6 lucruri pe care să nu i le spui niciodată unei mame din România la primul copil

Nașterea e o experiență extrem de personală. Cred că oricât aș fi citit sau discutat despre asta înainte, nu aveam cum să mă aștept la valurile de anxietate, frică și iubire absolută care m-au cuprins după ce am născut. E frumos, dar și înfricoșător, și atât în timpul sarcinii, cât și după, te poți simți extrem de singură.

Când devii mamă, mai ales dacă ești la primul copil, ai nevoie de multă susținere neinvazivă, dar cu toate astea o să dai la tot pasul peste tot felul de oameni care să-ți spună ce ar trebui să faci – de la rude și prieteni la necunoscuți de pe stradă.

Sunt multe de zis despre lumea exterioară care pune extra presiune pe noile mame. Cel mai bun exemplu sunt grupurile de Facebook, unde o să dai peste recomandări din toate părțile de creșe, grădinițe, produse și medicamente sau doctori și consultanți. Lucrurile astea te fac de multe ori să crezi că nu ești o mamă destul de bună dacă nu le faci sau cumperi.

În cazul meu, mersul la terapie a făcut toți banii. M-a ajutat să înțeleg ce e important pentru mine și copilul meu și să învăț că nu există mame perfecte, ci mame suficient de bune și în armonie cu copilul lor și cu ele însele. Dar asta nu m-a ferit de remarci despre:

Pe parcursul sarcinii am fost foarte activă, așa că am început să fiu cu adevărat conștientă de ce mi se-ntâmplă abia când bebelușul a început să miște. Nu am avut grețuri, niciun fel de durere, am făcut sport și am mers pe jos foarte mult, am mâncat cam orice și, ocazional, am băut și câte un pahar de vin roșu. Singurul lucru de care m-am lăsat aproape sută la sută au fost țigările. Am fost norocoasă și nici nu am luat foarte mult în greutate, deși ăsta e primul lucru de care ești întrebată: câte kilograme ai pus?

Nu-i așa că-i super să atragi atenția unei tipe însărcinate asupra greutății? Desigur, mai e și reversul medaliei: comentariile despre cât de bine arăți și ce luminoasă ești la față, când tu știi că ai pus deja 20 de kile și că ai cearcăne cât casa. Dacă e să reții un singur lucru e ăsta: primul mare „nu” e să comentezi aspectul fizic al unei tipe însărcinate.

Am născut prin cezariană pentru că bebelușul și-a schimbat poziția, așa că nu mai era posibil să iasă natural. Asta a fost un șoc pentru mine. Eram hotărâtă să nasc natural și toată lumea îmi băga în cap cât e de minunat, cât e de ușor, cât e de important să naști natural pentru sănătatea bebelușului. Cum nu s-a putut, pentru mine a fost devastator – am plâns și mi-am făcut mii de griji. Dar operația a fost okay, m-am recuperat foarte repede și bebelușul a fost în regulă.

Sigur, merită spus că-n România nașterile prin cezariană au devenit norma – suntem pe primul loc în Europa la capitolul ăsta –, deși Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca ele să fie mai degrabă excepții. Cu toate astea, aș zice că nu-i locul tău să îndrumi pe cineva cum ar trebui să nască, poate doar să încurajezi pe cineva care vrea să facă cezariană. Nu pățești nimic dacă nu experimentezi „miracolul nașterii naturale”. Nu trăiesc cu vreun regret.

OMG. Pe subiectul ăsta e o nebunie totală. Se face shaming la greu mamelor care nu alăptează cel puțin șase luni–un an și care dau bebelușilor biberon cu lapte praf. Pentru mine a fost chiar nasol, pentru că m-am simțit inadecvată și, practic, ratată că nu am reușit să alăptez mai mult, deși în secret mă bucuram că am scăpat. Pentru mine, alăptarea nu a fost magică. 

Fetița mea nu lua în greutate ca lumea pentru că nu reușea să sugă prea bine, așa că am introdus supliment de formulă, la sfatul medicului. Am făcut eforturi, pompare non-stop, mese dese, stat cu orele la sân. Not enough, la aproape cinci luni a refuzat cu vehemență să mai sugă și corpul meu să mai producă lapte. Iubeam să o țin în brațe, nu iubeam neapărat alăptatul. A trebuit să-mi construiesc un scenariu – am dat vina pe medic, pe faptul că eram mai tânără, doar ca să explic acest fail din capul meu. 

Nu sunt singura. Am prietene sau cunoștințe care s-au confruntat cu probleme asemănătoare și care s-au pierdut în fața presiunilor externe – angajează consultant de alăptare, nu renunța, pune la congelator, ia o pompă mai șmecheră. Adevărul e că n-ar trebui să mai faci asta. Ar trebui să-ți vezi de treabă și să nu mai pui atâta presiune pe mame – alăptează cine vrea, poate și are chef. Știu că e sănătos, dar pur și simplu sunt situații în care nu ai cum să faci asta. Și e okay și formula.

Avantaj — de la șase luni, când începe diversificarea dietei, bebelușul meu a mâncat foarte bine orice i-am dat. Asta pentru că nu mai voia non-stop să sugă de la sân. 

