De ce ajung bolnavii psihic periculoși și violenți, din România, înapoi pe stradă

Au trecut aproape două luni de la crima din 12 decembrie, când o femeie a împins o tânără pe șine la stația de metrou Dristor 1, fata murind lovită de tren. Incidentul a scos la iveală problema persoanelor cu afecțiuni psihice care se află în libertate fără să ia tratament și fără să fie monitorizate de nimeni. În aceste situații, ei prezintă un pericol atât pentru cei de pe stradă, cât și pentru propriile familii.

Am citit dosarele unor persoane care au fost închise în spitale de psihiatrie pentru crime sau tentative de omor comise fără discernământ. Am înțeles că, deși la momentul în care au comis faptele, unele dintre ele erau deja diagnosticate cu afecțiuni psihice, acestea nu erau monitorizate.

În octombrie 2012, o mamă de 45 de ani din Oradea care tocmai își dăduse demisia din funcția de grefier al Curții de Apel Oradea a venit cu trenul la București, împreună cu fiica ei de 1 an și 5 luni. Voia să o ducă la doctor, pentru că fetița acuza dureri de cap și să o protejeze de o „acțiune agresivă din partea unei persoane străine”. Când a ajuns în Gara de Nord, însă, femeia s-a răzgândit. Nu mai merg la doctor, ci se întorc acasă cu primul tren.

Pentru că mai erau două ore până la primul tren spre Oradea, femeia s-a hotărât să se plimbe cu un taxi. S-a așezat cu cea mică pe bancheta din spate a taxiului. Când se aflau pe Podul Grant, femeia a deschis portiera stângă a mașinii și a aruncat fetița pe carosabil. Când au văzut copilul cu fața de asfalt, șoferii din spate au frânat brusc. La timp cât să nu-o calce.

După ce mama a ridicat-o de pe jos, unul dintre șoferi i-a luat-o din brațe, de frică să nu o arunce peste Podul Grant. Fetița a fost dusă cu salvarea la Spitalul de Copii Marie Curie, iar mama a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Obregia, pentru că starea ei mintală era suspectă.

Când a fost interogată, femeia a negat fapta. A spus că fetița a căzut din taxi, dar declarațiile martorilor au contrazis-o. Când era la un pas de a-și ucide copilul, femeia fusese deja diagnosticată cu afecțiuni psihice.

Această poveste nu este singulară și nu se încheie aici.

Dacă în urma săvârșirii unei fapte grave, persoana cercetată ridică semne de întrebare în privința stării sale mintale, este supusă unei expertize medico-legale psihiatrice în cadrul Institutului Național de Medicină Legală (INML). Acolo, specialiștii stabilesc dacă a avut discernământ când a comis fapta. De la primele concluzii ale lipsei discernământului, inculpatul este internat provizoriu pentru a începe tratamentul cât mai repede.

Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică emis de INML mai trece prin două evaluări: mai poate fi supus unei avizări tot în cadrul INML și apoi dat unei verificări de către Comisia Superioară de Medicină Legală. Dacă, la final, se stabilește că persoana nu a avut discernământ când a comis fapta, procesul penal încetează.

După ce se determină lipsa discernământului, Parchetul îi solicită Instanței de Judecată să transforme măsura provizorie de internare în spitalul psihiatric într-o măsură cu caracter definitiv.

Într-o zi de august din 2013, o altă mamă, de 37 de ani, pensionară pe caz de boală din București a plecat de acasă să se sinucidă. În fața blocului s-a întâlnit întâmplător cu fiul ei de zece ani care venea de la școală, așa că l-a luat și pe el cu ea. S-au dus într-o stație de tramvai, au urcat în primul tramvai care-a venit și-au ajuns în Parcul Carol.

Băiatul s-a dus să se joace, iar femeia a rămas pe o bancă. La un moment dat, mama l-a chemat pe copil și l-a convins să ia zece pastile de Zyprexa, un tratament indicat în tratamentul schizofreniei. Ca să-i treacă răceala, l-a asigurat ea. După ce le-a înghițit, fiul ei s-a întors la joacă. Rămasă singură pe o bancă, a luat și ea vreo 30 de pastile din același medicament.

O oră mai târziu, când copilul s-a întors la bancă, femeia abia mai vorbea. Băiatul s-a dus singur acasă cu tramvaiul și i-a spus plângând tatălui său că mama nu se simte bine și a rămas în parc. Când s-au întors în parc, fiul și tatăl au găsit-o pe femeie întinsă pe o alee. Era înconjurată de mai mulți oameni care chemaseră deja salvarea. Abia atunci a început să aibă și copilul reacții la pastile și i-a spus tatălui său că și el a înghițit medicamentele.

