Am încercat să renunț la pastilele de la psihiatru și am crezut că o să mor

După 11 ani de Efectin, eu și psihiatrul meu am căzut de acord că nu mai funcționează. Am început să scădem, treptat, cantitatea de Efectin și să introducem tratamentul cu Prozac. Am făcut asta pe parcursul a câteva săptămâni în care am avut mai puține atacuri de panică și mai puțină anxietate în general. M-a avertizat că s-ar putea să am simptome de sevraj, dar n-am avut. Mă simțeam șmecheră. Coaie, n-am sevraj, sunt super tare, n-ai ce-mi face.

Dar apoi, în prima săptămână în care am renunțat total la Efectin, am intrat într-o gaură neagră a anxietății încât simțeam că mă lupt cu toți demonii.

Poate că ar fi trebuit să prevăd asta în primele zile în care am renunțat la Efectin și am început să văd obiecte neînsuflețite sub formă de părți ale corpului. Am văzut o pătură și mi s-a părut că e piciorul cuiva. Am crezut că o valiză neagră era un monstru. Am râs când mi-am dat seama ce erau obiectele de fapt, mi s-a părut material bun de postat pe Twitter.

Apoi, în a patra noapte fără Efectin, m-am trezit undeva departe de casă și am simțit o beznă în suflet, nu pot să-i spun altfel. Ca și cum sufletul îmi țipa sau ceva urla dinăuntrul lui. Cine sunt? Sunt o persoană rea? În ce am investit până acum? De ce nu pot respira? Cine sunteți voi? Când o să se termine toate astea? Sunt întrebări importante, nu zic, dar nu e cazul să răspunzi la ele la 3 jumătate dimineața.

M-am ghemuit în poziție fetală și am încercat tehnica numărătorii inverse de 21 de secunde, în care le spun gândurilor și sentimentelor că au 21 de secunde să-mi facă ce pot ele mai rău. După care număr iar până la 21 și adorm.

Ziua 5 fără Efectin

M-am trezit speriată și așa am rămas toată ziua. Sunt speriată de spaima pe care o simt. Speriată că o să-mi pierd mințile. Speriată că n-o să pot funcționa. Speriată că o să ajung la spital. Speriată că nu sunt ok. Speriată de viață și de faptul că mi-o irosesc. Speriată că nu am un domiciliu stabil.

Mi-e groază să împărtășesc public toate sentimentele astea pentru că sunt intense și impulsive. Dar așa s-a născut pseudonimul meu, So Sad Today. Așa s-a născut rubrica asta. Mi-am postat temerile pe Twitter. Cineva mi-a dat mesaj: „Ne convingem că știm care e identitatea unei persoane anxioase sau deprimate. Ni se pare că deținem controlul. Dar apoi, boala mintală preia din nou controlul, pe nesimțite."

Noaptea 5 fără Efectin

Ceva mai bine decât noaptea trecută. M-am trezit din nou la 3:30 a.m. îngrozită, dar acum știu ce se petrece. Nu mai e doar o reprezentare live a Țipătului lui Munch. E sevraj de la Efectin. Nu mai pun botul la el. Intru în baia hotelului unde stau și practic niște poziții de yoga. N-am făcut yoga de ani de zile și mă gândesc că probabil ar trebui să mă reapuc. Mă simt bine când mă dojenesc singură că m-am lăsat de yoga. E mai bine decât să mă gândesc la criza mea existențială. Sunt încă speriată, dar mă și amuz când îmi văd poziția tâmpită de yoga în oglindă.

Ziua 6 fără Efectin

Toată ziua m-am simțit de parcă aș fi luat acid. Acid nașpa. Am luat prânzul într-un restaurant cu o pictură cu Marilyn Monroe pe perete. Marilyn râde și mi se pare scârboasă și înfricoșătoare. Pare să spună: Hahahaha, uite cum v-au vândut cadavrul meu! Uite cum v-au vândut visul american, vacanța de vis, orice vis care să vă distragă de la propria voastră existență de căcat. Cine sunt cei care au făcut asta? Habar n-am. Poate guvernul?

Apoi am intrat într-un trip de acid care mi-a plăcut. Am condus în afara orașului, până în deșert, și m-am plimbat. Timp de câteva minute, am simțit că totul e ok și că spațiul deschis nu mă judeca în niciun fel. M-am simțit sălbatică și vie. Am luat cu mine niște pietre, deși sunt de părere că suvenirurile nu ajută la nimic și e mai bine să păstrezi o experiență spirituală în minte și în inimă.

Din păcate, am simțit și fricile tipice unui trip cu acid, de genul: Dacă n-o să se mai termine niciodată chestia asta? Dacă o să mă simt mereu așa?

