Da, poți să devii dependent de iarbă

Oamenii tind să creadă că iarba nu dă dependență și totuși mulți dintre cei care o folosesc în mod curent se chinuie când vor să se lase. Am vorbit cu un expert și cu fumători de diverse calibre de stoner, ca să dăm de capăt problemei.

„La un moment dat, îmi aduc aminte că m-am gândit: «O să fumez în fiecare zi»", a zis Andrew*, 32, dependent auto-proclamat, într-un mail. „Și fix asta am și făcut".

Au trecut zece ani, 3 650 de zile. În fiecare dintre zilele astea, Andrew a fumat. I s-a părut tare la început. Avea 12, poate 13 ani. Pe vremea aia, fuma într-un șanț de lângă o parcare din orașul în care s-a născut.

Odată cu înmulțirea programelor de reabilitare în doisprezece pași, a industriei de reabilitare, aflată în creștere, și a expunerii în mass-media, conceptul de dependență e binecunoscut. Datele oferite publicității în ianuarie de Institutul Național al Abuzului de Alcool și Alcoolism au arătat că în fiecare an mor din cauza alcoolului 88 de mii de oameni din State. În țara asta, e „a patra cauză de deces care poate fi prevenită". Dar, pe măsură ce oamenii devin mai conștienți de asta și cercetarea pe subiectul dependenței de droguri de mare risc și alcool avansează, marijuana e de multe ori văzută ca inofensivă. Mulți cred că marijuana nu-ți face niciun rău și, în schimb, se concentrează pe beneficiile pe care le aduce utilizatorilor. Și mass-media sugerează același lucru. Există nenumărate articole care-ți înșiră motivele pentru care e bine să fumezi iarbă. Dar ce te faci când nu e?

În general, se crede că nu poți să devii dependent de marijuana, dar există studii recente care contestă chestia asta. Un raport publicat în New England Journal of Medicine arată că „în ciuda unor discuții în contradictoriu pe tema dependenței de marijuana, dovezile arată în mod clar că folosirea marijuanei pe termen lung provoacă dependență. Într-adevăr, circa nouă la sută dintre persoanele care experimentează cu marijuana devin dependente". Ca să înțelegi dependența de iarbă, trebuie să înțelegi nuanțele: deși iarba nu provoacă o dependență fiziologică pentru majoritatea utilizatorilor, este, totuși, un drog psihotrop și e posibil ca utilizatorii frecvenți să dezvolte o dependență psihologică.

„Eram aproape complet rupt de realitate", mi-a spus Andrew despre cei zece ani pe care i-a pierdut din cauza ierbii. În anii ăia a simțit că viața e prea dureroasă fără iarbă. A folosit marijuana ca o portiță de scăpare. „Din moment ce emoțiile sunt o chestie care ți se-ntâmplă, în general, în viața reală", mi-a spus, „[fumatul] m-a ajutat să mă eliberez de multe dintre sentimentele de căcat pe care le aveam în perioada aia". Povestea lui Andrew e extremă, dar seamănă cu multe alte povești despre dependență.

Însă nu toate poveștile despre dependență sunt la fel. Dacă Andrew reprezintă o extremă, atunci Samantha*, 27, reprezintă o altă formă de dependență de marijuana, poate mai comună. „N-am nevoie să mă tripez tot timpul, până nu mai știu de mine", îmi zice ea, în timp ce bagă două bețișoare subțiri într-un munte auriu de pad thai. Ne-am văzut la un restaurant din Bushwick. Arată ireal de cool. Nici măcar nu i s-a șters rujul roșu, în timp ce-a devorat tăițeii slinoși. „Nu rup bongul. Rulez cuie [și] fumez un pic pe tot parcursul zilei. Gen, trei grame jumate de iarbă mă țin două săptămâni".

Știu că „tehnic vorbind" iarba nu dă dependență, în sensul că nu provoacă dependență fizică. Poate că așa e, dar eu am fost dependentă de ea, ca orice alt dependent de altceva.

Nu e sigură dacă intră la categoria „dependenți", pentru că e în stare să se abțină de la iarbă perioade lungi de timp, dacă trebuie. „dar dacă am iarbă la mine, fumez în fiecare zi", îmi spune. Zice că atunci când se sparge pe perioade mai lungi, are și tendința să dea mai mulți bani pe iarbă decât e cazul, bani pe care altfel poate-ar trebui să-i pună deoparte. „Cred că asta intră la categoria dependență", zice ea și ridică din umeri.

