să-ţi aprinzi lumânarea de la lumina aia adusă de BOR cu elicopterul, de la Ierusalim, dar na, asta nu e pentru toţi. Dacă nu-ţi iese asta, măcar du-te la vreo catedrală sau la Patriarhie, iar dacă eşti din provincie, nu sta în spate, ca prostul! Bagă-te în faţă, să iei lumină direct de la preot! O să ardă mai deosebit.

Paștele cu rudele e frumos, d-aia ai fugi cât mai repede de el

Pe lângă telefoane și mesaje, mai e obiceiul să vizitezi rude sau să petreci sărbătorile cu ele. Nu știu de tine, dar din ce-am auzit de la alții și am experimentat pe propria piele, ce-i nașpa e că întâlnirea devine o competiție. E tăcută, nimeni nu-și măsoară cozonacii pe masă, dar o simți.

Mereu vor exista într-o familie de șase persoane două femei care fac cozonaci de Paște. Inevitabil unii vor fi mai buni, alții execrabili și ăștia din urmă rămân în farfurie, că nu-i pasă nimănui de încercări, ci doar de produsul final. La fel, există drob mai bun și mai rău, așa că alegi ce-i convine sufletului tău. Cel mai amuzant mi se pare la desert. Chiar dacă prăjiturile mai „exotice" nu sunt făcute de toată lumea, tot o să iasă una mai bună decât alta și atunci uită lumea de pască și cozonac și vrea tort sau mai știu eu ce „delicatesă" despre care bucătăreasa a aflat de la TV.

Publicitate

Aia o să se termine repede și rămâi cu cele mediocre. La fel și cu alcool cu o mare problemă aici că în familii mai tradiționale mereu va fi un unchi sau un tată care să-ți tot pună în pahar vinul și țuica făcute de el. Rareori sunt mai mult decât alcool cu un gust incert, dacă nu chiar dezgustător.

Citește și: Fotografii de la târgul de Paște din București unde găsești cel mai bun kitsch din România

După ce trec momentele astea și prima zi de Paște e gata, încep impresiile. „Cum de ți-a crescut cozonacul așa?", Unde ai găsit rețeta de prăjitura aia?" sau „Drobul a fost bun, da' i-ai mai pus ceva, că parcă mai avea ceva… ?". Runda asta de conversații de complezență îți aduce aminte în fiecare an de ce familiile n-ar trebui adunate niciodată la un loc.

Pentru tineri nu-i decât un antrenament pentru distracția de pe 1 mai

Mult mai simpatici îmi sunt tinerii ăia care n-au nicio treabă cu Paştele, dar care se folosesc din plin de prilejul ăsta pentru a merge la un chef şmecher, fix genul la care ai tăi nu te-ar lăsa să mergi. O spun pentru că am încercat-o şi eu când eram în liceu, dar nu mi-a mers.

Cum ai mei obişnuiau să mă ţină din scurt, noaptea de Înviere mi se părea cel mai tare prilej de a rămâne până dimineaţă la discotecă, folosindu-mă de scuza că aştept să iau Paşte. Nu eram prea dusă la biserică, dar îmi spusese cineva că se dă pe la 4-5 dimineaţa, aşa că mi s-a părut cel mai tare alibi. Cumva, am plecat spre club cu scuza perfectă că stau în biserică până dimineaţă în așteptarea celor sfinte de la popă. Am crezut greşit, că ai mei se aşteptau să fiu acasă după ce iau lumină, la miezul nopţii.

Faza pregătitoare e deja clasică: pleci de-acasă îmbrăcată decent, dar te opreşti în drum spre club la o amică singură acasă, te schimbi în ţinuta aia de depravată, te machiezi de nu te mai recunoaşte nici maică-ta şi ești gata de noaptea de sâmbătă. Nasol e că, într-un oraş mic de provincie, cu un singur club mai în firea lui, ai tăi o să te găsească şi o să te recupereze repede de pe ringul de dans, acolo unde te spargi în figuri în zori, cu lumânarea stinsă în poşetă.

Apoi, sunt cei care nu se mai feresc de părinți și-s deja gata de party. Vezi cârduri de tineri care-și dau întâlnire în curtea bisericii, înainte „să se dea lumină", îmbrăcaţi în cămăşile alea bune de duminică cu guler ridicat şi pantaloni mulaţi, cu nişte ele care ar merita o noapte mai bună. Totul se petrece pe repede înainte: la 12 noaptea îşi aprind candelele şi, după ce aruncă un „Hristos a înviat!", îşi fac vânt rapid spre clubul ăla mai cunoscut din oraş, să sărbătorească cum trebuie că s-a născut Hristos. Nu e ca şi cum aş fi vreo habotnică sau ceva, dar mi se par de căcat pretenţiile religioase de orice fel.

Citește mai multe despre Paștele la români:
Rețetele astea tradiționale de Paște îți fac ficatul să lăcrimeze Ce vând românii pe net ca să facă bani de Paște Toate lucrurile care te vor scoate din minți în săptămâna de Paște