Atât femeia, cât și copilul au fost internați de urgență din cauza intoxicației cu pastile. Cel mic, la un spital de copii, iar mama, la unul de psihiatrie.

După ce și-a revenit, femeia și-a recunoscut fapta. Le-a mărturisit anchetatorilor că se gândea demult să se sinucidă și credea că fiului ei i-ar fi mai bine dacă ar muri odată cu ea. Când a vizitat-o la spital, copilul a întrebat-o de ce a vrut să-i facă rău. Mama i-a spus că „nu i-a mai judecat capul.”

Femeie avea schizofrenie paranoidă și fusese internată de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie Obregia, din București.

Această poveste nu este singulară și nu se încheie aici.

Dacă ar fi comis faptele în cunoștință de cauză, cele două mame ar fi putut primi pedepse de până la 12 ani jumate de închisoare. În ambele cazuri însă s-a dovedit că femeile nu au avut discernământ când au atentat asupra vieții copiilor lor. Astfel, mama care și-a aruncat fetița pe carosabil a fost internată la Spitalul Ștei din Bihor, iar cealaltă, la Spitalul Săpoca din Buzău.

Potrivit Ministerului Sănătății, cei care au comis o faptă gravă și au avut discernământul abolit sunt internați în unul din cele patru Spitale de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranţă din țară: Săpoca din județul Buzău, Jebel din Timiş, Ștei din Bihor și Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri din județul Iaşi.

„Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală”, adaugă Ministerul.

La Săpoca lucrează momentan 32 de medici și 243 de asistenți medicali, „existând deficit major în rândul medicilor, de aproximativ 50%”, a declarat conducerea spitalului. Conducerea acuză voalat statul pentru că nu ține cont că, în spitalele de psihiatrie, ar trebui să fie mai multe cadre medicale, ci distribuie medicii ca în orice altă specializare, unde nu este nevoie de la fel de multă atenție și siguranță.

Și spitalul Socola din Iași are lipsuri în privința cadrelor medicale. Acesta „are acoperit 80% din necesarul de cadre medii și superioare”. La Socola există în prezent 9 pacienți internați „cu confirmare judecătorească de săvârșire a unei fapte penale”.

Nici Spitalul Obregia din București, la care sunt internați provizoriu unii dintre cei care au săvârșit fapte grave, precum femeia care și-a aruncat fetița pe Podul Grant, nu o duce mai bine. „Dacă e să facem o comparație, ca medic, în Elveția nu poți să ai decât patru pacienți psihiatrici pe zi. Noi avem medici care văd 20 și ceva de pacienți pe zi. Bineînțeles că asta se soldează cu o anumită superficializare a actului medical”, mi-a spus Eduard Moțoescu, directorul medical al Spitalului Obregia.

Ca să se determine dacă boala s-a ameliorat, pacienților li se aplică și o scală psihiatrică de către psihologii clinicieni. „Ori, și ăștia sunt foarte deficitari, adică noi avem o normă de acordare a unui psiholog: 1 psiholog la 75 de paturi, care credeți-mă că este inutil. Psihologul clinician în psihiatrie este absolut vital”, continuă Moțoescu.

Pe unii dintre pacienții care nu au fost internați în baza unor instanțe judecătorești, spitalele sunt obligate să-i externeze chiar dacă nu sunt complet vindecați. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a numărat în 2016 peste 440 000 de persoane, din totalul de 9,1 milioane de asigurați, care au avut nevoie de prescripții medicale pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă

„Avem niște presiuni aberante din partea Casei de Asigurări care vor să vindecăm un caz în aproximativ zece zile - aceasta este media de internare. Dacă depășim această perioadă de timp, suntem penalizați”, spune Moțoescu.

Casa de Asigurări mi-a confirmat că aceasta este media de internare pentru pacienții acuți, conform Ordinului nr. 196/139/2017 emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Unui pacient internat cu depresie severă i se dă un tratament antidepresiv care începe să funcționeze abia după trei săptămâni, potrivit medicului.

Dacă e externat fără să fie complet vindecat, pacientul se va întoarce în scurt timp la spital și tot spitalul e penalizat pentru că a reinternat pacientul într-un interval de timp mai scurt decât trebuia. „Practic ne învârtim într-un lanț al slăbiciunilor care e fără sfârșit. De aceea, este acum o inițiativă la Senat de schimbare a Legii Sănătății în ansamblu și se dorește să se schimbe și Legea Sănătății Mintale.”