Dr. Norman Hoffmann, profesor de psihologie la Universitatea din Carolina de Vest și expert în dependența de droguri, zice că s-ar putea să fie adevărat. „Dependența e un sindrom definit de «pierderea controlului» asupra întrebuințării", mi-a explicat într-un mail. „Asta înseamnă că individul nu mai poate controla cantitatea pe care o folosește, ceea ce provoacă o sumă de probleme și de consecințe negative". Dacă se aplică la alcool, mi-a spus Dr. Hoffmann, atunci se aplică și la iarbă. „Dependența de cannabis există", m-a asigurat Dr. Hoffmann. „Datele noastre indică faptul că dependenții de marijuana manifestă majoritatea criteriilor de diagnostic pe care le folosim pentru alcool și alte droguri care provoacă dependență".

Cum afli dacă cineva are o problemă cu dependența? „Probabil cel mai tâmpit mod prin care poți să încerci să afli dacă cineva are o problemă cu orice substanță e să întrebi «Ți se pare că ai o problemă cu utilizarea substanței ăsteia?»", zice Dr. Hoffman. Explicația lui e că metoda asta e de multe ori ineficientă, pentru că „oamenii mai degrabă neagă c-ar avea o problemă". El spune că cel mai eficient instrument de diagnostic al adicției e un interviu structurat, care caută să identifice comportamente și incidente asociate anume cu dependența, cum ar fi lipsitul de la muncă sau ritm întrerupt de somn.

„Incapacitatea de a te opri sau de a folosi moderat substanța e un indicator al adicției", a continuat Dr. Hoffmann. Recunoaște că există o diferență între adicție și folosirea în mod regulat. „O metodă prin care poți să deosebești abuzul de dependență sau de o afecțiune gravă care implică folosirea de substanțe e să încerci un contract comportamental". Dr. Hoffmann spune că, dacă chiar vrei să-ți dai seama dacă ești dependent de un anumit drog, poți să-ți faci o regulă, să folosești drogul măcar o dată pe săptămână, „dar să nu depășești niciodată o anumită cantitate într-o perioadă de 24 de ore". La alcool, „cantitatea" asta poate să fie de două pahare. La cannabis, ar putea fi un singur joint, de dimensiuni normale. Cealaltă sarcină pe care poți să ți-o dai, zice Dr. Hoffman, e să te abții de la drogul respectiv o zi pe săptămână. „Un individ care e în stare să se țină trei luni de contractul ăsta", zice Dr. Hoffman, „probabil că nu e dependent. În practica mea clinică nicio persoană pe care-am identificat-o drept dependentă n-a trecut de a doua săptămână".

Andrew clar n-ar fi trecut testul Dr. Hoffman. În perioada în care consuma cea mai mare cantitate de marijuana, fuma în mod regulat cel puțin 3,5 grame de „iarbă bună" în fiecare zi, și-ar fi consumat mai mult, dacă și-ar fi permis. „Bolnav, sănătos, fără bani, cu job, nu conta", mi-a zis Andrew. Fuma iarbă indiferent care era situația din viața lui. „De câteva ori, am încercat să fac pauză o săptămână, să mă aerisesc sau ceva", îmi zice. „Nu-mi amintesc decât că în prima zi eram OK, a doua era insuportabilă și a treia zi nu mai avea loc".

Samantha presupune că, tehnic vorbind, intră la categoria de dependenți de marijuana, dar nu i se pare o problemă foarte mare. „Nu știu dacă chiar cred în ideea că te poți abține de la droguri, mai ales în America secolului douăzeci și unu", zice ea și explică faptul că alcoolul și anti-depresivele i se par mult mai dăunătoare decât iarba.

Mai crede și că iarba e opusul cofeinei. „Cofeina e legală și toată lumea consumă, iar chestia asta te distrage major de la faptul că îți afectează enorm corpul", zice ea. Remarcă cum cofeina e un drog pe care cultura noastră l-a acceptat cu brațele deschise, mai degrabă decât să-l incrimineze. Crede că-i așa întrucât „cofeina e benefică într-o societate capitalistă".

