FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cum poți să primești bani ca să faci România mai puțin nasoală

Fondul pentru Democrație îți dă bani să pui în aplicare, în sfârșit, ideea ta prin care o să scoți țara din mizerie. Sau, măcar, să încerci.
Fotografie de Ioana Epure

Cum vine treaba asta că unii oameni dau bani pentru ca alți oameni să pună niște proiecte în aplicare? Și ce fel de proiecte? Adică de ce ai da, să zicem, banii de trei beri pe lună la un Fond pentru Democrație? Îți spun eu, tocmai de-aia, că e pentru democrație. Ideea asta a apărut în focul protestelor, când ne-am inflamat cu toții că se duce dracu' țara asta și a venit ziua Z în care e nevoie să ne implicăm mai mult. Că nu-i de ajuns doar să urli la clasa politică să-și facă treaba și nici să urli acasă, în pernă, cu pisica privindu-te circumspect și înjurându-te la rândul ei că ai uitat de pliculeț.

Publicitate

De obicei e un „băăăă, aș face dar n-am timp. Sau am o idee mega-ultra-genială, dar n-am bani". Cam aici se rupe firul și revii la treaba ta zilnică și-i iei și pliculeț pisicii.

Ce e cu Fondul ăsta pentru Democrație

Fondul pentru Democrație e o idee a unor oameni faini care pune niște superglue fix unde apare ruptura asta. Administrează banii pe care oamenii îi dau ca alți oameni să-și pună ideile în aplicare cu scopul înalt de-a repara țara asta. E simplu. Unii donează, alții fac proiecte. De la cetățeni putere, cum zic chiar ei. E primul fond civic din România și nu știu despre tine, dar mie mi se pare un semn de sănătate democratică treaba asta.

„Primele discuții despre ce ar trebui să fie fondul și cum ar putea să opereze au avut loc în contextul marilor proteste din București, pe la începutul lui martie. Cea mai însuflețită conversație a fost purtată, vreme de o oră, pe la miezul nopții, în ploaie. Nici nu ne-am dat seama că suntem uzi leoarcă… Primul nume propus de Cătălin Teniță a fost: corporația civică", își amintește Viorel Micescu, director executiv CENTRAS.

Sunt trei grupuri care au pus bazele acestui Fond în martie 2017. Probabil cu Geeks for Democracy te-ai întâlnit pe net, e un grup de Facebook inițiat de neobositul Cătălin Teniță, cu vreo zece mii de membri (îți povesteam eu înainte de alegeri de ce să te înscrii pe Fiecare Vot, proiectul lor, și să observi alegerile, apoi îți ziceam cum a fost) care au chef să schimbe țara cu ajutorul tehnologiei. #600 pentru Democrație e un grup informal, pornit de Valeriu Nicolae (cel care a venit practic inițial cu ideea fondului, chiar dacă era în altă formă, activist pentru drepturile omului și un scriitor savuros de articole) de la premisa că păstrarea democrației costă timp, bani și implicare. Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale – CENTRAS, ce-a de-a treia organizație din grup, are o tradiție lungă în zona de ONG-uri, de 22 de ani mai precis, timp în care au implementat, susţinut şi promovat principiile democratice prin sprijinirea sectorului non-profit. După cum vezi, e multă experiență aici, e și mult entuziasm și credința asta nebună că, dacă nu stăm cu mâinile în buzunare, lucrurile se mișcă.

Publicitate

Citește și Cum ar fi viața ta dacă statul român ți-ar da toți banii de care ai nevoie ca să trăiești ok

„Fondul vine să umple un gol semnificativ în zona de finanțare-proiectele de bună guvernare și monitorizare a activității clasei politice. Finanțatorii tradiționali sunt în general reticenți în a sprijini acest gen de activități, așa că recursul la cetățean este obligatoriu dacă vrem ca aceste acțiuni să fie relevante în societate", mai spune Viorel Micescu, unul dintre fondatori.

„Nu e ușor", îmi spune Alexandra Chiru, membru fondator, „e tare mult de muncă, uneori te enervezi pe toată lumea, nu-i chiar ușor să coordonezi donatori, board, fonduri, oameni cu personalitate și idei, să prioritizezi și să fii sigur că ai luat cea mai bună decizie. Da' io nu mă las! Asta e frumusețea, să nu te lași și să încerci până în pânzele albe".

