Holger Jørgensen ţi-ar putea fi bunic, dar pedalează mai mult decât te plimbi tu cu metroul în fiecare zi, din velomobilul construit de el. Indiferent dacă plouă sau ninge, dacă-s minus 20 de grade sau caniculă, pe Holger o să-l vezi în trafic pe trei roţi, protejat de acoperişul făcut din bucăţi de panouri publicitare reciclate.

Știu că pare fantasmagoric sau oprescian să-ți povestesc despre un om care visează la tuneluri pentru bicicliști, când în România încă te întrebi dacă metroul din Drumul Taberei este o hologramă sau chiar va exista, dar în părțile alea cu lume ceva mai civilizată treaba asta este cât se poate de serioasă. O să fie greu să înțelegi, mie mi-a fost, îți spun drept, cum este să pedalezi all seasons, dacă te gândești că pe străzile românești n-ai cum să mai fii biped decent după o ploaie mai grea de toamnă. Nu-ți mai amintesc de cât de horror arată Bucureștiul după ce trece prima zăpadă - aia de povești.

Dar hai înapoi în lumea civilizată, în care cea mai mare problemă a oamenilor e furtul de biciclete, și să lăsăm de-o parte, vreme de câteva rânduri, motivele pentru care nu vom avea niciodată piste de biciclete în București.

Holger are 68 de ani şi un vis de-o viaţă: să salveze traficul urban mondial şi să scape lumea de blestemul poluant al carburanţilor. Tocmai d-aia, în 2005 şi-a făcut partid şi a candidat la Primăria din Copenhaga, cu principala măsură a programul electoral: construirea unor tunele şi autostrăzi pentru biciclişti - ba chiar şi un concept de metrou cu pedale - care să rezolve problema traficului poluant din oraş. Chiar sună SF când te gândești că la noi DCnews a făcut o petiție pentru demolarea pistei de bicicliști de pe Calea Victoriei. Deşi nu a câştigat alegerile, ideile lui au ajuns să fie cunoscute de toată lumea şi au fost deseori motive de dispută şi amuzament pentru arhitecţii urbani.

L-am întâlnit pe Holger la un tur al biciliştilor care pedalează pe orizontală în Copenhaga şi am parcurs zece kilometri alături de velomobilul său.

Am aflat că politicienii sunt în general sceptici să aplice ideile sale pentru că sunt prea ataşaţi de modelul economic bazat pe consumul de petrol. Că singura piedică pentru ca bicicliştii să domine traficul sunt condiţiile meteo şi infractructura orientată spre supremaţia automobilului, iar tunelurile bicicliste ar fi soluţia perfectă pentru asta.

Restul se traduce doar prin beneficii pentru economia verde, sănătate şi mediu, iar timpul de deplasare devine relativ rapid, odată ce te adaptezi la viaţa fără motoare.

Primului velomobilist al Danemarcei îi împărtăşesc ideile persoane precum emirul Hamad bin Khalifa al Thani al Quatarului, care construieşte o autostradă acoperită de 30 de kilometri în Doha, municipalitatea unui orăşel norvegian care a conectat oraşul printr-un tunel lung de opt kilometri din cauza vânturilor arctice, şi mai multe proiecte similare de infrastructură urbană ciclistă din Olanda.

Deşi Europa nu are încă o autostradă acoperită şi conectată pentru bicicliştii din Uniune, Holger e de părere că sunt mari şanse ca asta să se-ntâmple în timpul vieţii lui, dacă politicienii se trezesc la realităţile vremurilor contemporane.

Până atunci, Holger crede că modelul acoperişului DIY rămâne singura variantă ieftină şi accesibilă biciclistului care pedalează în fiecare zi din an.

Pe lângă stereotipul bunicului funky, Holger mi-a mai adus aminte, în timpul turului biciclist, de vechile noastre comori comuniste - Daciile 1300, care ne-au bântuit copilăria. La un moment dat i-a sărit lanţul şi a trebuit să repare velomobilul, în drum, cu o cheie franceză, ajutat de un alt ciclist. Câţiva trecători s-au oprit să-l privească, amuzați sau întrebători, de pe marginea drumului

Cu tot vântul pe care-l luasem în freză urmărindu-l pe o bicicletă clasică, nu m-am putut abţine să-mi imaginez faza asta într-un tunel plin de şoferi grăbiţi, cu nervii întinşi la maximum de atâta aşteptare. Partea bună e că bicicliştii se pot ocoli mai uşor în trafic şi nu riscă să le explodeze pinioanele în spaţii închise.

Deşi în capitala daneză sunt de cinci ori mai multe biciclete decât maşini, conform Ambasadei Daneze a Cicliştilor, comunitatea celor care pedalează sub un acoperiş şi vor condiţii de pedalat tot anul e destul de mică.

Modelul velomobilelor şi al bicicletelor care se pedalează din poziţie orizontală a devenit popular abia prin anii 2000. Statisticile mai spun că statul danez câştigă aproape un euro pentru fiecare kilometru parcurs pe bicicletă în loc de automobilul personal. Asta înseamnă că Danemarca câştigă șase milioane opt sute 40 de mii de Euro pe zi, bani care sunt investiţi în proiecte de infrastructură destinate mersului cu bicicleta.

În condiţiile astea, Holger nu mai pare doar un bătrânel excentric atunci când vorbeşte de construirea pistelor cu tunele terestre. Chiar dacă nici până acum nu ai reușit să-ți scoți din minte întrebarea: „De ce la ei e așa, iar noi trebuie să luăm bordurile între craci sau să ne ia vreo mașină pe capotă", îți propun să-ți imaginezi cum ar arăta Bucureștiul conectat prin tuneluri pentru bicicliști. Un astfel de proiect, în Copenhaga, costă vreo patru milioane de euro.

Nu ştiu dacă velomobiliştii vor schimba lumea, dar cei mai mulţi dintre ei admit că nu s-ar folosi de caroserii dacă ne-am deplasa cu toţii gratis şi civilizat pe două roţi, prin tunele. Data viitoare când îţi reînnoieşti abonamentul la metrou sau te urci într-un taxi din care s-ar putea să te dai jos bătut, gândeşte-te că cineva te compătimeşte pentru asta.