După părerea Samanthei, iarba, spre deosebire de cofeină, „te face s-o iei un pic mai ușor. Te face să vrei s-o iei pe drumul mai lung, cu peisaj mai frumos". Pe ea a ajutat-o enorm să facă față anxietății, care atinsese cote grave, când a încercat iarbă prima dată. Tocmai le spusese oamenilor ce e (Samantha e transsexual) și ai ei o trimiseseră la psihiatru. Ea zice că psihiatrul avea o misiune, s-o pună pe antidepresive, care i-au distrus corpul și mintea. În același timp, Samantha tot auzea de marijuana prescrisă de medici din anumite state, ca tratament pentru anxietate și depresie. „Am zis, gen, dacă trebuie să fac tratament, aș prefera ceva ce-mi face plăcere și care nu mă face să mă simt ca și cum aș fi altă persoană", mi-a zis Samantha despre decizia ei de a-și trata anxietatea cu iarbă.

I se pare că iarba chiar se intersectează benefic cu identitatea ei queer. „Aș zice că-i ceva foarte queer să fumezi multă iarbă, clar", îmi spune, pentru că „în timp, îți cam schimbă perspectiva". Crede că „parte din identitatea queer e să descoperi adevărul, să-ți schimbi perspectiva, să vezi lucrurile altfel". Ea crede că „iarba chiar merge bine cu toate astea. […] Te face să vezi adevărul altfel".

Pe Samantha, iarba a încurajat-o să-și schimbe perspectiva într-un fel benefic, până la urmă, dar nu e cazul pentru Andrew. Andrew îmi spune că mulți ani pur și simplu n-a fost în stare să funcționeze în societate. „O luasem razna rău și până la urmă am ajuns să iau mai multe medicamente psihotrope, ca să mă tratez de anxietate", care-l afectează și pe el, ca și pe Samantha. (În schimb, deși Samantha se tratează de anxietate cu iarbă, Andrew îmi spune că, pentru el, iarba n-a făcut decât să agraveze situația.)

„La propriu, ajunsesem să-mi imaginez tot felul de căcaturi", zice Andrew. „La un moment dat aveam impresia că pot să controlez vremea". Pentru el, închipuirile astea constituie efectele secundare negative ale marijuanei. „Nu eram în stare să interacționez normal cu nimeni, niciodată".

Dependența de cannabis există.

Pe Samantha n-o afectează la fel. „E doar o plantă pe care-o fumezi", zice ea și râde la gândul că iarba ar putea să aibă efecte secundare grave. „Funcționez perfect și mă și simt bine, când mă sparg. Asta, pentru mine, o face să fie inofensivă". Andrew mi-a spus că pe el marijuana l-a făcut să-și piardă mințile, dar dozele mici, continue, pe care le ia Samantha par să aibă consecințe mai puțin grave. „Nu există nimic ce să nu pot să fac când sunt spartă, mai puțin, poate, să-mi controlez complet vorbirea", mi-a zis Samantha. „Poate mi se încetinesc un pic procesele mintale", dar cam atât.

Dr. Hoffmann îmi zice că e ceva comun la utilizatorii de iarbă. Deși dependența de iarbă există, simptomele dependenței sunt diferite de cele ale alcoolismului și, în general, sunt mai puțin grave. Dar, zice tot Dr. Hoffman, „există efecte secundare foarte vizibile la cei care folosesc marijuana în mod curent, mai ales la adolescenți". Sunt, de regulă, „mai puțin evidente" decât cele asociate cu dependența de alte droguri, cum ar fi alcoolul și metadona. „Un motiv ar fi că efectele astea devin evidente doar mult mai târziu", a zis Dr. Hoffmann. Printre probleme se numără pierderea memoriei, funcții cognitive și de judecată afectate și probleme reproductive, legate de producția de spermă.

Andrew, care e foarte conștient de efectele secundare negative pe care poate să le provoace marijuana, s-a lăsat de toate drogurile și de alcool de câțiva ani. Crede că știința din spatele dependențelor e complicată, dar e de părere că are o personalitate adictivă, care-l face sensibil la orice substanță psihotropă.

Și Samantha? Deși mai are și ea zile când i se pare că o s-ajungă „o stoneriță vai de capul ei", n-are deloc de gând să pună capăt „dependenței ei de iarbă".

„Nu-mi pasă ce fac alții, pe bune", mi-a zis Andrew. „Sper să poată toată lumea să se pună în cap și să nu-și distrugă viața din cauza asta. La mine n-a fost cazul".

Știu că „tehnic vorbind" iarba nu dă dependență, în sensul că nu provoacă dependență fizică. Poate că așa e, dar eu am fost depedent de ea, ca orice alt dependent de altceva.

*Aceste nume au fost schimbate.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre iarbă:
Cum e să stai la închisoare pentru iarbă în România
Fumătorii de marijuana ne-au explicat de ce preferă iarba proastă
Cum e să fii cuplată cu un dealer de iarbă