În țările din vest, nici nu se pune problema de această presiune a externării, pacienții stau internați până când sunt vindecați, adaugă el.

Când consideră că internarea nu mai e necesară, spitalul în care se află persoana care a comis o faptă gravă trebuie să anunțe judecătoria de care aparține. De asemenea, „încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută și de persoana internată sau de procuror. În acest caz, judecătoria dispune efectuarea expertizei medico-legal”, potrivit Ministerului Sănătății.

După ce ascultă concluziile procurorului, ale persoanei internate - în cazul în care poate fi adusă în fața instanței - ale avocatului şi ale expertului care a întocmit expertiza medico-legală, instanța decide dacă pacientul continuă să stea internat, dacă internarea va înceta sau dacă va fi înlocuită cu „măsura obligării la tratament medical”.

Mama care și-a aruncat fetița pe carosabil a fost externată în 2015, după ce a stat aproximativ 2 ani și jumătate în Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din nord-vestul țării. Cealaltă mamă se află încă internată la Spitalul Săpoca, după ce a făcut cerere de externare în anul 2015, însă i-a fost refuzată.

La Spitalul Săpoca, durata medie de spitalizare în secțiile de măsuri de siguranță este de aproximativ 3 ani, potrivit conducerii. Cel mai vechi pacient al spitalului se află internat de 28 de ani, iar diagnosticul lui actual este „schizofrenie paranoidă grefată; debilitate mintală mare”. Bărbatul a săvârșit două fapte de viol, două fapte de omor deosebit de grav și încă o faptă de omor, ne-a declarat conducerea spitalului Săpoca.

Potrivit Ministerului Sănătății, cei care sunt externați și primesc măsura de siguranță a obligării la tratament medical trebuie să se prezinte regulat la un spital din județul de care aparțin. De partea cealaltă, spitalul la care a fost repartizat pacientul e obligat să anunțe instanța dacă persoana a venit să urmeze tratamentul, dacă lipsește, dacă medicamentele nu-și fac efectul și trebuie să fie din nou internat sau dacă nu mai are nevoie deloc de tratament.

Există însă și cazuri în care pacienții sunt externați și recidivează la scurt timp. Aceasta este povestea unui bărbat, să-i spunem Marian, care într-o noapte din 2001 și-a înjunghiat soția în apartamentul lor, din București, în care locuiau împreună cu fiica lor. Raportul de expertiză psihiatrică arăta că bărbatul a acționat fără discernământ. Soția lui a supraviețuit, iar Marian a fost internat la Al. Obregia până în 2003, când Comisia de expertiză psihiatrică i-au recomandat „dispensarizare activă la nivelul cabinetului teritorial de psihiatrie”. Adică a fost eliberat și trecut sub tratament obligatoriu.

Marian a revenit în familia lui, în 2003, „deși prezenta un comportament bizar și agresiv”, după cum scrie în dosarul întocmit de Parchet. După ce-a ieșit din spitalul Obregia din februarie 2003, n-am mai fost la niciun consult medical, propunându-și să meargă după Paști, spunea Marian în declarația lui. Bărbatul a încercat, însă, să se sinucidă de două ori, dar soția și fiica l-au împiedicat.

La începutul lui 2004 Marian a fost internat din nou la Obregia, timp de o lună, pentru „depresie majoră”. A stat o lună, a ieșit, s-a întors la soție. Femeia, între timp, intentase divorț, iar Marian se afla sub un tratament mai mult sau mai puțin controlat.

Ziua incidentului: 12 aprilie 2004.

Marian a lovit-o pe soția sa, în cap, cu partea metalică a unui ciocan, provocându-i leziuni grave. Femeia a avut nevoie de 45 de zile de îngrijiri medicale. Omul suferise un nou episod depresiv sever și încercase să-și omoare nevasta a doua oară. Marian avea deja trei internări la activ, care-au debutat în 1986, la Obregia.

După externare, cei care ies fără să fie obligați să ia tratament medical nu se află sub niciun fel de monitorizare, deși boala poate recidiva. „Suportul este foarte important în psihiatrie - suportul familial, suportul societății, omul să aibă sentimentul că se întoarce undeva și că are șanse să o ia de la început. Atunci când se întoarce în același mediu ostil, lipsit de repere și cu multă stigmă, șansele ca omul să nu se întoarcă la spital sunt mici”, spune Eduard Moțoescu, directorul medical al Spitalului Obregia.

Această poveste nu este singulară și nu se încheie aici.