A ce miroase sexul?

În adolescență, când ardea în noi întrebarea despre orice de natură sexuală, avea loc o discuție recurentă printre tipii de la mine de la școală. Vorbeau, așa cum vorbesc unii despre trofee, despre relațiile sexuale cu alte fete pe care nu le-am văzut niciodată. Menționau, printre alte detalii care nu erau credibile, mirosul. „Miroasea a pește”, spuneau mereu băieții ăia, când clar nu-și băgaseră niciodată degetul într-o vulvă, cu atât mai puțin nasul. 

Totuși, ideea că vulvele noastre miros a „pește”, ne preocupa pe toate. Nu ni s-a spus - ca multe alte lucruri omise din educația noastră sexuală formală și informală - că fiecare dintre noi avem un miros particular. Așa că, în adolescență, băieții și filmele au spus că mirosim a pește și am acceptat ideea fără ca măcar să încercăm să verificăm: să ne introducem un deget în corp, apoi să-l mirosim și să concluzionăm singure care e adjectivul corect care să ne descrie mirosul. 

Apoi am dat peste reclamele pentru absorbante, tampoane și „săpunuri intime”, care cu o serie de eufemisme, precum „aromă proaspătă” au întărit preconcepția despre propriul miros; că mirosul de vulvă ar trebui ascuns sau acoperit. Așa ne-au convins să cumpărăm o serie de produse care nu sunt sănătoase pentru flora vaginală și care caută să omogenizeze ceva care, întocmai ca trupurile noastre, este de asemenea extrem de unic și personal: mirosul propriului sex. 

Timp de mulți ani, înainte să facem sex, ne spălam cu teamă ca nu cumva să ni se simtă mirosul nostru natural între picioarele. Astfel, nici măcar nu eram sigure de cum miroase vulva, darămite să mai știm și gustul. Avem doar o referință a unui ideal de „prospețime” de la produsele de igienă feminină, care păreau mai degrabă o altă impunere abstractă și de neatins asupra corpului. Multe încă se spală și se rușinează de mirosul lor. 

Îmi amintesc o scenă din Sex and the City - care, în ciuda criticilor de azi, cel puțin încerca să reprezinte viețile sexuale ale femeilor într-o oarecare măsură - în care Miranda Hobbes încheie o relație sexuală bună cu un tip fiindcă îi lingea pizda și nu se spăla pe dinți imediat după ca să o sărute. Ce i se părea terifiant și inadmisibil era că acel tip îi transmitea prin propria gură lichidul din vagin. Când le-a povestit celorlalte femei, toate au fost de acord că trebuie să se despartă de el. Nu e despre gusturile personale ale Mirandei, ci despre un păcat sexual de neiertat: s-a gustat singură. 

Și ce se întâmplă dacă aflăm ce gust avem? Care e gustul propriului lichid vaginal? Ce se întâmplă dacă ajunge să ne placă gustul și mirosul vaginului? De ce altcineva poate avea acces la acea informație, la acea plăcere, dar noi nu?

Sexul miroase a multe lucruri. Miroase ca fluidele fiecărei persoane, ca saliva și ca transpirația. Miroase ca geamurile aburinde și aerul încărcat de respirații grele. Miroase a salivă, umiditate, guri, vagin, penis, anus, dorință și gemete. Sexul nu miroase a modestie, a mentă sau a lavandă. Și e ok să miroasă așa cum miroase. Este foarte important să ne recunoaștem așa cum suntem și să nu ne mai scârbim de propriile fluide și arome, care fac parte din corpul nostru. Deși există niște condiții de igienă elementară pe care trebuie să le practici în intimitate cu altcineva, cum ar fi să faci baie o dată pe zi și să fii atentă să n-ai mirosuri care sunt anormale, toate celelalte lucruri fac parte din cine suntem noi, identitățile noastre. 

Și apoi mai e sexul anal. Și mirosul sexului se poate schimba. Nu e ceva grav. Fundul face parte din corp, iar din el iese căcatul. Când faci sex anal, n-ar trebui să treci prin lucruri care te fac să te simți inconfortabil, dar n-ar trebui nici să te prefaci că trupul este o entitate fără miros. Dacă faci sex anal, mirosul de căcat este o posibilitate. În timpul sexului oamenii mai pot elibera și gaze și asta poate de asemenea să schimbe mirosul intimității. 

Mai e și sexul la menstruație, care miroase a sânge și cumva a carne crudă, iar asta se rezolvă, dacă consideri necesar, cu un prosop pe pat. 

Să miroși o persoană este o modalitate de a o cunoaște și de a te bucura de ea. De ce să nu săruți un tip în timp ce ai în gură gustul penisului lui? De ce să nu-ți pui nasul foarte aproape de pielea unei persoane și să inhalezi profund ca să descoperi o anumită parte de umanitate acolo? Să miroși înseamnă și a cunoaște, a te încălzi, a prinde. 

Nu pot spune nimănui ce ar trebui să-l excite, dar ce pot garanta este că dacă ești scârbit de propria persoană e un obstacol imens pentru un futai ca lumea: cu dorință, consimțământ, grijă și fără prejudecăți. Trebuie să-ți miroși mâna după o sesiune de masturbare, să te guști, să te pierzi în acea trăsătură invizibilă de erotism și identitate: gustul și aroma propriului fluid. 

Dacă în scena pe care am menționat-o mai devreme din Sex and the City tipele i-ar fi spus Mirandei ca în loc să fie dezgustată și să acuze tipul că nu are „standardele minine de decență când vine vorba de sex” fiindcă nu s-a spălat pe dinți după sex oral, ar fi putut să încerce să vadă dacă ei îi place propriul gust, povestea ar fi fost cu totul alta. 

În final, nimeni n-ar trebui să se ascundă de niciun aspect al propriei persoane. De asemenea, nu recomand nici să ratezi un mesaj a doua zi, sau la câteva ore după, în care îți scrie „Mâinile mele încă miros a tine.” Și nu e un miros de pește sau de „prospețime”. Este de fapt un miros unic în care există și identitate.

Articolul a apărut inițial în VICE în spaniolă.