Ziua 7 fără Efectin

Noaptea trecută n-am avut momente de teroare, dar ziua a decurs îngrozitor. Am încercat să mă uit la stand-up comedy în pat, dar am simțit că mă sufoc. Eram epuizată. O prietenă mi-a zis că de câte ori mă simt rău, ar trebui să mă gândesc că o să-mi treacă și o să mă fac bine. Am făcut tot felul de zgomote ciudate, ca să-mi confirm că sunt încă vie. Sper ca tot căcatul ăsta să se termine bine până la urmă.

Ziua 8 fără Efectin

Sunt speriată. Mi-e foarte greu să nu mă gândesc că înnebunesc sau că sunt pe moarte. Corpul meu are o reacție chimică pe care n-o pot controla. Mă simt în pericol, supărată și speriată. Mă gândesc că poate am făcut o greșeală când am schimbat medicamentele și n-o să-mi mai revin niciodată.

Ziua 9 fără Efectin

M-am trezit panicată, transpirată, împuțită. Am făcut un duș și m-am întors în pat. L-am visat pe un tip după care încă sufăr. În vis, îmi dădea limbi cu o suzetă în gură. Am terminat imediat.

Am încercat să răspund la întrebările care mă bântuie.

Și dacă iau tratamentul greșit?

Nu-i nimic, discut cu psihiatrul până găsim împreună tratamentul corect.

Și dacă o să vreau să dorm toată viața și n-o să mă mai pot opri din dormit?

Nicio problemă, poți dormi tot restul vieții. Ai făcut destule în viața asta, e suficient.

Dacă n-o să scap niciodată de fluturii ăștia din stomac?

Trebuie să vomiți. Vomită cât de mult poți. Pe podea. Bravo, e bine.

Sunt disperată. Îmi cumpăr un cristal albastru pentru „seninătate" și mi-l pun în sutien. Un tip de pe stradă mă vede și crede că mă pipăi singură pe țâțe. Bravo lui.

Ziua 10 fără Efectin

Îmi sun psihiatra, deși nu vreau să fiu o pacoste pentru ea. Îi spun că sunt anxioasă non-stop. Îmi zice că nu e posibil să am încă sevraj de la Efectin. Probabil iau o doză prea mare de Prozac. Îmi zice să scad cantitatea.

Prietena mea îmi citește în cărțile de tarot și-mi spune că o să fiu bine. În timp ce citește cărțile, am un atac de panică. Îmi arată o carte intitulată „Putere", cu o femeie care îmblânzește un leu și o carte numită „Nebunul", în care un tip merge pe marginea unei prăpastii și nu cade. Simt că nu îmblânzesc leul. Simt că o să mă atace. Și sunt convinsă că o să cad de pe marginea prăpastiei.

Ziua 11 fără Efectin

Îmi sun iar psihiatra, deși nu vreau s-o copleșesc. Îi spun că nu mai suport anxietatea. Îmi zice că n-are cum să fie tot de la Efectin și îmi recomandă să cresc doza de Prozac, poate nu iau destul.

Vorbesc cu o prietenă nebună care îmi spune că persoanele anxioase n-ar trebui să ia Prozac și că ar trebui să renunț la el înainte să înnebunesc. Îmi recomandă să fac o cură de detoxifiere cu sucuri verzi. E genul ăla de tipă care aberează și bârfește încontinuu.

Alți prieteni îmi dau și ei sfaturi. Să nu mai iei Efectin, chiar dacă o să dureze luni de zile până ieși din sevraj! Rezistă! Cred în tine! Toți cred că o să mă fac bine, mai puțin eu.

Ziua 12 fără Efectin

Gata, revin la Efectin, îmi bag pula.

Ziua 13 fără Efectin

Nu revin la căcatul ăla de Efectin.

Ziua 14 fără Efectin

Merg cu mașina pe autostradă și îmi vine să mă cac. N-am unde să opresc. Pentru prima oară de când am schimbat tratamentul, simt o senzație mai puternică decât anxietatea. Sunt recunoscătoare că-mi vine să mă cac și că n-am unde. Dar după ce reușesc în sfârșit să mă cac, anxietatea revine.

Merg la o întâlnire de afaceri. Acolo e un tip care vorbește despre sport. Practică baschet, fotbal, baseball, hochei. Până și golf. Sunt speriată că o să-mi crape capul. Dar și mai nașpa decât anexietatea din timpul întâlnirii e anxietatea de după întâlnire. Mă gândeam că o să mă simt ușurată când se termină, dar am rămas blocată într-un nor gri, gros și pulsatil.

Ziua 15 fără Efectin

Îmi bag pula, revin la Efectin.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe povești personale despre probleme psihiatrice:
Noaptea în care prietena mea a uitat cine sunt Cam aşa te simţi când dezvolţi schizofrenie acută Perfecționismul e o boală mentală și îmi distruge viața