Hai repede cu ideile

În prezent, Fondul e în căutare de proiecte. Se întâmplă a doua oară, din martie până acum, s-au strâns niște bani, a fost o primă rundă de finanțare și acum e doua. În prima rundă șapte proiecte au văzut lumina democrației și s-au pus pe roate, în runda a doua sunt 70 000 lei de dat pentru altele. Repet, banii ăștia sunt donați de oameni. Dacă vrei să fii și tu un mic Mecena civic, pune mâna și donează.

Ce proiecte caută Fondul ăsta să le umple de bani?

Că-s niște criterii aici, nu poți aplica chiar cu visul tău de a-ți face o cârciumă la Obor. Deși acu' depinde și cum o faci, cu un twist civic puternic eu zic că acolo e fix piață. Direcții sunt patru și nu te speria, poate sună pompos, dar zău că, dacă le iei la bani mărunți, îți vin niște idei mai mult decât simpatice.

Oamenii care au pus pe picioare Fondul caută idei out of the box, alea care nu merg pe finanțări clasice, proiecte care să atragă atenția, să schimbe lucrurile, incisive, de guerrillă.

Publicitate

Citește și M-am plimbat prin Europa și România fără bani și-ți zic cum s-o faci și tu

Cum se dau banii

Tu depui repede o idee până pe 7 august. În primă fază, trebuie doar să scrii ideea pentru a trece de preselecție. Intri apoi în detalii, nu-ți face griji. După ce ești anunțat că ideea ta a trecut de faza preliminară, Fondul te așteaptă cu un proiect. Selecția va fi făcută în două moduri - membrii comunității (adică cei care au donat) vor vota democratic. Asta e una.

A doua parte a punctajului final vine din votul unui board de oameni care au dovedit de-a lungul timpului cu vârf și îndesat că știu cu ce se mănâncă democrația, implicarea civică, jurnalismul independent, științele politice sau organizarea comunitară. Ei sunt Ioana Avădani, Gabriel Bădescu, Elena Calistru, Sînziana Dobre, Valeriu Nicolae, Crenguța Roșu, Ruxandra Sasu. Banii se dau pe semnătură și rapoarte după ce te angajezi la modul cel mai serios că vei face proiectul.


Vezi și:


Hai din nou cu ideile

Fă un proiect de jurnalism independent, umblă după banii pe care ți se pare, de exemplu, că-i cheltuie aiurea o autoritate locală, fotografiază casele boșilor de la tine din urbe și întreabă-te cu subiect și predicat de unde mama mă-sii au avut bani de marmură pe șase etaje din salariul de bugetar. Sau din banii ăștia cumpără outdoor-uri în spațiile esențiale și pune acolo mesaje civice. Fă un flash mob. Fă o aplicație care să monitorizeze activitatea iubiților aleși.

Gândește-te ce i-ar face pe tineri să se implice în politică. Vezi cum aduci oamenii pe bune la vot (nu cu autocarul, asta e treaba celorlalți) și cum îi faci să fie interesați de unde pun ștampila. Pune-ți în cap să mergi și să faci live-uri de la ședințele consiliului local, organizează toată informația cumva într-un loc.

Îmbracă-te dubios și mergi în Parlament (bine, de asta nu sunt sigură, zic și eu să-ți dai seama că și acțiunile de guerilă deștepte și cu un mesaj puternic pot avea un impact super mare). Fă niște educație civică cu elevii de la fostul tău liceu.

Nu-s sigură că să pictezi pereții de la Casa Poporului e o idee bună, da un grafitti undeva de inspirație parlamentară ar fi o idee bună, nu crezi? Fă o piesă de teatru care să vorbească pe bune despre clasa politică și joac-o la metrou.

Sunt sigură că ți-au venit o grămadă de idei. Aici e linkul unde aplici. Îți țin pumnii, pe bune, și asta dintr-un egoism personal, că aș vrea tare mult ca proiectele astea să ne scoată pe toți din amorțeală și să ne fie mai bine.