Manechine din România despre care ai putea zice că-s din decorul unui film horror abandonat

Îmbrăcatul pentru școală în timpul copilăriei însemna, în București, o vizită cu mama printre tarabele de la Obor, Europa (și Niro) sau Big Berceni. Nu erau vremurile mall-urilor și oricum n-aveam bani de așa ceva, nici dacă ar fi fost. Cel mai des ajungeam în Big, unde tarabele mai „bogate” aveau câte unul-două manechine, dacă nu chiar 10, pe care erau atârnate țoale de tot felul, dar în special pentru femei.

La anii ăia nu mi s-a părut nimic ciudat, ba chiar, după cum ziceam, era o chestie de statut să fii vânzător într-un centru de-ăsta și să ai câteva manechine. Pe măsură ce am crescut și s-a dezvoltat la noi industria comerțului în mall, cu magazine cât de cât premium, am înțeles cum ar trebui să fie un manechin, cum ar trebui să stea hainele pe el și, în definitiv, să fie ceva plăcut ochiului. Asta n-aș putea spune despre cele surprinse de Dragoș Hanciu în seria lui cu manechine creepy. Cele mai multe servesc doar ca formă tridimensională care să umple golul de sub o haină.

Dragoș a tras cadrele astea prin România, pe unde le-a prins. Eu am vorbit cu câteva vânzătoare din București ca să încerc, măcar, să înțeleg de ce fac așa ceva. În cartierul meu de-acum, sunt câteva magazine mici care au și haine. Într-unul dintre ele, Mihaela mi-a explicat că folosește manechinele doar pentru că arată mai bine. „Până să mă întrebi tu, nu m-am gândit vreodată cum arată. Le-a găsit șefa la preț mic, dacă nu și gratis pe unele, și le-a luat. E altceva când omul vede cum pică ceva. N-o fi Zara aici sau mai știu eu ce magazin de fițe, dar îi ajută pe clienți să-și dea seama de mărimi. Că dacă scoți un tricou din țiplă și te uiți la el, nu prea știi cum o să vină, cum e la umeri, la gât.”

O mătușă de-ale mele e vânzătoare într-un magazin de-ăsta mai central, în București, și, uneori, acolo mai primesc comenzi și de pantaloni de stofă sau paltoane. În vitrină sunt, de regulă, trei-cinci manechine pe care mai aruncă una-alta. De la ea am aflat că treaba asta cu manechinele e și după cheful patronului. „El zice că dacă magazinul tot are vitrină, trebuie să arăți ceva în ea, nu poți s-o lași goală sau cu hainele puse pe rafturi. Așa că a cumpărat câteva manechine, bărbați și femei, ca să ia ochii celor care trec pe stradă. N-am prea avut clienți care să ceară ceva de pe manechin, dar, odată intrați, se plimbă prin magazin, se uită la haine. Nu știu, poate că treaba asta îi atrage, apoi ajung să cumpere sau să se intereseze tot de ce-aveau în minte să-și cumpere”, mi-a explicat ea.

Dragoș are în seria lui cu manechine și-un cap pus pe-un raft, lângă pături, pilote și lumânări. În apărarea manechinului, da, poartă o pălărie. Ei, tipul ăsta de prezentare eu nu-l înțeleg. Dar în facultate treceam destul de des, pe Calea Moșilor, pe lângă un magazin cu blănuri și căciuli de iarnă care avea și încă mai are capete de manechine în vitrină. De-acolo am încercat să aflu de ce. „Normal că te decizi dacă îți iei ceva de pus în cap când probezi, dar femeile, de regulă, sunt sensibile la treaba asta cu formele, cu asortarea. Nu toate ies în oraș să-și cumpere căciuli de blană, dar dacă văd pe un manechin cu fața ovală, așa, albă că dă bine un anumit model, unele se gândesc că dă bine și pe ele. Foarte rar am vândut direct, a văzut în vitrină, a intrat, a luat modelul ăla și-a plecat. Dar intră pentru un model, probează câteva, poate-poate cumpără. De multe ori cumpără”, mi-a spus vânzătoarea. „O fi o treabă și asta, că dacă arată bine pe manechin, clientul rămâne cu impresia că arată bine și pe el.”

Atât cât știu despre comerț și modă, cred că-s două tipuri de manechine: alea de la magazine premium și restul. Iar la „restul” intră tot ce găsești în magazine de cartier, la second hand, la târguri de vară sau la vânzări ad-hoc în câte o grădină. E o bucată de plastic turnată într-o formă, fără să conteze neapărat cum arată, dar pe care hainele dau mai bine decât pe-un umeraș. Mai departe te las cu cadrele lui Dragoș și să te gândești dacă tu ai remarcat vreodată cât de dubioase sunt manechinele prin locurile de unde ți-ai luat haine.