Relație

Nu e neapărat rău să visezi că îți înșeli partenerul

Visele cu infidelitate pe care le-ai avut în carantină încearcă să-ți transmită ceva.
visele in care inseli
Imagine: Helen Frost 

„Am avut câteva vise în care mi-am înșelat iubitul”, a zis Liz. „Într-unul dintre ele, am avut parte de un preludiu destul de erotic cu The Governor” - tipul rău din The Walking Dead, serialul la care s-a uitat împreună cu partenerul ei. „Nu îmi amintesc decorul, dar știu că se simțea foarte intens; m-a stimulat cu degetele și apoi mi-a făcut sex oral.”

Publicitate

Liz are 29 de ani și e cu iubitul ei de trei ani și jumătate. „În ultimele șase luni, au locuit împreună. Sunt destul de fericită în relație”, m-a asigurat ea. N-a înțeles care a fost faza cu visul erotic. „A fost bizar, pentru că nu mă atrage în niciun fel nici personajul, nici actorul – dar în vis m-am simțit excelent.”

Liz nu-i spune iubitului de fiecare dată când are un astfel de vis. „Nu sunt sigură că ar trebui să știe de câte ori îl înșel în vis. Dar bănuiesc că toată lumea are vise în care își înșală partenerul, nu?” 

Asta e întrebarea. Carantina a dat naștere la niște vise foarte vii și intense, în mințile multora. Cum am stat toți mult acasă și ne-am uitat la Netflix, evident că toată cultura pe care am ingerat-o s-a reflectat noaptea și în visele noastre. Dar care e faza cu visele în care îți înșeli partenerul? Sunt mai universale decât crezi?

Alex Morgan are un podcast despre vise, In Your Dreamzzz, și crede că visele cu înșelat sunt atât de răspândite încât le-a dedicat un episod întreg. „Sunt vise ușoare și vise mai complicate – cele în care înșelăm, de exemplu”, mi-a zis el. „Oamenii mi-au scris de multe ori panicați, nu înțelegeau de ce aveau astfel de vise.”

Publicitate

Morgan găzduiește podcastul, dar experta de serviciu a emisiunii, cea care interpretează visele, e Theresa Cheung – autoare a cărții The Dream Dictionary from A-Z, publicată prima oară în 2006 și republicată anul trecut. Și ea spune că visele în care înșelăm nu sunt ceva rău. „E perfect normal să te panichezi când te trezești, dar nu trebuie să te simți vinovat. Nu ești o persoană rea dacă ai avut un astfel de vis – e omenesc. Iar ființele umane sunt ființe sexuale”, a zis ea.

Cheung a mai accentuat importanța limbajului viselor, ca să le poți interpreta. „Mintea îți vorbește prin simboluri în vise. Așa că trebuie să știi ce simbolizează înșelatul în viața ta de zi cu zi. Din ce cauză te simți vinovat, gelos sau plictisit în viața de zi cu zi? Are legătură cu ce se petrece în interiorul tău, ce ai nevoie să îndeplinești pe plan emoțional și psihologic.”

Sean, 29 de ani, e cu iubita lui de patru ani și locuiesc împreună de doi. A avut adesea vise în care și-a înșelat partenera, iar, de curând, a visat că a petrecut noaptea cu fosta. Dar nu i se pare așa de greu de interpretat. „Mă consider poliamoros. Mi-am dat seama de asta în 2019 și atunci i-am zis și iubitei mele.”

Publicitate

Și se poate spune că poliamoria îi bântuie visele lui Sean. „Nu am simțit niciodată că înșel într-un astfel de vis. Da, se întâmplă ceva în afara relației mele, dar e consensual pentru toată lumea, așa cum îmi doresc să fie și în viața de zi cu zi.”

Bineînțeles, nu toate persoanele care visează că își înșală partenerul își doresc o relație poliamoroasă. „Există multe motive pentru care apar aceste vise. De multe ori, nu au legătură cu relația. De exemplu, dacă visezi că îți înșeli partenerul cu un coleg de muncă, iar colegul respectiv are un simț al umorului foarte dezvoltat, asta nu înseamnă că îți place de colegul respectiv. Poate îți dorești să trăiești mai relaxat, să iei viața mai puțin în serios. Asta îți transmite visul”, a zis Cheung.

Dar visele în care te înșală partenerul? Ellie, 34 de ani, a trecut prin asta. E împreună cu iubitul ei de trei ani și s-au mutat împreună cu 18 luni în urmă.

Ellie își amintește două vise recente în care o înșela iubitul. Știe că nu e nimic rău în relația lor, dar au supărat-o visele respective. „În vis, nega la nesfârșit totul. Când în sfârșit a recunoscut, nu simțea niciun regret. Ceea ce n-ar face în viața reală. De ambele dăți m-am trezit stresată și am încercat să raționalizez.”

Visele i-au stricat lui Ellie o zi întreagă. Asta pentru că a fost înșelată într-o relație anterioară. „A avut un impact puternic asupra sănătății mele mintale pe atunci. Iar când am încercat să-mi confrunt iubitul, a negat și m-a făcut nebună.”

Publicitate

Din nou, Cheung e de părere că nu trebuie să iei la propriu aceste vise. „Când partenerul te înșală în vis, e un simbol că trebuie să înveți și să evoluezi”, a explicat ea. „Ai mai fost înșelat în trecut, poate e o descărcare și mintea te ajută să te vindeci.”

Concluzia? Nu te panica. „De multe ori, ne ignorăm visele. De asta, mintea îți trimite uneori, în vis, lucruri înfricoșătoare, pentru că știe că o să-ți atragă atenția. Jobul tău e să devii detectiv și să găsești semnificația viselor tale – care e diferită pentru fiecare persoană în parte.”

Așa că, data viitoare când ai un vis tulburător, scrie-l în jurnal și încearcă să realizezi ce îți transmite.