Morcovul a fost prima legumă pe care i-am dat-o copilului și a mâncat jumătate de linguriță. Când zici cu voce tare, într-un context social, că bebelușul mănâncă morcov, vin primele întrebări – de unde iei morcovii? Sunt bio? Din Amzei de la Nea Stelică sau din Domenii de la Doamna Geta? Și așa se întâmplă cu toate alimentele. Sincer, eu n-aveam timp să ajung la nu știu ce magazin special, care vinde morcovii cu 30 de lei kilu, și nici bani de așa ceva. Așa că discuțiile astea sunt foarte aiurea și nu știu pe cine ajută. 

Am citit odată la o prietenă pe Facebook următoarea chestie: dacă o mamă însărcinată fără prea multe posibilități bea apă de la robinet și nu pățește nimic, de ce mi-aș lua eu apă la bidon de plastic? Mi-a plăcut chestia asta și cumva îmi apărea mereu în minte când mă loveam de fandoselile astea cu bio și organic și mă făcea să rămân ancorată în realitate. Cred că e stupid să presupui, chiar și în cercuri restrânse, că toată lumea are chef și timp și bani să alerge în tot orașul după alimente.

Asta e altă fandoseală, care e din ce în ce mai amuzantă. Poate c-ai văzut și tu site-uri de haine care promovează imagini cu bebeluși îmbrăcați ca niște îngerași din cap până-n picioare, în bej, alb și griuri pastelate. Asta e o altă ciudățenie în lumea mamelor.

Cum să cumperi colanți de lână de două sute de lei pentru un bebeluș de trei luni, în condițiile în care peste încă trei luni n-o să-i mai vină? La asta mai adaugi și că sunt bej, deci practic e o chestiune de minute până când se vor murdări.

Apoi, trebuie să cumperi balsamuri speciale pentru lână, alți 80 lei, să nu intre la apă colanții, și tot așa. Cine-și imaginează că un bebeluș stă locului ca cei de pe site-urile cu haine bej e clar că habar nu are. Dar și ăsta e motiv de shaming, că doar nu e okay să pui pe piciorușele de bebeluș altceva decât lână merinos de două sute de lei. Aș adăuga hainele și proveniența lor pe lista lucrurilor despre care nu ar trebui să ne dăm cu părerea. Copiii distrug hainele și cresc foarte repede, deci de ce ar conta atât ce balsam folosesc, detergent antialergic sau fire de lână pură din oaie australiană?

Aici intră și o categorie foarte specială de oameni care sfătuiesc mamele cum să-și îmbrace copiii: „Iarna ar trebui să-i puneți ceva la gât și guriță, că e rece.” „Ar trebui să-i puneți o căciuliță, că e curent în muzeu.” Și, favorita mea, pățită aproape în fiecare zi în parc: „Să nu te deochi, că n-ai nimic roșu pe tine. Puneți-i, doamnă, măcar o brățărică cu șnur roșu.” Și încă una: „E fetiță? Că văd că n-are cerceluși.”

„Să nu cumva să te aud că legeni copilul pe picioare la somn. Sau că-i dai suzetă. Sau că o adormi în căruț.” Ei bine, la noi numai așa a funcționat. Uite că acum are șase ani, doarme aproape mereu singură, nu-și suge degetul și e capabilă să doarmă și pe bancă în parc, dacă-i e somn, vreo două ore. Încă doarme la prânz la grădiniță.

Trebuie spus că somnul e iar un motiv din ăla de angajat consultant. Pentru că e complicat, pentru că nu sunt doi copii la fel, pentru că trebuie să încerci până găsești ce se potrivește copilului tău. La noi a fost horror în perioade scurte de timp, când avea salturi de creștere și schimbam programul. 

Mi s-a întâmplat să ies din casă la trei dimineața cu copilul de doi ani în căruț ca să-l pot adormi, pentru că nu voia. Am plimbat căruțul și prin casa închiriată din Grecia la unu noaptea, când avea opt luni, până adormea. Am ținut-o în marsupiu peste tot, doar-doar adoarme, și tot așa. Problema somnului poate genera haos și de aia cred că e bine să nu judeci și să dăi sfaturi prețioase, că nu funcționează la doi copii același lucru. Trebuie încurajați părinții să experimenteze și, da, dacă e cazul, să apeleze la un profesionist. E okay și legănatul pe picioare, nicio grijă. 

În general, când aud femei care nasc prin cezariană încerc să le înviorez cu tot felul de detalii benefice, cum ar fi că-ți revii foarte repede, că poate fi mult mai ușor față de nașterea naturală, că e mult mai scurt, că nu doare prea rău.

Vorbeam de curând cu o prietenă care tocmai născuse și i-am spus să încerce să lase bebelușul cu asistentele, să ceară calmante și să doarmă măcar două ore. Odată plecată din spital nu mai are acest lux, de a avea profesioniste la dispoziție. Asta era o chestie pe care eu însămi am regretat că nu am făcut-o mai des în cele trei zile petrecute în spital. Apoi mi-am dat seama că poate e o tâmpenie și că dacă mă pun în locul ei nu cred că aș aprecia. Poate vrea să audă tot timpul copilul cum respiră, așa cum am vrut și eu.