De ce nu m-a prins marijuana, deși toți prietenii mei o fumează

Prietena mea Sara iubește iarba. E o persoană grozavă și fără ea, dar când e sub efectul ei, Sara devine cea mai amuzantă, relaxată, creativă și energică persoană pe care o cunosc. Mintea ei începe dintr-odată să creeze conexiuni uimitoare și atinge un nivel de relaxare aproape dumnezeiesc. Un alt prieten de-al meu mi-a descris că, atunci când ești fumat, te simți de parcă te-ai transformat „într-unul dintre cățeii ăia zâmbitori cărora li se bălăngăne capul, pe care îi pui pe bordul unei mașini”. Ei nu sunt singurii entuziaști. Am mulți prieteni cărora le place iarba și asta e o chestie pe care n-o am în comun cu ei: indiferent de cât de mult încerc, iarba îmi provoacă o stare de rahat.

Devin foarte conștientă de mine însămi și stresată atunci când fumez un cui. Fac un comentariu total neimportant și apoi încep imediat să îmi fac griji dacă a fost prea jalnic. Ies dintr-o cameră și îmi fac griji că n-o să mai simt același vibe când o să mă întorc. Intru într-o stare de paranoia, deși sunt în stare să raționalizez situația. Chiar dacă îmi zic: „Hei, te gândești la lucrurile astea doar pentru că ești fumată, ciudato!”, nu reușesc să scap de gândurile paranoice. Și dacă se întâmplă să fiu și beată, ajung să-mi reazem capul de capacul unui wc, cu teama că voi rămâne blocată în poziția aia pentru tot restul vieții mele.

Mă enervează faptul că iarba nu are aceleași efecte la mine. Nu doar prietenii mei, dar și mulți dintre idolii mei (Rihanna, fetele din Broad City, Sarah Silverman) sunt fumători mândri. Nu sunt tristă pentru că am impresia că a fi fumat e cool, dar mi se pare că sunt dată la o parte și că pierd o experiență euforică. Ce mă împiedică, mai exact, să mă bucur de iarbă? O fac eu greșit și nu înțeleg încă cum s-o apreciez? Am avut nevoie de răspunsuri, așa că am contactat câțiva experți pentru a mă lămuri unde nu procedez corect.

Întâi, am vorbit cu Natasha Mason, neuropsihoterapeut la Universitatea din Maastricht și expert în modul în care THC, substanța psihoactivă din canabis, care te face să te simți drogat, afectează substanțele din creier. Ea mi-a spus că nu-mi poate oferi un răspuns clar întrucât consumul de droguri este o experiență subiectivă care diferă de la persoană la persoană.

Dar mi-a spus că un studiu realizat de Universitatea din Chicago a demonstrat că o doză scăzută de THC în iarbă poate reduce stresul, pe când o cantitate mare poate conduce la sentimente de frică, paranoia și disconfort. Pe lângă THC, iarba mai conține și alte substanțe, inclusiv CBD, care contracarează efectele psihoactive și care este cunoscut pentru sfera sa de proprietăți medicinale. Iarba olandeză pe care o fumez de obicei conține doze mari de THC și doze mici de CBD. Există posibilitatea ca asta să-mi stimuleze sentimentul de paranoia.

Mason mi-a spus că și mediul în care fumează joacă un rol important. Cercetările făcute pe șoareci au arătat că THC le-a înrăutățit temerile atunci când au fost introduși într-un mediu nou și posibil stresant. Pe lângă asta, Mason mi-a mai spus că oamenii care fumează regulat suferă de efecte adverse mai puțin îngrijorătoare, dar poate fi și din cauza posibilității ca doar cei care n-au avut niciodată experiențe nasoale să devină consumatori regulați.

E ok, am înțeles asta, dar tot nu explică de ce mă transform în dezastrul ăsta penibil şi paranoic pe două picioare, în timp ce prietenii mei se bucură de starea pe care le-o oferă iarba fără nicio problemă. Fumăm mereu din aceeași iarbă, care conține același procent de THC, în același mediu familiar. Mason crede că de vină este personalitatea mea.

„Opinia generală este că THC intensifică sentimentele de anxietate, sentimente pe care tu deja le ai”, mi-a explicat ea. „Dacă ești în mod natural o persoană foarte analitică sau un pic agitată și anxioasă, anumite substanțe din creierul tău precum serotonina (care este responsabilă pentru starea ta de spirit), noradrenalina (hormonul care îți ajută corpul să reacționeze în situații care cer declanşarea bruscă a unor activități), GABA (un inhibator) și glutamat (o substanță care îți ajută creierul să funcționeze normal) ar putea să-ți afecteze creierul într-un mod diferit decât ar face-o în cazul oamenilor mai relaxați. Și asta ar putea rezulta într-un răspuns mai extrem la THC”.

Floor van Bakkum, un consilier de la centrul de prevenire antidrog olandez Jellinek, este de acord cu Mason. Ea crede că e cel mai probabil din cauză că sunt anxioasă în mod natural și că am tendința de analiza lucrurile peste măsură.

„Dacă îți place să analizezi lucrurile peste limita normală și încerci să ai control asupra tuturor lucrurilor în viața ta de zi cu zi, îți este probabil mult mai greu să dai drumul frâielor după ce fumezi un cui”, a spus ea. „Practic, blochezi partea mișto”.

Când am întrebat-o ce ar trebui să fac ca să mă pot bucura de iarbă, ea mi-a sugerat să fumez cuie care au o cantitate mai mare de CBD. Totuși, ea m-a sfătuit că poate ar trebui să accept faptul că nu putem avea mereu ceea ce ne dorim și că iarba s-ar putea să nu fie pentru mine.

Dar nu poate fi asta. Nu pot învăța cum să fumez iarbă la fel cum am învățat să beau alcool? Cu chestia asta în minte, l-am sunat pe Daan Keiman de la Institutul național Trimbos pentru sănătate mintală și prevenirea dependenței. El m-a asigurat că efectele pe care le descriu sunt destul de comune printre consumatorii de canabis, și că e destul de posibil să pot „învăța s-o apreciez”.

L-am întrebat dacă simptomele mele ar putea însemna că am mai multe șanse de a experimenta episoade de psihoză după fumat. „Predispunerea la psihoză și sentimentele de anxietate sunt două lucruri complet diferite”, mi-a spus el. „Dar ar trebui să fii atentă, în special dacă cineva din familia ta a suferit vreodată de pe urma unor episoade psihotice.”

După ce am vorbit cu toți experții cu care puteam vorbi, am stat de vorbă cu prietena mea, Anne, care mă ajută mereu să-mi pun ordine în gânduri. „Știi, tu ai impresia că oamenii fumați se simt foarte bine, dar asta nu-i mereu adevărat”, m-a asigurat ea. „Poate că faptul că nu te poți bucura de iarbă este o binecuvântare”.

Dacă ea are dreptate și chiar nu pierd nimic, atunci cred că pot să accept mult mai ușor toată situația. De ce să am nevoie să fac parte din comunitatea asta dacă nu este așa de distractiv pe cât o fac oamenii să pară? Cu acel gând în minte, m-am simțit în sfârșit, pentru o clipă, la fel de mulțumită de mine însămi ca un cățel din ăla zâmbitor de plastic căruia i se bălăngăne capul.